Se afișează postările cu eticheta lufkin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lufkin. Afișați toate postările

miercuri, 19 iunie 2013

19 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Unii trăiesc ca să uite, alţii uită ca să poată trăi." ( Nicolae Iorga) 

 

Preşedintele Traian Băsescu: Guvernul a dat ajutoare de 28 milioane euro pentru fabrica Lufkin de la Ariceştii-Rahtivani.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat,astăzi, la inaugurarea unei fabrici de utilaj petrolier a companiei americane Lufkin la Ariceştii-Rahtivani (Prahova), că investiţia, în valoare de 140 milioane de dolari, a primit şi un ajutor de stat de 28 milioane de euro din partea Guvernului român.
 "Când Lufkin a hotărât să investească în România, am spus că participăm şi noi cu un ajutor de stat la această investiţie. Sunt 28 de milioane de euro în momentul de faţă investiţi de statul român", a afirmat preşedintele Băsescu la inaugurarea fabricii, arătând că această sumă s-a adăugat investiţiei de 140 de milioane de dolari a companiei Lufkin.
El a subliniat că România va fi "un partener al oricărui investitor care transferă tehnologie în România şi creează locuri de muncă", precizând că din 2010 Guvernul român a acordat ajutoare de stat de peste 450 de milioane de euro în sprijinul unor investiţii de peste 2,5 miliarde de euro.
"Poate multora li se pare ciudat că în perioadă de criză România şi-a permis astfel de investiţii. Ne-am permis pentru că vedeam viitorul şi întotdeauna ajutoarele de stat au fost acordate companiilor care dezvoltă încredere", a spus şeful statului.
El a mai afirmat şi că partenerul american şi-a respectat "la milimetru" toate obligaţiile asumate în contracte, asigurând că şi statul român îşi va îndeplini toate obligaţiile care îi revin în acest sens.

CC :  Unele articole din Statutul parlamentarilor sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională (CC) a decis, astăzi, că unele articole din Statutul parlamentarilor sunt neconstituţionale. Judecătorii Curţii au stabilit că sunt contrare prevederilor Constituţiei articolul I al legii aflate la promulgare, punctele 18 şi 19.
 Primul dintre puncte prevede modificarea articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Potrivit modificărilor care fuseseră propuse, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului ar fi urmat să fie adresată de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei. Cererea trebuia să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei.
Tot articolul 1, punctul 18, declarat neconstituţional, stabilea că preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce, de îndată, cererea la cunoştinţa Biroului permanent, care o trimite Comisiei care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Portrivit modificărilor declarate neconstituţionale, raportul Comisiei urma să facă referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate.
  Magistraţii de la Curtea Constituţională au stabilit că este neconstituţional şi punctul 19 al articolului 1, prin care se introducea Articolului 24² în Legea 96/2006, cu următorul cuprins: «(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul Articolului 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.(…) (4) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)»".
Judecătorii CCR au stabilit că aceste toate aceste texte de lege sunt contrare prevederilor constituţionale care arată că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Crin Antonescu: Noua Constituţie va constrânge Parlamentul să legifereze un număr maxim de 300 deputaţi.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că noua Constituţie va constrânge Parlamentul ca, atunci când va elabora Legea electorală, să facă în aşa fel încât numărul de 300 de deputaţi să nu poată fi depăşit.
 "Pot spune că, dacă această Constituţie va fi revizuită, vor fi maximum 300 de deputaţi plus minorităţile naţionale, maximum, ceea ce nu înseamnă că trebuie să fie neapărat 300, pot fi şi 220, şi 250, şi chiar mai puţini, teoretic, dar este în funcţie de Legea electorală", a spus Antonescu.
El a arătat că "obsesia" în legătură cu numărul parlamentarilor pare a fi "păguboasă şi populistă", pentru că nici calitatea instituţională a unui Parlament şi nici calitatea democraţiei într-o ţară nu depind de numărul de parlamentari.
"Noi avem acum o situaţie mai complicată, în sensul unei gonflări a numărului de aleşi. (...) De aceea avem prevedere constituţională, nu foarte obişnuită, de a limita la maximum 300, ceea ce va constrânge legiuitorul ca, atunci când hotărăşte Legea electorală, să facă în aşa fel încât acest număr să nu poată fi depăşit", a mai spus Antonescu.
"Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia sunt aşteptaţi undeva în 4-5 iulie, ca să avem o discuţie asupra proiectului. Noi nu avem nicio emoţie, privim această discuţie cu Comisia de la Veneţia şi cu oricare altă instituţie internaţională amatoare să discute Constituţia României, profesionist în esenţa ei, ca pe ocazia de a avea nişte sugestii care ne-au scăpat. (…)Nu avem însă niciun fel de dubiu, nu este nevoie de calitatea de cenzor nici a Comisiei de la Veneţia, nici a altcuiva, pentru că nu avem şi nu ne poate indica nimeni de bună credinţă şi raţional vreun articol discutabil sub aspectul democraţiei, statului de drept, drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului", a afirmat Antonescu.

