Se afișează postările cu eticheta inundaţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inundaţii. Afișați toate postările

duminică, 15 septembrie 2013

15 septembrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

"Iubeşte -ti duşmanii, pentru că ei îţi vor spune greşelile tale" (Benjamin Franklin )

Preşedintele Traian Băsescu

Serbările naţionale de la Ţebea, Hunedoara.
 
Preşedintele Traian Băsescu participă astăzi,  la Serbările naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, dedicate memoriei lui Avram Iancu. Șeful statului și soția sa au ajuns în jurul orei 11.00 la manifestații.
La Complexul Istoric din Ţebea, comuna Baia de Criş, va avea loc ceremonialul public care va cuprinde depuneri de coroane, slujba religioasă de pomenire, o evocare istorică şi mesajele autorităţilor.
Pentru desfăşurarea manifestărilor de la Ţebea, traficul rutier va fi închis pe DN 76 km 38+500 – 38+600, în intervalele orare 11.00-11.15 şi 14.00-14.30. Potrivit organizatorilor, închiderea circulaţiei este necesară pentru formarea gărzii de onoare, prezentarea onorului militar şi defilarea gărzii de onoare. Conform Prefecturii, situaţia din teren nu permite devierea circulaţiei pe rute ocolitoare.

Cătălin Predoiu: Cei doi lideri iresponsabili ai USL nu conduc nimic.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că PDL va trebui să câştige viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare pentru că ţara este minţită şi sărăcită de cei doi "iresponsabili" lideri ai USL, care nu conduc nimic, astfel că ţara nu are direcţie.
"Suntem obligaţi să avem aceste victorii pentru că ţara o duce greu pentru că a fost minţită, pentru că este minţită în continuare şi pentru că este sărăcită în fiecare zi în care cei doi iresponsabili lideri ai USL se fac, dar nu reuşesc să păcălească pe nimeni, că ei conduc această ţară. Nu conduc nimic. Din păcate, ţara, la această oră, nu are direcţie", a spus liderul PDL.
"Nu e suficient să-i învingem, e important când ajungem noi acolo să fim pregătiţi să rezolvăm problemele pe care le vor lăsa în urmă, şi vor fi mari", a spus Predoiu.
"Suntem obligaţi să aducem România în fruntea statelor europene pentru că e o ţară bogată, o ţară cu oameni deştepţi, o ţară cu oameni inimoşi, e o ţară în care şi străinii se simt ca la ei acasă, pentru că noi punem sufletul pe masă, aşa cum se face aici, în Bucovina", a mai spus Predoiu.

Gheorghe Flutur: PDL Suceava poate constitui balonul de oxigen pentru relansarea partidului.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că PDL Suceava, de unde a pornit "revoluţia portocalie", poate constitui în continuare "balonul de oxigen" pentru relansarea partidului, iar un program-pilot aplicat în filială va merge "nemţeşte" în toate organizaţiile din ţară.
Flutur a declarat în cadrul Consiliului local de coordonare al PDL Suceava, la care au participat membrii Biroului Permanent Naţional al partidului, că PDL Suceava poate constitui, în continuare, balonul de oxigen pentru relansarea partidului, care se află într-un moment crucial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"De aici a pornit revoluţia portocalie şi am făcut-o împreună, dragi colegi. A fost bine pentru judeţul Suceava şi pentru România. De aici au pornit foarte multe evenimente şi de aceea am vrut, astăzi, să ştiţi că e nevoie să vă încărcaţi cu energie pozitivă şi o să vă încărcăm cu energie pozitivă, pe cei din BPN şi pe ceilalţi, pentru că avem bătălii grele de dus, dar sunt convins că vom şti să le ducem bine organizaţi şi cu ţintă precisă să câştigăm alegerile din 2016", a spus Gheorghe Flutur.
 "Sunt secretarul general al partidului şi secretarul general are misiuni organizatorice mai multe. Aici, acasă, am încercat un program pilot de organizare şi, dacă aici merge, vă garantez domnule Blaga că o să meargă nemţeşte în toată România", a spus Flutur.
El a arătat că PDL poate merge la victorie doar foarte bine organizat.

Ana Birchall  :  Măsuri urgenţe din partea Ministerului Apelor pentru eliminarea pericolului inundaţiilor.

Deputatul PSD de Vaslui Ana Birchall a cerut măsuri urgenţe din partea Ministerului Apelor în vederea eliminării riscului de inundaţii în comună vasluiană Zorleni.
"În calitatea mea de reprezentant al vasluienilor din Zorleni am considerat că este de datoria mea să mă implic prin mijloacele pe care le am la îndemână pentru a-i ajuta. Alături de domnul prefect Radu Renga, de preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu şi doamna primar din comună Zorleni, Paula Hultoană am luat măsurile necesare astfel încât locuitorii comunei să primească necesarul de apă potabilă iar autorităţile responsabile să înceapă procedurile pentru curăţarea fântânilor a căror apă nu mai poate fi consumată în prezent", a afirmat, astăzi, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, deputatul social-democrat.
"Este a cincea oară într-un interval de doar câteva luni când comună Zorleni a fost inundată, situaţia agravându-se. Astfel, zilele acestea au fost inundate 15 case şi 50 de gospodarii. Locuitorii şi autorităţile locale au atras atenţia, în repetate rânduri, că este nevoie de o întărire a digurilor din zonă, pentru a evita astfel de tragedii. De fiecare dată inundaţiile au provocat pagube materiale importante. Este greu să le explici oamenilor de ce în ultimii ani nimeni nu a reuşit să ia la timp măsurile necesare pentru a preveni această situaţie. La începutul acestei luni am atras atenţia ministrului de resort Lucia Varga asupra pericolului de inundaţii în care se află judeţul Vaslui şi i-am solicitat printr-o întrebare să mi se prezinte strategia Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii în domeniul combaterii dezastrelor naturale, pentru acest judeţ şi pentru întreaga ţară', a mai spus deputatul PSD.

Titus Corlăţean: Nu agreăm transferul competiţiei electorale din Ungaria în România.

Bucureştiul nu agreează transferul campaniei electorale din Ungaria, unde anul viitor vor avea loc alegeri parlamentare, pe teritoriul României, a declarat ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care a făcut apel la "temperarea unui interes electoral prea ascuţit" şi a pledat pentru "bună înţelegere între români şi maghiari".
"Noi contăm pe un parteneriat cu Guvernul ungar şi pe calmarea tentaţiilor politice electorale, pentru că, ştim bine, anul viitor, în luna mai, vor fi alegeri parlamentare importante în Ungaria. Nu agreăm transferul competiţiei electorale din Ungaria. Este firesc să se desfăşoare acolo în tonalităţile pe care partidele politice din Ungaria şi le stabilesc, dar nu agreăm transferul acestei campanii electorale în România. Există această tentaţie manifestată, concretizată, cu atât mai mult cu cât nouă lege a cetăţeniei ungare a generat acordarea unui număr de cetăţenii ungare unor cetăţeni de etnie maghiară din România şi atunci există această tentaţie de a culege voturi din România", a afirmat Corlăţean.
El a subliniat că pentru România este importantă pacea şi armonia în societate.
"Ar fi extrem de util şi e un semnal public pe care îl lansez - nu ştiu dacă va avea o finalizare, dar eu îl fac, e de datoria mea - de temperare a unui interes electoral prea ascuţit pe această temă pentru că pentru noi, în România, este importantă pacea şi armonia în societatea românească şi este important ca la nivelul comunităţilor locale să existe o bună înţelegere între români şi maghiari", a adăugat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.

UNPR  : Interesul naţional a fost, este şi va fi obiectivul nostru primordial.

Problemele privind accesarea fondurilor europene şi nevoia de debirocratizare în contextul repornirii economiei după criză economică mondială s-au numărat printre subiectele abordate la reuniunea zonală a Uniunii Naţionale Pentru Progresul României din Regiunea V Vest, care a avut loc sâmbătă la Timişoara.
"Interesul naţional a fost, este şi va fi obiectivul nostru primordial. Politica economică a Cabinetului Ponta şi-a confirmat justeţea prin creşterea economică înregistrată, prin triplarea ratei de absorbţie a fondurilor europene, prin creşterea producţiei industriale şi agricole, prin reducerea ratei inflaţiei, prin îmbunătăţirea calităţii guvernanţei fiscale", a subliniat preşedintele UNPR în cadrul reuniunii.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în cadrul discuţiilor s-au dezbătut şi subiecte legate de securitatea naţională, agricultură şi administraţie publică, sănătate, învăţământ, mediu şi energie. S-a discutat de asemenea despre proiectele comune cu PSD, pregătirea pentru alegerile europarlamentare, unde alături de social-democraţi progresiştii vor avea un candidat propriu, s-au trasat direcţiile de dezvoltare a partidului în viitorul an electoral şi s-au fixat priorităţile pentru perioada următoare.
"UNPR rămâne un partener loial al Partidului Social Democrat, în cadrul Alianţei de Centru Stânga şi va susţine proiectele de interes naţional ale PSD pentru creşterea nivelului de trai", a mai spus preşedintele progresiştilor, vicepremierul Gabriel Oprea.
Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, deputatul Valeriu Steriu  : "Avem nevoie de unitate pentru a folosi fondurile europene, în a limpezi şi a debirocratiza administraţia, pe toate căile, astfel încât aceste fonduri să ducă la dezvoltarea ţării. Acest lucru îl spun uitându-mă în agricultură, unde au intrat mulţi bani, dar, din păcate, randamentul, productivitatea nu sunt încă vizibil ridicate''.
''Chiar dacă suntem un partid relativ mic şi tânăr (...), calitatea specialiştilor noştri ne dă încrederea că vom putea contribui, alături de colegii din USL, la o viziune, cel puţin pe termen mediu, pentru că România, în următorul exerciţiu bugetar al UE (2014-2020) să folosească într-un mod mult mai pragmatic şi mai eficient banii alocaţi de comunitatea europeană, alături de care vor fi puşi, bineînţeles, bani din bugetul naţional''.

