Nu voi intra în detalii legate de substanţa propriu-zisă a conferinţei, organizată în jurul unei teme din ce în ce mai fierbinţi: „Costurile desprinderii de Occident. O evaluare pe stat de drept şi economie.“ Ceea ce m-a impresionat – şi a devenit suportul unui puseu de speranţă – a fost, mai cu seamă, atmosfera generală a dezbaterilor şi portretul celor cîtorva membri EFOR, care au lansat şi au întreţinut dialogul. Pe Sorin Ioniţă îl cunosc de multă vreme. I-am apreciat întotdeauna ştiinţa de carte, realismul, eficienţa analitică. Ferm, fără să fie băţos, aplicat, fără să fie abscons, coroziv, dacă e nevoie, dar întotdeauna în limitele cordialităţii, Sorin Ioniţă mi-a confirmat întotdeauna aşteptările. Pe Laura Ştefan am văzut-o, în repetate rînduri, ca partener de dialog, în felurite dispute televizate. Mi-a făcut întotdeauna plăcere să descopăr în ea un profesionist tînăr, avizat, cu aplomb, lipsit de încrîncenare, dar şi de eschive acomodante, sigur de ceea ce spune, fără urmă de suficienţă sau abuz autoritar. O ştiu mai puţin pe Ana Otilia Nuţu, dar ţin minte că m-a făcut să înţeleg mai bine ce e cu problemele de infrastructură ale României, prin două articole publicate în Dilema, cu trimitere specială la căile ferate. Important e că, la conferinţa de joia trecută, aveam dinainte o echipă de experţi dintr-o speţă pe care tindem să o socotim inexistentă, dar care lucrează, totuşi, în beneficiul public, discret, competent, nepartizan. Fac treabă, fac treabă bună şi, prin simpla lor prezenţă, promit o încurajatoare deschidere de perspectivă. EFOR colaborează cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială şi Consiliul Europei, cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Sorin Ioniţă e membru în Consiliul Economic şi Social European (organ consultativ al UE). Laura Ştefan face parte dintr-o comisie de 17 experţi europeni pe probleme de anticorupţie şi transparenţă. Ana Otilia Nuţu e consultant al Băncii Mondiale. Absolvenţi – sau masteranzi – ai unor solide instituţii de învăţămînt universitar (Cambridge, Central European University sau – cazul Suzanei Dobre, directorul executiv EFOR – London School of Economics), aceşti cercetători tineri şi dedicaţi meseriei lor sînt folosiţi mai curînd de instituţii internaţionale, decît de cele autohtone. Nici Guvernul, nici opoziţia nu dau semne că ar avea nevoie de ei, că ţin să apeleze la priceperea lor, să le folosească inteligenţa şi expertiza. Scena politică e plină, în schimb, de veleitari inepţi, de diletanţi fără ruşine, de profitori mărunţi, deprinşi să paraziteze pe administraţia ţării. N-au nevoie de sfaturi, ci de „ponturi“, n-au nevoie de luciditate, ci de fumul propriei vanităţi. Funcţiile publice nu sînt decît ocazii pentru promovarea intereselor personale, instrumente de făcut bani. „Categoria“ EFOR e, în cel mai bun caz, folosită pentru asezonarea unor talk-show-uri cu impact jurnalistic, sau pentru lămurirea tehnică, destinată publicului larg, a unor probleme legate de buna sau proasta funcţionare a statului. E bine şi aşa! Dar eu aştept să văd oameni, ca cei pomeniţi mai sus, nu doar în spaţiul comentariului, ci şi în poziţia, sau măcar în preajma deciziei. Nu-mi fac iluzia că lucrul acesta se va întîmpla curînd. Dar îmi prinde bine să ştiu că, la o adică, asemenea oameni există şi că, mai mult ca sigur, nu sînt singurii de acest calibru din România. Faptul că asemenea oameni există lasă loc pentru speranţă. Şi adaugă proastei mele dispoziţii o palidă tentă de roz. (Andrei Pleşu)
sursa: DILEMA VECHE
