Se afișează postările cu eticheta impozitforfetar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta impozitforfetar. Afișați toate postările

luni, 29 iulie 2013

29 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"!(Andrei Mureşanu)

Preşedintele Traian Băsescu: Aducerea lui Omar Hayssam, catalizator pentru o nouă suspendare.

Traian Băsescu declară, într-un interviu publicat duminică de cotidianul "România liberă", că aducerea lui Omar Hayssam în ţară "se pare că este un catalizator" pentru o nouă suspendare a preşedintelui.

Întrebat când a început operaţiunea de aducere a lui Omar Hayssam în România, Traian Băsescu a răspuns: "Imediat după condamnarea lui la 20 de ani de închisoare în 2008. În acel moment, el a devenit o prioritate pentru structurile de securitate, fiindcă este condamnat pentru terorism. Toţi condamnaţii care reuşesc să dispară înainte de condamnare devin o ţintă pentru structurile de securitate imediat ce sunt condamnaţi definitiv, pentru că îndeplinirea actului de justiţie este esenţială: sunt vreo 10-15 condamnaţi aduşi în ţară".

"Şeful CSAT, care e şi singurul ce poate pune structurile de informaţii cap la cap. Vreau numai să vă imaginaţi ce ar fi fost la gura unora, ce acuzaţii, dacă operaţiunea eşua cu zgomot. Atunci toţi ar fi ştiut că numai preşedintele poate ordona astfel de operaţiuni în afara teritoriului naţional. Aşa, însă, a fost doar un succes...", spus preşedintele Băsescu.
"După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui. Asta-i viaţa, eu nu puteam renunţa la un obiectiv de cinci ani - aducerea lui Hayssam - doar de dragul de a nu supăra pe cineva. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu, afacerile imobiliare, cine l-a sprijinit politic să fie atât de prolific în procesele de privatizare. Sunt lucruri pe care va trebui să le ştim. Hayssam a avut legături foarte puternice în interiorul PSD, dar nici PNL nu-i lipsit de legături cu Hayssam, nu ştiu PDL cum stă la acest capitol, că dacă aş şti aş spune. După 2004, el a făcut un efort de integrare în Alianţa DA şi-mi aduc aminte pozele cu Dinu Patriciu, cu Dorin Marian, dar nu acestea sunt marile mele aşteptări în legătură cu Omar Hayssam, ci să răspundă în faţa justiţiei, să aflăm felul în care a fugit şi să plătească cele 2 milioane de dolari fiecărui ziarist care a fost răpit în Irak, aşa cum a hotărât Înalta Curte. Sunt convins că familia lui are aceşti bani. Avem la îndemână şi procedura confiscării extinse, cu ajutorul căreia putem vedea când şi către cine a făcut transferul de proprietăţi", a spus Băsescu.

Victor Ponta: Sugerez că preşedintele Băsescu ne-a minţit în legătură cu cazul lui Omar Hayssam.

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu, în 2005, a deturnat răpirea jurnaliştilor în scopuri politice şi că este posibil să fi minţit în legătură cu plecarea lui Omar Hayssam din ţară.

"Atunci, sigur, dincolo de marele câştig politic pentru preşedinte, nu am aflat nimic altceva: cum au fost aduşi, cine i-a eliberat. Poate aflăm acum cine i-a răpit de fapt. (...) Sugerez că atunci, domnul preşedinte Băsescu ne-a minţit, că ştie multe alte lucruri şi domnia sa şi alţii (...) în legătură cu toată afacerea, şi cu plecarea lui Hayssam. Şi poate că Hayssam tocmai de aia a plecat. Cred că preşedintele Băsescu în 2005, răpirea jurnaliştilor a deturnat-o în scop politic şi electoral - stilul lui, de atunci încoace ne-a convins că la asta se pricepe - şi, poate acum, cu venirea lui Hayssam.... Cred că şi reacţia aceea, absolut precipitată: te apuci şi dai comunicat de la Administraţia Prezidenţială. Ce treabă ai tu? Eşti Autoritatea Naţională a Penitenciarelor?", a declarat primul ministru, duminică seara, la RTV.

Eugen Tomac: După înfiinţarea legală a PMP, voi candida pentru preşedinţia partidului.

Preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că va candida la preşedinţia acestei formaţiuni politice, dacă va reuşi alături de actuala echipă să îndeplinească obiectivele propuse până la hotărârea instanţei de înfiinţare a PMP.

"Nu există contestaţii în ceea ce priveşte înregistrarea partidului. Obligaţia echipei membrilor fondatori ai Partidului Mişcarea Populară este de a înfiinţa filiale în toată ţara în perioada imediat următoare. Îndată ce va fi înfiinţat partidul şi vom organiza Congresul Partidului Mişcarea Populară atunci, dacă voi reuşi să-mi ating obiectivul pe care mi l-am propus împreună cu echipa, cu siguranţă voi candida. Dar cred că e prea devreme pentru candidaturi. Suntem o echipă extrem de dinamică, solidară şi avem un obiectiv precis. Sigur, va exista o competiţie democratică", a afirmat Eugen Tomac.

Cătălin Ivan  : Laszlo Tokes demonstrează că are "o gândire primitivă".

Purtătorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, consideră că prin afirmaţiile referitoare la protectoratul asupra Transilvaniei Laszlo Tokes demonstrează că are "o gândire primitivă".

"Laszlo Tokes nu face decât să demonstreze o dată în plus că are o gândire primitivă! Trăieşte în altă epocă, în vremea protectoratelor, nu înţelege lumea de astăzi, construcţia Uniunii Europene, valorile în care credem cu toţii. Culmea ironiei, el este nu numai europarlamentar, ci şi un fost vicepreşedinte al Parlamentului European", a afirmat, la RFI, Cătălin Ivan.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, "românii trebuie să ştie că şi în Parlamentul European Laszlo Tokes s-a făcut de foarte multe ori de râs şi nu mai este luat de absolut nimeni în serios". "Eu sunt în Comisia de cultură împreună cu Laszlo Tokes şi vă spun că s-a făcut de râs şi acolo şi nu mai crede nimeni în ceea ce spune", a adăugat Ivan.

Dan Şova: Master Planul pe Transporturi va fi gata în luna septembrie.

"Un prim draft al Master Planului pe Transporturi va fi gata în luna august, urmând că documentul să fie finalizat în luna septembrie. Pe baza acestui document vor putea fi stabilite investiţiile care vor fi făcute în domeniul transporturilor în perioada 2014-2020. Ceea ce pot însă să vă promit este faptul că peste trei ani de zile românii vor putea parcurge distanţa dintre Craiova şi Constanţa doar pe autostradă, în timp ce distanţa dintre Constanţa şi staţiunile de la munte va fi acoperită în cea mai mare parte de autostradă, cu excepţia unei mici porţiuni de drum expres. De asemenea, tot pe autostradă se va putea circula şi între Nădlac şi Sibiu', a afirmat Dan Şova.

