Se afișează postările cu eticheta guverndemisie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guverndemisie. Afișați toate postările
duminică, 19 octombrie 2014
marți, 23 iulie 2013
23 iulie 2013 by Viorica Crainic
Bine v - am regăsit!
”Sunt înţelepţi şi cei tineri, şi cei frumoşi, numai că mai rar.” (Homer)
FELICITĂRI!
Elevi români medaliaţi la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada.
Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, s -a desfăşurat în perioada 17-24 iulie, în localitatea Yakutsk din Republica Sakha (Federaţia Rusă), unde au participat peste 150 de concurenţi din România, Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.La matematică elevii au cucerit trei medalii de aur - Simona Diaconu (clasa a X-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Ioan Laurenţiu Ploscaru (clasa a IX-a/Colegiul Naţional "Alexandru Lahovari" din Râmnicu Vâlcea) şi Paul Gabriel Muscă (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), respectiv o medalie de bronz - Andreea Măgălie (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medaliată cu argint la ediţia precedentă).
Trei medalii de aur au fost obţinute şi la informatică: Rareş Darius Buhai (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, laureat cu aur şi anul trecut), Valentin Marius Hârşan şi Marius Gavrilescu, ambii elevi în clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
La fizică a fost obţinută o medalie de aur - Ioan Ignat (clasa a X-a/ Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, posesor al unei medalii de aur şi la ediţia din 2012) şi două medalii de argint - Raul Alex Pipis (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara" din Hunedoara) şi Horia Petru Nicolăescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
La chimie au fost obţinute două medalii de aur - Vlad-Mihai Mandric (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti), Cristian David Călin (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, medaliat cu argint anul trecut) şi o medalie de argint - Radu Costin Bîzgă-Nicolescu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Ion C. Brătianu" din Piteşti).
Olimpicii români revin în ţară miercuri seară.
Preşedintele Traian Băsescu : Declaraţii, luni 22 iulie - Palatul Cotroceni.
"Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am invitat niciun primar PDL să vină în Mişcarea Populară. Nicio legătură nu am avut cu ce s-a întâmplat la Argeş după ce am fost eu ieri. Habar nu am avut că se întâmplă. Orice primar, orice om care a fost acolo poate să confirme că nu am invitat pe nimeni să plece din PDL"."Vreau să fac o precizare în spaţiul public - şi acesta este un alt motiv de îngrijorare pentru mine legat de privatizarea CFR Marfă - membrii Cabinetului au vehiculat ideea că se aşteaptă întâi avizul Consiliului Concurenţei, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenţei nu avizează decât după semnarea contractului. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim-ministru, care apreciază atât de mult modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de Guvern în care să se constate îndeplinirea condiţiilor de privatizare şi desemnarea unui câştigător şi să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câştigătorul contractului."
"Marea mea problemă - şi aici, cu siguranţă, domnul prim-ministru ştie mult mai bine ca mine şi înţelege, eu, nefiind în Executiv, nu am cum să înţeleg atât de bine - marea mea problemă este că, ştiind despre câştigător că are oarecare credite pe propria companie, ştiind că acum trebuie să împrumute circa 200 de milioane să plătească nouă companie, din ce va face investiţii să modernizeze compania, pentru că discutăm - aşa s-a stabilit în CSAT - să se facă o privatizare cu un investitor strategic. Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte, cel puţin până în momentul de faţă, nu sunt prea multe bănci dispuse să finanţeze cele 200 de milioane, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei?".
