UCIGAŞUL CU FAŢĂ UMANĂ
-JUSTIŢIA DIN CLOSET –
În decembrie ’89 Poporul Român socotea că drumul său spre izbăvire poate fi deschis
prin plecarea satrapului de aceia a privit
zborul elicopterului ca punct terminus al suferinţei de
patruzeci şi cinci de ani împliniţi. N-a avut în vedere faptul că
spaţiul public era puternic infestat de „gunoiul roşu”, că hienele roşii, bine hrănite cu destinul,
întrerupt prin crimă, a blajinilor, prezente
pe spaţiul pe care s-au creat, erau cu ochii pe putere. Dintre aceştia
unul a avut ieşire la mijloacele media de unde a declarat „să construim un
socialism cu faţă umană” iar înseriat după adjudecarea scaunului că
„proprietatea este un moft”, (a se vedea Vrancea), că „reconsiderarea dreptului
de proprietate prin acte de justiţie nu trebuie să aibă loc”, (Satu Mare). Şi
în felul acesta societatea l-a schimbat pe
dracu, cu mumă-sa. Cititorul a reţinut, desigur, că ne referim la
Ion Iliescu. Despre aceasta: persoană în mintea şi sângele
căruia mustea crima instigată prin cele 45 de puncte ale directivei pentru
implantarea comunismului în Imperiul KGB, datată Moscova 2 iunie 1947 KAA/CC 113 Indicativ NK/0034 din textul căreia
reţinem punctul 40 „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice (în această
postură se afla atunci (dec. 1989) Nicolae Ceauşescu şi consoarta) să
fie închişi…, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau
închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun.” După ce, prin
cameleonismul care-i este caracteristic, s-a impus opiniei publice, iar
datorită condiţiilor tulburi ale momentului în care nu se putea garanta
direcţia ce o vor alege forţele de ordine şi apărare, revenirea la putere a
dictatorului îl expunea la pedeapsa
capitală, astfel că gestul reflex ce i s-a întipărit, atunci, a fost curăţirea
prin crimă a vârfului de piramidă, ca un mijloc de siguranţă pentru propria
persoană. Întâmplarea l-a ajutat. Abandonaţi la margine de drum cei doi
dictatori, lipsiţi de cea mai elementară apărare, sunt preluaţi de prepuşi
ai miliţiei din epocă care sub cuvânt că
le asigură integritatea îi predau
armatei, la mâna unui comandant de garnizoană pe nume Kemenici. Acesta îi
sechestrează într-o încăpere obligându-i
să doarmă şi să vieze timp de
trei zile într-un spaţiu imund, pe paturi de fier,spaţiu pe care-l împart cu
doi paznici înarmaţi, un poliţist şi un militar, iar la intrarea în încăpere se instalează
o santinelă inarmată, fără a li se asigura condiţiile minime de
intimitate şi igienă. Sunt ţinuţi să defece şi să urineze într-un bidon de
plastic sub privirile celor doi paznici.
N.C. în ziua judecăţii şi a execuţiei În
viziunea plutonieruluii Dorin Cârlan:
„Când l-am văzut cât de mărunt,
de pricăjit şi de supărat este, când i-am văzut mâna bătrână, jigărită şi petele
alea castanii de pe fruntea încreţită şi pe obrazul scofâlcit, mi s-a făcut
milă de el. Barba îi crescuse destul de vizibil, iar pe gulerul cămăşii albe se
distingea o dungă de negreală…”.
În timpul sechestrului N.C. a cerut să i se cumpere o cămaşă, cerere ce i-a fost
ignorată. „Spre deosebire de el (N.C) care tocmai atunci, parcă, ieşise
dintr-o frizerie, ea (E.C.) avea un miros urât, înţepător, de urină şi mizerie,
de ou clocit. …” mărturiseşte
Ionel Boeru. Plutonierul Constantin
Bărănguţă declara: „ Elena era hidoasă ca Muma Pădurii. O babă cu haine bune pe ea … , din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă,
de-ţi întorcea stomacul pe dos.” Cele de mai sus sunt doar câteva
amănunte preluate din volumul „Moartea
Ceauşeştilor” de Grigore Cartianu (pag. 372-374) ce dovedesc condiţiile imunde
în care şi-au durat viaţa cele două
persoane sechestrate.
RECURSUL
LA METODĂ
Grigore Cartianu în cartea citată
la pag. 270 ne spune: „Formula „Recurgeţi la metodă” i-a fost
sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureştii, de misteriosul revoluţionar Gelu
Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită disertaţie despre Descartes, Recursul la metodă şi raţiunea de stat, debitată pe un
ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican
Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate.”
După o discuţie între Andrei Kemenici şi generalul Voinea, comandantul
armatei I care îi spunea primului: „ Bă
colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi … tu, sau
el!” Marcat de această discuţie
Kemenici îl sună pe Stănculescu : „Tovarăşe general, înainte de a muri ei,
murim noi. nu-i dăm decât morţi!”
