Dar și mai trist să-ți zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deși ai fost ca Dumnezeu.
Unde sunteţi, zâmbiri deșarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?...
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă îngâni cu fața ta?
În viața lumii acestie,
Ce-i fără capăt și-nceput,
În toată neagră veșnicie
O clipă numai te-am avut.
De-atunci te chem din întuneric
Și amintirea ta dezmierd
Pîn ce răsai...un vis himeric,
Abia răsai...și iar te pierd....
Ca la un zvon ce lin adie
Urechea fin, mereu ascult...
Tot mai puțină armonie...
Pustiu din ce în ce mai mult.
Și din comoara-mi de suspinuri,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Și-n mângâieri de tot sărac.....