SOCIOPOL: Majoritatea românilor cred că decizia privind Roşia Montană trebuie luată după o dezbatere parlamentară.

Majoritatea românilor (70%) consideră că decizia privind exploatarea minieră de la Roşia Montană trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, iar 60% cred că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân este eutanasierea, potrivit unui sondaj SOCIOPOL.
70% dintre respondenţii sondajului au declarat că decizia privind Roşia Montană trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, iar 28% consideră că această decizie poate fi luată fără dezbatere parlamentară.
Cei mai mulţi dintre participanţii la sondaj (62%) consideră că decizia privind proiectul minier trebuie luată în urma unei dezbateri parlamentare, aşa cum a solicitat premierul Victor Ponta, şi doar 20% dintre aceştia sunt de acord cu solicitarea preşedintelui Senatului Crin Antonescu ca decizia să fie asumată de Guvern.
Dezbaterile şi ştirile pe subiectul Roşia Montană a fost urmărit cu interes de 95% dintre români, iar la întrebarea cine ar trebui să ia decizia privind proiectul minier 41% au răspuns Parlamentul, 21% - Guvernul, 15% - preşedintele României, 10% - altcineva, 13% nu ştiu/nu răspund.
Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj (52%) dau dreptate celor care spus că doar prin continuarea actualului proiect de la Roşia Montană se vor face investiţii pentru crearea de locuri de muncă sigure, în timp ce 35% susţin ideea că, dacă proiectul se respinge, zona se poate dezvolta şi prin turism.

Dan Şova: Voi vota pentru proiectul de la Roşia Montană.

"Voi vota pentru proiectul de la Roşia Montană. Este vorba despre un lucru foarte simplu: licenţa de exploatare a fost dată în 1999, pe 20 de ani. Ea expiră în anul 2019, dar se poate prelungi pe câte cinci ani la simplă cerere a Roşia Montană Gold Corporation, făcută cu 60 de zile înainte de expirarea termenului. Deci, dacă această lege nu trece, licenţa de exploatare rămâne 'a la long'. Nu există o modalitate de a scoate RMGC de acolo, decât cu forţa sau prin naţionalizare", a afirmat Şova.
"Orice licenţă de exploatare conţine date geologice despre bogăţiile subsolului sunt secrete şi au acces la ele doar autorităţile publice. Ce pot să vă spun este că ceea ce nu se poate devoala public ce se află în exploatare de licenţă din 1999, vă pot spune ce se poate. În licenţa din 1999, nu există nicio obligaţie a RMGC privind patrimoniul, garanţiile de mediu, niciun fel de prevederi ca avantaje sociale şi economice pentru comunităţile locale. Nu conţine absolut nimic din ceea ce legea conţine", a explicat Dan Şova.
"Negocierea a fost dusă până la nivelul cel mai de sus. Pot să vă spun că 6% este o redevenţă mult superioară altor exploatări de aur din lume, cred că doar cu excepţia Rusiei. Creşterea la 25% este una semnificativă şi este una garantată, conform proiectului de lege. Dacă cineva poate veni şi spune că va lua mai mult ca bani, voi fi de partea lui", potrivit ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Roşia Montană  : Protestul continuă.

Cei 33 de mineri aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană continuă protestul, refuzând să iasă la suprafaţă, iar unii dintre ei au deja probleme de sănătate, precum tensiunea arterială sau glicemia mărită.
 Liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" din Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că cei 33 de mineri blocaţi în subteran se declară decişi să nu suspende protestul până când nu vor discuta cu liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţi ai Guvernului.
Potrivit sursei citate, senatorul Theodor Atanasiu şi deputatul Călin Potor (ambii PNL) au coborât, sâmbătă, în subteran, pentru a discuta cu protestatarii şi pentru a le prelua doleanţele, ca să le transmită în Parlament.
După vizita acestora, minerii s-au declarat convinşi să continue protestul

Bucureşti : Proteste paralele la Universitate.

 Protest faţă de proiectul ROŞIA MONTANĂ

A paisprezecea zi a protestului a început, ca şi zilele trecute, în zona fântânii de la Universitate, unde s-au adunat aproximativ o sută de persoane, cu steaguri şi peturi umplute cu pietricele, au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană!" şi au afişat pancarte cu mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist.
Ulterior, manifestanţii au plecat spre Bulevardul Regina Elisabeta, la fel cum au făcut şi în serile trecute, s-au aşezat pe drum şi au continuat protestul, scandând "Fără violenţă".
Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevardul ocupat de protestatari, între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei. 
Protest faţă de eutanasierea câinilor.
Simultan cu protestul celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană a avut loc o altă manifestaţie, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, unde sunt peste 60 de persoane care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.
Aceştia au scandat "Dreptul la viaţă", "Opriţi măcelul", "Nu plecăm până nu-i salvăm", au afişat un banner cu mesajul "Eutanasierea = teorie. În realitate se întâlnesc atrocităţi. Eutanasierea înseamnă moarte fără durere" şi au avut cartoane pe care scria "Omorârea câinilor nu a rezolvat nimic timp de 20 de ani", "Da sterilizare", Chiar vrei să îl înveţi pe copilul tău că soluţia e crimă?", "Dacă tot le-aţi luat banii, nu le luaţi şi viaţa", "Unde sunt banii lor, banii maidanezilor". Unii dintre manifestanţi au venit în Piaţa Universităţii după ce au participat la un marş de protest, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Romană - Universitate. Aceştia au mers în marş cu animalele de companie, pe care le-au numit "foşti maidanezi", au scandat "Dreptul la viaţă" şi au afişat mesaje pe care scria "Nu vrem măcel", "Alege viaţa" "Stop crimelor", "Nu vrem crime, vrem soluţii pentru viaţă", Nu eutansierii".

ŞTIRI METEO

Luni, 16 septembrie 2013, vremea va deveni frumoasă și se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 28 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai mici în depresiunile intramontane. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
În București, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.

PERSONALITĂŢI

Agatha Christie

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelaşi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.
Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions.
Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume[3]. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi.

Fărâmiță Lambru

Fărâmiță Lambru (n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București), a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie țigan. Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiță Lambru (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.
Din 1953 a colaborat cu interpreta Maria Tănase. După moartea acesteia (1963), Fărâmiță a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.
În perioada 1952–1956 a făcut parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 a trecut la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”. Fărâmiță Lambru a fost unul dintre cei mai compleți și originali lăutari bucureșteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepționala la bașii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea și întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă finețe și subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocala", pentru mâna dreaptă).
Acesta a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de bași, la sfârșitul anilor `40. În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale și peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal.

Stilul său vocal amintește de vocile din a doua jumătate a sec. XIX (stil vocal menționat și probabil utilizat de Anton Pann, dar și de Chiosea sau Năstase Ionescu), în timp ce frazarea și accentele horelor și sârbelor instrumentale sunt influențate în special de Sava Pădureanu şi George Ochialbi (toți lăutari contemporani cu bunicul său).Moare la 12 decembrie 1974 în București, măcinat de tuberculoză. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu., Bucureşti.

Tommy Lee Jones

Tommy Lee Jones s-a născut pe 15 septembrie 1946 în San Saba, Texas. Tatăl sau lucra în domeniul petrolier, iar mama sa era poliţist. Ei au divorţat când Tommy era doar un copil. Nu a avut parte de o copilărie prea fericită, însă lucrurile au început să se îndrepte atunci când joacă fotbal pentru echipa şcolii Alamo Junior High. A câştigat o bursă care îl ajuta să meargă mai departe la şcoala St. Mark’s. Aici este atras de actorie, apărând în mai multe piese pentru şcoală, precum: "Under Milk Wood" şi "The Caine Mutiny".
În 1965 Tommy continua să joace fotbal, de data aceasta pentru universitatea Harvard. Nu a lăsat actoria de-o parte, jucând în mai multe piese. După ce a absolvit se mută în New York, unde debutează pe Broadway în "A Patriot for Me". Se căsătoreşte cu Katharine Lardner, mariaj ce durează 7 ani. Prima sa apariţie într-un film a fost în "Love Story" (1970). În următorii 5 ani lucrează în televiziune, apărând în serialul "One Life to Live". Nu a avut ocazia să joace roluri mai importante, de fiecare dată era refuzat în favoarea unor actori mai renumiţi. Astfel, el decide să se mute în Los Angeles. Aici obţine roluri mărunte în "Jackson County Jail", "The Amazing Howard Hughes" şi "The Betsy". După despărţirea în 1978 de prima sa soţie, se căsătoreşte cu Kimberlea Gayle Cloughley (1981). Mariajul lor a durat până în 1995.
În anii 80 apare în seriale precum "The Executioner’s Song", "The Rainmaker" sau "Cat On a Hot Ţin Roof". Unul dintre cele mai bune roluri din această perioadă îl joacă în "Lonesome Dove", alături de Robert Duvall. Tommy Lee Jones joaca apoi în "Stormy Monday" (1989), "JFK" (1991), "Under Siege" (1992). În 1993 joaca alături de Harrison Ford în filmul "The Fugitive". Astfel devine unul dintre starurile Hollywood-ului, poziţie susţinută de un număr impresionant de filme în distribuţia cărora apare. Printre acestea se numără şi: "Natural Born Killers" (1994), "Batman Forever" (1995), "Men în Black" (1997), unde joaca alături de Will Smith; "Marshals" (1998), alături de Wesley Snipes; "Men în Black ÎI" (2002); "Double Jeopardy" (1999) şi "Space Cowboys" (2000).
Jones trăieşte în San Saba, are doi copii, Austin şi Victoria. Este recunoscut ca fiind foarte zgârcit în declaraţiile cu ziariştii şi destul de dificil ca personalitate. Pe scenă, însă, are parte de roluri ce necesită curaj, simpatie şi inteligenta. Iar el le are pe toate.