"Centura de Sud a Capitalei va avea o lungime de 48 de kilometri şi va îngloba 24 de poduri. Este o lucrare complexă Termenul de finalizare a acestui obiectiv este anul 2016 sau chiar după, la fel ca şi pentru porţiunea Nădlac-Sibiu sau pentru sectorul care va uni Clujul cu Coridorul 4", a precizat Dan Şova.

"Lotul 1 din Timişoara-Lugoj există, iar lotul 2 a fost atribuit iniţial, apoi s-a făcut contestaţie urmând ca săptămâna viitoare să avem un câştigător. Dacă vom avea din nou contestaţie se va mai amâna puţin. Referitor la lotul 1 din Lugoj-Deva, acesta este în construcţie şi va fi inaugurat în septembrie, iar loturile 2,3 şi 4 sunt în licitaţie şi contractul va fi semnat joi sau vineri", a afirmat ministrul Dan Şova.
"De la Deva la Orăştie vom avea autostradă continuă până cel târziu în aprilie 2014", a arătat Dan Şova

Cosmin Trif : Impozitul forfetar va elimina impozitele pe profit şi pe venitul microîntreprinderilor.

Impozitul forfetar ce s-ar putea aplica domeniilor turismului, alimentaţiei publice, cafenelelor, barurilor, dar şi în cel al întreţinerii şi reparării autovehiculelor, va elimina impozitul pe profit de 16% şi impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de 3%, a afirmat, luni, Cosmin Trif, consilierul ministrului delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini.
"În cadrul Departamentului, la iniţiativa şi propunerile primite de la mediul de afaceri, am iniţiat un studiu de impact cu privire la impozitul forfetar care se asigură pentru domeniul turismului, al alimentaţiei publice, al cafenelelor şi barurilor şi în întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Este un studiu elaborat împreună cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), ai Academiei de Studii Economice şi cu asociaţiile şi patronatele din domeniu. Acest impozit, dacă va fi instituit, va elimina impozitul de 16% pe profit şi impozitul de 3% pe venitul microîntreprinderilor. Studiul se află la Ministerul Finanţelor Publice şi vom vedea de când va fi implementat", a spus Cosmin Trif, la ''Forumul pentru diseminarea schemelor de finanţare noi pentru IMM-uri".

ArcelorMittal Galaţi  : Nu previzionează o scădere semnificativă a numărului de angajaţi.

Numărul angajaţilor de la ArcelorMittal Galaţi nu va scădea pe termen scurt său mediu şi nici nu se preconizează organizarea unei noi scheme de plecări voluntare, a anunţat, luni, directorul de comunicare al combinatului, Dorian Dumitrescu.
Potrivit acestuia, unele afirmaţii privind reducerea personalului ArcelorMittal Galaţi de la 7.200 la 4.000 de angajaţi, apărute în spaţiul public, sunt neadevărate.

"Având în vedere unele afirmaţii neadevărate apărute în spaţiul public în ultimele zile, dorim să facem următoarea precizare: ArcelorMittal Galaţi nu previzionează o scădere semnificativă a numărului de angajaţi pe termen scurt ori mediu. De asemenea, pentru anii următori, organizarea de noi scheme de separare voluntară este improbabilă. Afirmaţiile conform cărora numărul de angajaţi ai Combinatului va ajunge la 4.000 de persoane până la finele anului viitor nu au niciun fundament', a declarat Dumitrescu.
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a rămas cu 7.200 de angajaţi, după ce peste 400 de salariaţi au părăsit societatea în urma finalizării, în luna iulie, a ultimei scheme de plecări voluntare

FMI  :  Noi reduceri ale salariilor şi drepturilor angajaţilor în Grecia.

Fondul urmează să decidă astăzi, asupra eliberării unei tranşe de 1,8 miliarde de euro pentru Grecia, parte a unui pachet de împrumuturi acordat împreună cu ţările din zona euro statului elen.
FMI analizează "flexibilitatea pieţei muncii", limbaj al instituţiei care înseamnă salarii mai mici şi drepturi reduse pentru angajaţi, scrie GreekReporter. Grecia scăzut deja salariul minim şi încearcă să elimine drepturile de negociere colectivă, la cererea troicii, din care fac parte Fondul, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, potrivit Greek Reporter. Raportul recunoaşte "progresele semnificative" ale Greciei în privinţa reformării pieţei muncii, dar subliniază că sunt necesare noi măsuri pentru a spori competitivitatea şi recomandă scăderi de salarii şi drepturi mai puţine pentru angajaţi.
FMI estimează că Grecia va avea nevoie de 32 de ani pentru a ajunge la nivelul mediu de "autosustenabilitate economică" din zona euro.

Germania : Condiţii de muncă precare, pentru muncitorii sezonieri.

Cazuri recente legate de accidente de muncă mortale şi concedieri abuzive, în care au fost implicaţi lucrători români, pun în evidenţă lacunele care le permit unor firme germane să exploateze muncitorii sezonieri, relatează Deutsche Welle.
"Întotdeauna le spunem oamenilor să nu semneze ceva ce nu înţeleg", a declarat Szabolcs Sepsi de la Federaţia Sindicatelor Germane (DGB).
"Un contract de muncă temporar stipulează în general salarii bazate pe îndeplinirea sarcinilor şi nu pe numărul de ore lucrate. Potrivit lui Christian Brunkhorst, şef de operaţiuni şi politică industrială în cadrul sindicatului IG Metall, nu este nimic fundamental greşit cu acest concept, dar "problema este că firmele folosesc din ce în ce mai mult contracte de muncă temporare pentru a scădea standardele condiţiilor de muncă, pentru a diminua drepturile muncitorilor şi a folosi dumpingul salarial".
Unele firme angajează subcontractori care sunt plătiţi per sarcină îndeplinită - de exemplu per unitate încărcată. Subcontractorii evită adeseori acordurile salariale, ceea ce face ca muncitorii să primească mai puţini bani decât dacă ar fi fost angajaţi direct de firma respectivă. Aspectul siguranţei este adeseori neglijat în astfel de aranjamente, potrivit lui Brunkhorst.

Egipt: Mii de susţinători ai lui Morsi au mărşăluit spre clădirile Ministerului Apărării.