PDL : Iniţiativă legislativă privind "măsuri-şoc" de relaxare fiscală.

PDL va depune în zilele următoare în Parlament o iniţiativă legislativă privind "măsuri-şoc" de relaxare fiscală, printre care reducerea cotei de impozitare de la 16% la 12%, a contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, a anunţat miercuri deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.
Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Boc, a precizat, că această iniţiativă legislativă va prevedea şi majorarea salariului minim pe economie, de la 800 la 1.000 de lei, scutirea de la plata impozitului a profitului reinvestit în echipamente tehnologice.
"Este un pachet de măsuri fiscale cu impact major asupra mediului de afaceri, pentru reducerea poverii fiscale şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei", a explicat Ialomiţianu.
"Terenul este pregătit, Guvernul Boc a luat măsuri-şoc pentru consolidarea macroeconomică şi fiscală. România este stabilă din punct de vedere financiar, e momentul să venim să stimulăm economia, să creăm noi locuri de muncă şi trebuie acţiuni urgente", a spus Ialomiţianu.

Victor Ponta :  Reformă a administraţiei centrale.

Guvernul va iniţia, în toamnă, o reformă a modului de organizare a administraţiei centrale, a anunţat premierul Victor Ponta, susţinând că nu se mai poate lucra cu "aceiaşi oameni care nu fac nimic", fără să poată fi concediaţi, şi că aparatul administrativ este caracterizat de o "scleroză totală".
 "Nu se mai poate să lucraţi cu aceiaşi oameni care nu fac nimic sau care fac greşeli sau pe care nu poţi niciodată să-i sancţionezi în niciun fel. Nu se poate să staţi în aceleaşi condiţii în care aveţi un angajat care câştigă 1.000 de lei şi unul care câştigă 15.000 de lei. Nu se poate să vă spun eu, de la Ministerul de Finanţe, câţi oameni vă trebuie, cât să-i plătiţi, că n-aveţi voie să daţi pe nimeni afară şi n-aveţi voie să aduceţi pe nimeni bun.
"Este o scleroză totală a aparatului administrativ şi, în vara asta, cine pleacă în vacanţă pleacă puţin, ca şi mine, pentru că în septembrie trebuie să mergem cu o reformă radicală a aparatului public central. Nu merge, cred că v-aţi săturat cu toţii să staţi după avize de la diverşi funcţionari pe care nu putem să-i dăm afară, să ne dea avize greşite, să decidem ceva în şedinţa de Guvern şi să apară altceva. Dacă nu facem altceva, mai devreme sau mai târziu o să ne sufocăm şi noi ca şi alte administraţii de până acum", a spus Ponta miniştrilor.

Guvernul angajează experţi privaţi  pentru a preveni pierderea fondurilor UE.