Adrian  Ivanițchi

Adrian „Puiu” Ivanițchi (n. 15 septembrie 1947) este un cântăreț de muzică folk și pop din Sighișoara. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, secția română-italiană. Membru fondator al formației Coral. A fost membru al mai multor formații rock românești celebre din anii '60, precum Sideral și Sfinx. Colaborator muzical pe teme folk cu Dorin Liviu Zaharia. Fost membru al Cenaclului Flacăra. Membru fondator al cenaclului de muzică și poezie Agora din Sighișoara. Director artistic al centrului interetnic din Sighișoara.
Adrian Ivaniţchi, solist vocal rock, folk, instrumentist (chitară), compozitor, este una dintre cele mai proeminente figuri ale muzicii româneşti contemporane. În 1965 împreună cu Călin Ungureanu (ulterior la Carusel) şi cu Radu Stoica (ulterior la Mondial) formează grupul Coral. În 1966 intră în trupă Titi Stanciu (clape), Nelu Olteanu la bas şi Gabriel Mărgărint la tobe. Cântau săptămânal la serile de dans de la Arhitectura. În 1967 Ivaniţchi se integrează în Sideral. Din octombrie 1967 cântă cu Sfinx la Casa de Cultură "Mihai Eminescu" până în februarie 1968 când pleacă în armată. Se alătură trupei în permisii, pentru concerte la Clubul "303" al Institutului Politehnic Bucureşti.

În 1969 se reîntoarce la Sighişoara, unde înfiinţează grupul Tarabostes cu Ivaniţchi (chitară, clape, voce), Puiu Curpen (chitară), Gunter Schotsch (bass şi voce), Richard Bieltz (tobe), Vasile Contras (chitară). În octombrie 1974 debutează în Cenaclul Flacără, în care rămâne până în 1981. În 1974 organizează o gală de folk la Sighişoara cu Mircea Florian şi Ceata Melopoica, Marcela Saftiuc şi Traian Cosma, Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir şi Gigi Nice. La radio cantă pentru prima oară în 1975 (Balada Doamnei Alice) în emisiunea Top, pe programul Romania Tineret. Din 1982 susţine spectacole cu formaţia "Bastion". Din 1990 colaborează cu Nicu Gheza (bass) şi Tibi Gheza (chitară). Participă la ediţiile Festivalului Naţional de Muzică Folk "Om Bun" (începând din 1996), la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara (1998 - 2001). În 1999 finisează la Cluj Napoca (împreună cu Mihai Popean la clape şi Sandy Deac) programul albumului "Aminitea Paradisului" (2002). Piese de succes din repertoriu: "Arsura", "Amintirea Paradisului", "Amiaza", "Rondelul jucătorului pierit", "Floare de ger", "Balada lui Mâl" şi "Fisă Personala". Obţine numeroase distincţii, între care Marele Premiu al revistei Flacăra (1980). Prima apariţie la TVR are loc în 1976. Participă la Festivalul "Garoafa Roşie" de la Soci (1977).

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  15 SEPTEMBRIE

 Evenimente

    1830: Este inaugurată în Anglia linia de cale ferată Liverpool-Manchester, prima cale ferată din lume.

    1831: În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.

John Bull este o locomotivă cu aburi de fabricație britanică, ce a funcționat în Statele Unite. A fost pusă în funcțiune pentru prima oară în ziua de 15 septembrie 1831, iar în 1981, când a fost repusă în funcțiune de Institutul Smithsonian a devenit cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume.[1][2] Construită de Robert Stephenson and Company, John Bull a fost achiziționată de Camden and Amboy Railroad, companie care a operat pe prima cale ferată din statul New Jersey, și care i-a dat lui John Bull numărul 1, botezând-o „Stevens”. C&A a utilizat locomotiva intensiv între 1833 și 1866, când a fost scoasă din funcțiune și garată. După ce activele C&A au fost achiziționate în 1871 de Pennsylvania Railroad, PRR a recondiționat locomotiva și a pus-o în funcțiune de câteva ori pentru diverse expoziții: a fost pornită pentru Expoziția Centenară din 1876 și apoi pentru Naţional Railway Appliance Exhibition în 1883. În 1884, locomotiva a fost cumpărată de Smithsonian Institution și a devenit primul mare exponat din domeniul industriei în acest muzeu.
În 1939 angajații de la atelierele PRR din Altoona, Pennsylvania au construit o replică funcționalăa locomotivei pentru alte expoziții, întrucât Smithsonian a dorit păstrarea locomotivei originale într-un mediu mai controlat. După ce a rămas expusă timp de 42 de ani, Smithsonian a comemorat aniversarea în 1981 a 150 de ani de la construirea ei repunând-o în funcțiune și făcând astfel din ea cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume. Astăzi, John Bull este din nou expusă la Muzeul Național de Istorie Americană de la Smithsonian în Washington, D.C. Replica este și ea conservată la Muzeul Căilor Ferate din Pennsylvania.

    1835: În timpul celei de-a două călătorii pe HMS Beagle, Charles Darwin a ajuns în insulele Galápagos.

Insulele Galápagos  sunt un grup de insule în Oceanul Pacific fiind administrate de către Ecuador.
Insulele Galápagos sunt situate la aproximativ 1.000 km depărtare de teritoriul continental al statului sud-american Ecuador. Oficial poartă denumirea de Archipiélago de Colón (arhipelagul lui Columb), însă sunt cunoscute ca Insulele Galápagos sau insulele țestoaselor. Arhipelagul este de natură vulcanică. Se mai pot vedea cratere vulcanice pe unele dintre insule, cum ar fi pe Insula Isabela. Datorită izolării, s-a putut dezvolta o lume vegetală și animală aparte. Observațiile asupra faunei insulelor Galápagos l-au condus pe naturalistul englez Charles Darwin la cunoscuta teorie evoluționistă.
 Insulele Galápagos din Oceanul Pacific sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob. Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale și plante neobișnuite și uneori unice care au avut un impact enorm în deslușirea evoluției biologice.
În Oceanul Pacific, la 1000 km vest de țărmul Americii de Sud, există un arhipelag unic de insule. Numite inițial Insulele Vrăjite, arhipelagul adăpostește o floră și o faună unică pe Pământ, acest ansamblu fiind numit cel mai mare laborator natural al evoluției speciilor. Această biodiversitate unică l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie Originea speciilor, o lucrare ce a transformat modul în care omenirea privea istoria și evoluția vieții pe Pământ.

Arhipelagul este cunoscut azi sub denumirea de Insulele Galápagos.
Insulele Galápagos sunt situate la Ecuator și sunt dispersate pe o suprafață de aproape 60.000 km² din Oceanul Pacific. Arhipelagul este construit din 19 insule, dintre care 13, mai mari, variază ca suprafață de la 4.588 km², la 14 km². Cele 6 insule mai mici au o suprafață cuprinsă între 1-5 km². Pe lângă insulele principale există numeroase insulițe și stânci. Cea mai mare insulă din arhipelag este Insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acoperă mai mult de jumătate din aria de uscat a Arhipelagului Galápagos. Muntele Azul de pe Insula Isabela este cel mai înalt punct al arhipelagului, cu o înălțime de 1.689 m. Astăzi 5 dintre insule sunt locuite, cu o populație de aproximativ 25.000 de locuitori, majoritatea cărora lucrează în industria turismului.

    1890: Debutează amplele lucrări de regularizare a cursului Dunării la Porțile de Fier.
    1905: 100.000 de oameni au demonstrat la Budapesta pentru introducerea votului universal. În Ungaria, doar un milion din 20 de milioane de cetățeni aveau drept de vot.
    1935: Liderul nazist Adolf Hitler anunță noi legi rasiale la adunarea Partidului Nazist de la Nürnberg. Aceste legi privau evreii de a fi titularii unor funcții publice, căsătoriile între evrei și non-evrei sunt interzise. Svastica este utilizată, în loc de steagul negru-roșu-auriu, ca drapel național al Imperiului German.
    1959: La Brașov se încheie procesul scriitorilor germani. Cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hâns Bergel și Harald Siegmund sunt condamnați pentru "infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație" la un total de 95 de ani de muncă silnică, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile.
    2000: În Sydney, Australia, se deschide cea de-a XXVII a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară.
    2008: Formația britanică de rock Queen cu Paul Rodgers solist scoate primul său album de studio, The Cosmos Rocks.

