Se afișează postările cu eticheta eliberare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eliberare. Afișați toate postările

marți, 19 martie 2013

JUSTITIE RANITA by Cristina Dana Preda

Desi aparenta ne indica drept un fapt bine asteptat de catre toata lumea, un lucru inevitabil si normal de altfel, eliberarea lui Bombo din inchisoare este un nou esec al justitiei romane care, pas cu pas, da inapoi toti asii pe care si-i castigase atat de greu in anii democratiei, adica pana in ceasul negru in care USL s-a transformat si cu ajutorul benevol al populatiei, in stapanul absolut si plenipotentiar al Romaniei. Se simte puternic cum justitia tremura din toate fibrele ei, cum gafaie si se codeste sa isi mai arate fata, se simte cum domnii sunt relaxati, fara stres sau alte griji in ceea ce priveste procesele multiple in care sunt inculpati, cum nimeni nu reactioneaza la faulturile repetate impotriva magistratilor, acceptand tacit si in mod inconstient dezastrul. Parese din nefericire, ca s-a cam pierdut definitiv si directia si drumul catre sansa de a se mai face dreptate in Romania, avand pe de-o parte coruptia din justitie, jiganie scabroasa intinsa si incolacita peste foarte multi magistrati, care bine organizati, functionali si interdependenti, se descurca fara nicio piedica din partea nimanui in a-si tria si selcta dosarele, in a-si pune semnaturile lor complice dand decizii eronate dar favorabile infractorilor si avem pe de cealalta parte, teama de represalii instalata puternic in viata celor care si-ar fi dorit cu adevarat sa-si practice meseria corect, in spiritul si in litera legii dar care si ei, incet-incet, s-au retras, s-au blazat sau pana la urma, au cedat presiunilor, transferandu-se in Marea Organizatie, recompensati fiind in urma acestui demers cu toata admiratia mafiotilor, cu linistea situatiei materiale ajunsa pana la imbogatire si cu un sistem de relatii-obligatii bine uns, care le rezova orice problema ar aparea in viata lor. Asadar justitia din Romania e ranita grav si a fost impinsa, reorientata inspre a-si restrange independenta, silita sa revina la naravurile ei vechi si confortabile, sa se transforme in salvatoarea infractorilor mari, adevarati rechini neprinsi care, nepedepsiti fiind, pot de acum linistiti sa-si savureze mesele copioase pe care si le procura cu atata abilitate din banii statului si binenteles, din banii nostri, ai tuturor.

luni, 18 martie 2013

18 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!

 "Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume". – Mahatma Gandhi


Preşedintele României, Traian Băsescu va participa, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc.

 

Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, 19 martie,  la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, informează Administraţia Prezidenţială.




Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Legea urbanismului la Parlament pentru reexaminare.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Legea urbanismului la Parlament pentru reexaminare. Preşedintele nu a promulgat forma adoptată de Parlament deoarece modificările introduse "ar putea afecta unitatea zonelor protejate" şi vor "genera dezvoltarea unui plan urbanistic derogatoriu, lipsit de coeziune şi impus de argumente financiare". Un alt motiv invocat de preşedinte este ca intravilanul localităţilor ar putea fi mărit fără limită. În plus, modificările prevăd ca documentaţiile de urbanism care au obţinut avizele legale, dar nu au fost aprobate pana pe 1 februarie 2012, să fie supuse din nou votului consiliilor locale/general.

Sute de revoluţionari  în faţa Guvernului.

Sute de revoluţionari din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale ţării au protestat astăzi în faţa Guvernului, solicitând în principal aplicarea Legii 341/2004, dar având şi alte doleanţe legate în principal de creşterea nivelului de trai al populaţiei.Turcu Gheorghe, de la Sindicatul Revoluţionarilor, a arătat că premierul Victor Ponta a preluat prin ordonanţa 84 din decembrie 2012 prevederi ale ordonanţei 283.El a adăugat că în condiţiile în care revoluţionarii nu-l pot da în judecată pe primul-ministru în numele Asociaţiei, îl vor acţiona în instanţă în mod individual. "Îl dăm individual în judecată. Va avea 17.000 de procese", a spus Gheorghe Turcu. Liderii revoluţionarilor au mai precizat că până în prezent nu au primit nicio promisiune în vederea unei întâlniri cu reprezentanţii Guvernului. Printre oraşele reprezentate la protest se numără Constanţa (cu aproximativ 80 de persoane), Timişoara, Reşiţa, Caransebeş, Piteşti, Braşov, Buzău.

