Gabriel Țepelea (n. 6 februarie 1916, Borod, Bihor - d. 12 aprilie 2012, București) a fost om de cultură și politician român, membru PNȚCD, membru de onoare al Academiei Române.
A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a absolvit Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea (1926-1933).
A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie (secția filologie romanică) a Universității Regele Ferdinand din Cluj, în anul 1937, fiind mai apoi promovat doctor în litere și filozofie la Universitatea București (1948). A urmat de asemenea studii juridice la Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand din Cluj. A urmat cursuri de specializare în domeniul limbii și literaturii franceze în Franța, în anii 1937 - 1938.
În perioada 1938 - 1944, a fost profesor secundar la Lugoj și la Timișoara, iar după anul 1945, a fost profesor la București. În 1948, şi-a susţinut doctoratul, sub îndrumarea lui George Călinescu, la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre literatură în grai bănăţean, titlul fiindu-i recunoscut abia în 1968.
Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, a fost nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar Şi-a reluat cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară.
După ieșirea din închisoarea politică, între anii 1962 - 1964, a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, iar din 1964 lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde, în perioada 1971 - 1974, a îndeplinit și funcția de decan al facultății.
Activitatea politică
- s-a înscris în PNȚ, în anul 1933. A fost apropiat de Iuliu Maniu.
- președintele Organizației de tineret a PNȚ (1945-1946)
- candidat pe lista de deputați la alegerile din 1946, arestat și condamnat la 6 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale
- din 1989 - membru PNȚCD
- 1990-1996 - vicepreședintele PNȚCD
- 1996-2000 - prim vicepreședinte al PNȚCD
Până la pensionare, în 1981, a publicat manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze, literatura franceză. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a intrat în prim-planul vieţii politice.Astfel, a luat parte, alături de Corneliu Coposu, la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte.
A coordonat Departamentul de studii, programe şi doctrină al partidului, fiind iniţiatorul şi realizatorul unei serii de volume dedicate câtorva personalităţi marcante. A fost ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996, iar din 1992 a fost preşedinte al Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, iar în 1996 a devenit vicepreşedinte al Uniunii Europene Creştin-Democrate. În 1993 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Doctor honoris causa al mai multor universităţi (Oradea, Arad, Piteşti), a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republică Franceză (2001). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937), va deveni, peste ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor.
După 1990 a sprijinit financiar construirea grădiniței, dispensarului medical și a bisericii greco-catolice din comună sa natală, Borod.
Gabriel Țepelea a fost membru de onoare al Academiei Române.
Gabriel Ţepelea a încetat din viaţă, la vârsta de 96 de ani, la 12 aprilie 2012, în locuinţa sa din Bucureşti.
Gabriel Ţepelea : "N-am vrut să capitulez!"
(autor: Carmen Preotesoiu)
ÎNCEPUTUL CALVARULUI
Profesorul îşi lărgeşte nodul de la cravată. Cu mişcări încete, se lăsă pe spate, lipindu-se de spătarul scaunului. Respira lung. Ai zice că tot greul a trecut. Necazurile însă au continuat. În 1949, chiar de Sfânta Marie, Securitatea i-a pătruns în casa şi de-atunci, şase ani nu a mai ştiut de ce se întâmpla "afară", nu a mai avut nici o veste de la familie, nu şi-a văzut copilul crescând. Umbra Securităţii îl urmărise permanent. Când ofiţerii l-au urcat în maşină, şi-a dat seama că nu va scapa prea uşor, mai ales că de la 17 ani devenise membru al Partidului Ţărănist, iar apropierea de Maniu şi Coposu i-au pus stigmatul de "duşman al poporului". A fost dus la Ministerul de Interne şi ţinut în anchete chinuitoare care nu făceau decât să repete până la desfigurare aceleaşi somaţii: "Refă programul partidului ţărănesc la tineret, tu nu auzi?". "Îl spusese de atâtea ori, că îl ziceam fără să mă mai gândesc. Ştiam că nu sunt vinovat, deşi mi se reproşase că eram la curent cu ceea ce făceau românii fugiţi din ţară. Aflaseră că citisem în casa unchiului meu, avocat de profesie, nişte scrisori de la comitetul românilor din străinătate".
DE LA BĂTAIE LA OCNĂ
În realitate, Gabriel Ţepelea trebuia exterminat din cauza partidului pe care îl slujea. A trecut prin Jilava, pe la Canal, Aiud, Oradea. Ajunsese de nerecunoscut. Numai piele şi os, tuns scurt şi fără pic de putere. Bătăile de la Jilava şi munca de ocnaş de la Canal şi acum, după mai bine de 50 de ani, îi chinuie trupul. "Printre noi, la Jilava, erau infiltraţi spioni. Iar în celula 24 în care eram eu, se mai aflau şi aghitantul lui Antonescu şi un fost cumnat al lui Magearu, deputat ţărănist, Mociornita, oameni consideraţi periculoşi. Gardienii erau puşi să tragă cu urechea la uşa celulei şi să raporteze superiorilor. Într-o noapte, a venit un plutonier major, ne-a pus să ieşim pe hol şi, în timp ce mergeam, gardienii loveau în noi, fără să se uite unde nimeresc". La Canal, şi mai greu, deţinuţii se transformaseră în animale de tras în jug. Fiecare trebuia să încarce sau să descarce zeci de vagoneţi cu pământ sau cu piatră. "Eu am lucrat şi de noapte. Sarcina mea era aceea de a face paturi de fier, suprapuse. Din cauza întunericului, mă loveam la degete. Nu vedeam unde nimeresc cu ciocanul. Aveam mâinile făcute praf. Din fericire, marele doctor Petrescu ne ajuta, luându-ne la cabinet. Spre sfârşitul celor doi ani petrecuţi la Canal, am fost declarat distrofic şi lăsat în pace". Gabriel Ţepelea a strâns din dinţi şi a răbdat. Fără să-şi strige durerea. A suportat şi foamea, şi setea, şi munca grea sau bătăile date fără motiv, şi lipsa vreunei veşti din partea familiei. Când a ajuns însă la închisoarea de la Oradea, a crezut că nu mai are scăpare. Nimic din câte trăise nu-l mai deranja. Acum, clopotele bisericii greco-catolice, în care se ruga în copilărie, sunetul orologiului, toate îl bântuiau. Împreună cu deţinuţii aduşi la Oradea a făcut greva foamei, din cauza condiţiilor aspre. Degeaba. A scăpat din iad, după un an, când se împliniseră cei 6 ani de pedeapsă.
"Chiar şi după ce am ieşit din închisoare, am fost urmărit de Securitate. Au venit şi în casa noastră ofiţerii. Când am început să predau la Universitatea din Timişoara am avut grijă ca în cursurile mele să nu se găsească nici un pic de politică, pentru a nu le da motiv de arestare".
surse : wikipedia.ro
jurnalul.ro