Mai multe mii de susţinători ai preşedintelui Mohamed Morsi, îndepărtat de armata de la putere la 3 iulie, au ieşit în noaptea de duminică spre luni în cadrul unei noi manifestaţii, mărşăluind spre sediul Ministerului egiptean al Apărării, în pofida unui avertisment al armatei, riscând o nouă confruntare, după violenţele de la sfârşitul săptămânii trecute, soldate cu mai multe zeci de morţi, potrivit Reuters. Protestatarii şi-au început marşul de la moscheea Rabaa al-Adawiya, situată în partea de nord a Cairo, unde sâmbătă în timpul ciocnirilor cu poliţia mai multe zeci dintre ei au fost împuşcaţi, după cum a declarat un purtător de cuvânt al Fraţilor musulmani. Principala lor revendicare este repunerea în funcţiei a preşedintelui îndepărtat de la putere.

ŞTIRI METEO

 


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, un Cod portocaliu de caniculă valabil luni şi marţi în opt judeţe din vestul şi sudul ţării.

Potrivit ANM, astăzi, 29 iulie, canicula se va intensifica în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 39-40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, precizează meteorologii.
De asemenea, astăzi, se va menţine Cod galben de caniculă în sudul, vestul şi local în centrul ţării. În aceste regiuni temperaturile maxime vor înregistra valori de 36-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic.

Marţi, 30 iulie, Codul portocaliu este instituit în judeţele Olt, Teleorman şi Giurgiu unde canicula se va intensifica, iar temperaturile maxime vor atinge 39-40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Marţi, sub Cod galben de caniculă se vor afla sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor înregistra valori de 36-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
Meteorologii notează, însă, că începând de marţi instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Îndeosebi seara şi noaptea vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi se va semnala grindină.


PERSONALITĂŢI

Victor Ion Popa

Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Călmățui, comună Grivița, județul Tutova, actualmente în județul Galați; d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. A urmat școala primară la Călmățui, unde tatăl său era învățător. La Iași urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul internat „Costache Negruzzi”, iar ultimele două clase liceale la Liceul „Național”, pe care-l absolvă în 1914.  Din 1914 e student al Facultăţii de Drept a Univ. din Iaşi, urmând în paralel şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi, pentru scurtă vreme, Scoala de Belle Arte.Prima încercare dramatică, în 1907, cu o "tragedie cumplită, strict actuală".
Piesele sale alternează între tabloul idilic care face să dispară contradicțiile realității și drama sumbră, cu referire de critică socială, cu final ce alunecă spre tragic. Pentru tematică se refugiază în lumea burgheză, sătească, viața pitorească, sau în liniștea târgului patriarhal. Victor Ion Popa a considerat că piesele sale au nevoie de cultivarea tradiției patriarhale, respectiv de combatarea arivismului și a prostiei.
A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critică literară:

   - Sfârlează cu Fofează;
   - Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu
   - Velerim și Veler Doamne
   - Apa vie
   - Ciuta Fragment disponibil online
   - Cuiul lui Pepelea
   - Muscata din fereastră
   - Take, Ianke şi Cădâr 

1976 - O distribuţie de aur!


 

 

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 29 IULIE ...............

Evenimente

    1834: A fost înregistrat primul accident rutier. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.
    1836: Inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța.
    1848: În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste "Deșteaptă-te, române", devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.
    1851: Annibale de Gasparis descoperă asteroidul 15 Eunomia.
    1857: A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București.
    1877: Carol I, principe (1866–1881) și rege (1881–1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunăre, în zona Siliștioara–Măgura.
    1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Naționalist German al Muncitorilor.
    1938: Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan de lângă Vladivostok.
    1947: Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc.
    1948: După o întrerupere de 12 ani cauzată de cel ce-al doilea război mondial, la Londra se deschid Jocurile Olimpice de Vară.
    1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României.
    1957: Și-a început activitatea Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
    1958: Președintele american Dwight Eisenhower a semnat actul care a dus la crearea NAŞA.
    nstițutie a Republicii Moldova.
    2005: Astronomii anunță descoperirea planetei pitice Eris.

S -a născut în............

    1883: Benito Mussolini, dictator italian (d. 1945)
    1895: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist român (d. 1945)
    1895: Mihail Zoșcenko, scriitor rus (d. 1958)
    1898: Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel (d. 1988)
    1900: Eyvind Johnson, scriitor suedez, laureat Nobel (d. 1976)
    1904: Dmitri Ivanenko, fizician rus (d. 1994)
    1905: Clara Bow, actriță americană (d. 1965)
    1905: Dag Hammarskjöld, diplomat, economist suedez, laureat Nobel (d. 1961
    1925: Carmen Stănescu, actriță româncă
    1925: Mikis Theodorakis, compozitor grec
    1928: Tadeusz Baird, compozitor polonez
    1929: Jean Baudrillard, sociolog și critic literar francez (d. 2007)
    1935: Peter Schreier, tenor german
    1945: Mircea Lucescu, fotbalist și antrenor român
    1949: Marina Mureșanu Ionescu, eseistă și traducătoare româncă
    1950: Maricica Puică, atletă româncă
    1957: Nellie Kim, gimnastă rusă
    1961: Didier Van Cauwelaert, scriitor olandez
    1981: Fernando Alonso, pilot spaniol de Formula 1

Decese

    1844: Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor austriac, fiul lui Mozart (n. 1791)
    1851: Ion Catina, poet și jurnalist român (n. 1827)
    1856: Robert Alexander Schumann, compozitor german (n. 1810)
    1890: Vincent van Gogh, pictor olandez (n. 1853)
    1897: Ștefan V. Vârgolici, critic literar, traducător și publicist român (n. 1843)
    1898: John Alexander Newlands, chimist englez (n. 1838)
    1970: Ionel Perlea, compozitor și dirijor român (n. 1900)
    1970: Sir John Barbirolli, dirijor englez (n. 1899)
    1976: Octav Dessila, prozator și dramaturg român (n. 1895)
    1982: Vladimir Zworikin, fizician de origine rusă (n. 1889)
    1983: Luis Buñuel, regizor spaniol (n. 1900)
    1983: David Niven, actor britanic (n. 1909)
    1990: Bruno Kreisky, politician austriac (n. 1911)
    1992: Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică româncă (n. 1910)
    2004: Vasile Hobjilă, politician român (n. 1948)

Sărbători

Ziua Imnului Naţional al României   

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României - 'Deşteaptă-te române!', simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, 'Deşteaptă-te române!' a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic 'Un răsunet' de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului 'Foaie pentru minte, inimă şi literatură', pe o melodie culeasă de Anton Pann.
Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn 'o adevărată Marsilieză românească'.
Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, "Deşteaptă-te române"! a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Mircea Duşa: Simbolurile naţionale sunt mândria românilor şi trebuie respectate.