Victor Ponta: Îmi doresc ca azi Adrian Năstase să fie liber.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat,, astăzi, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că îşi doreşte că Adrian Năstase să fie liber, să meargă alături de familie, iar perioadă "cumplită" prin care acesta a trecut să se încheie în cursul acestei zile."Primul lucru pe care mi-l doresc este astăzi să fie liber şi să fie alături de familie, apoi vom discuta şi numai după aceea vom spune ce decizie politică luăm. Nicio decizie politică nu poate fi luată împotriva prevederilor legale sau a hotărârilor judecătoreşti. De aceea am fost mai puţin precis în ceea ce priveşte rolul domnului Năstase în PSD, pentru că trebuie să discut chiar cu domnia sa în primul rând". Victor Ponta, a declarat că va discuta cu fostul prim-ministru Adrian Năstase despre ceea ce va dori acesta să facă în viitor din punct de vedere politic şi a adăugat că, în privinţa lui, va fi respectată Legea partidelor politice. "Vom respecta Legea partidelor politice. O să studiez şi eu mai bine ca să vă spun care sunt interdicţiile şi în primul rând după cum se decide şi în hotărârea judecătorească. Statutul PSD nu poate decât să respecte Legea partidelor".

Ion Cazacu : Acuzarea ia în derâdere activităţile pe care fostul premier le-a făcut în penitenciar.

Completul de la Tribunalul Bucureşti a reluat astăzi, în jurul orei 12.00, judecarea recursului făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Ion Cazacu(avocatul lui Adrian Năstase) le-a spus magistraţilor din completul care judecă recursul făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase că acuzarea ia în derâdere activităţile pe care fostul premier le-a făcut în penitenciar. Avocatul a arătat că Năstase a participat la mai multe programe şi că, în cazul unora dintre acestea, a avut inclusiv calitatea de lector, la sugestia oficialilor penitenciarului.Avocatul a arătat că este absurd argumentul procurorului DNA potrivit căruia Adrian Năstase nu ar fi putut să prezideze un program ce privea viaţa de familie în vreme ce el executa o pedeapsă pentru fapte de corupţie.Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea condiţionata a lui Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", cu doua voturi în favoare şi unul împotrivă. Decizia este definitivă.

Emil Boc : Ministrul Culturii este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că ministrul Culturii, Daniel Barbu, "este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern", pentru că nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, pentru obţinerea căruia concurează şi municipiul Cluj. "Sfidează regulile europene ale competiţiei corecte şi atacă Clujul în mod absolut nepermis. Un asemenea ministru nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 pentru care candidează şi municipiul Cluj-Napoca", a spus Boc. Preşedintele Asociaţiei "Cluj - Capitală Culturală Europeană 2021", Florin Moroşanu: "Cer demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, în urma declaraţiei sale de susţinere a Timişoarei pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, pentru următoarele trei motive: nerespectarea legislaţiei europene privind Capitalele Culturale Europene, împiedicarea desfăşurării concursului prin antepronunţarea în favoarea unuia dintre oraşele intrate în competiţie şi pentru că este un individ care dispreţuieşte competiţia onestă. În conformitate cu legislaţia europeană actuală, Guvernul ţării este cel care organizează concursul pentru desemnarea oraşului care va primi titlul de Capitală Culturală Europeană în concordanţă cu normele juridice în vigoare".

Eugen Nicolaescu :  Alianţa DA este  o glumă proastă.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat, că înfiinţarea Alianţei Dreptate şi Adevăr de către Forţa Civică şi PNŢCD, este "o glumă proastă", el referindu-se la asemănarea cu denumirea alianţei politice dintre PNL şi PD."Aş avea mai multe reacţii. Prima, şi cea care este intuitivă, este că e o glumă proastă. Sunt două structuri care, din punctul meu de vedere, sunt departe de realitatea românească, visează, sunt cu capul în nori ". "A doua opinie este că, fiind foarte raţionali şi prudenţi, eu cred că ce încearcă ei să facă este o amăgire a electoratului şi o amăgire a prorpiului electorat".