 S -a născut în.................

    1613: François de La Rochefoucauld, autor francez (d. 1680)
    1736: Jean Sylvain Bailly, astronom francez (d. 1793)
    1789: James Fenimore Cooper, scriitor american (d. 1851)
    1885: Arturo Onofri, poet italian (d. 1928)
    1890: Agatha Christie, scriitoare britanică (d. 1976)
    1894: Jean Renoir, regizor francez de film (d. 1979)
    1901: Elie Carafoli, inginer constructor de avioane român (d. 1983)
    1911: Emil Botta, actor și poet român (d. 1977)
    1920: Răzvan Givulescu, geolog și paleobotanist român, membru de onoare al Academiei Române (1993)
    1927: Fărâmiță Lambru, lăutar român (d. 1974)
    1929: Murray Gell-Mann, fizician american, laureat Nobel
    1946: Tommy Lee Jones, actor american
    1947: Adrian Ivanițchi, interpret român de muzică folk
    1976: Alexandru Tomescu, violonist român

Decese..................................

    1521: Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521)
    1701: Edme Boursault, poet francez, prieten al lui Molière (n. 1638)
    1864: John Hanning Speke, explorator britanic al Africii de Est (n. 1827)
    1922: Ștefan Hepites, fizician și meteorolog român (n. 1851)
    1926: Rudolf Eucken, filozof german, laureat al Premiului Nobel (n. 1846)
    1945: Anton von Webern, compozitor și dirijor austriac (n. 1883)
    1995: Pavel Alaszu, pictor și grafician român (n. 1942)
    1998: Núnez Antonio Jiménez, geograf și speolog cubanez, membru de onoare (1965) al Academiei Române (n. 1923)
    2009: Nicu Constantin, actor român de teatru și film (n. 1939)

joi, 12 septembrie 2013

12 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem şi prea lung pentru cei care se plâng".(William Shakespeare)

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ieri, 11 septembrie 2013, un mesaj omologului său american, Barack Obama, la 12 ani de la atacurile teroriste care au avut loc în SUA : 

"Cu prilejul comemorării tragicelor evenimente din 11 septembrie 2001, suntem profund emoţionaţi de tragedia pierderii unor vieţi nevinovate, provocată de atacurile teroriste care au şocat lumea întreagă. Au trecut 12 ani de atunci. Alături de Statele Unite ale Americii, aliaţii şi partenerii cu care împărtăşim aceleaşi valori, ne-am solidarizat într-un efort neîntrerupt pentru ca acţiunile noastre să facă posibil ca oamenii din întreaga lume să fie la adăpost de bigotism, extremism şi ură".
Cu prilejul comemorării evenimentelor tragice din 11 septembrie vă rog să primiţi, domnule preşedinte, profunda mea compasiune şi să transmiteţi poporului american gândurile şi rugăciunile noastre care se îndreaptă astăzi spre victimele atacurilor, spre apropiaţii acestora şi spre toţi prietenii noştri americani.
Cu deosebită consideraţie, Traian Băsescu, preşedintele României".

Eugen Tomac: Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele asumate în relaţia cu Chişinăul.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat miercuri că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Republica Moldova şi trebuia să reacţioneze la afirmaţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin care insistă ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană.
"Cred că Guvernul României trebuie să îşi asume şi să menţină linia deschisă în ultimii ani de statul român pe relaţia cu Republica Moldova pentru că, din păcate, instrumentele pe care le-am avut la dispoziţie, grupul de prieteni UE - Republica Moldova nu mai funcţionează. (...) Cred că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Chişinăul. Lipsa de reacţie demonstrează laşitate, dezinteres, pentru că atâta timp cât Moscova îşi permite să impună şi să insiste ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană Bucureştiul trebuia să fie prima capitală care reacţionează la asemenea declaraţii bolnăvicioase pe care le-a făcut Rogozin", a spus Eugen Tomac, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

"În 2009 Guvernul de la Chişinău şi-a asumat o agendă proeuropeană extrem de consistentă. Astăzi, din păcate, asistăm la un abuz şi la o serie de presiuni şi şantaj din partea Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova. În urmă cu câteva zile, Federaţia Rusă şi-a trimis doi emisari la Chişinău, (...) ameninţând practic Republica Moldova că vor fi impuse o serie de restricţii economice, lucru care nu are nimic în comun cu valorile pe care lumea democratică le împărtăşeşte. Şi mai grav este că în această competiţie de a menţine în zona sa de influenţă s-a implicat şi Biserica Ortodoxă Rusă, prin vocea patriarhului Kiril, care s-a deplasat timp de câteva zile în Republica Moldova şi unde a făcut o serie de afirmaţii jignitoare la adresa românilor de dincolo de Prut", a arătat Tomac.

Cătălin Predoiu: Proiectul Roşia Montană conţine cianură juridică.

PDL îi solicită premierului Victor Ponta o analiză juridică serioasă asupra proiectului de la Roşia Montană, cu avocaţi specializaţi şi loiali Guvernului şi ţării, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă.
"PDL, ca partid de centru-dreapta, rămâne consecvent şi sprijină investiţiile străine serioase care au ca rezultat crearea locurilor de muncă, cu respectarea condiţiilor de mediu. Proiectul Roşia Montană conţine cianură juridică. Este neconstituţional şi net în dezavantajul statului român", a afirmat prim-vicepreşedintele P

"O spune chiar proiectul de aviz al ministerului Justiţiei, semnat de ministrul Justiţiei, trimis ministrului Dan Şova. Acest document, elaborat de o instituţie profesionistă, Ministerul Justiţiei, spune clar că nu este nevoie de o lege, ceea ce înseamnă că Guvernul fuge atunci când trimite proiectul la Parlament. Spune clar că prelungirea licenţei de exploatare pe 20 de ani aduce atingere proprietăţii publice, garantată şi ocrotită prin Constituţie. Spune clar că licenţa a fost acordată prin hotărâre de guvern şi tot prin hotărâre de guvern trebuie prelungită dacă este cazul. Obligarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin lege să prelungească această licenţă echivalează cu o neconstituţionalitate şi aduce atingere funcţionării unor instituţii publice ", a afirmat Predoiu.

"Dedublarea premierului între cele două calităţi a adus oamenii în stradă, şi nu proiectul în sine. (...) În acest moment, premierul ar trebui să facă o analiză serioasă din punct de vedere juridic a întregii situaţii, cu avocaţi specializaţi şi loiali Guvernului şi ţării, nu loiali altor instituţii. Pe baza acestei analize trebuie să se stabilească de către Guvern care sunt interesele noastre, plecând de la strategia în minerit, de la strategia energetică, de la celelalte interese pe termen lung ale României (...) Trebuie făcută o strategie pe care Guvernul să o prezinte public", a mai declarat prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
Liderii PDL se vor întâlni, astăzi, la ora 12.00, la Parlament, cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta măsurile de relansare economică, a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
 "Întâlnirea va avea loc mâine (joi - n.r.) la ora 12.00 şi subiectele pe care le vom aborda ţin de relansarea economică a României din punctul nostru de vedere. Întâlnirea va avea loc la Parlament", a precizat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că PDL aşteaptă rezultatele acestui dialog pe teme economice şi în funcţie de acestea "se va poziţiona faţă de depunerea unei moţiuni.

Victor Ponta : Am o teamă că semnalul va fi  "în România nu se mai face nimic de acum încolo".

Premierul Victor Ponta a subliniat ieri seară, că dacă va fi respins proiectul Roşia Montană trebuie găsit răspunsul la întrebarea ce vom face mai departe, exprimându-şi "teama" că semnalul va fi acela că "în România nu se mai face nimic de acum încolo".
"Cred că cei mai mulţi de acolo (de la protestele împotriva proiectului Roşia Montană - n.r.) sunt sinceri, cred în nişte lucruri frumoase, însă, lucrurile stau în felul următor: într-adevăr, dacă se face această exploatare, va fi un lac de cianuri. În acest moment, la Roşia Montană sunt două lacuri - de la exploatarea aurului făcută până în '95 cred - două lacuri, apele din zonă, 45 km, sunt ape cu concentraţie de o sută de ori mai mare decât cea admisă şi vorbea cineva de un peisaj selenar. (...) Este acum un peisaj selenar, pentru că aurul se exploatează acolo de foarte mult timp, s-a exploatat cu cianuri pentru că nu există în lume o altă tehnologie şi oriunde se exploatează în lume la fel se întâmplă", a declarat Ponta, la Antena 3.
"Ceea ce ştiu sigur este faptul că avem două probleme. În primul rând, şi asta vom face până la urmă, trebuie să găsim banii ca să purificăm noi cele două iazuri şi apele din zonă. Sunt nişte sume destul de mari, sper să reuşim să le găsim. Pentru Galeriile Romane ne trebuie aproximativ 150 de milioane de euro. Deocamdată, nu-i avem", a susţinut premierul.