Simbolurile naţionale sunt mândria românilor şi trebuie respectate, a subliniat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, la ceremonia desfăşurată luni, în Piaţa Tricolorului, dedicată Zilei Imnului Naţional.
"E o zi de mândrie naţională pentru Armată, pompieri, jandarmi, poliţişti. Simbolurile naţionale sunt la loc de cinste: atât drapelul, cât şi imnul şi cred că ar trebui să fie pentru fiecare român. Simbolurile naţionale sunt unice, sunt mândria unei naţiuni şi trebuie respectate", a declarat Mircea Duşa.
Maiorul Nicolae Gheorghiţă din MApN a făcut o prezentare a imnului naţional, punctând că "Deşteaptă-te române!" rămâne creaţia care s-a impus incontestabil în întreaga istorie revoluţionară a neamului românesc.
"Născut din fericită simbioză între geniul muzical al lui Anton Pann şi binecunoscutul poem al lui Andrei Mureşanu 'Un răsunet', în conjunctura istorică favorizată de idealurile revoluţiei de la mijlocul secolului ai XIX lea, 'Deşteaptă-te române!' a fost amintit decenii la rând de nume cu rezonanţă în cultura românească. (...) De-a lungul vremurilor versurile şi muzica acestui minunat imn au marcat momentele-cheie ale istoriei combatante a neamului nostru, insuflând curaj şi încredere soldaţilor pe câmpurile de luptă", a afirmat Nicolae Gheorghiţă.








duminică, 30 iunie 2013

30 iunie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Nimeni nu este mai nenorocit decât acela care tânjeşte să fie altcineva şi altceva decât persoana care este, în trup şi-n minte". ( Angelo Patri)

Preşedintele Traian Băsescu: O gaşcă de politicieni s-a hotărât să-şi facă Constituţie.


Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la Vila Lac 1, la o întâlnire cu liderii judeţeni ai Fundaţiei Mişcarea Populară. La plecare, a făcut o scurtă declaraţie presei  :

"Eu am iniţiat referendumul
pe fondul faptului că majoritata parlamentară, USL, nu respectă referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia, vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel referendum. Dacă nu, partea formală e deja parcursă, le voi reaminti, printr-un referendum, ce vor românii. Asta înseamnă că referendumul meu este strâns legat de referendumul constituţional pe care îl organizează USL".

Întrebat dacă amână şi el pe anul viitor referendumul, Preşedintele  a răspuns: "Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, da? Îi urmăresc cu referendumul. Funcţie de decizia lor, semnez şi eu decretul. Asta am spus de la bun început, că aştept două lucruri: să văd cum iese Legea referendumului, şi sunt convins că mult mai uşor trece referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor, pentru că asta nu e Constituţia României, e Constituţia unei găşti, a unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români, trebuia dezbătută public, trebuia să ia observaţii de la cetăţeni. E o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să-şi facă o Constituţie pentru ei, considerând că-s veşnici, şi uită ce a păţit Adrian Năstase, care şi el şi-a făcut o Constituţie pentru el. Cel mai bine este să faci o Constituţie pentru popor. Şi de asta eu stau cu referendumul funcţie de reacţiile lor".

"Mişcarea Populară ar trebui să aibă ca obiectiv principal continuarea proceselor de modernizare a statului, pentru că la noi nici procesele de modernizare şi, după cum am văzut anul trecut în vară, nici măcar democraţia nu sunt irevesibile, deci ele trebuie păzite în continuare, apărate", a mai spus  Preşedintele.

"Este clar că lucrurile nu mai sunt cum au fost la începutul dezbaterii despre modificarea Constituţiei, pentru că implicaţiile sunt enorme: să ai un preşedinte defrişat de atribuţiuni, dar care să intre în serviciu pe actuala Constituţie - nu poţi să-i modifici atribuţiunile în timpul mandatului - şi pentru când laşi preşedintele-paiaţă, cum i-am spus eu, pentru după mandatul tău, sau pentru când? Bun, deci e complicat. Nici nu aprob, nici nu dezaprob, dar multe se vor schimba şi nimic nu este cristalizat în mintea liderilor USL, e evident acest lucru, vom vedea".

Întrebat despre faptul că i-a cerut preşedintelui Senatului să îl reprezinte în Croaţia, Băsescu a spus: "L-am rugat să mă înlocuiască nu pentru că mă duc la vreo nuntă, dar pentru că am treabă. Luni vom lansa raportul Comisiei prezidenţiale cu Strategia pentru agricultură până în anul 2030. Şi e o muncă de aprope trei ani a peste 20 de oameni dedicaţi agriculturii şi vreau să pregătesc bine acest moment, pentru că vom lăsa în dezbatere publică timp de 30 de zile, după care va deveni definitivă", a spus Băsescu.

Parlament : Posibilitatea denunţarii clauzelor abuzive din nou amânată.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanţe, că articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie până la 1 iulie 2013.
Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.
În ambele situaţii, BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lângă Guvern şi FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.
Premierul Victor Ponta susţinea atunci că nu este "prieten" cu bancherii, dar că amânarea a fost convenită cu FMI deoarece est nevoie de "timp".
În această săptămână, termenul a fost din nou amânat, de această dată în Camera Deputaţilor, până la 1 octombrie 2013.

Maria Grapini : Impozitul forfetar în turism, aplicat din 1 octombrie.

"De la 1 octombrie se va aplica acest impozit forfetar pe mai multe coduri CAEN. E un impozit pe care îl facem ca şi studiu pilot pentru a putea să facem şi curăţenie, să şi simplificăm, dar să fie şi această etică pentru că, în ultimele 6 luni, am primit foarte multe reclamaţii de la cei oneşti că există o neînregistrare a turiştilor şi multe alte lucruri care nu sunt evidenţiate fiscal", a declarat Grapini, citată de corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul a spus că suma convenită să fie plătită "este mult mai mică decât dacă s-ar plăti impozit pe profit, tocmai pentru a fi o conformare voluntară, pentru a se simplifica modalitatea de plată".
Impozitul forfetar va fi stabilit ca o sumă fixă, în funcţie de anumiţi indicatori pentru fiecare domeniu de activitate. Impozitul va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto. Contribuabilii mari, lanţurile hoteliere mari, nu intră în categoria supusă impozitului forfetar.
Guvernul intenţionează să modifice prin lege modul de taxare a hotelurilor şi pensiunilor şi să introducă un impozit care va înlocui cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri. Se urmăreşte astfel lărgirea bazei de impozitare prin taxarea firmelor care nu declară profit şi care, potrivit autorităţilor, fac evaziune fiscală.

Gazele se scumpesc de la 1 iulie!!!