Victor Ponta: Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, profesionişti potriviţi pentru CCR.

"Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară, dar şi factura morală pentru a face parte din Curtea Constituţională", a declarat astăzi, premierul Victor Ponta." Astăzi trebuie să discutăm despre acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. dna. Pivniceru şi dl. Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară şi factura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului - Curtea Constituţională. Sunt decizii pe care le vom lua în cadrul partidului. Dar cred că cel mai important mesaj pentru opinia publică este mesajul de soliditate, seriozitate al partidului nostru în pregătirea Congresului. Am avut şi noi momente mai puţin bune, acum ne delectăm la televizor cu show-urile de la PDL şi de pe la alte partide. Noi avem sarcina să guvernăm cât mai bine şi să vedem că PSD rămâne, dincolo de guvernare, acel partid de centru-stânga care în ultimii 23 de ani a reprezentat totuşi principalul partid al României", a subliniat preşedintele PSD.

Relu Fenechiu: Nu am de gând să las lucrurile baltă la minister pentru că aşa vrea domnul Băsescu.

Preşedintele filialei Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că niciunul dintre ambasadorii ţărilor europene cu care a avut întrevederi nu l-a întrebat când demisionează din funcţia de ministru al Transporturilor. “Am fost vizitat de ambasadorul Elveţiei, de ambasadorul Poloniei, de ambasadorul Olandei. Vine ambasadorul Germaniei săptămâna viitoare, ceea ce mă face să cred că nu am aşa mari probleme în Europa, după cum spune Traian Băsescu. Pot să vă spun că niciunul dintre ei nu m-a întrebat când îmi dau demisia. Dimpotrivă, discutăm de proiecte de viitor pe care trebuie să le facem. Dacă este un penal în România care n-a răspuns niciodată pentru ce-a făcut, acesta este preşedintele României. Şi nu şi-a dat niciodată demisia”, a spus Relu Fenechiu.“Nu am de gând să las lucrurile baltă la minister doar că aşa vrea domnul Băsescu. M-am săturat de dumnealui. Sunt 7,8 milioane de români care i-au spus să plece acasă şi n-a plecat. Eu nu voi pleca pentru că-mi spune unul sau poate doi, că-i şi Monica Macovei cu el”, a mai spus Relu Fenechiu.

Senatorul Sorin Constantin Lazăr şi deputatul Kerekes Karoly : Urmăriţi penal conflict de interese.


Senatorul Sorin Constantin Lazăr (PSD) şi deputatul Kerekes Karoly (UDMR) sunt urmăriţi penal pentru infracţiunea de conflict de interese, anunţa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sorin Constantin Lazăr este anchetat deoarece, în calitate de senator, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia fiul său a fost angajat în perioada 1.09.2010 - 01.10.2011 la biroul parlamentar de circumscripţie.
Kerekes Karoly este acuzat că, în perioada 03.10.2006 - 18.05.2009, în calitate de deputat, în mod repetat, a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a perfectat 3 contracte civile de prestări servicii cu soţia sa, pentru activităţi remunerate de Camera Deputaţilor.

Noul lider al saşilor din Transilvania: Nu luăm culoarea niciunui partid politic.


"Consider că, este foarte important ca Forumul German în continuare să aibă vocea proprie. Noi am dus o politică de a nu  ne apropia prea mult de niciunul din partidele politice. Această politică rămâne valabilă în continuare. Deci nu avem în vedere protocoale de colaborare la nivelul Transilvaniei. Pot să existe local asemenea protocoale, dacă Organizaţia Forumului consideră că este bine să colaboreze cu un partid sau cu altul, dar suntem la o egală distanţă de partidele politice, nu luăm culoarea niciunui partid. Deci, vom avea propria noastră voce şi în continuare", a declarat Martin Bottesch.


ZÂMBIŢI VĂ ROG!!

Arta sculpturii în legume şi fructe necesită multă răbdare, atenţie sporită şi, evident, talent!

 

 

 

 

ŞTIRI METEO

Marţi   19  martie 2013.

