Ca fiul în lume plecat,
Dragul de dor
Se smulge
Tăcerilor albe.
El vrea să-l strigi
Şi să-l plângi
Cu şiraguri în salbe
Crescute în inima-n care
Focul e jar mocnit
În asfinţitul
Ce-ţi doare
Nemărginirea crescută
În ochi de cocor.
Dragul de dor,
Născut din depărtări,
Din împărţiri
În tu
El,
Noi
Şi voi,
Copil de suflet
Pentru orfane suflete
Pierite
În jocul răstignirii
Mute,
Pe cruci de patimi
Absolute.
Mi-e dor de drag,
Mi-e dor să râd
Să plâng
Şi-apoi să cânt,
Şi-n dansul nebunelor iele
Să fug cu dragul
Şi cu dorul,
În albe nopţi de Sânziene,
Spre ceruri
Deschise pe gene.
Mi-e dor de drag
Şi dragul de dor
Mă culcă uşor
Și totuşi
Şi dragul
Şi dorul
Pe mine mă dor! (Mariana Roman)