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte la 1 iulie cu 8% şi la 1 octombrie cu 2%, iar tarifele pentru gazele livrate clienţilor noncasnici vor fi majorate cu 3%, atât la 1 iulie cât şi în etapa a doua, la 1 octombrie, potrivit ANRE.
Creşterea de 3% programată pentru 1 iulie este puţin mai mică faţă de cea de 5% inclusă în calendarul de eliminare treptată a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, datorită evoluţiilor favorabile ale preţului de import şi a necesarului de import pentru acoperirea consumului, se arată într-un comunicat al ANRE.
Modificările programate pentru 1 iulie au fost aprobate vineri de către Comitetul de Reglementare al ANRE.
Majorarea tarifelor la gaze pe  ansamblul întregului an va fi, astfel, de 10% pentru populaţie (aceeaşi cu cea din calendarul asumat în relaţia cu FMI şi UE) şi de 11% în cazul clienţilor noncasnici (faţă de 18% în calendar).
De la începutul anului preţul gazelor pentru clienţii casnici nu a fost modificat, iar în cazul celorlalţi consumatori tarifele au urcat cu 5% la 1 februarie, altă majorare de 5%, programată pentru 1 aprilie, nemaiavând loc.

Ministerul Educatiei Nationale:  Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mare decât anul trecut.

La examenele din cadrul EVALUĂRII NAŢIONALE 2013, înainte de rezolvarea contestaţiilor, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obţinut note peste 5, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), după centralizarea rezultatelor din toate judeţele şi din Bucureşti, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Numărul elevilor care au obţinut note peste 5 la EVALUAREA NAŢIOLĂ 2013 a crescut cu aproape 10% faţă de 2012, când au fost 66,12% elevi cu note peste 5. În 2011 au obţinut note peste cinci 81,79%, în 2010 - 85,97%, în 2009 - 88,90%, în 2008 - 89,93%, în 2007 - 77,96%, în 2006 - 67,16%, în 2005 - 62,39 şi în 2004 - 71,38%.
Note peste 5 la Evaluarea Naţională din acest an au obţinut 82,29% dintre elevi la Limba şi literatura română, 93,07% la Limba şi literatura maternă şi 71,60% la Matematică. În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5, a precizat MEN.

Liliana Romaniuc, fost inspector general şcolar al judeţului Iaşi în perioada 2008-2012, în prezent consilier judeţean PDL, a declarat corespondentului MEDIAFAX : "Dublarea notelor de 10.00 la matematică în acest an la Iaşi vine şi din faptul că au fost subiecte uşoare. Există această tendinţă de a se merge pe subiecte uşoare. În mod clar, această abordare poate crea frustrare în rândul elevilor buni, care deşi obţin medii mari, de peste 9.00, nu vor intra la liceul dorit. Nu este corect, am unele îndoieli, nota 10.00 ar trebui să însemne ceva", a mai spus Liliana Romaniuc.

The Independent : Est-europenii nu vor fura locurile de muncă britanicilor.

Dezvoltatori est-europeni în domeniul ITC ar putea deveni un fel de noi "instalatori polonezi", scrie The Independent, prezentând câteva afaceri de acest tip ce au creat locuri de muncă în Marea Britanie, inclusiv a unui român, şi subliniind că est-europenii nu vor fura locurile de muncă britanicilor. Potrivit publicaţiei britanice, un expatriat român, Emil Gal, în vârstă de 23 de ani, face parte dintr-un nou val de imigranţi est-europeni ce vin în Marea Britanie pentru a începe afaceri în sectoare cu un puternic potenţial de creştere, ca cel al tehnologiei şi social media. Primatul britanic în aceste domenii atrage întreprinzători care nu beneficiază de piaţa şi infrastructura de care au nevoie în ţările lor, în Europa de Est.
"Românii sunt buni la două lucruri - inginerie şi antreprenoriat", declară Gal, a cărui ţară a dat lumii un biolog laureat cu un Nobel, inventatorul avionului şi care a trimis un astronaut în spaţiu, notează ziarul. Tânărul s-a mutat la Londra în urmă cu trei ani, după ce a studiat informatică şi matematică în România, pentru a-şi crea o firmă în domeniul tehnologiei publicităţii video, Brainient. Afacerea sa oferă caracteristici interactive clipurilor postate online, ajutînd clienţii să îşi crească veniturile din publicitate cu aproximativ 30%.
"Dacă iei un editor care obţine 20 de milioane de lire sterline (peste 23,3 milioane de euro) pe an, acest lucru înseamnă 26 de milioane de lire (peste 30,3 milioane de euro)", explică Gal. "Acest lucru înseamnă plăţi mai mari ca taxe şi, eventual, mai mult personal. (Ci nu) ceea ce aşteaptă oamenii atunci când aud că rămânii sunt ţigani", subliniază el.

Comisia Europeană a început suspendarea POS CCE.

Comisia Europeană a demarat o procedură de suspendare a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), după ce autoritățile române au eșuat în a lua măsurile corective solicitate anterior de Bruxelles în POS CCE.

Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, a indicat, în primul rând deficiențele de la Autoritatea de Management de la Ministerul Economiei.
”Autorităţile române nu au luat la timp măsurile şi nu au întreprins acţiunile de corecţie solicitate de serviciile Comisiei Europene, în primul rând pentru îmbunătățirea sistemului de management şi de control la nivelul Autorităţii de Management POS CCE şi al organismelor intermediare”, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, Shirin Wheeler.
Ea a precizat că autoritățile române mai au, totuși, la dispoziție câteva săptămâni pentru a transmite la Bruxelles informații privind corectarea deficiențelor din POS CCE, iar Comisia ar putea decide deblocarea programului.
De asemenea, o misiune de audit de la Bruxelles urmează să meargă la București pentru a face verificări la POS CCE.

Reacția Guvernului: POS CCE poate fi suspendat sau deblocat.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat : ”Am trimis o ultimă situaţie cu rezultatele obţinute pe acest program operaţional, cu speranţa că cei de la Comisia Europeană, auditorii, în care avem încredere foarte mare, vor analiza şi vor emite totuşi o opinie pozitivă astfel încât şi cel din urmă program să fie deblocat”.
El a precizat că Guvernul a sesizat și Direcția Națională Anticorupție (DNA) privind posibile fraude în POS CCE.
”Au fost probleme legate de unele companii care au fost implicate, din păcate, pe tot ceea ce înseamnă circuit al banului european, şi anume de la pregătirea de proiecte, evaluare selecţie şi verificarea de cheltuieli, ceea ce nu se poate accepta în sistemul de fonduri publice. Desigur, acest lucru s-a eliminat, structurile statului avizate au făcut deja verificări în acest sens, iar unele dintre situaţii au fost trimise către soluţionare mai departe, la DNA şi nu numai”, a mai arătat Eugen Teodorovici.

ŞTIRI METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie : ASTĂZI,  între orele 4.00 şi 23.00, vor fi ploi însemnate cantitativ în toată ţara.

Pe parcursul zilei de duminică, aria ploilor se va extinde treptat în sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi averse, posibil însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.

LUNI  1  IULIE  2013

Vremea se va ameliora în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse locale, la începutul intervalului în partea de sud-est a teritoriului, iar după-amiaza şi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică va continua sa crească usor.