"Iată care sunt elemente, în primul rând o chestiune de imagine a domnului Silaghi, în al doilea rând, o chestiune de responsabilitate pentru privatizare, care mă fac să continuu să reflectez la varianta Silaghi. Vă pot spune că, în mod legal, ministrul interimar al Transporturilor îşi termină mandatul pe 25 august, iar eu anunţ public că voi lua o decizie definitivă - n-am reuşit să schimb opţiunea celor doi (a premierului şi a preşedintelui Senatului cu privire la propunerea Silaghi pentru portofoliul Transporturilor - n .r) - cu privire la domnul Silaghi pe data de 23 august. Voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept desemnarea domnului Silaghi. Dar până atunci ar fi timpul să se semneze sau să se respingă desemnarea contractului de privatizare (a CFR Marfă - n.r.), şi n-aş vrea să-l văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare, eventual de tipul Oltchim".
"Cred că, dată fiind conjunctura de la Transporturi, singura soluţie corectă este că ministrul interimar al Transporturilor, care cunoaşte şi public a apreciat procesul de privatizare la CFR Marfă, să rămână în funcţie măcar până la semnarea contractului, a contractului de privatizare".
"O a doua problemă, care de data aceasta mi se pare extrem de importantă şi, oricâte acorduri de coabitare ai avea, ele nu înseamnă şi minciună prin omisiune de a informa. Aş vrea să spun câteva cuvinte despre acordul de parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană. După cum ştiţi, acest acord este un document care trebuie finalizat cât mai curând şi care se constituie în baza de pregătire a absorbţiei fondurilor din exerciţiul bugetar 2014 - 2020". Şeful statului a precizat că nu este posibil ca în acordul de parteneriat cu CE să nu fie evidenţiate, incluse, obiectivele pe care ni le-am asumat în Strategia UE 2020.
."Asta arată că oamenii de la Guvern care au elaborat acest acord de parteneriat habar n-au care sunt relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană din punct de vedere al obiectivelor pe termen lung, obiective pentru care, în principal, s-au alocat banii, cele 40 de miliarde care sunt alocate României pentru perioada 2014 - 2020. Cea mai ridicolă observaţie mi se pare aceasta, că între acordul de parteneriat şi programul naţional de reformă care a fost transmis la începutul anului la Comisia Europeană, precum şi recomandările specifice de ţară de la Consiliul din iunie, nu se reflectă a exista o corelare. Aşa ceva este greu de imaginat, că nu îţi corelezi planul naţional de reformă cu obiectivele de ţară anunţate şi cu raportul de la recomandările specifice de ţară de la ultimul Consiliu European, din 27 - 28 iunie".
"Menţin şi susţin cu tărie această declaraţie", a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă îşi menţine afirmaţia de săptămâna trecută, privind operaţiunea neautorizată pe teritoriul altui stat în cazul Omar Hayssam.
"Nici nu am să dau indicaţii Guvernului ce are de făcut, că nu e atribuţiunea mea, spun public doar un lucru: dacă au nevoie de ajutor, sunt gata să-i ajut, pentru că ştiu ce ar trebui făcut, dar numai dacă au nevoie de ajutor. Dar motivul ieşirii mele - şi vă asigur că nu am enumerat decât câteva din formulările extrem de neplăcute, sunt multe altele - motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014 - 2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene, iar aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a 'îi trag, bine, nu-i trag, bine'. Pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici banii ministrului pentru fonduri europene, Teodorovici, nici banii nimănui. Sunt bani destinaţi modernizării României pentru români. Sunt bani destinaţi creării de locuri de muncă. Sunt bani destinaţi dezvoltării ţării."
Marian Jean Marinescu : Guvernul trebuie să-şi dea demisia.