"Întrebarea este următoarea: respingem proiectul, ce se întâmplă mai departe? (...) Ce facem a doua zi? Care este soluţia? Pentru că înţeleg problema cu cianură, dar vedeţi, nu scoatem gaze, ok, le vom importa din Rusia şi vom plăti foarte mult. Nu exploatăm, nu ştiu, alte resurse - România are în continuare cupru, are multe alte metale pe care toate ţările care le deţin, inclusiv în Europa, le exploatează. Eu nu vreau să arătăm ca o ţară care, de la o ţară foarte poluatoare şi dezinteresată de mediu, cădem în extrema cealaltă în care nu se face nimic în România şi ne păstrăm ţara. (...) Am o mare teamă, că semnalul va fi 'în România nu se mai face nimic de acum încolo'", a arătat Ponta.

"Am discutat despre acest proiect de multe ori cu domnul Antonescu".
"Are  perfectă dreptate: trebuie o dezbatere. Tocmai de aceea, o dezbatere în ordinea logică este următoarea: întâi facem dezbaterea, prezentăm toate aceste cifre, după care luăm o decizie. Din păcate, decizia s-a luat deja. Domnul Blaga a anunţat-o sâmbătă, deşi domnul Blaga şi PDL ştiu foarte bine proiectul că ei l-au aprobat, prin Berceanu, dar acum se spală pe mâini, ca şi Traian Băsescu. Domnul Băsescu nu mai are nicio treabă cu Roşia Montană acum. Dacă e o ceartă între Antonescu şi Ponta, el nu se bagă", a mai menţionat Ponta.

"Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montana, prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu. Şi am zis: dacă îl susţine Traian Băsescu, sigur e e ceva rău. În momentul în care am spus: "Punem toate documentele, nu vă spun că îl susţine Ponta sau e împotrivă", pentru că, probabil cei care sunt cu mine mă urmau, cei care erau împotriva mea, ziceau să fim împotrivă. Şi am zis: "Hai să citim tot, să ascultăm pe toată lumea". Şi dacă vreţi, pentru mine, pe acest proiect atât de controversat, era în sfârşit un exemplu că deciziile importante pentru ţară le putem lua prin dialog", a declarat premierul

Referitor la gazele de şist, Victor Ponta a spus : "Da. Sunt de acord să vedem dacă avem rezerve, dacă putem să le exploatăm cu toate garanţiile de mediu şi să gândim în sensul de a face ceva", întrebat dacă este de acord cu exploatarea gazelor de şist.

"Acum avem două demonstraţii: una la Piaţa Universităţii (din Capitală - n.r.) şi una la Roşia Montană. Cui dăm dreptate? Celor care sunt mai mulţi? Sau celor care sunt mai agresivi? Sau celor care blochează drumul? (...) De aceea, într-o ţară democratică şi civilizată, cei care protestează la Piaţa Universităţii împotriva Roşia Montană, cei care protestează în Alba pentru, trebuie să aibă un cadru democratic. Şi acel cadru nu poate fi decât Parlamentul României", a explicat primul-ministru.

Cătălin Ivan : Emil Boc n-a scos un cuvânt despre Roşia Montană.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, l-a criticat dur pe fostul premier Emil Boc, social-democratul susţinând că acesta nu a avut curajul să-şi asume proiectul minier de la Roşia Montană.

"Emil Boc a fost un premier laş, care nu a avut curajul să-şi asume trimiterea proiectului de la Roşia Montană într-o dezbatere deschisă şi transparentă, aşa cum a făcut USL, pentru a tranşa odată pentru totdeauna chestiunea. El s-a ascuns întotdeauna în spatele altora când trebuiau luate decizii. Este interesant cum, în tot timpul în care Traian Băsescu a susţinut făţiş proiectul de la Roşia Montană, Emil Boc nu a scos niciun cuvânt şi a executat toate ordinele primite. Dar cu toate acestea, este premierul care a tăiat salariile, care a mărit taxele, care a reţinut ilegal bani pensionarilor, care a blocat programele operaţionale, care a umilit întregi categorii sociale şi care a dus România pe marginea prăpastiei", a declarat Cătălin Ivan, conform unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
"Drept urmare, Emil Boc, în opinia noastră, este ultimul om care poate vorbi despre bună guvernare, ca să nu mai discutăm despre proiecte majore pe care le-a avut în gestionare şi pe care pur şi simplu le-a lăsat în cârca altora", menţionează purtătorul de cuvânt al PSD.

Crin Antonescu: Nu pot să admit ideea că România are aşa, din senin, de plătit nişte despăgubiri.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a exprimat miercuri mirarea faţă de faptul că România are de plătit despăgubiri companiei care intenţionează să exploateze minereurile de la Roşia Montană, aşa cum a afirmat premierul Victor Ponta, suma vehiculată fiind de două miliarde de dolari.
"Nu pot să admit ideea că România are aşa, din senin, de plătit nişte despăgubiri. Pentru ce? Ce a făcut România? Drepturile cui le-a încălcat? Ce angajament şi-a încălcat? Asta mi se pare o discuţie pur şi simplu ştiinţifico-fantastică", a afirmat Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului.
"Eu nu am încheiat niciun contract, eu sunt parlamentar, sunt preşedintele Senatului, am o temă de legiferare, sunt pe parcursul unui proces de legiferare normal. Parlamentul României n-are nicio obligaţie faţă de nimeni în afară de alegători. Parlamentul României este suveran în deciziile sale şi nu văd de unde vine şi pe ce se bazează o astfel de ameninţare. Singurul lucru pe care eu îl ştiu, dar e suficient, este că Parlamentul acestei ţări nu va vota niciodată o lege sub acest gen de ameninţări", a subliniat preşedintele Senatului.
Ieri, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a avut o întâlnire cu preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii, declarând  : "Este o întâlnire periodică. Aşa cum ştiţi, noi săptămânal avem întâlniri cu miniştrii, cu preşedinţii executivi şi o dată la două săptămâni (...) cu preşedinţii consiliilor judeţene, primarii marilor oraşe. Este deci una din aceste întâlniri obişnuite, dar are o temă principală, şi anume: discuţiile, proiectul, ideile despre regionalizare, în condiţiile în care la nivelul USL am anunţat, împreună, că încercăm, printr-o modificare a Legii 315, să facem nişte paşi, nu chiar toată regionalizarea, că, propriu-zis, fără modificarea Constituţiei, nu putem".
Eu, în momentul în care am discutat cu premierul acest lucru, şi după aceea l-am comunicat şi presei împreună, am spus că discutăm elemente, propuneri, cunosc nişte propuneri dinspre PSD, dar nu un proiect anume de lege, discutăm împreună, practic, aceste lucruri, în speranţa că vom ajunge la un consens", a arătat liderul liberal.
"Mie nu mi se pare esenţial că sunt 10, că sunt opt sau că sunt chiar 12. Mie mi se pare esenţial ca o eventuală lege în acest sens să ofere garanţii pentru dezvoltarea economică. Ăsta e sensul regionalizării. Dacă regionalizarea, sau pachetul legislativ, sau legea, care să permită regionalizarea, nu dă şansa unei dezvoltări economice mai bune în sistemul regional, ea nu are rost. Asta este esenţial, şi nu numărul regiunilor. (...) Încercăm, încercăm, dacă vom reuşi să ducem cumva, să conturăm acest proiect, poate chiar să-l adoptăm, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Deci, pe durata anului 2013. Cam ăsta ar fi orizontul", a spus preşedintele PNL.

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Regiunile trebuie implicate în luarea deciziilor în UE.

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Hans Heinrich Hansen, afirmă că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în UE, aspect ce ar trebui reglementat la revizuirea tratatelor europene, în aşa fel încât minorităţile "să fie luate în serios".
Preşedintele FUEN, Hans Heinrich Hansen, a declarat miercuri, în deschiderea seminarului anual organizat de Fundaţia "Bernady Gyorgy" din Târgu Mureş, că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în cadrul UE, iar acest aspect ar trebui prevăzut în momentul revizuirii tratatelor europene.
"Reglementările europene trebuie să oglindească drepturile minorităţilor. Aici intervine organizaţia noastră, în cooperare cu Consiliul Europei, care se implică pentru drepturile fundamentale ale omului. Putem încerca să facem în aşa fel încât diversitatea minorităţilor să aibă o importanţă mai mare şi să fie luate în serios. Minorităţile doresc acordarea unei importanţe mai mari regiunilor, trebuie să acceptăm aceste impulsuri care vin din regiuni. Trebuie implicate regiunile şi în sistemul de luare a deciziilor în cadrul UE, ca o soluţie", a spus Hâns Heinrich Hansen.
Potrivit acestuia, majoritatea cetăţenilor din statele membre UE se simt legaţi de regiunile lor şi identitatea lor se leagă de regiunea din care provin, iar "prin acordarea importanţei necesare regiunilor, se pot împăca identităţile naţionale şi etnice".

Liviu Dragnea : Roşia Montană este un proiect pentru oameni politici curajoşi.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat  că Roşia Montană este un proiect pentru oameni politici curajoşi şi nu pentru cei care vor să îl folosească într-o aşa-zisă campanie electorală.
"O spun cu toată sinceritatea, chiar dacă unii s-ar putea supăra. Acesta este un proiect pentru oameni politici curajoşi, nu pentru oameni politici care vor să folosească acest mare proiect şi această mare oportunitate într-o aşa-zisă campanie electorală. Sunt prea puţini oameni care înţeleg, care ştiu de fapt despre ce e vorba acolo, câte miliarde ar putea câştiga România şi trebuie analizat cu maximă seriozitate care ar fi riscurile de mediu", a afirmat Dragnea la intrarea în sediul DNA, unde continuă studierea materialului de urmărire penală în dosarul privind referendumul de anul trecut.
"Este mult prea important. Despre Roşia Montană trebuie discutate foarte serios câteva lucruri pentru că astea sunt importante: dacă el este oportun pentru această ţară, câţi bani câştigă România şi dacă într-adevăr există sau nu probleme de mediu care pot fi rezolvate sau nu. Dar răspunsul la aceste întrebări nu se dă în stradă", a spus Dragnea.

