VASILE AFTENIE EPISCOP MARTIR.

"Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis."


Vasile Aftenie (n. 14 iunie 1899, Lodroman, comitatul Târnava-Mică, din regiunea istorică Transilvania, azi comuna Valea Lungă, județul Alba - d. 10 mai 1950, închisoarea Văcărești) a fost un episcop român unit (greco-catolic). A fost ucis în bătaie în temnițele comuniste, pentru refuzul său de a abandona credința catolică. Școala primară a urmat-o în satul natal și la Blaj, iar cursurile liceale la Blaj. În 1919 s-a înscris la Academia de Teologie din Blaj, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec "Sf. Atanasiu". În 1925 a obținut doctoratul în Filosofie și Teologie, după care a revenit în România.
La 1 ianuarie 1926, a fost hirotonit preot de către mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. A fost numit protopop de București și ulterior canonic al Capitlului Arhiepiscopesc din Blaj. La 1 octombrie 1939 a fost numit Rector al Academiei Teologice din Blaj. În aprilie 1940, a fost numit episcop titular de Ulpiana și auxiliar al mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj. S-a întors mai pe urmă la București ca episcop vicar.

În octombrie 1948 i-a mustrat aspru pe cei 36 de foști preoți greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiți de la Cluj la Patriarhia din București, pentru a aduce actul lor de adeziune la Biserica Ortodoxă Română, pentru că astfel au abandonat Biserica Română Unită cu Roma. Delegații de la Cluj se aflau la restaurantul Capșa în momentul în care episcopul Aftenie i-a certat. Mulți dintre ei i-au mărturisit că au iscălit sub presiune. După diferite încercări eșuate ale comuniștilor de a-l compromite, episcopul a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948. Alături de ceilalţi cinci episcopi greco-catolici în funcţie, PS Vasile Aftenie, episcop de Alba- Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti a fost dus la schitul Dragoslavele, reşedinţa de vară a patriarhului ortodox. Patru luni au fost ţinuţi acolo sub presiunea securiştilor, cu scopul de a-i determina să accepte unirea cu Biserica Ortodoxă, ce nu se putea face decât cu semnătură episcopală. Nici unul nu a cedat însă, iar în februarie 1949 au fost mutaţi lângă Bucureşti, la Mănăstirea Căldăruşani. După încă o lună, doi dintre ei au fost desprinşi de grup şi aruncaţi în arestul Ministerului de Interne. Au fost aleşi cei care, după presupunerile securiştilor, erau cel mai uşor de convertit: episcopul Ioan Suciu, pentru că era cel mai tânăr, şi episcopul Vasile Aftenie, cea mai populară figură. Tortura îndelungă nu şi-a făcut însă efectul. Nici unul din ei nu a cedat. Singura consecinţă a chinurilor a fost paralizia PS Vasile Aftenie.
A fost torturat mult, dar n-a scos un cuvânt de trădare. "Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis", le spunea el cândva fraţilor de suferinţă. Aşa s-a şi întâmplat: a fost mutat la închisoarea Văcăreşti şi torturat bestial, din ordinul generalului evreu Nikolski, apoi ucis la 10 mai 1950,  la doar 51 de ani.
Era 10 mai 1950, în amurg. O maşină neagră a Securităţii a oprit la poarta Cimitirului Bellu catolic. Trei gropari, aflaţi în aşteptare de cinci ore, au luat sicriul din maşină.
Nu se închisese prea bine pentru că mortul, era prea înalt pentru scândurile din care fusese croit coşciugul. În tăcere deplină, l-au aşezat pe umeri şi, cu doi civili pe urme, l-au dus la groapa gata pregătită. Pământul a fost azvârlit cu grabă peste coşciug, fără să apuce cineva să pună vreo întrebare.

Pe crucea de la mormântul său, autoritățile comuniste nu au permis să se scrie decât inițialele numelui și anul decesului: «V.A. = 1950». Curând după aceea, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Mii de oameni vin și se roagă la mormântul lui. Se spune că aici s-au întâmplat minuni, la rugăciunile pelerinilor, drept răspuns din partea lui Dumnezeu.

"Era foarte jovial, glumeţ, popular. Era invitat mereu la prânz de familiile de credincioşi. Securitatea a crezut că va ceda uşor, dar el a fost primul care a murit pentru credinţă".( PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti)

Martiriul episcopului Vasile Aftenie nu este singurul din perioada venirii comuniştilor la putere. Ca o măsură de precauţie, pentru supravieţuirea Bisericii Greco-Catolice, cei 6 episcopi greco-catolici aflaţi în funcţie în 1948 au hirotonit alţi şase episcopi, cu mijlocirea nunţiului papal de atunci.
Nici unul dintre cei 12 episcopi nu a cedat presiunilor regimului comunist. După moartea lui Vasile Aftenie, trei dintre ei au murit la închisoarea din Sighet, fiind îngropaţi în cimitirul săracilor, fără morminte: PS Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Oradea, PS Ioan Suciu, episcop de Blaj, şi PS Tit Liviu Chinezu, auxiliar de Blaj.
PS Alexandru Rusu, episcopul de Maramureş, a murit în închisoarea Gherla, iar episcopul de Lugoj Ioan Bălan şi cardinalul Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, au murit în perioada domiciliilor obligatorii, de după detenţie, unul la Ciorogârla, altul la Căldăruşani.

Read More