Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
şi mai potrivnici, mai fără ruşine,
cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc de tine.
Te simt mai în pericol, şi tresar,
de câte ori aud, plângând, o uşă,
şi ies, urlând, din somnul de coşmar,
de parcă eşti sub viscol şi....cenuşa.
Ei mă provoacă la mai mare dor,
decât în clipa când îmi eşti femeia,
eşti singură, împotriva tuturor
şi eu cu tine sunt, şi de aceea.
Te vor pândi şi te vor ataca
şi vor voi să te omoare, poate,
dar eu am să te-ascund în sinea mea
şi-n osul meu îţi voi zidi...cetate.
N-au niciun spor, deşi îmi este greu
şi-n fiecare noapte fac de gardă,
şi nu ştiu când ieşim din defileu
şi când sfârşeşte noaptea revanşardă.
De felul cum te-ai izolat de tot,
acolo-ntr-un altar de mănăstire,
îmi dă iluminarea să mai pot
reinventa în contra lor, iubire.
Au pus în jurul tău un fel de zid
şi mi-au legat pamantu-ntreg de glezne,
şi nu mai ştiu cărare să-mi deschid
şi să învăţ a renunţa mai lesne.
E-ntr-adevăr urât şi degradant,
să nu te pot vedea, precum mi-e vrerea,
dar...nu-mi doresc postura de amant
şi nu aştept salvări de nicăierea.
Cu cât sunt ei mai lacomi şi mai răi
şi mai potrivnici, mai fără ruşine,
cu-atât îmi e mai drag de ochii tăi,
cu-atât mai mult mă-ndrăgostesc...de tine.