Mircea Geoană : E neplăcut să-l aud pe Antonescu dând indicaţii preţioase PSD.

Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.
"O problemă aparent cronicizată a ajuns acută, stârnind pasiune, emoţie, o mobilizare fără precedent pe o temă economică şi socială. Este un adevărat test pentru soliditatea USL. Este un test pentru liderii săi. Crin Antonescu, atacându-şi partenerul şi principalul aliat în PSD, reconfirmă meteahna coaliţiilor din România. Totul e bine şi frumos, până când nu mai e cer senin", susţine Geoană.
El adaugă că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu "dând indicaţii preţioase Partidului Social Democrat, un aliat la guvernare, în condiţiile în care niciun lider PSD nu şi-a permis până acum să dea lecţii PNL, indiferent de subiectele de pe agenda publică".
"Astfel de mesaje sunt inacceptabile atâta vreme cât parlamentarii PSD vor vota asupra proiectului Roşia Montană după ce vor avea toate datele, aşa cum este normal într-o dezbatere parlamentară. Campania electorală, pe seama PSD, reprezintă un gest neaşteptat din partea domnului Antonescu care aduce foarte mult aminte de manevrele similare ale lui Traian Băsescu", mai spune Geoană, potrivit comunicatului.
În replică, Crin Antonescu, a declarat că el nu dă indicaţii PSD şi că social-democratul nu trebuie să se sperie, pentru că el nu este Traian Băsescu, iar legat de Roşia Montană premierul Ponta este cel care a anunţat un vot împotrivă.

CEO Gabriel Resources: Declaraţiile mele au fost citate greşit şi au fost corectate de The Globe and Mail.

Directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry, arată într-o precizare transmisă miercuri seară AGERPRES că declaraţiile sale apărute în cursul acestei zile în publicaţia The Globe and Mail au fost citate greşit şi corectate de publicaţia menţionată.
"Ca o clarificare a declaraţiilor publicate în numele meu în presa internaţională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectivă şi că declaraţiile mele au fost citate greşit. Între timp, declaraţiile au fost corectate de către publicaţia The Globe and Mail. Am cel mai profund respect pentru România, pentru cetăţenii săi, pentru Guvernul României şi pentru Parlament. Doar românii şi România vor decide ce este în interesul ţării. Deşi este firesc pentru orice companie să facă ceea ce este necesar pentru a-şi proteja interesele - şi nici Gabriel Resources nu face excepţie - vom lua act de orice decizie luată de Guvern sau de Parlamentul României. Compania va furniza toate informaţiile necesare astfel încât oamenii să poată lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. Decizia finală vă aparţine, fără discuţie, Guvernului şi Parlamentului României şi, în ultimă instanţă, cetăţenilor României', precizează Jonathan Henry.
Într-un articol publicat miercuri de The Globe and Mail, directorul general al companiei Gabriel Resources declara că firma canadiană va da în judecată Guvernul român, cerându-i miliarde de dolari, în cazul în care, săptămâna viitoare, Parlamentul va adopta o lege care va pune capăt proiectului minier de la Roşia Montană.

Valeriu Zgonea: Proiectul de lege privind câinii fără stăpân oferă instrumente clare autorităţilor locale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri că proiectul de lege privind câinii fără stăpân oferă instrumente clare autorităţilor locale să rezolve această problemă, iar acest act normativ anulează alte legi care sunt contrare noilor prevederi.
"Întotdeauna textul de lege promovat cel mai nou este textul de lege care se aplică. Instrumentele sunt foarte clare. (...) Textele legii pe care noi am promovat-o sunt prioritare şi anulează alte texte care sunt contrare. Guvernul va fi imediat în măsură să dea o ordonanţă de anulare a textului din 2001. În acest moment, eu vă spun că legea, aşa cum este ea, este atotcuprinzătoare. Noi am scanat-o în 2012, când am contestat-o la Curtea Constituţională, şi doar acestea au fost articolele care nouă ni s-au părut neconstituţionale şi care generau o dezbatere. Nu poţi să eutanasiezi un câine doar pentru că s-au întâmplat atunci nişte lucruri", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.

"Obligaţia mea, ca parlamentar, şi a autorităţii locale este să protejăm cetăţeanul. (...) Pentru un câine ţinut într-un centru se cheltuie cam 2 euro pe zi, asta înseamnă 60 de euro pe lună. Este echivalentul resurselor financiare pe care le primeşte fata mea sau orice copil din România în 6 luni de zile. Cred că legea prevede un interval suficient pentru orice comunitate. Dacă are bani, face mii de adăposturi pentru câini; dacă nu are, poate să găsească această soluţie, dar eu nu vreau să mai existe părinţi că ai lui Ionuţ", precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Remus Pricopie: Testările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a - "radiografii' ale sistemului".

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că rezultatele testărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu vor fi trecute în catalog, ele fiind organizate pentru a se vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi cea de tip naţional.
"În catalog vom avea notele sau calificativele de la clasă. Însă aceste testări le vom face tocmai pentru a vedea ce se întâmplă la nivel naţional şi pentru a vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi o evaluare de tip naţional. Nu trebuie să fie sperietoare aceste evaluări. Sunt absolut normale, nu doar în România se introduc aceste evaluări, sunt şi în alte ţări, plecându-se de la ideea că nu este admisibil ca prima evaluare din sistem să o faci după 8 ani de şcoală. Atunci avem nevoie de semnale mult mai devreme pentru a vedea dacă în anumite şcoli, în cazul anumitor elevi, direcţia nu este cea corectă. Adică elevii respectivi nu reuşesc să înveţe suficient cât să facă faţă unor testări de nivel mediu", a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Pricopie.
"Aceste evaluări din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a vor reprezenta acele radiografii pe care le vom avea în raport cu sistemul înaintea primului examen naţional care va rămâne Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a", a spus Pricopie.

MApN: Zeci de militari acţionează în localităţile din Galaţi unde s-au produs inundaţii.

Zeci de militari acţionează, cu trei mijloace aparţinând MApN în zona localităţilor Măstăcan, Costache Negri şi Pechea din judeţul Galaţi pentru ajutarea populaţiei şi limitarea efectelor inundaţiilor produse aseară în acea zonă, informează instituţia.
"89 de militari cu trei mijloace tehnice aparţinând Ministerului Apărării Naţionale acţionează, în această dimineaţă, începând cu ora 01.30, în zona localităţilor Măstăcan, Costache Negri şi Pechea, din judeţul Galaţi, pentru ajutarea populaţiei şi limitarea efectelor inundaţiilor produse aseară în acea zonă. În cursul nopţii, militarii, care provin din Brigada 282 Infanterie Mecanizată- Batalioanele 300 Infanterie şi 284 Tancuri Galaţi, au acţionat şi în localitatea Cudalbi", precizează MApN într-un comunicat remis AGERPRES.
Intervenţia este realizată la solicitarea subprefectului de Galaţi.

Peste 700 de case şi 500 de curţi au fost inundate în urma unei ruperi de nori care a adus cantităţi foarte mari de precipitaţii - 110 l/mp în localitatea Griviţa sau 96 l/mp la Vlădeşti şi scurgeri importante de apă pe versanţi, fiind şi o creştere rapidă şi semnificativă a debitelor pâraielor Suhu şi Geru, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrică Paţilea Crângan.
Potrivit acesteia, viiturile au făcut patru victime. La Cuca, doi bărbaţi, cu vârste de 62, respectiv 85 ani au murit înecaţi, o femeie de 74 ani a decedat cel mai probabil în urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetiţă de opt ani a fost luată de viitură. O altă persoană este dată dispărută, la Griviţa. Au fost evacuate 339 de persoane şi au fost salvate 45 de persoane şi 122 de animale.

 Comandamentul pentru situaţii de urgenţă a fost convocat la ora 11.30, la Palatul Victoria.
"Având în vedere precipitaţiile abundente căzute în ultimele ore în judeţul Galaţi precum şi prognoza meteo pentru orele următoare, primul-ministru Victor Ponta a convocat un comandament pentru situaţii de urgenţă la Palatul Victoria", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Comandamentul va fi coordonat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, alături de care se va afla şi ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

The Washington Post  : SUA au început să livreze arme rebelilor sirieni.

Statele Unite au început să livreze arme şi echipamente tehnice rebelilor sirieni, scrie ziarul The Washington Post (WP) în ediţia de miercuri. Citând surse americane şi siriene, cotidianul american scrie că CIA a început să livreze încărcături cu "ajutor material letal" în ultimele 15 zile. Ziarul adaugă, pe site, că Departamentul de Stat a trimis vehicule şi alte materiale, inclusiv echipamente de comunicaţii sofisticate şi kituri medicale de luptă.
CIA, contactată de AFP, a declarat că nu are de făcut vreun comentariu cu privire la informaţiile publicate de Washington Post.