V -AŢI FĂCUT BAGAJELE?  HAIDEŢI  LA O PLIMBARE......!!

Munţii Făgăraş                                                                Munţii Harghita - Lacul Mesteacan










Munţii Întorsura Buzăului                            Staţinea Sovata                                   









Munţii Măcinului                                                   Munţii Rodnei - Cascada Cailor

                         






Munţii Buzăului -Lacul fără fund                                  Grecia



Munţii Maramureşului

                                                              Bulgaria





Munţii Rodnei                                                                 Croaţia

luni, 27 mai 2013

27 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep." (Goethe)

Robert Cazanciuc: România îşi face datoria în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune că România, care are instrumente şi un portofoliu de rechizitorii şi condamnări definitive, îşi face datoria în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. Mai mult, dacă aceasta este eficientă, ţara va fi mai atractivă şi pentru investiţii. "Pentru cei care îşi pun întrebări cu privire la ce trebuie să urmeze, mesajul este unul clar: avem aici echipa de conducere a unităţilor de parchet, printre ale cărei priorităţi se află combaterea cazurilor de mare corupţie şi criminalitate gravă. Ca ministru al Justiţiei, voi fi alături de această echipă, pentru a ne asigura împreună că măsurile adoptate în ultimii ani se află pe un curs ireversibil. Acesta este, de altfel, angajamentul pe care cu toţii ni l-am asumat prin Strategia Naţională Anticorupţie", a  spus ministrul Justiţiei.
"Vom continua să asigurăm stabilitate şi predictibilitate cadrului normativ, astfel încât track recordul DNA şi al celorlalte instituţii anticorupţie să se menţină la cote înalte de performanţă. Sunt convins că viitoarele rapoarte independente ale MCV, ONU, GRECO şi Moneyval vor reflecta această realitate. Toate aceste demersuri sunt făcute în primul rând pentru cetăţenii români, pentru încrederea pe care aceştia trebuie să o aibă în justiţie. Dacă suntem eficienţi în lupta împotriva corupţiei, vom fi mai atractivi inclusiv pentru investiţii substanţiale în economia românească, având o contribuţie directă la progresul economic al ţării şi al Uniunii Europene", a mai spus ministrul Justiţiei.

Anca Boagiu: Ponta să îl demită pe Şova.

Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta îşi ascunde neputinţa prin controlul cerut la contractul cu Bechtel, ea cerând şefului Guvernului să îl demită pe ministrul Şova şi să facă publice costurile rezilierii contractului.
"Ponta îşi ascunde neputinţa în controale şi dosare. Cred că dacă vrea să facă acest control, să înceapă cu Guvernul PSD pe perioada 2000-2004, contract pe care l-au încredinţat direct. Trebuia să fie un parteneriat public privat, pe care l-au transformat într-un contract finanţat de statul român şi care, iată, a condus la construirea a 52 de kilometri de autostradă cu 28 de milioane de euro pe kilometru", a spus Boagiu, după şedinţa Colegiului Director al PDL.
"Bechtel-ul, pentru informarea domnului Ponta, că Şova n-a fost în stare să spună despre ce este vorba, contractul a fost renegociat cuprinzând în ansamblul său 8 tronsoane, dintre acestea 6 au fost reziliate şi al şaptelea, care era de la Câmpia Turzii la Gilău şi avea 52 de kilometri, era executat în proporţie de 94% şi urma să fie finalizat anul trecut şi al optulea avea 63 de kilometri, cu un final de execuţie anul acesta. Ce face Ponta astăzi nu face decât să-l acopere din nou pe Şova, şi îi cer încă o dată public să demită acest ministru incompetent, care nu face altceva decât să vorbească gura fără el!", a adăugat Anca Boagiu.

PDL cere USL să prelungească termenul de depunere a declaraţiilor de impozitare de către fermieri.

Vasile Blaga a spus luni că fermierii nu numai că nu sunt informaţi despre impozitele pe care trebuie să le plătească şi nici nu ştiu să completeze aceste declaraţii de impozitare.
"Este evident că Guvernul duce lipsă de bani, investiţiile în majoritate sunt blocate, dar asta nu înseamnă să nu regândească noile impozite, unele taxe pe care le au agricultorii şi să le dea posibilitatea să ştie ce au de făcut", a precizat Blaga.
"Nu este posibil să nu luăm exemplul statelor care au avut acelaşi parcurs ca şi noi şi 9 dintre ele au în acest moment prag de 50% la referendum", a mai spus Blaga.

Elena Udrea: PDL nu trebuie să fie un adversar al Mişcării Populare.

"Cred că Mişcarea Populară va fi o formaţiune politică de succes pentru că porneşte cu un electorat pe care îl are: simpatizanţii lui Traian Băsescu la care se adaugă electoratul de centru-dreapta care nu se vede reprezentat de actualele partide de centru-dreapta. PDL nu trebuie să fie un adversar al Mişcării Populare. Mă gândesc că ar trebui ca toţi să ne regăsim în acelaşi proiect politic, inclusiv cei din PDL, Mişcarea Populară şi Alianţa DA", a declarat Elena Udrea .
"Cele trei formaţiuni ar trebui să se regăsească într-o formulă care ar trebui să fie discutată de către partidele de centru-dreapta astfel încât măcar la prezidenţiale să putem susţine acelaşi candidat", a spus Udrea.

Mihail Neamţu: Să-şi dea demisia mâine toţi cei care vor să facă politică partinică în cadrul Preşedinţiei.

Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat, luni :
"Nu ştiu cum poţi posta pe Facebook 40 de comentarii în timpul orelor de lucru. Îi cer lui Traian Băsescu să interzică accesul pe Facebook în cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi să preia modelul pe care l-am văzut în America, unde nu este permis să foloseşti nici Facebook, nici Twitter în timpul programului. Îi cer preşedintelul Băsescu să facă în aşa fel încât reponsabilii de IT să nu mai permită niciunui membru, niciunui consilier prezidenţial să intre între orele 9.00 şi 17.00 pe Facebook". "Nu mi se pare normal să transformi Cotroceniul într-un laborator pentru un partid. Să-şi dea demisia mâine toţi cei care vor să facă politică partinică în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Dacă Traian Băsescu ar vrea să facă fundaţii pentru copiii bolnavi de cancer şi să ofere faimoasa casă din strada Mihăileanu acestei fundaţii, atunci eu salut lucrul acesta. Dar ca politicieni de prim rang să transforme instituţii ale statului, sub o formă sau alta, în laboaratoare politice mie mi se pare prea mult", a mai spus preşedintele Partidului Noua Republică.

Andrei Chiliman şi Diana Tuşa, excluşi  din PNL .