 Experţii, care vor încasa peste 6.000 de euro pe lună, vor fi selectaţi în baza unor contracte încheiate de Ministerul Fondurilor Europene cu aproape 40 de firme de consultanţă şi resurse umane, în majoritate cu sediul înregistrat în apartamente din Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Deva, Buzău, Alba Iulia, Ploieşti, Cluj-Napoca, Petroşani, Brăila, satul Ostratu din comună Corbeanca şi Bragadiru, care trebuie să propună astfel de persoane.
Durata contractului de "închiriere" a experţilor va fi de 24 luni, iar banii acordaţi acestora vor fi asiguraţi atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi de la bugetul de stat.
Valoarea totală a serviciilor va depăşi 7,7 milioane euro, fără TVA, iar ministerul are dreptul să majoreze bugetul în funcţie de fondurile suplimentare care pot fi asigurate.

Victor Ponta :  Nu mă derobez de responsabilitate.

"Vreau să spun public că nu mă derobez de responsabilitate, am ştiut tot timpul procedura, iar termenele foarte scurte,  poate că o companie americană e nemulţumită, dar nu le-am stabilit chiar noi, aşa, de capul nostru, acele termene, board-ul (FMI-n.r.) de pe 26 (iunie-n.r.) e pe 26, tot în America", a spus Ponta.
"Procedura de privatizare de la CFR Marfă, evident coordonată de către ministrul Transporturilor, este o procedură pe care nu doar eu, ci toate structurile guvernamentale am cunoscut-o, o ştim, s-a făcut în condiţiile legii, s-a făcut mereu în consultare cu partenerii noştri internaţionali. Eu nu pot să vă critic, domnul Fenechiu, că n-am de ce, că le-aţi explicat de-o mie de ori că inclusiv ştergerea datoriilor era trecută de la început de către consultant în procedura de privatizare, că altfel nu venea nimeni, probabil, dacă nu treceam de la început că într-o anumită fază a procedurii o să ştergem datoriile de la stat. De fapt, nu le ştergem, le convertim în acţiuni. Că acum a aflat presa sau o parte a presei sau cei care sunt prieteni cu cei care nu au putut să participe la licitaţie astea sunt interese private, ilegitime din punctul meu de vedere, dar fiecare e liber să spună ce vrea", a spus premierul.

PROTEST LA GUVERN

Aproape o mie de sindicalişti au protestat astăzi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la Guvern, cerând stoparea calendarului de creştere a preţurilor la gazele naturale şi energia electrică, participanţii aducând la miting un sicriu de copil şi un personaj simbolizând "moartea economiei româneşti".
 Protestul sindical de la Guvern s-a încheiat în jurul orei 12.30, liderii protestatarilor anunţând că, în urma discuţiilor cu miniştrii Constantin Nită şi Doina Pană, vor avea o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai Executivului, peste o săptămână, pentru a căuta "soluţii pentru industrie". La întâlnirea de peste o săptămână vor participa şi reprezentanţi ai patronatelor, au mai spus liderii sindicali, după discuţiile purtate miercuri cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nită, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, şi un consilier al premierului Victor Ponta. La protestul de astăzi, au venit sindicalişti din mai multe judeţe, printre care Galaţi, Iaşi, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa şi Sălaj.
Liderii sindicali au anunţat că se strâng semnături de la toţi protestatarii, pentru stoparea liberalizării preţurilor la gaze şi energie, listele urmând să fie depuse la guvern.
Sindicaliştii au afişat pancarte cu mesaje printre care "Austeritatea distruge economia românească", "USL, ce mai e? Sărăcie lucie", "Suntem săraci şi disperaţi" şi "Noi suntem România".

Biserica Greco-Catolică cere să fie trecută în Constituţie la constituirea şi modernizarea statului.

