Ce o avea lumea cu Bombo eu nu stiu! E un om cultivat si scolit, amabil si saritor, are simtul umorului si fin si bine dezvoltat, frumusel de nu s-a mai vazut pe Pamant, cu vino-ncoa si nu ma lasa cat Casa Poporului, a muncit pentru tarisoara asta inca de cand se stie el, din tineretile lui agitate, unde s-a preocupat si a si reusit sa fie de folos tarii, casatorindu-se numai cu fete de nomenclaturisti, frumoase si bogate dar asa s-a nimerit sa stiti, nu a fost ceva premeditat... Bombo e un om atras de arta ca nimeni altul, frumosul fascinandu-l si relaxandu-l si cheltuind sume importante de bani pentru achizitionarea capodoperelor, bine, acuma daca se mai gasea cate un lingau, care ii facea cadouri de zeci si sute de mii de euro, el ce era sa faca, sa le refuze, sa jigneasca omul, nu, deci primea cu mare drag spagile in arta, orice atentie fiind binevenita in palatul lui deosebit din strada Zambaccian. Primea el si alte atentii, semne de inalta recunostiinta din partea oamenilor care-l iubeau atat de mult si nimeni n-a inteles, ca el nu fura de rau ce era sau de lacom, exclus asa ceva, ci dintr-o pornire altruista, un suflet mare si incapator iar cei care l-au condamnat fara mila, sa stiti ca nu au avut dreptate, au zis si colegii lui si atata lume a vazut ca fost o razbunare politica, urat regizata si dusa pana la capat, careia el i-a picat victima nevinovata dar lasati, nu va intristati de ghinionul lui, caci revine el cu forte noi, nu si-a spus inca ultimul cuvant va dati seama nu si atunci, soarele iar va rasari vesel pe cerul albastru al tarii noastre. De aceea, ar fi nemaipomenit domnilor judecatori sa tineti cont de toate cele spuse mai sus si sa-l eliberati pe Eroul nostru, Eroul Romaniei, ca sa-si poate continua si el destinul favorabil, sa se poata ocupa in liniste de ale lui si de ale tarii, sa vada si omul pe unde ii mai sunt naibii banii, caci nebunul ala de Truica, parese ca si-a cam batut joc de munca si agoniseala pe care i-o daduse Bombo cu titlu de imprumut iar in Cipru, jale, se strica rau de tot caruta. Deci fiti indulgenti oameni buni si mare atentie la omul acesta atat de special, nu va lasati din nou indusi in eroare de aparente, caci daca ne gandim bine, chiar si asa, pentru cateva sute de milioane de euro subtilizate, eu zic ca a ispasit destul noua luni de zile si de nopti atat de grele, chinuitoare si sfasietoare iar el, omul nostru, este pe deplin reabilitat si pregatit sa fie eliberat... Free Bombo!!!