De-aceasta întâmplare simplă,
De-aceasta bancă unde stăm
Tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
Din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
Risipei se deda Florarul.
Polenul cade peste noi,
În preajmă galbene troiene
Alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
Şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
Ne tulbură pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
De-aceasta întâmplare simplă,
De-aceasta bancă unde stăm
Tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
Latente-n pulberi aurii –
Păduri ce ar putea să fie
Şi niciodată nu vor fi." (Lucian Blaga)