Biroul Permanent al PNL a aprobat, luni, propunerea de excludere din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului Diana Tuşa, care este transmisă Delegaţiei Permanente a partidului, for care ia decizia finală.
Propunerea de excludere a primarului Andrei Chiliman şi a deputatului Diana Tuşa, înaintată de Biroul Permanent Delegaţiei Permanente a PNL, a fost aprobată cu majoritate de voturi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.
"Eu am venit aici ca să apăr principiile pentru care am intrat în PNL la sfârşitul anului 1989, şi anume libertatea de expresie, libertatea de opinie, libertatea de asociere şi un anumit mod de a face politică. Am venit aici să apăr liberalismul, să apăr PNL de Crin Antonescu. Nu am venit aici ca să mă apăr pe mine, pentru că nu am de ce. Nu voi intra în logica asta bolşevică pe care încearcă Crin Antonescu să o imprime PNL", a declarat Chiliman.
Deputatul Diana Tuşa, exclusă luni din PNL, a declarat  :"Niciodată n-am crezut că în PNL se va putea ajunge la o astfel de situaţie. Nu am crezut niciodată că delictul de opinie este sancţionat în PNL, un partid care se caracterizează tocmai prin libertatea de exprimare".

Deputatul PSD Aurel Nechita rămâne fără mandat.

Instanţa supremă a stabilt în 11 februarie că deputatul Aurel Nechita este incompatibil,   întrucât deţine atât funcţia de parlamentar, cât şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, ANI comunicând sentinţa Camerei Deputaţilor.
Plenul Camerei Deputaţilor va lua act miercuri de vacantarea mandatului deputatului PSD Aurel Nechita ca urmare a deciziei ICCJ privind incompatibilitatea sa, a anunţat luni liderul grupului PSD, Marian Neacşu.
"În acest caz nu poate să fie o sancţiune disciplinară, pentru că avem o decizie foarte clară. Nu ne mai jucăm ca în mandatul trecut. Avem o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei, o punem în executare", a adăugat Neacşu.

Impozitul forfetar va afecta grav firmele, care nu îşi vor putea permite să îl plătească.

"Ne vom trezi cu un nou impozit, suplimentar, care va afecta direct rezultatul operaţional şi care nu ne va scuti de celelalte taxe, impozite şi contribuţii de tot felul, stipulate de legislaţia în vigoare", se arată într-un comunicat al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
"Ni se propune, din partea aceloraşi specialişti elaboratori de studii, diminuarea «cu 0,5 % a valorii impozitului pentru fiecare nou angajat cu normă întreagă declarat în plus faţă de numărul mediu de salariaţi aferenţi anului anterior». Aşadar, cei care au fost corecţi până acum şi au avut toţi angajaţii declaraţi şi înregistraţi corect şi pentru care au plătit taxe şi contribuţii vor fi chiar defavorizaţi în comparaţie cu cei care până acum utilizau munca «la negru» sau «la gri»", a mai spus preşedintele federaţiei hotelierilor.
Ministrul delegat pentru ÎMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat că impozitul forfetar va fi stabilit ca o sumă fixă, în funcţie de anumiţi indicatori pentru fiecare domeniu de activitate, urmând ca firmele să plătească mai puţin decât dacă ar aplica cota de 16% pe profit sau de 3% pe venit.

Preţul energiei din România depăşeşte media UE.

Preţurile la energie electrică pentru populaţie au crescut cu 6,6% în UE în a doua jumătate a anului trecut raportat la perioadă corespunzătoare din 2011, în timp ce tarifele la gaze naturale au urcat cu 10,3%, potrivit datelor anunţate luni de Eurostat.
Astfel, preţul mediu la energia consumată de populaţie a urcat în UE la 19,7 euro pe 100 kWh, în timp ce la gaze a fost înregistrat un preţ mediu de 7,2 euro pe 100 kWh.
La gaze, preţul din România a crescut tot cu 4,4%, la 2,7 euro pe 100 kWh, tarif care devine dublu odată raportat la puterea de cumpărare, dar rămâne sub media UE.
Exprimate la paritatea puterii de cumpărare, cele mai scăzute preţuri la energie electrică au fost înregistate în Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Suedia, iar cele mai ridicate în Cipru, Germania, Polonia, Portugalia şi Ungaria.

Angela Merkel : Acţiuni urgente pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor din Europa.

Cancelarul german Angela Merkel avertizează că şomajul în rândul tinerilor din Europa a atins un nivel inimaginabil, care necesită acţiuni urgente, inclusiv cheltuirea mai eficientă a fondurilor comunitare, pentru crearea de locuri de muncă.
Prezentă la un congres al Partidului Creştin Democrat în oraşul Muenster, Merkel a spus că Germania analizează împreună cu partenerii europeni cum să fie cheltuite cât mai eficient fonduri UE de 6 miliarde de euro, după ce şomajul în rândul tinerilor a depăşit 50% în mai multe ţări membre, relatează Bloomberg.
"Trebuie să acţionăm rapid. Nu suntem un continent sărac şi trebuie să reuşim să facem progrese", a arătat Merkel. Potrivit datelor biroului european de statistică Eurostat, şomajul afectează 24% din tinerii de sub 25 de ani din zona euro. Această medie maschează un nivel de 56% în Spania şi de 38% în Portugalia.

Serbia şi Kosovo au aprobat planul de punere în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor. 

"Guvernul Serbiei a adoptat planul încheiat la 22 mai, la Bruxelles, privind punerea în aplicare a acordului" din aprilie, se precizează într-un comunicat al Guvernului sârb.
La Pristina, Guvernul condus de către premierul Hashim Thaçi şi-a dat acordul, de asemenea, cu privire la acest plan. Thaçi şi omologul său sârb Ivita Dacici au convenit asupra conţinutului acestui plan la 22 mai, la Bruxelles, în timpul unor discuţii purtate sub egida Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton.
Acordul, deşi a fost aprobat în Parlamentul sârb, întâmpină opoziţia unei părţi a etnicilor sârbi din nordul Kosovo, o regiune care scapă practic controlului Priştinei.
Belgradul efectuează presiuni asupra acestora să accepte aplicarea acordului, dându-le asigurări că acesta le protejează interesele.
În 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, însă Belgradul refuză să o recunoască.

Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, în impas.