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a criticat Guvernul că nu a semnat încă un acord de parteneriat cu Comisia Europeană privind atragerea de fonduri europene pe perioada 2014-2020 şi a cerut demisia Executivului, atrăgând atenţia că România riscă să întârzie absorbţia banilor europeni până în 2015, în loc de 1 ianuarie 2014."În reuniunea Biroului Permanent de astăzi (luni - n.r.) am discutat un subiect care nouă ni se pare extrem de important şi cu consecinţe extrem de importante, dar şi grave pentru România prin modul în care este abordat. Este vorba de acordul de parteneriat cu Comisia Europeană. (...) Conform noilor regulamente pentru politica de coeziune, există un acord de parteneriat care trebuie elaborat şi încheiat cu Comisia Europeană. Acest acord se referă la absolut toate fondurile europene, inclusiv fondul de dezvoltare rurală şi plăţile directe. Este vorba de peste 39 de miliarde de euro în acest acord.(....) Comisia trimite periodic un document cadru pentru elaborarea acordului care ţine cont de negocierile între Parlament şi Comisie pe toate regulamentele şi în special pe regulamentul comun pentru toate fondurile. Ultimul astfel de document cadru a fost trimis la sfârşitul lui aprilie. Documentul trimis de Guvernul Ponta este datat 31 mai. Din informaţiile pe care eu le am de la Comisie, acest document este în continuare imatur, aşa cum a fost caracterizat la prima încercare în februarie", a declarat vicepreşedintele PDL la o conferinţă de presă.
"După părerea mea, nu este posibil să înceapă în situaţia în care se află acest acord în acest moment şi cred că ar trebui să vină alt Guvern să facă ceea ce acest Guvern Ponta nu a fost în stare să facă. Este o situaţie foarte periculoasă pentru fondurile europene 2014 care ar putea contribui foarte mult la trecerea peste criză, la creşterea economică, la crearea de locuri de muncă, mai ales, lucruri care ne interesează foarte mult. Această propunere a Guvernului nu se bazează pe niciun fel de strategie elaborată, aşa cum ar fi trebuit, în agenţiile de dezvoltare regională din toată ţara. (...) Acest document este complet imatur, nu are niciun fel de bază, nu ţine cont de Strategia 2020 (Strategia Europa 2020 - n.r.).(...) Deci, după părerea mea, chiar cu eforturi, nu cred că vom putea fi în situaţia de a accesa fonduri de la 1 ianuarie 2014. Vom începe, probabil, tocmai din 2015 să accesăm fonduri.(...) Deci, după părerea mea, acest Guvern trebuie să-şi dea demisia, trebuie să plece, pentru că banii europeni pe 2014-2020 sunt un subiect foarte important pentru România în următoarea perioadă. (...) Nu există niciun fel de colaborare între miniştri. Se vede clar că nu s-a făcut o coordonare a acestui document, nici de către ministrul Teodorovici, nici de către primul-ministru Ponta", a declarat Marian Jean Marinescu.
Referitor la CFR Marfă, Marian Jean Marinescu a declarat : "Vom vedea care va fi decizia până la urmă, însă, după părerea mea, indiferent cine va fi ministru la Transporturi, subiectul CFR Marfă va rămâne acelaşi. Modalitatea de licitaţie de la CFR Marfă, un nou Oltchim. Nu cred că această licitaţie se va încheia aşa cum ar fi trebuit să se încheie. A fost organizată prost. Nu îndeplineşte, după părerea mea, condiţiile Uniunii Europene. Nu poţi să converteşti datorii în acţiuni după ce s-au depus ofertele. Deci, indiferent cine va fi ministru, după părerea mea acea procedură va rămâne un dezastru".
Mişcarea Populară : Va fi înregistrată ca partid politic.
"Mâine (marţi 23 iulie) depunem actele pentru înregistrarea partidului. Până la organizarea Congresului, voi coordona activitatea", a declarat ieri, Eugen Tomac.Tomac şi-a înaintat vinerea trecută în scris demisia din Partidul Democrat Liberal (PDL, în Opoziţie), document în cuprinsul căruia a mulţumit colegilor şi conducerii formaţiunii pentru colaborarea avută. Partidul Mişcarea Populară (PMP) ar urma să promoveze şi să susţină 15 obiective principale în plan politic, economic, social şi administrativ, proiecte anunţate la finele lunii mai de Fundaţia Mişcarea Populară.