În scrisoarea trimisă lui Antonescu se arată că, în cazul în care viitoarea Constituţie sau preambulul acesteia va conţine articolul "România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale", acesta să fie completat astfel: "România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe, Bisericii Greco-Catolice şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale".
În acest context, cardinalul Lucian face, în scrisoare, o incursiune istorică pornind de la episcopul greco-catolic Inochentie Micu Clain, care a introdus "pentru prima dată termenul de «naţiune română» la 1737", continuând cu Şcoala Ardeleană, care a "format conştiinţa naţională românească", înlocuirea de către Biserica Greco-Catolică a scrierii chirilice cu alfabetul latin, lupta pentru emancipare naţională de la 1848 şi terminând cu aportul în Unirea de la 1918 şi lupta împotriva "comunismului şi sovietizării ţării".
În legătură cu al doilea amendament propus, liderul Bisericii Greco-Catolice spune în scrisoare că "textul Constituţiei din 2003 nu defineşte în termeni pozitivi ce e libertatea de conştiinţă sau religie, ceea ce face aceşti termeni neclari".

Preşedintele Vladimir Putin : Neînţelegerile încă rămân.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut, marţi, că încă mai există neînţelegerile în legătură cu amplasarea unui scut antirachetă american în Europa, dar Moscova şi Washingtonul ar trebui să crească transparenţa acţiunilor legate de dispută, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
"Neînţelegerile încă rămân, dar sunt de acord, în general cu preşedintele american (Barack) Obama că ceea ce trebuie şi cu siguranţă ceea ce putem face în acest domeniu este să ne facem acţiunile mai deschise şi mai transparente", a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă după concluziile summitului G8 din Lough Erne, Irlanda de Nord.
Puţin a declarat că părţile ar trebui să continue discuţiile pe această temă în timpul vizitei lui Obama în Rusia, pentru summitul G20 din 5 şi 6 septembrie.
Scutul american antirachetă din Europa, despre care NATO şi Statele Unite susţin că are ca scop să contracareze ameninţările din partea Coreei de Nord şi Iranului, a fost o sursă de fricţiuni în relaţiile ruso-americane de mai mulţi ani.

Turcia : Piaţa Taksim revine la normal.

Piaţa Taksim din Istanbul a revenit miercuri la normal după mai mult de două săptămâni de manifestaţii antiguvernamentale, în timp ce incidente au fost semnalate în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Ankara şi Eskisehir . Numeroşi turişti şi riverani au reluat în posesie piaţa Taksim, centrul frondei împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, încă supravegheată de poliţişti, mobilizaţi în număr mare dar din ce în ce mai discreţi, au constatat jurnaliştii AFP. Lansată luni în piaţa Taksim, moda "oamenilor statui" a avut succes în toată ţara. Zeci de persoane au adoptat această nouă formă de protest paşnic la Istanbul, Ankara, Adana (sud) sau Izmir (vest).
Singurele incidente din cursul nopţii au fost cele semnalate la Ankara şi Eskisehir (centru), unde poliţia a intervenit pentru a dispersa câteva sute de manifestanţi cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, potrivit presei turce.
În cadrul discursului său săptămânal, în faţa deputaţilor din cadrul partidului său, şeful Guvernului s-a bucurat marţi că a pus capăt contestaţiei. "Democraţia noastră a fost din supusă unui test şi a ieşit victorioasă", a declarat el.

Lituania :  Este foarte dificil să promitem ceva. 

