Se afișează postările cu eticheta fiintaambigua. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fiintaambigua. Afișați toate postările

marți, 21 mai 2013

Paradoxul mincinosului şi ambiguitatea minciunii.



"În paradoxul mincinosului apare o mişcare a spiritului în sens invers de desfăşurarea naturală a cunoaşterii şi faţă de adevărul intrinsec al lucrurilor în ordinea lor firească : este capacitatea de a întoarce totul pe dos, este negaţia. Atâta vreme cât spiritul afirmă, el se află tacit într-un profund acord cu ritmul existenţei şi cu toate legile ontologice, se află într-un fel de mişcare centripetă, în care ţine armonios cadenţa cu tot ce-l înconjoară. De îndată însă ce neagă se desprinde din această  mişcare şi porneşte singuratic pe o orbită singulară, într-o mişcare centrifugă. Se izolează de rest, de univers şi se constituie de unul singur într-o lume mică, fără trecut şi fără viitor şi fără altă mulţumire decât de a se constitui ca parte într-un proces cu universul şi cu sine însuşi. Aşa s-a născut tragedia, tragismul uman. Omul este fiinţa ambiguă care afirmă, care zice da, dar şi fiinţa care neagă, care zice nu. Mai mult chiar: omul este singura fiinţă care zice nu când ar trebui să zică da şi care zice da când ar trebui să zică nu. Mântuitorul a voit să-l "mântuiască" pe om de astfel de oscilaţii sterile şi obositoare şi a statornicit această regulă de aur de incalculabile adâncimi morale: "Cuvântul vostru să fie: da ce este da, nu ce este nu (făcând imediat şi aceasta extraordinară precizare: "iar ce este mai mult decât aceasta de la cel rău este" (Matei V, 37). Negaţia, ideea negativă este o apariţie stranie, care privită din punct de vedere al conţinutului mintal, nu poate fi definită nici prin prezenţa unei reprezentări (care ar fi pozitivă), nici prin absenţa unei astfel de reprezentări: "pentru că a gândi o reprezentare ca absenţă înseamnă a o gândi şi deci a o avea prezentă în minte" (Sigwart, Logik, I, 22). Ideile negative sunt sterile, ele nu sporesc investigaţiile cunoaşterii, ci dimpotrivă se înfăţişează ca nişte născociri ale spiritului îndreptate împotriva sa însuşi. Acesta este locul geometric în care rezidă  forţa creatoare a ideilor afirmative unificate în concepte, pentru a conferi o dăinuire independentă obiectelor intelectuale şi speculaţiilor asupra permanenţei notaţiilor în aparenţă fluidă şi întâmplătoare."(Pr. Prof. Sebastian Chilea)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More