Demersul economic al PMP vizează limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% din PIB şi a unui plafon maxim al datoriei publice de 60% din PIB, alocarea anuală din bugetul de stat a minim 10% pentru investiţii, reducerea impozitelor şi nivelului contribuţiilor sociale şi stabilirea unor raporturi între salarii şi pensii care să stimuleze munca, privatizarea sau management privat pentru toate proprietăţile statului care nu au importanţă strategică, deduceri de taxe pentru angajarea tinerilor şi pentru tinerii sub 35 de ani care încep prima afacere, creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene prin constituirea unei singure entităţi guvernamentale care să gestioneze direct toate programele operaţionale în perioada bugetară 2014-2020.
Corina Creţu: Speranţa noastră este să avem 13-14 membri PSD în Parlamentul European.
"Noi ca partid suntem într-o situaţie fericită. Avem acum 11 locuri din 33, în situaţia în care aveam 33% în 2009, la alegerile trecute. Potrivit sondajelor, şi noi sperăm ca situaţia să nu se deterioreze, noi stăm mai bine, şi avem şanse să ne mărim numărul de membri PSD în Parlamentul European. Speranţa noastră este să avem 13-14 membri în Parlamentul European", a spus Europarlamentarul, PSD, Corina Creţu. "Foarte puţini oameni cunosc faptul că practic aproape 70% din legislaţia care se aplică în România este elaborată la Bruxelles, doar 30% din legislaţie este elaborată de parlamentul naţional, restul sunt directive europene şi legislaţie europeană", a precizat Corina Creţu.CE: România trebuie să continue reformele structurale.
Restructurarea şi privatizarea sectorului întreprinderilor de stat s-au efectuat în România cu un succes limitat, finanţarea sustenabilă a sistemului de sănătate va necesita reforme fundamentale, iar planurile de acţiune pentru remedierea deficienţelor din administraţia publică sunt implementate într-un ritm redus, fapt care afectează şi absorbţia fondurilor UE, menţionează un document întocmit de serviciile Comisiei Europene şi dat publicităţii în luna iulie.Raportul notează că bilanţul celor două acorduri de finanţare a fost unul amestecat, cu un progres rezonabil în zona de reglementare, dar cu un progres redus în ceea ce priveşte schimbările concrete din teren. Deşi majoritatea condiţionalităţilor legate de cadrul de reglementare au fost implementate pe hârtie, ele vor produce efecte reale numai prin implementarea lor în practică, apreciază autorii documentului. Mai mult decât atât, unele reforme structurale care până acum au fost evitate trebuie abordate serios, pentru a oferi perspective economice îmbunătăţite.
BERD : 10 milioane de euro pentru IMM-urile care investesc în eficienţa energetică.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) oferă o nouă finanţare în valoare de 10 milioane euro către UniCredit Tiriac Bank, în scopul acordării de împrumuturi întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) care investesc în eficienţa energetică şi în proiecte de energie regenerabilă de scară redusă" . 'Împrumutul de 10 milioane euro este acordat în cadrul Planului Comun de Acţiune al fondurilor internaţionale de investiţii (IFI-urilor) pentru Creştere Economică în Europa Centrală şi de Sud-Est, lansat în noiembrie 2012 de către BERD, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială', se arată într-un comunicat . Până în prezent, BERD a investit în România aproximativ 6,3 miliarde euro şi a mobilizat din alte surse de finanţare peste 13 miliarde euro pentru aceste proiecte.infogazedesist.eu: România deţine rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde mc.
România deţine în prezent rezerve de 1.444 miliarde metri cubi de gaze de şist, ceea ce ne clasează pe locul al treilea în clasamentul ţărilor europene, după Polonia şi Franţa, conform datelor oficiale publicate pe site-ul infogazedesist.eu, lansat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale /ANRM/ în cadrul unei campanii de informare şi dezbatere publică privind gazele de şist.
ANAF : Administraţiile fiscale judeţene nu se desfiinţează.