Este "foarte dificil" să se promită ceva în legătură cu dificilul dosar al aderării României şi Bulgariei la Schengen, a declarat Raimundas Karoblis, reprezentantul permanent al Lituaniei la Bruxelles, într-o conferinţă susţinută în capitala belgiană în care a prezentat priorităţile preşedinţiei ţării sale.
Comisia Europeană (CE) consideră că Bulgaria şi România sunt pregătite să adere la Schengen încă din 2010, dar un număr de state membre UE au blocat procesul, citând diverse motive, de la un control slab la frontiere, corupţie şi o lipsă de progrese în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi până la "beneficii turistice" pentru minorităţile etnice de romi din cele două ţări.
 Karoblis a declarat că "poate va fi bine" ca aderarea la Schengen să fie introdusă la capitolul "Open Europe" al priorităţilor ţării sale, potrivit Euractiv.com. Însă el a adăugat imediat că ţara sa preferă să introducă pe lista de priorităţi zone în care pot fi atinse progrese în mod realist.
"În ceea ce ne priveşte, având în vedere rezultatele, este foarte dificil să promitem ceva. Va depinde şi de ceea ce se va întâmpla pe teren, care vor fi progresele înregistrate în România şi Bulgaria, iar pe de altă parte de poziţia statelor membre ce au în continuare îngrijorări", a declarat diplomatul.
"Vom încerca să analizăm posibilităţile şi să căutăm un acord în decembrie", a spus diplomatul, referindu-se la Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne programat la 5-6 decembrie, când poate fi adoptată o decizie privind integrarea României şi Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

ŞTIRI METEO

JOI 20 IUNIE  2013

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, iar în regiunile vestice se va menţine caniculară după-amiaza când şi indicele temperatuă-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperatura aerului, în scădere în partea de sud a ţării, va avea valori maxime cuprinse, în general, între 26 şi 36 de grade şi minime între 13 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare mai ales în partea a doua a zilei când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local la munte şi pe arii restrânse în centrul, vestul şi sud-vestul teritoriului. Izolat pot fi condiţii de grindină. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

PERSONALITĂŢI

Blaise Pascal

 Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța - d. 19 august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.
În onoarea contribuțiilor sale în știință numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, precum și unui limbaj de progamare.
S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franța. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Etienne Pascal și singurul său fiu. Mama lui Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere. În 1632, Etienne și cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educației, a stabilit că Blaise nu va învăța nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicție, la vârsta de 12 ani, Blaise a început să învețe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat și i-a permis lui Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid.
După ce a lucrat 3 ani, între 1642 și 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline, pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe.
Din mai 1653, Pascal scrie "Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs "(Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată diferența de altitudine dintre două puncte și a atras atenția că modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde și de umiditate și temperatura aerului, putând fi folosită astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puțin importante sunt lucrările lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantă „Tratat despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante și principiul presei hidraulice. El a lucrat la secțiunile conice și a produs teoreme importante în geometria proiectivă. În „The Generation of Conic Sections (Generația secțiunilor conice)“, Pascal considera conurile generate de o proiecție centrală a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodată). Lucrarea este acum pierdută dar, Leibniz și Tschirnhaus au notat din ea și prin acestea este posibilă o imagine aproape completă a lucrării.
Lucrarea lui Pascal asupra coeficienților binomiali l-a condus pe Isaac Newton la descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracționare și negative.
Din corespondențele cu Fermat se va naște apoi teoria probabilităților, în urma unor întrebări adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei experiențe religioase își dedică viața Creștinătății.
După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la cca. 30 de km sud-vest de Paris și publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Între 1656 și 1658 scrie Leş pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.
Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac și este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.