La care Stănculescu îi comunică: „Da , dacă va fi cazul mergeţi pe această
metodă!” Cele de mai sus se
petrec după ce Ion Iliescu îi telefonează colonelului Kemenici. Acesta din urmă nu dă detalii despre
convorbire, însă rezultă că ştia că cei doi se află sechestraţi în garnizoană.
Colonelul Andrei Kemenici în anchetele
ce au urmat evenimentului de la Târgovişte a declarat că Stănculescu îi cerea
să-i împuşte pe Ceauşeşti „şi
gata!” (pag.290). Maiorul Ion Mareş „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul
singur: să-i executăm noi. Kemenici mi-a spus mie şi lui Ţecu > Ioane tu îl
execuţi pe Nicolae ! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!...”
Ordinul uciderii celor două
persoane deţinute ilegal este primit şi de către căpitanul Boboc (persoana
care-i păzea pe prizonieri), însă acesta citeşte diversiunea şi o acuză: „la
orele 17 s-a întâmplat ceva ce semăna cu un joc cu miză mare, deosebită. O
diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel
moment s-a dezlănţuit focul concertat din interiorul clădirii… Se trăgea de pe
holuri, în birouri, în dormitoare, de sus…., comandantul trece în fugă şi
spune: „Cade comandamentul! Omorâţi-ii şi veniţi pe poziţie! … Salvaţi-vă cum
puteţi!” (pag. 291). Şi
continuă „… am ieşit pe hol. Întreg Comandamentul era
pustiu. … Pe fereastră, zărim în
curte doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră cele două
TAB - uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi – unul la uşa din spate, altul în faţa Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să
ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi
am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul
încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi
care au pătruns în unitate în acele momente tulburi….”
JUSTIŢIA
DIN CLOSET
Aşteptările lui Ion Iliescu
privind asasinarea celor două persoane sechestrate nu se împlinesc, şi
aflându-se marcat de temeri hotăreşte să intre, pe faţă în joc. Îl convoacă pe Nicolae Militaru, general în
retragere scos în rezervă pentru spionaj, a cărui ură împotriva lui
Ceauşescu nu mai trebuia probată, (persoană
ce se va face vinovată de uciderea USLAŞ - ilor şi a colonelului Trosca),
precum şi pe criptocomunistului Silviu Brucan. Reţinem pentru început o declaraţie a lui
Brucan (PAG.331) „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi
militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat care să fie
educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic pentru că nu era în
regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice,
mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.”
Locul şi climatul în care s-a
hotărât asasinatul ne este redat de Gelu Voican Voiculescu ((pag.334): „În
24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Întram doi câte
doi în baia lui Milea (n.n. grupul
sanitar ce deservea cabinetul fostului ministru). Lăsam apa să curgă, demenţe
de astea. Şuşoteam diverse formule.”Silviu Brucan despre Iliescu (pag.
334-335) „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul acesta: a fost de acord fără să
fie ferm şi hotărât în această chestiune
(n.n. asasinarea celor doi).” Gelu Voican Voiculescu despre Ion Iliescu :”…
umanitarist, idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea.”
(pag. 335). Alex Mihai Stoenescu „Ion Iliescu, un lider ezitant prizonier al
umanitarismului socialist şi a sistemului din care era nevoit să iasă pe teren
necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat.” (pag. 335).
Ion Iliescu despre asasinat: „Decizia de a se organiza acest proces,
luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie , nu a fost o vendetă
politică. …ci o soluţie de forţă majoră
a acelor momente şi împrejurări de excepţie.” (pag. 335).
Că asasinarea şefului statului
era motivată de frica revenirii la
putere a lui Ceauşescu care să achite poliţe, prin pedepse capitale , celor ce au
râvnit la putere ne-o spune Silviu Brucan la pag. 331 :
„Ne dădeam seama că toate aceste
elemente ce acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice
, fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere.” Ne disociem de acest punct de vedere prin
aceia că nu diversioniştilor ce afirmative trăgeau le era frică de revenirea
lui Ceauşescu cât în special celor care îi comanditau.