Administraţiile fiscale judeţene nu se desfiinţează în urma reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/, în contextul regionalizării, şi nici nu renunţă la funcţiile suport pentru contribuabili, activitatea acestora, în relaţia cu contribuabilii, rămânând neschimbată, precizează un comunicat al ANAF.Administraţiile fiscale judeţene îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi locaţii, relaţia cu contribuabilii rămânând neschimbată.
Restructurarea ANAF reprezintă o precondiţie pentru implementarea 'Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale', proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro în data de 8 mai 2013
Covasna: A fost deschis un nou Centrul de tratament balnear.
Centrul de tratament balnear din localitatea Hătuica, comună Cătălina, construit în urmă cu aproape doi ani, a fost introdus luni în circuitul turistic. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa autorităţilor locale, care au precizat că investiţia s-a cifrat la circa 2,6 milioane de lei, dintre care 1,5 milioane de lei au fost asiguraţi de fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar restul de autorităţile locale. Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamaş Sandor a declarat că centrul nu a putut fi deschis până acum, deşi fusese inaugurat în urmă cu aproape doi ani în prezenţa fostului ministru Elena Udrea, deoarece nu a putut fi asigurat mobilierul şi nici personalul necesar, întrucât fostul Guvern blocase posturile şi achiziţiile pe fondul austerităţii financiare. Tamaş a precizat că între timp Consiliul Judeţean Covasna a înfiinţat Asociaţia de dezvoltare intercomunitară AquaSic împreună cu cinci comune din judeţ în scopul promovării turismului balnear, iar prin intermediul acesteia a fost achiziţionat mobilierul şi au fost angajaţi trei oameni care vor lucra la băile din Hătuica.Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice : 699.780 persoane cu handicap.
Numărul total al persoanelor cu handicap din România era, la 31 martie 2013, de 699.780, rata persoanelor cu handicap raportată la populaţia ţării fiind de 3,67%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,4% (16.773 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate), coordonate de MMFPSPV, prin Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap. Regiunile de Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Vest înregistrau cele mai mari rate ale numărului persoanelor cu handicap raportate la 100 de locuitori.Pe judeţe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistra în municipiul Bucureşti (57.866 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.353 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în judeţul Covasna (4.660 persoane). Femeile reprezentau 53,88% din totalul persoanelor cu handicap, iar numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 65,70% din totalul persoanelor adulte cu handicap.
Spania : Relaţiile bilaterale vor fi intensificate.
Secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), Alfredo Pérez Rubalcaba, a avut luni o întrevedere cu prim-ministrul României şi lider al Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, în cadrul căreia cei doi au coincis asupra necesităţii de a impulsiona măsurile social-democrate pentru a scoate Europa din criză, relatează agenţia spaniolă de presă EFE.Cei doi lideri au pus accentul pe crearea de locuri de muncă pentru tineri şi pe lupta împotriva sărăciei, precum şi pe necesitatea de a continua progresele în ceea ce priveşte uniunea bancară.
O altă temă abordată la reuniune, la care a asistat şi secretarul executiv pentru UE al PSOE, Juan Moscoso, au fost alegerile europene de anul viitor, 'cu un program unic şi un candidat comun pentru toţi socialiştii'. Cei doi lideri social-democraţi au căzut de acord şi asupra acestui punct, calificând aceste alegeri drept un moment 'crucial pentru viitorul proiectului european' şi subliniind importanţa ca social-democraţii să continue să conlucreze pentru a obţine majoritatea în Parlamentul European şi a împinge Europa spre ieşirea din criză politică, economică şi socială în care se află.
"Spania şi România sunt parteneri strategici, vom intensifica contactele bilaterale, inclusiv reuniuni la cel mai înalt nivel, cu diferiţi miniştri (...)Ţinem cont şi de marea comunitate românească, oameni care trăiesc în Spania şi formează cea mai extinsă comunitate de rezidenţi străini. Societatea spaniolă este primitoare şi recunoscătoare pentru toţi cei care vin să muncească aici şi contribuie la ieşirea din criză", a declarat premierul Mariano Rajoy.