Thomas John Watson

Thomas John Watson, Sr. (n. 17 februarie 1874 – d. 19 iunie 1956) a fost președintele companiei Internaţional Business Machines (IBM), în timpul căruia compania a crescut între 1914 și 1956, devenind o forță internațională. Watson a dezvoltat stilul caracteristic de management și cultura companiei IBM, transformând-o într-o organizație deosebit de eficientă, operând pe piața mașinilor de calcul cu cartele perforate. Industriaș de marcă,  a fost unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii sale, iar la moartea sa a fost denumit „cel mai mare vânzător al lumii”.
După ce a renunțat la prima sa slujbă, de profesor, după doar o zi, Watson a studiat un an contabilitatea și afacerile la Miller School of Commerce din Elmira. A renunțat la școală în 1891, angajându-se pentru un salariu de 6 dolari pe săptămână, drept contabil la Clarence Risley's Market din Painted Post. După un an s-a asociat cu un comis-voiajor, George Cornwell, care vindea cu amănuntul orgi și piane pe la ferme, pentru un magazin local (William Bronsons); aceasta a fost prima slujbă în vânzări pentru Watson. Când Cornwell a plecat, el a continuat singur, câștigând 10 dolari pe săptămână. După doi ani, și-a dat seama că dacă ar fi plătit pe comision, ar fi câștigat 70 de dolari pe săptămână. A fost atât de indignat încât a demisionat și a plecat din zona sa locală în orașul Buffalo. Watson s-a angajat apoi la Computing Tabulating Recording Corporation (CTR) la 1 mai 1914. Când el a devenit manager general, compania avea un venit de 9 milioane de dolari și peste 1300 de angajați. În 1924, a schimbat numele companiei în Internaţional Business Machines. Watson a făcut din IBM o companie atât de dominantă încât guvernul federal a deschis o anchetă antitrust în 1952. IBM deținea și închiria la acea vreme clienților săi peste 90% din toate tabulatoarele din Statele Unite. La moartea lui Watson în 1956, veniturile IBM erau de 897 de milioane de dolari, și compania avea 72.500 de angajați.
De-a lungul vieții, Watson a fost interesat de relațiile internaționale, atât din perspectivă diplomatică, cât și din perspectivă economică. Era cunoscut drept emisar neoficial al lui Franklin D. Roosevelt în New York și primea frecvent vizita unor demnitari străini. În 1937, a fost ales președinte al Camerei Internaționale de Comerț (ICC) și la congresul bienal desfășurat la Berlin a afirmat că mottoul conferinței este "Pace mondială prin comerț mondial". Aceste cuvinte au devenit sloganul ICC și IBM.
În 1956, Watson a fost numit președinte emerit al IBM. Cu o lună înainte de a muri, el a predat fiului său cel mare, Thomas J. Watson, Jr., frâiele companiei. A fost înmormântat la cimitirul din Sleepy Hollow, New York.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  19 IUNIE ...........

Evenimente

     1930: Canadianul Robin Beardmore a efectuat primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii.
    1953: Soții Julius și Ethel Rosenberg au fost executați, în SUA, sub acuzația că au livrat Uniunii Sovietice secretul bombei atomice. Condamnați în 1951, au fost ultimii americani executați pentru spionaj. Procesul de spionaj al secolului a durat numai 2 zile și a declanșat în întreaga lume, în contextul „războiului rece", manifestații antiamericane. În 1993, cei doi au fost achitați, în urma procesului de revizuire deschis de cei doi copii ai soților Rosenberg
    2001: A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor" – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București)
    S-a redeschis, pentru public, Muzeul figurilor de ceară (muzeul Grevin din Paris), după șase luni de lucrări de restaurare, primele de la inaugurarea să în 1882; printre cele 80 de noi exponate se numără și statuile actorului Arnold Schwarzenegger, designerului Jean-Paul Gaultier, cântărețului Ray Charles
    2003: Limba română: Se lansează versiunea localizată a Wikipediei.

S -a născut în.........

    1623: Blaise Pascal, matematician, fizician și filosof francez (d. 1662)
    1899: George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (d. 1965)
    1922: Aage Niels Bohr, fizician danez (d. 2009)
    1927: Malvina Urșianu, regizoare și scenaristă româncă
    1941: Irina Petrescu, actriță româncă (d. 2013)
   
Decese


    1897: Charles Boycott, proprietar irlandez împotriva căruia țăranii de pe moșia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci „boicot" (n. 1832)
    1909: Lajos Abafi ( Ludwig Aigner), scriitor, editor, istoric literar, entomolog și francmason maghiar de origine germană (n. 1840)
    1956: Thomas J. Watson, Sr., primul președinte al IBM (n. 1874)
    1993: William Golding, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More