Gânduri de seară......................
"Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (....)
„Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este aşa cum este. Parcurgându-i rapid istoria, am putut identifica o lungă serie de trăsături specifice, mai mult sau mai puţin îndepărtate de condiţia europeană «medie», şi prinse ele însele în combinaţii contradictorii. Înlănţuindu-se, toate aceste particularităţi, prea multe particularităţi, conduc la România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări. Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice şi ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficienţă să mergi strâmb. Ce poate fi mai îngrijorător decât faptul că atât de mulţi tineri, tot mai mulţi, şi printre cei mai promiţători, îşi văd realizarea doar în afara României? Avem nevoie mai presus de toate de o privire critică şi cât mai puţin îngăduitoare: să ajungem să separăm odată mediocritatea şi impostura de valoare. " În lături!", exclama Titu Maiorescu, la 1886. E un demers care ar trebui actualizat. Va reuşi România să o facă?“ (Lucian Boia)