Iran : Uniunea Europeană a luat decizia greşită împotriva poporului libanez.
Iranul "condamnă cu fermitate decizia UE şi apreciază că ea se înscrie în rândul intereselor nelegitime ale regimului sionist", cu referire la Israel, un duşman declarat al Republicii Islamice, după cum a declarat şeful diplomaţiei iraniene Ali Akbar Salehi, citat de presa locală."Din cauza lipsei unei judecăţi corecte asupra crizei din regiune, Uniunea Europeană a luat decizia greşită împotriva poporului libanez şi a Hezbollah, care a apărat ţara contra agresiunilor sioniste", a adăugat ministrul iranian.
Miniştrii europeni de externe au decis luni să includă aripa militară a mişcării Hezbollah pe lista neagră a UE, asigurând în acelaşi timp că se doreşte continuarea dialogului cu responsabilii săi politici, ceea ce nu va fi uşor în noul context, notează AFP.
"Desemnarea aripii militare a grupării libaneze Hezbollah drept organizaţie teroristă nu împiedică continuarea dialogului cu partidele politice din Liban", a declarat luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) al UE, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton.
ŞTIRI METEO
MIERCURI 24 IULIE 2013
Vremea va fi predominat frumoasă şi local călduroasă în jumãtatea sudică a ării. Cerul va fi variabil în nordul şi estul ţării, precum şi la munte, iar în restul teritoriului va fi mai mult senin. Izolat şi trecător în Carpaţii Orientali vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Bucovina şi 35 de grade, izolat, în sudul Olteniei şi extremitatea de sud-vest a Munteniei, iar cele minime se vor situa între 11 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.PERSONALITĂŢI
Walter Schottky
Walter Schottky (n. 23 iulie 1886 Zürich, Elveția; d. 4 martie 1976, Pretzfeld, Bavaria, Germania de Vest) a fost un fizician și inventator german.Fiul unui matematician, Walter Schottky și-a petrecut copilăria la Berlin. A fost unul dintre puținii doctoranzi pe care i-a avut Max Planck. După terminarea studiilor, a fost profesor de fizică teoretică la Universitatea din Rostock (între anii 1923 și 1927). La firma Siemens & Halske din Berlin și Pretzfeld, unde a lucrat ulterior, s-a ocupat mai ales de cercetări din domeniul fizicii stării solide și al electronicii.
A adus contribuții importante în cercetarea zgomotului de fond, fenomen care apare din cauza mișcării neuniforme, statistice a electronilor și a altori purtători de sarcină, și care poate fi auzit cu ajutorul unui difuzor. Acest concept a fost dezvoltat ulterior mai departe: de la zgomotul termic Johnson-Nyquist, până la radiația de fond din astronomie. Deasemenea a cercetat distribuțiile de sarcină în tuburi electronice. De aici este cunoscută legea Schottky -Langmuir, caracteristica curent-tensiune într-un tub electronic. În 1915 Schottky a inventat tetroda.
Cele mai importante au fost însă cercetările sale din domeniul semiconductorilor, care au dus la dezvoltarea redresoarelor din oxid de cupru și mai apoi la construirea tranzistorului. Astfel Schottky a folosit pentru prima dată conceptul de goluri pentru a explica efectele pe care le observase la cristalele de oxid de cupru. Studiul zonelor de conducție, valență și al zonei interzise la semiconductori a dus la construirea diodei Schottky[2], o diodă redresoare cu contact punctiform. Schottky a fost unul dintre inventatorii receptorului radio tip superheterodină, cu frecvență purtătoare. Efectul Schottky este deasemenea important pentru technica tuburilor electronice. În München există un institut de cercetare al universtății tehnice care îi poartă numele. Deasemenea există și Premiul Walter Schottky în domeniul fizicii corpului solid, premiu care se acordă anual.