S-a pus în discuţie această
diversiune pentru că puterea ce dorea să se instaleze era strict reciclată pe
diversiuni din cele mai murdare. Iar pentru că s-au spus cele de mai sus să
revenim la directiva KGB de la care am
pornit: punctul 38 al documentului ne oferă textul „Dacă se constituie o organizaţie
care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului
activităţii economice, a conducerii oficiale, imediat trebuie pornit împotriva
ei o campanie de acuzaţie a
naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor:
profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor
manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi
îndoiala înţelesului contractelor încheiate cu noi…”. Facem această punere în discuţie,
pentru a evidenţia caracterul de mare diversionist a lui Ion Iliescu. Iar
pentru a intra în subiect vom aminti mineriada din 13-15 iunie 1990, când urmare instigării la crimă
realizată de I.I. au murit oameni, au fost schingiuiţi oameni, au existat
persoane a căror viaţă a fost iremediabil distrusă de faptele comise şi lăudate
de el. În memoria timpului este prezent apelul televizat la „ajutorul oamenilor
de bine”, este prezent balconul de la care un şef de stat gratula mulţumind pentru faptele antisociale
grave comise la cererea sa. Am aflat atunci că criptocomunistului I.I. îi era
frică de legionari, în condiţiile în care crimele comunismului, cu sute de mii
sau chiar milioane de oameni nevinovaţi care au murit, au adăstat în lagăre, li
s-au distrus, familiile, cariera şi speranţa de a exista. Faptele şi actele
criminale ale legionarilor, reale, dar incomparabil mai reduse ca amploare
decât crima comunistă în cadrul căreia I.I. avea rol de mână care loveşte.
Pentru a putea aplica corecţii oamenilor
din Piaţa Universităţii care-l contestau
a pus la cale diversiunea cu incendierea unor autobuse, diversiune ce calchiază
perfect pe directiva citată mai sus.
Ion Iliescu şi camarila cu
ajutorul căreia a preluat puterea a transformat România instituţională într-o
entitate de tip mafiot. Diversionismul din decembrie ’89 l-a aşezat pe seama
teroriştilor, entitate agresoare provenită fie de la puterea ce cădea fie din
partea unor puteri străine. Nimeni nu l-a împiedecat să facă o astfel de acuzaţie,
dar a dobândit puterea pe care a exercitat-o timp de unsprezece ani. Cei unsprezece ani era timpul istoric în cadrul
căruia să scoată la lumină cel puţin câţiva din teroriştii ce au secerat mii de
vieţi. Nu a fost preocupat de aflarea adevărului din motive ce pot ţine de
implicarea personală, iată o întrebare căreia istoricii vor trebui să-i afle
dezlegarea.
Nu am socotit, şi nu socotim că
Nicolae Ceauşescu şi consoarta nu
trebuiau să dea socoteală pentru faptele deosebit de grave şi extrem de păguboase
produse în timpul deţinerii puterii, dar credem că acest lucru trebuia să se
producă prin măsuri curate şi nu printr-un asasinat de tip mafiot. Silviu Brucan la pagina 331 din „Moartea
Ceauşeştilor” aluzionează teama revenirii la putere a celui care a fost
asasinat, mărturiseşte că asasinarea s-a făcut cu nerespectarea normelor
juridice „Era o chestiune făcută cu
nerespectarea elementarelor norme
juridice,mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.” (pag.
331).Rezultă că soluţia procesului a fost impusă de către oamenii din closet
completului de judecată ce avea să se formeze pe baza decretului, lovit de
nulitate absolută întrucât semnatarul nu avea calităţile pe care şi le-a
arogat.
Rămân pentru istorie probleme ca:
Cum putea semna la 24 decembrie
*89 un obscur director al Editurii Tehnice un decret în calitate de şef de stat prin care să instituie o instanţă judecătorească.
Cum putea rămâne în funcţie de
procuror militar o persoană ca Dan Voinea care a cerut pedeapsa cu moartea unor persoane în raport cu care nu s-a
instrumentat urmărirea penală cerută de lege, în faţa unei instanţe înfiinţate
prin semnătura unui impostor :
-aflate sub sechestru, pentru că
împotriva celor doi nu s-a propus niciodată arestarea.
-cum a fost posibilă judecarea
penală şi condamnare la moarte a unor
persoane în situaţia cărora nu exista un
dosar de urmărire penală.
-cum a fost posibilă pronunţarea
în şedinţă publică a unei sentinţe judecătoreşti fără a se enunţa una din
componentele sale de bază, dreptul la recurs.
-cum a fost posibil ca persoanele
ce şi-au asumat statut de „călăii” să
caute locul de executare a pedepsei cu moartea înainte ca inculpaţii să fie
judecaţi
- Silviu Brucan spune că în closetul în care s-a hotărât
asasinarea nu exista „nici o îndoială asupra sentinţei” ce se va pronunţa ,
drept care călăii ce au pus-o în executare n-au aşteptat pronunţarea sentinţei fixând cu anticipaţie
locul execuţiei.
Sunt întrebări ce îşi aşteaptă
dezlegarea. Execuţia de la
Târgovişte a fost taxată de condamnatul la moarte, Nicolae
Ceauşescu drept o mascaradă. Nu ne îndoim de adevărul acestei afirmaţii cât subscriem şi credem că
asasinatul de referinţă va trebui să fie jurizat de instanţele de drept comun
iar sentinţa pronunţată să fie ori admisă ori anulată. Nu se va putea intra în
istorie cu un act de justiţie atât de
ruşinos.
12 iulie 2010-
Tiberiu Vanca
