O ce colivie frumoasă aveai!
Şi deodată, plângând într-o seară,
Te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară.
Ca şi cum ai fi fost dat afară din rai.
Copil doar o clipă, stingher şi mirat,
La şcoală te-au dus într-un vechi internat.
Şi cum visele stând între ziduri
Începuseră să capete riduri,
Ai spart geamul şi-n zări fără nume ai plecat.
Ce te zbaţi tu frăţioare
Gândul e departe tare
Şi pe colivia mică
Şade colivia mare
Nu e chip de evadare.
Abia ai trecut din copil în bărbat
Şi iată-te tuns cu chipiu de soldat
Te-a vânat colivia cazarmă
Să te-nsoare cu patul de armă,
Dar c-un pic de noroc şi de-aici ai scăpat.
Şi iată iubirea desculţă prin ploi
Te cheamă râzând să priveşti înapoi.
Nici nu ştii în ce lungă robie
O porneşti când uşor te îmbie
Să treci pragul acum coliviei în doi.
Visând să fii liber o singură zi,
De-acum ai albit tot schimbând colivii
Şi din viaţa aceasta într-o seară
Te trezeşti dat pe uşă afară,
Ca un înger bolnav părăsit de cei vii.
Dar Domnu' văzându-te a nimănui
Coboară voios vrând cu el să rămâi
Şi pe drum îţi vorbeşte în şoaptă
Ce duminici frumoase v-aşteaptă
Sus în cer unde sunt coliviile lui.