Raymond Thornton Chandler
Raymond Thornton Chandler (23 iulie, 1888 – 26 martie, 1959) a fost un scriitor american de romane polițiste și nuvele. S-a născut la Chicago în 1888. Avea șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui Raymond. Aceasta, o irlandeză, se întoarce împreună cu copilul în Anglia. Raymond Chandler revine în Statele Unite în 1912, stabilindu-se pe Coasta de Vest. Fermecător, spiritual, înzestrat pentru ştiinţe, Chandler își găsește de lucru ușor. La un moment dat, ocupă un post important într-o companie petrolieră. Participă la primul război mondial, luptând în Franța. Se căsătorește cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 48 de ani își pierde slujba și începe o perioadă foarte dificilă pentru el. Ca să-și câștige existența, începe să scrie pentru "pulps", publicații de senzație, ieftine, care tipăresc literatură polițistă. Timp de 5 ani, lungi și grei, el își rafinează stilul, fiind susținut moral de soția sa. Când "The Big Sleep" ("Somnul de veci") e publicat în 1939, scriitorul are deja 50 de ani. Romanul e ecranizat în 1946, filmul fiind regizat de Howard Hawks și avându-i în rolurile principale pe Humphrey Bogart și Lauren Bacall. Filmul îl face celebru și pe Chandler. Alte romane de succes sunt "The High Window" ("Fereastra înaltă", 1942), "The Lady în The Lake" ("Doamna din lac", 1943), "The Little Sister" ("Sora cea mică", 1949), "The Long Good-Bye" ("Lungă despărțire", 1954). Personajul principal creat de Chandler, detectivul Philip Marlowe, e rafinat, cinic și ironic, scriitorul dând dovadă de remarcabile abilități tehnice. Raymond Chandler a murit în 1959, astăzi fiind catalogat drept unul dintre cei mai buni autori de romane polițiste din secolul XX.Amália Rodrigues
Născută într-o familie săracă şi numeroasă, aşa cum obişnuiau să fie multe din familiile vremii, în Lisabona anului 1920, Amália este fiica unui tată trompetist (într-o formă sau alta, muzica pare că ştie să călătorească prin sânge), dar ajunge să fie crescută de bunici până la vârsta de paisprezece ani. Şi-a evidenţiat firea timidă dar chiar şi aşa îşi găsea curajul să cânte de mică bunicului şi vecinilor lui atunci când aceştia i-o cereau. La nouă ani este trimisă la şcoală de către bunica sa, analfabetă, şi remarcă plăcerea feţei pentru a învăţa. Cu toate acestea, la doisprezece ani sunt nevoiţi să-i întrerupă studiile, aşa cum era comun familiilor sărace. Trăind la început, de foarte tânără, încercând să-şi ajute părinţii la munca zilnică, Amália îşi face remarcată vocea şi chiar dă peste cap, la şaisprezece ani, un concurs de fado nemaînscriindu-se pentru că celelalte concurente refuzau să între în concurs împotriva ei. Ajunge de-a lungul timpului tot mai cunoscută, vocea să nu poate fi egalată de nimeni, joacă în muzicaluri autohtone devenite între timp clasice ale genului, Amália atinge culmile succesului de tânără şi se păstrează acolo până la sfârşit. Capătă repede şi faimă internaţională, este remarcată şi invitată în ţări precum Spania, Brazilia, Franţa, iar mai târziu chiar şi de către Statele Unite şi Anglia. Amália duce cu sine nu doar muzică dar mai ales prezenţa sa simplă, vocea puternică, sinceritatea şi durerea curse prin cântecCântecele sale, trecând prin îmbinări diverse ale mesajului, orchestraţiei, vocii, ritmului, rămân o dovadă clar a talentului Amáliei şi a transformărilor aduse de ea în universul cântecului căruia s-a dedicat. Forma sa totală de expresie a fost constituită fără doar şi poate de limba portugheză chiar dacă sunt vreo câteva cântece remarcabil interpretate