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă a anului. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va prezenta înnorări şi, îndeosebi în timpul zilei, va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, mai ales spre seară şi noaptea. La munte vântul va sufla tare, iar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţã şi ninsoare. În cursul zilei vântul va avea unele intensificări şi în regiunile vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 18 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între -2 şi 8 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să scadă în regiunile din jumătatea nordică în prima parte a intervalului apoi va fi în creştere începând din sud-vest.
Bucureşti.
Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi noaptea, când vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 3...4 grade. 

PERSONALITĂŢI

Sorin Dumitrescu

Sorin Dumitrescu (n. 18 martie 1946, București) este un pictor și grafician român, discipol al Părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, membru corespondent al Academiei Române din 2006.  În anul 1969 absolvă Institutul de arte frumoase din București, la clasa maestrului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alții, pe Mihai Cismaru , Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu.Din 1969 participă la anualele și bienalele republicane și la Saloanele Municipiului București. În 1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig. Este fondatorul Editurii și Fundației Anastasia precum şi inițiatorul și curatorul galeriei Catacomba, al cărei program s-a remarcat în anii 1992-2001 prin promovarea pe simeze și, în general, în spațiul dezbaterii publice, a unei arte de mare anvergură spirituală. "Arta bisericească este o artă de care te apuci în clipa în care accepţi că cele mai mari bunătăţi sunt voturile monahale. Sărăcia: tot ce e lux gol cade, inclusiv originalitatea. Ascultarea: dacă ceilalţi pictori se ţin la curent cu tot ce este nou în pictură, urmăresc toate cataloagele etc., cu acelaşi interes enorm, cercetez şi eu vechile picturi bizantine, în speranţa că reuşesc să fac icoane măcar puţin asemănătoare. Şi mai e castitatea: nu e deloc o castrare artistică, dar n-are sens să faci lucrări, şi pentru Bienala de la Veneţia, şi pentru Biserică; e o opţiune liberă, dar exhaustiva. Altfel preacurveşti estetic! Dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Toată sensibilitatea mea de tinereţe, când mi-am construit cariera şi am ajuns cunoscut, nu se compara cu cea de azi. Atunci n-aveam teme. Acum, pe zi ce trece, descopăr altele şi altele, nu se termină niciodată. Dimpotrivă, temele mă copleşesc prin făgăduinţele prin care mi le fac în continuare, mă îmbogăţesc spiritual permanent.”
(Sorin Dumitrescu)

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 MARTIE.....

18 martie este a 77-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

 37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.
731: Este ales papă Grigore al III-lea.
1314: Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.
1856: S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.
1861: Se proclamă Regatul Italiei.
1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole.
1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris".
1883: S-a constituit, la Iași, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.
1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de  Alteță Regală Principe de România.
1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.
1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul.
1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă.
1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.
1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.
1945: Al doilea război mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.
1954: A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară".
1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.
 1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.
1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramidă lui Kheops.
   
S - a născut....

1837: Grover Cleveland, al 22-lea și al 24-lea președinte al Statelor Unite (d. 1908)
1842: Stephane Mallarmé, scriitor francez (d. 1898)
1858: Rudolf Diesel, inginer și inventator german (d. 1913)
1869: Arthur Neville Chamberlain, politician britanic (d. 1940)
1895: Ion Barbu, poet și matematician român român (d. 1961)
1913: René Clement, regizor francez de film (d. 1996)
1921: Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (d. 2011)
1929: Christa Wolf, scriitoare germană
1946: Sorin Dumitrescu, artist plastic român
1955: Casian Crăciun, episcop al Dunării de Jos
1957: Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român
 

Decese
   
1933: Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, prinț italian, alpinist și explorator (n. 1873)
1953: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1884) 1964: Norbert Wiener, matematician american, considerat fondator al ciberneticii ca o nouă știință (n. 1894)
1988: Charles Williams Butterfield, americanul cotat printre cei mai buni trompetiști albi de dixieland (n. 1917 1996: Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979 (n. 1911)
2007: Ovidiu Maitec, sculptor român (n. 1925)
 
Sărbători

    În calendarul ortodox: Sf. Chiril, Patriarhul Ierusalimului (315-386)
    În calendarul romano-catolic: Sf. Chiril din Ierusalim, episcop și învățător al Bisericii (315-386)


 





Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More