Vladimir Putin : Statele Unite să nu folosească forţa în Siria.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi Statele Unite să nu folosească forţa în Siria, cu câteva ore înainte să înceapă negocieri sub tensiune între Moscova şi Washington asupra planului rus de plasare sub control internaţional şi apoi distrugere a arsenalului chimic sirian. O întâlnire este prevăzută joi şi vineri la Geneva între secretarul de Stat John Kerry şi omologul său rus Serghei Lavrov, însoţiţi de zeci de experţi în dezarmare, urmărind să deschidă o cale diplomatică cu privire la conflictul din Siria şi să amâne o eventuală acţiune militară punitivă anunţată de către Statele Unite.
Însă într-un articol publicat în The New York Times (NYT), în timp ce Kerry se afla deja în drum spre Eleveţia, Putin a reluat presiunile asupra Washingtonului.
El i-a acuzat mai întâi pe rebelii sirieni,  nu armata preşedintelui Bashar al-Assad, că au comis atacul chimic de la 21 august lângă Damasc, cu scopul de a provoca "o intervenţie" a Statelor Unite.

Şeful de la Kremlina avertizat, că, atacuri asupra Siriei ar putea să declanşeze un "nou val de terorism, (să submineze) eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene şi conflictul israeliano-palestinian şi să destabilizeze şi mai mult Orientul Mijolociu şi Africa de Nord", prejudiciind totodată sistemul ONU.

ŞTIRI METEO

Vineri, 13 septembrie 2013, vremea va continua să fie instabilă. Temperatura aerului va marca o scădere față de intervalul precedent, astfel încât valorile maxime vor fi cuprinse, în general, între 16 și 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 și 17 grade. În cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi, sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat sunt condiții de grindină, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate.
 Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană, dar în timpul ploilor și în restul
teritoriului.
În Bucureşti, cerul va prezenta înnorări și temporar vor fi ploi, mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va marca o scădere față de intervalul precedent, astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar minima va fi de 11…12 grade.

PERSONALITĂŢI

Ion Agârbiceanu

Ion Agârbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos — d. 28 mai 1963, Cluj) a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. Studii gimnaziale la Blaj (1892 - 1900), superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900 - 1904). Din 1901 - 1902, începe să colaboreze cu poezii la „Tribună” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Familia” (Oradea), „Drapelul” (Lugoj). În anul 1903, începe colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri. Sub-prefect la internatul de băieți din Blaj (1904 - 1905);
    În septembrie 1905, se înscrie la Facultatea de Litere din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.
    Preot paroh în Bucium-Șasa, județul Alba, (1906 - 1910), apoi în Orlat, județul Sibiu (1910 - 1916); retras în timpul primului război mondial în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917 - 1918);
    După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919 - 1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938 - 1940).
    A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite (prima dată în 1919, apoi în 1922 - 1926), mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului.
    A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (1919).
    A fost preot și protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla (din 1931).
    Pentru activitatea sa literară, ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Astrei (1925 - 1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.
    A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă.
    A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).
    A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.
    La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogată și îndelungata sa activitate - peste șase decenii - pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.
A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012

Józsi Jenő Tersánszky

Józsi Jenő Tersánszky (n. Baia Mare, 12 septembrie 1888 – d. Budapesta, 12 iunie 1969) a fost un scriitor maghiar.
Tersánszky Józsi Jenő a fost o personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul 20. Născut în noaptea de 12 spre 13 septembrie al anului 1888 ca primul copil al unei familii burgheze din Baia Mare, copilăria sa este marcată de anturajul lumii artistice din jurul lui Hollósy Simon - fondatorul școlii de pictură din orașul natal, lume cu care tatăl său întreținea legături strânse, fiind unul din susținătorii locali ai mișcării artistice din oraș. Sub influența pictorilor din colonia de artiști de la Baia Mare, unde avea să activeze ca ucenic, tânărul Tersánszky se pregătea să devină pictor, dar la presiunile tatălui său este nevoit să renunțe în favoarea carierei de notar.  După absolvirea liceului în Baia Mare, devine practicant la un birou notarial din Szapáryfalva. Reîntors la Baia Mare în 1907, timp de un an se ocupă de jurisprudență în calitate de practicant, apoi se înscrie la Academia de Drept din Eperjes. Plănuia să-și continue studiile la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, dar în cele din urmă, banii strânși pentru taxa de școlarizare îi cheltuie prin localuri, astfel că este nevoit să se angajeze ca ajutor de muncitor[necesită citare]. Prima nuvelă din cariera sa, Csöndes emberek (Oameni tăcuți) o scrie tot din nevoia de a-și ameliora situația materială. Talentul tânărului Tersánszky este remarcat de Ernő Osvát. Mulțumită acestuia, poate publica în februarie 1910 în prestigioasa revistă literară Nyugat (Occident) prima scriere cu titlul Firona[necesită citare]. În 1911 colecția Nyugat Könyvtár (Biblioteca Occident) editează primul volum de nuvele al lui Tersánszky. Caracterul ușor boem al autorului[necesită citare], care i se manifestă chiar din prima tinerețe avea să-l însoțească toată viața sa lungă, cauzându-i dificutăți în anumite momente ale existenței.
În primul război mondial participă ca voluntar și este trimis pe frontul italian, unde în 1918 cade prinzonier. După eliberarea din prinzonierat în 1919, se întoarce la Budapesta, unde în scurt timp publică romanul Viszontlátásra, drága... (La revedere, dragă...), în care descrie propriile sale experiențe de pe front. Romanul scris încă în 1916, adăugit și reviuzuit în anul editării, este considerat de critică de specialitate o creație remarcabilă a scrierilor antirăzboi din literatura maghiară, fiind totodată consacrarea autorului ca scriitor de prim rang.Încă din 1918 îi sunt publicate operele alese, însă cu toate aceste succese literare situația materială nu i se îmbunătățește, în mare parte și din cauza modului său de viață risipitor Încep să apară una după alta un număr însemnat de romane, printre care și Kakuk Marci ifjúsága (Tinerețea lui Martinaş Cucu), prima parte din opera sa fundamentală, ciclul de romane Kakuk Marci(Martinaş Cucu).
Scris într-o tonalitate dulce-amară, în roman se descoperă lumea pestriță de la sfârșitul secolului al 19-lea din orașul Baia Mare și împrejurimile sale, perioadă în care mică localitate minieră începe să treacă prin etapele traumatizante ale formării burgheziei și disoluției comunităților tradiționale[necesită citare]. Stilul abordat este anecdotic-umoristic cu dese răsturnări de situații, aspect care, probabil s-a aflat la baza imensul succes de care să bucurat romanul încă de la apariție.

Maurice Chevalier

Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru și film) și un cântăreț de operetă.
El s-a născut în capitala pariziană și a devenit vedetă a comediilor muzicale, apărând de la o vârstă fragedă în public, ca dansator și cântăreț. În 1901 și-a făcut intrarea în show business, la fragedă vârstă de 13 ani. El cânta pe gratis într-o cafenea unde a fost văzut de un cunoscut membru al unui teatru care i-a sugerat să dea o probă pentru un musical. Chevalier a făcut acest lucru și a obținut rolul. În 1909, a devenit partenerul de scena al celei mai mari vedete feminine din Franța vremii respective, Mistinguett. Cei doi au început mai apoi o lungă relație amoroasă.
În Primul Război Mondial, s-a înrolat în armată, a fost împușcat în spate, a obținut decorația Crucea Războiului și a fost făcut prizonier de război. După război, a devenit cunoscut în Marea Britanie și a început o carieră în film. De asemenea, a făcut prima încercare de a avea o carieră pe Broadway, însă a trebuit să renunțe la teatru vreme de câteva luni, din cauza unei căderi psihice. Până în 1929, și-a revenit și s-a mutat la Hollywood, unde a obținut primul său rol într-un film american, Innocents of Paris. În 1930, Chevalier a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor, pentru două roluri, din filmele The Love Parade și The Big Pond. S-a întors în țara natală în anul 1935 și și-a petrecut cea mai mare parte din Al Doilea Război Mondial izolat de lume, având totuși scurte apariții în public. După război, s-a afirmat că a colaborat cu regimul de la Vichy, însă aceste susțineri au fost combătute, iar Chevalier a fost achitat în mod oficial.
În anii ’50 și ’60, a câștigat în popularitate datorită aparițiilor în filmul muzical Gigi (1958), cu Leslie Caron și Hermione Gingold, împreună cu care a interpretat cântecul I Remember It Well și în câteva filme ale lui Walt Disney. Semnul distinctiv al marelui actor era o pălărie de paie (canotieră), pe care o purta întotdeauna pe scenă, alături de costum. Maurice Chevalier are o stea pe faimoasa Hollywood Walk of Fame. El a murit la 1 ianuarie 1972 la vârsta de 83 de ani.