'"Uniunea Europeană constată cu părere de rău că, în pofida solicitărilor sale repetate, Turcia refuză în continuare să-şi îndeplinească obligaţiile', se precizează în comunicat.
"Uniunea Europeană constată de asemenea că Turcia nu a făcut niciun progres către normalizarea relaţiilor sale cu Republica Cipru' a cărei parte de nord este ocupată de trupele turceşti din 1974, adaugă comunicatul. Totuşi, UE s-a arătat dispusă să facă un gest în acest sens. 'Sperăm că putem deschide în iunie un nou capitol de negocieri, capitolul 22, cel referitor la politica regională', a anunţat în cursul unei conferinţe de presă şeful diplomaţiei irlandeze, Eamon Gilmore, a cărui ţară asigură preşedinţia Consiliului UE până la 30 iunie. "Şeful diplomaţiei turce nu şi-a ascuns iritarea faţă de blocarea acestui proces. 'Cu o floare nu se face primăvară", a declarat Ahmet Davutoglu în cadrul unei conferinţe de presă cu Eamon Gilmore şi Ştefan Füle. "Şaptesprezece capitole (din 35) sunt blocate din motive politice. Trebuie deblocat procesul, pentru că, în acest ritm, va dura cincizeci ani pentru finalizarea sa", a insistat el.

ŞTIRI METEO

 MARŢI 28  MAI 2013

Vremea se va încălzi în toate regiunile. Mai ales ziua, cerul va avea înnorări în nord-vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, unde local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în sud-estul extrem. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 16 grade în Maramureş, până la 29 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade, mai coborâte în depresiuni.Presiunea atmosferică
va fi în scădere.

PERSONALITĂŢI

Constantin Ticu-Dumitrescu

Constantin-Grigore Dumitrescu,  cunoscut sub numele de Constantin Ticu Dumitrescu sau Ticu Dumitrescu (n. 27 mai 1928 în Olari, Prahova -  d. 5 decembrie 2008),  a fost un membru marcant al vieţii politice romaneşti după 1989. Membru al Partidului Naţional Ţărănesc încă din timpul liceului, arestat în repetate rânduri încă de pe când era elev, a fost în cele din urmă eliminat din Facultatea de Drept, a fost fugar, arestat de Securitatea comunistă şi condamnat politic, în 1949, la doi ani şi jumătate.
Ca mulţi alţi ţărănişti, deşi a fost eliberat în 1953, cu domiciliu obligatoriu, a fost arestat din nou în 1958, condamnat pentru uneltire la alţi 23 de ani de muncă silnică şi eliberat de abia în 1964, împreună cu ceilalţi deţinuţi politici.
Calvarului închisorii şi domiciliului obligatoriu i-a urmat calvarul reintegrării în societatea devenită între timp ea însăşi un mare lagăr de concentrare comunist. A fost desigur muncitor necalificat, apoi a devenit şef de echipă şi funcţionar tehnic, pe şantierele din Munţii Cernei, Bucegi, Oituz şi Vrancei.
După 1989, Constantin Ticu-Dumitrescu s-a implicat activ în viaţa politică a noii Romanii, sperând şi luptând pentru curăţarea ei morala şi schimbarea instituţională, după jertfa tinerilor din Timişoara şi Bucureşti. Din 1990 a fost membru CPUN, apoi senator PNŢCD între 1992 şi 2000. Tot din 1990, a fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), şi Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Comunismului (1991-1999). Constantin Ticu-Dumitrescu a fost un român şi un naţional-ţărănist autentic, călăuzit fiind în acţiunea sa politică de principiile politice ţărăniste. A fost, de altfel, prieten apropiat al Seniorului Coposu. A iniţiat Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii că poliţie politică, Legea Lustraţiei şi Legea anularii condamnărilor politice din perioada comunistă.
Politician care nu a uitat că trebuie să urmezi principiile moralei creştine chiar şi în politică, Ticu-Dumitrescu a acţionat în spiritul restituirii dreptăţii chiar şi atunci când o parte din colegii săi de partid au pus sub semnul întrebării justeţea unor demersuri, şi a rămas fidel principiilor ţărăniste în ciuda retragerii din partid. Astfel, Ticu-Dumitrescu a fost un model de om şi de politician, demn de urmat pentru orice tânăr care aspiră la o carieră politică.
Începând cu 2003, Constantin Ticu-Dumitrescu a fost membru al Colegiului Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, instituţie creată prin aplicarea legii al cărui iniţiator a fost, chiar dacă CNSAS nu a putut avea eficienţa pe care Ticu-Dumitrescu şi-ar fi dorit-o.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  27  MAI......................

Evenimente

    1600: Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei", realizând prima unire politică a celor trei țări române.
    1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul Sankt Petersburg.
    1860: În cadrul Expediției celor O Mie, Giuseppe Garibaldi și Cămășile Roșii au început asaltul asupra orașului Palermo.
    1867: Franz Joseph I, împăratul Austriei (1848-1916), s-a încoronat și rege al Ungariei (1867-1916) și a aprobat Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.
    1879: Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala sa, Academia Română a început publicarea lucrării lui Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae"), suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.
    1937: A fost inaugurat Podul Golden Gate, la acea vreme fiind podul suspendat cu cea mai mare distanță între stâlpii de susținere din lume.
    1938: Conducătorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, este condamnat la 10 ani de muncă silnică. El nu va mai părăsi practic niciodată închisoarea.
    1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939
    1946: Guvernele SUA și Marii Britanii au adresat o notă guvernului român, semnată de reprezentanții lor la București, Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democrației. Cele două guverne atrag atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertăţilor și frecvenței violenței și sunt nemulțumite de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare.
    1948: Printr-un decret al guvernului Petru Groza, bunurile fostei case regale treceau în proprietatea statului.
    1984: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră, considerat al treilea canal de navigație, ca importantă, după Suez și Canalul Panama; lucrările de construcție au început în 1973.
    1997: Semnarea de către NATO și Rusia a Actului fondator al relațiilor bilaterale, deschizându–se calea extinderii NATO.

S -a născut în......   

    1883: Andor Adorján, scriitor, traducător și jurnalist maghiar (d. 1966?)
    1884: Max Brod, autor austriac (d. 1968)
    1886: Emil Isac, poet simbolist român (d. 1954)
    1897: John Douglas Cockcroft, fizician britanic, laureat Nobel (d. 1967)
    1915: Herman Wouk, scriitor american
    1923: Henry Kissinger, diplomat american, laureat al Premiului Nobel
    1928: Constantin Ticu Dumitrescu, politician român (d. 2008)

Decese

    1564: Jean Calvin, reformator religios francez (n. 1509)
    1766: Ivan Polzunov, inginer inventator rus
    1821: Tudor Vladimirescu, lider revoluționar român (n. 1780)
    1840: Niccolo Paganini, violonist și compozitor italian (n. 1782)
    1910: Robert Koch, savant german, laureat al Premiului Nobel (n. 1843)
    1958: Anton I. Davidoglu, matematician român (n. 1876)
    1965: Evgheni Pavlovski, savant rus
    1973: Constantin Daicoviciu, istoric și arheolog român (n. 1898)
    1978: Vintilă Mihăilescu, geograf român (n. 1890)
    1987: John Howard Northrop, chimist american, laureat Nobel (n. 1891)
    1988: Ernst Ruska, inginer și fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1906)
  




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More