în limbi precum franceza (Aranjuez Mon Amour) sau spaniola. A fost foarte bine numită “ambasadoarea Portugaliei în lume” şi regina muzicii fado, a fost cea care a dus numele Portugaliei şi al fado-ului până în ţări precum Japonia. Cântecele sale fie arată într-un fel specific elemente din Lisabona (Ai Lisboa, Ai Mouraria, Fado Lisboeta, Ha festa na Mouraria, Lisboa Não Sejas Francesa, Marcha Da Mouraria, Mouraria – chiar şi numai din aceste titluri se poate vedea foarte bine legătura pe care Lisabona şi cartierul Mouraria o au cu evoluţia cântecului de fado), fie evocă viaţa de zi cu zi a oamenilor (Sardinheiras, Não é desgraça ser pobre, Meu Amor É Marinheiro, Eu Queria Cantar-te Um Fado) sau trăirile lor din plan spiritual sau legate de destin (Fado De Saudade, Tudo Isto é Fado). Cântecul Amáliei este, aşa cum trebuie să fie fado-ul, unul foarte apropiat de oamenii de rând, de viaţa lor problematică, de esenţa sufletului scufundat în ideea de destin.
La moartea Amáliei Rodrigues, la 6 octombrie 1999, în casa sa din Rua de São Bento din Lisabona, “doliul căpătase amploare maladivă, întreaga suflare portugheză – de la oameni simpli şi anonimi până la guvernanţi sau mări artişti – se simţise brusc orfană, în asemenea măsură, încât orice ai fi scris ori spus se pierdea în fluviul iraţional de durere. La fiecare colţ al Lisabonei, vocea tânguitoare a Amáliei şi portretul ei drapat în negru te întovărăşeau, obsedant, într-o demonstraţie cu atât mai impresionantă, cu cât ştiai că e perfect spontană, că n-o comandase nimeni.” Iată ce înseamnă până la urmă esenţa unei personalităţi în care s-a identificat toată Portugalia.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 23 IULIE ...............
Evenimente
1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.
1903: Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană.
1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.
1995: Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp, la mare distanță de Soare.
2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea "să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei" din lume.
S -a născut în............
1869: Gheorghe Adamescu, istoric literar, membru al Academiei Române (d. 1942)
1886: Walter Schottky, fizician și inventator german (d. 1976)
1888: Raymond Chandler, scriitor american (d. 1959)
1908: Elio Vittorini, scriitor italian (d. 1966)
1912: Moses Rosen, fost șef al Cultului Mozaic din România (d. 1994)
1913: Gherasim Luca, poet și prozator evreu român (d. 1994)
1920: Amália Rodrigues, cântăreață și actriță portugheză (d. 1999)
1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru titular al Academiei Române (d. 2008)
1928: Mihály Ágoston, scriitor, filolog și lingvist maghiar din Voievodina, Serbia.
1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru al Academiei Român
Decese
1692: Gilles Menage, poet francez (n. 1613)1757: Domenico Scarlatti, compozitor italian (n. 1685)
1851: Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar pașoptist (n. 1820)
1885: Ulysses Simpson Grant, general american și cel de-al 18-lea președinte al Statelor Unite
1916: William Ramsay, chimist scoțian (n. 1852)
1920: Teodor V. Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniu), istoric și scriitor, membru al Academiei Române
1955: Gheorghe Spacu, chimist, academician. (n. 1883)
1966: Montgomery Clift, actor american (n. 1920)
1999: Regele Hassan al II–lea al Marocului (n. 1929)
2009: Dan Setlacec, medic și profesor de chirurgie român (n. 1921)
2011: Amy Winehouse, cântăreață britanică (n. 1983)