Eiji Toyoda

Eiji Toyoda  născut la 12 septembrie 1913 lângă Nagoya în Japonia, a fost un proeminent industriaș japonez, el fiind răspunzător de aducerea companiei Toyota Motor Corporation la profitabilitate și recunoașterea mondială. Toyoda a deținut această poziție până în 1994. Născut într-o familie de industriași textili, Eiji Toyoda este fiul lui Heihachi Toyoda, fratele fondatorului companiei Toyoda Loom Works, Sakichi Toyoda. Toyoda a studiat ingineria la Tokyo Imperial University între 1933 și 1936. În acest timp, vărul lui Toyoda, Kiichiro a înființat o fabrică de automobile la sediul Toyoda Automatic Loom Works. Toyoda s-a alăturat vărului său, la terminarea studiilor, între ei existând o mare prietenie pe parcursul întregii vieți. În 1936 compania și-a schimbat numele din Toyoda Automatic Loom Works în Toyota. Tot în acest an primul automobil a ieșit de pe linia de producție, construit din componente General Motors. Intrarea Japoniei în cel de-al doilea război mondial în 1941 a dus la transformarea capacității de producție a industriei japoneze. La încheierea războiului, Toyoda se aștepta că restricțiile impuse de forțele ocupaționiste pe zaibatsu să afecteze Toyota. În schimb, procesul de reconstrucție al Japoniei a dus la o cerere sporită de autovehicule. În ciuda creșterii masive a volumului de autovehicule produse, Toyota era foarte aproape de insolvență, din care a ieșit prin reducerea masivă a personalului angajat. Toyoda a vizitat uzina Ford de la Dearborn, Michigan la începutul anilor 1950. Toyota era în afacerea construcției de mașini de aproximativ 13 ani la acel moment, dar produsese aproximativ 2500 autovehicule. Uzina Ford producea 8 000 de vehicule zilnic. Toyoda a decis să adopte metodele de producție în masă din Statele Unite.
În 1960 Toyota a propus un joint venture cu Ford pentru fabricarea automobilelor în Japonia. Propunerea originală fiind o înțelegere 40-40-20, în care cele 20 de procente erau alocate pentru distribuitorii din Japonia. Mai târziu s-a întocmit o nouă distribuire a profitului pentru a îi permite lui Ford un procent de 50%, dar înțelegerea nu a fost încheiată din diferite motive. Eiji Toyoda spunea că "metoda lui Ford de a ne refuza ne-a lăsat cu un puternic sentiment de dorință." Toyota a încercat din nou în 1980, la puțin timp înainte ca administrația Reagan să impună constrângeri voluntare asupra importurilor auto japoneze. Toyota a propus mai apoi un joint venture în Statele Unite. "Am încercat să formăm parteneriate cu Ford de patru ori înainte și după război, și de fiecare dată nimic nu s-a concretizat" scria Toyoda. "Cred că nu a fost dat să devenim parteneri". În 2001, CEO-ul Ford, Jacques Nasser s-a întâlnit cu CEO-ul Toyota Hiroshi Okuda și i-a propus un joint venture între cele două companii în producerea unor modele mici de mașini.
În 1983, NUMMI (New United Motor Manufacturing) a fost deschis într-un joint venture cu General Motors și produce Corolla și vehiculele bazate pe ea. În 1987, Toyota și-a deschis prima uzină deținută în totalitate în America de Nord în Cambridge, Ontario, Canada. În anul umator, prima fabrică deținută în totalitate de Toyota din Statele Unite ale Americii s-a deschis în Georgetown, Kentucky. Toyota a deschis în 1998 uzina de la Princeton, Indiana, și este prevăzut să mai deschidă una în San Antonio, Texas în 2007.
În 1955, Toyota a început producția în masă a Crown, care a avut un mare succes în Japonia, dar care a avut o influență foarte mică de la introducerea sa în anul 1957 în Statele Unite. Din anii 1960, Corona și Corolla au atins o penetrare de piață importantă în Statele Unite. În 1975 l-a depășit pe Volkswagen ca producătorul cu cele mai multe importuri în Statele Unite.
În 1983, Toyoda a decis să intre și în competiția mașinilor de lux, și a introdus în anul 1990 brandul Lexus. Toyota este în prezent cel mai mare producător de autovehicule din Japonia, și se situează pe locul secund mondial după General Motors.
Toyoda s-a retras din conducerea companiei Toyota în anul 1994.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  12 SEPTEMBRIE

Evenimente 

    1609: Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.
    1789: Jean-Paul Marat publică primul număr al ziarului L'Ami du peuple.
    1846: Poeta engleză Elizabeth Barrett fuge cu poetul Robert Browning.
    1848: Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal.
    1878: La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit "Acul Cleopatrei".
Acest obelisc a fost sculptat în urmă cu 3500 de ani şi era un dar pentru un faraon egiptean.
În 1819  Mohamed Ali, viceregele Egiptului a făcut cadou Angliei unul dintre obeliscurile din Alexandria, cu condiţia ca englezii să se ocupe de mutarea lui. De-abia în 1875 s-au găsit mijloacele necesare. “Cel care s-a ocupat de această operaţie a fost un mason, generalul Sir James Alexander, ajutat de banii altui mason, Dr Erasmus Wilson care a donat banii necesari pentru transportul cu vaporul şi ridicarea lui. Cei doi ingineri care au planificat transportul Dixon şi Stephenson erau tot masoni. Pentru cheltuielile făcute Erasmus Wilson a primit titlul de Sir. (numele său ca şi numele celorlalţi francmasoni care au contribuit la mutarea obeliscului se află înscrise pe cele 4 plăci comemorative de la baza obeliscului) 
În 1877 obeliscul a ajuns după multe peripeţii la Londra. Nava Cleopatra care îl aducea (după numele căruia a şi fost botezat Acul Cleopatrei) a trebuit să înfrunte o teribilă furtună în Golful Biscaia. Şase marinari s-au înnecat şi obeliscul a fost salvat în ultima clipă pentru a nu ajunge pe fundul apei. A fost ridicat pe 13 septembrie 1878 pe debarcaderul Victoria de pe malul Tamisei”(1). În momentul ridicării lui, au fost îngropate în piedestal mai multe obiecte: “o cutie cu ace de păr, un portret ale reginei Victoria şi versetul 16, capitolul 3 din Evanghelia după Ioan tradus în 215 limbi: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.  Puţini sunt cei care ştiu de aceste obiecte, ele aflându-se acum îngropate în piedestal, însă toţi pot citi inscripţiile de pe obelisc care vorbesc despre Osiris, adică despre un alt fiu (al lui Ra) care a fost înviat” 

    1890: Este fondat orașul Salisbury, numit ulterior Harare, din 1980 capitală a statului Zimbabwe.
    1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu.
    1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.
    1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele Olympic rings with white rims.svg.
    1940: În peștera de la Lascaux, Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice. 

Peștera din Lascaux este un complex de galerii subterane aflate în departamentul Dordogne, regiunea Aquitania, Franța. Peștera face parte din patrimoniul mondial al umanității UNESCO datorită importantelor mostre de artă rupestră din paleolitic.
Peștera a fost decoperită pe 12 septembrie 1940 de către patru adolescenți: Marcel Ravidat, Jacques Marsal, Georges Agnel, și Simon Coencas, însoțiți de Robot, câinele lui Marcel. După terminarea celui de-al doilea război mondial peștera s-a deschis publicului vizitator. Din cauza dioxidului de carbon care era emanat de cei 1200 vizitatori pe care îi primea peștera zilnic, picturile aveau de suferit și peștera a fost închisă publicului în 1963. După închiderii peșterii pentru vizitatori, picturile au fost restaurate.

    1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.
    1959: S-a lansat misiunea sovietică Lună 2, prima navă care a atins suprafața lunară.
    1966: A fost lansată misiunea Gemini 11

 S -a născut în.................  

    1829: Anselm Feuerbach, pictor german (d. 1880)
    1882: Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1963)
    1888: Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar, născut la Baia Mare (d. 1969)
    1888: Maurice Chevalier, actor și șansonetist francez (d. 1972)
    1897: Irène Joliot-Curie, fizician și chimist, laureată a Premiului Nobel pe anul 1935 (d. 1956)
    1901: Gusztáv Abafáy (Gusztáv Öffenberger), scriitor, istoric literar și publicist român de etnie maghiară (d.1995)
    1913: Eiji Toyoda, om de afaceri, fondatorul firmei de automobile „Toyota Motor Company Limited" (1937)
    1913: Jesse Owens, atlet american de culoare supranumit torpila umană (d. 1980)
    1921: Stanislav Lem, scriitor polonez (d. 2006)
    1930: Akira Suzuki, chimist japonez, laureat Nobel
    1931: Roger Planchon, dramaturg, actor și regizor de teatru francez (d. 2009)
    1940: Linda Gray, actriță americană
    1944: Barry White, cântăreț-compozitor și producător american (d. 2003)
    1986: Emmy Rossum, actriță american[

Decese..................................

    1683: Regele Afonso al VI-lea al Portugaliei (n. 1643)
    1764: Jean-Philippe Rameau, compozitor francez (n. 1683)
    1819: Gebhard Leberecht von Blücher, mareșal prusac (n. 1742)
    1836: Christian Dietrich Grabbe, dramaturg german (n. 1801)
    1874: François Guizot, istoric și politician francez, al 22-lea prim-ministru al Franței (n. 1787)
    1889: Numa Denis Fustel de Coulanges, istoric francez (n. 1830)
    1919: Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus (n. 1871)
    1981: Eugenio Montale, poet și jurnalist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1975 (n. 1896)
    1992: Anthony Perkins, actor american (n. 1932)
    1995: Jeremy Brett, actor englez (n. 1933)
    2003: Johnny Cash, cântăreț-compozitor american, chitarist și actor (The Highwaymen) (n. 1932)



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More