Insula Paștelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian.
Insula Paștelui este unul dintre cele mai izolate insule locuite. „Vecinul” cel mai apropiat și care este locuit este Insula Pitcairn, aflată la 2075 kilometri spre vest. Insula Paștelui se regăsește la aceeași latitudine cu orașul Caldera (Chile) și se află la 3510 kilometri distanță de coasta chiliană. Insula Salas y Gomez se află la 415 kilometri spre est, dar este nelocuită.
În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce privește degradarea culturală și de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea irațională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi și arheologi, care susțin că atât aducerea bolilor de către europeni cât și deportarea locuitorilor pe post de sclavi, sunt cauzele care au devastat populația indigenă în secolul XIX și au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De asemenea, apariția de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi șobolanii și oile), aduse de către coloniști, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aproape că a dispărut între anii 1930-1960.
Numele de „Insula Paștelui” a fost dat de către exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula în duminica Paștelui din 1722 în vreme ce căuta o altă insulă (Insula lui Davis) și a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Paștelui în olandeză). Numele oficial al insulei, în limba spaniolă, este Isla de Pascua, ceea ce înseamnă chiar „Insula Paștelui”.
Sunt câteva ipoteze care încearcă să precizeze care ar fi numele „originar” pentru Insula Paștelui, spre exemplu Te pito o te henua, adică „Buricul Pământului” sau „Capătul lumii”. Pito înseamnă și buric dar și cordon ombilical, iar insulă era considerat a fi legătura dintre lumea celor vii (kainga) și lumea spirituală Po, care se afla în adâncurile oceanului, departe spre est. Atâta vreme cât Insula Paștelui este extremul estic al insulelor polineziene, este posibil ca numele să se refere la capătul lumii celor vii. După ce Alphonse Pinart, în lucrarea să Voyage a l'Île de Paques (1877), a tradus numele ca „Buricul Lumii”, al doilea înțeles al numelui s-a pierdut. Unele tradiții orale susțin că insula s-ar fi numit mai întâi Te pito o te kainga a Hau Maka, adică „Micul petec de pământ Hau Maka”. Un alt nume atribuit insulei, Mata-ki-Te-rangi, înseamnă „Ochiul care privește spre cer”.Primul contact al europenilor cu Insula Paștelui s-a petrecut pe data de 5 aprilie, în duminica Paștelui din anul 1722, atunci când navigatorul olandez Jacob Roggeveen a ajuns pe insulă. Popasul expediției conduse de Roggeveen a durat o săptămână, timp în care au fost culese primele date despre locuitori. Astfel, Roggeven estima numărul acestora între 2000 și 3000. Oricum, numărul putea fi mult mai mare având în vedere faptul că o parte dintre pascuani, speriați ca urmare a unui incident în care echipajul lui Roggeveen a deschis focul asupra locuitorilor, au preferat să se ascundă. Următorul contact cu europenii s-a petrecut în anul 1770, la 15 noiembrie, atunci când două corăbii spaniole, San Lorenzo și Santa Rosalia, au acostat la țărmul insulei. Vizitatorii din 1770 au menționat faptul că insula era necultivată pe largi suprafețe iar litoralul era plin de siluetele statuilor. Patru ani mai târziu, în 1774, exploratorul britanic James Cook ajunge pe Rapa Nui. Consemnările acestuia menționează statuile ca fiind în paragină iar câteva chiar trântite la pământ. În 1825, nava britanică Blossom ajunge la țărmul insulei. Rapoartele acestei expediții relatează că nici o statuie nu era în picioare în locurile pe care englezii le-au vizitat. Au existat mai multe încercări de debarcare pe insulă în decursul secolului XIX, dar locuitorii acesteia au fost extrem de ostili la orice încercare de debarcare. Prin urmare, există foarte puține mărturii anterioare anului 1860.
„În loc să descoperim o populație epuizată de foame... am găsit, dimpotrivă, o populație numeroasă, cu multă grație și frumusețe față de ce am descoperit în alte insule. Solul necesită foarte puțină muncă și oferă recolte excelente și abundente, cu mult peste necesarul locuitorilor”.
(Rollin, unul dintre membrii expediției La Pérouse din 1786)
Populația, conform recensământului din 2002 avea următoarea structură:
Total: 3791 locuitori din care 60% rapa nui, 39% chilieni, 1% amerindieni din Chile.
Densitatea populației este de 23 de locuitori pe km².
Insula Paștelui, împreună cu insula Juan Fernandez, deține statutul constituțional de „teritoriu special” al statului Chile. Acest statut a fost atribuit în anul 2007.
