Colegul criminal ( cel care este vinovat de moartea procurorului Panait ) : procuror cu masura ( in cazul Megapower ...disculpa marea majoritate a inculpatilor ) ...angajat 2014 npentru gratierea celor care DNA le-a descoperit jafurile ... Cine este ? ... Ghiciti ? ... desigur VICTOR PONTA !

Ganditi-va de doua ori cand puneti stampila duminica ... Cei care aveti intentia sa puneti Victor Ponta : veti pune un criminal dovedit , un procuror corupt si un angajat umil a mafiei arestate ( si inca in libertate ) de DNA care v-au furat timp de 25 de ani . Cei care 25 de ani au pus Romania pe butuci pot intra la puscarie si reda inapoi banii furati sau pot fi eliberati . Iar voi veti devenii partasii mafiei ...cu o singura diferenta ...ei se lafaie in bani si va privesc cu dispret ...iar voi umil va uitati si faceti pe slugile lor .

Nu repetati greseala " NU NE VINDEM TARA ! ! ...va amintiti nu candva l-ati respins pe Ratiu si l-ati ales pe Iliescu ( ( tatucul mafiotilor si criminalul din 1989 ) . NU ALEGETI " MAREA LINISTE NATIONALA !

Cititi si minunati-va ( poate va reveniti in ultimul moment ) : 

" Afacerea Megapower îl va îngropa pe procurorul corupt Victor Ponta. Încet, încet, dovezile că Ponta a fost sluga SISTEMULUI care a pus capacul pe un caz de corupţie în care au fost implicaţi înalţi demnitari ai statului român şi şefi ai serviciilor de informaţii apar ca ciuprcile după ploaie. Nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Florin Georgescu-despre care se spune că şi-a tras 5 milioane de dolari din această afacere- au girat acest furt cu acte DIN BANII românilor. Iar faptul că şi-au găsit în Ponta instrumentul prin care să chiureteze public acest BUBOI menit să-i bage la puşcărie pe mai marii PDSR dar şi nişte mahări din servicii se vede din grija pe care i-au purtat-o acestui maimuţoi. Ponta este acum la mâna DNA. Corupţia cu bani publici nu comportă prescriere. Ponta, din zeci de implicaţi în Dosarul Megapower, a găsit un singur acar Păun. Judecătorii l-au condamnat la 11 ani de închisoare. Ion Iliescu l-a graţiat după numai 2 ani şi ceva la propunerea lui Adrian Năstase. Şi este de-abia începutul dezvăluirilor din acest caz. Pentru că securiştii din spatele lui Sebastian Ghiţă ştiu şi ei ceva...

În 2003, Ion Iliescu si Adrian Nastase l-au gratiat pe singurul condamnat in dosarul MEGAPOWER! Cu sase luni inainte, Curtea Suprema de Justitie stabilea caNEFONDAT recursul inaintat de Cornel Moldovan privind intreruperea executarii pedepsei

Documentul de mai jos consemneaza un fapt uluitor: singurul condamnat in dosarul MEGAPOWER, fostul director IIRUC, Cornel Moldovan, a fost gratiat in anul 2003 de presedintele Ion Iliescu! Moldovan fusese condamnat la zece ani de inchisoare pe baza rechizitoriului intocmit in anul 2000 de procurorul Victor Ponta. Prin decretul nr 568 din 26 septembrie 2003, presedintele de la acea vreme, Ion Iliescu l-a gratiat pe Cornel Moldovan care mai avea de facut inca sapte ani de inchisoare. Decretul de gratiere este contrasemnat de fostul prim-ministru Adrian Nastase. Bonus, a apărut peste noapte şi fila 9 din Rechizitoriul procurorului corupt Victor Ponta. 

Rechizitoriul fara pagina 9 il gasiti accesand linkul : 

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/10692540/5/rechizitoriu-ponta-moldovan-cornel-megapower.pdf

Ca de obicei spune una in public si ...pe ascuns sluga umila face altceva :

Personajele cheie in afacere au fost Robert Deutsch si Cristian Lazarovici, cei care urmau sa puna bazele firmei Megapower in Statele Unite.

Robert Deutsch, care se va implica si intr-un scandal legat de primul Guvern Ponta, a fost -potrivit jurnalistului Cornel Dumitrescu (co-editor la publicatia “Lumea Noua” din Statele Unite) -, coleg cu Ion Iliescu in timpul studiilor pe care fostul Presedinte le-a facut in URSS. Fiu de activisti ilegalisti, Deutsch isi termina studiile la Moscova, revine in tara si in 1966 se casatoreste cu fiica lui Dumitru Petrescu, membru in CC al PCR, bun prieten al lui Walter Roman, dar si un apropiat al lui Ceausescu.

Deutsch ocupa mai multe functii importante in ministerul Invatamantului, in mandatul lui Mircea Malita, care il trimite in 1972 la o bursa de specializare la Universitatea Tubingen in Germania Federala.

“In 1974, ramane definitiv in Germania, dupa ce a reusit sa “convinga” autoritatile germane, ca atat el cat si sotia sa, a carei mama este evreica, sunt, de fapt, germani pur-sange. Desi refugiati in Occident, sotii Deutsch isi pastreaza cetatenia romana si intretin, pana prin anii ‘80 legaturi cu regimul ceausist, frecventand chiar Ambasada romana de la Bonn. Foarte abil, nu lipsit de inteligenta si vorbitor de rusa, germana si engleza, reuseste sa-si faca relatii si in Germania, ajungand, la un moment dat, nici mai mult, nici mai putin, decat un fel de consilier-specialist in problemele Europei Rasaritene al lui Helmut Kohl, cel care mai tarziu va ajunge cancelarul Germaniei Federale.

Cu cativa ani inaintea evenimentelor din decembrie ‘89, Robert Deutsch este trimis impreuna cu familia, prin interventia guvenului german, la o bursa de studii a Universitatii Stanford, din California ca specialist in probleme est-europene, dar unde s-a ocupat in principal de “studiul si ameliorarea sistemului de invatamant din… Mexic” (?!). Se zice ca Robert Deutsch ar fi reusit, prin cunoscuta-i abilitate, sa devina prieten cu fostul secretar de stat american George Schulz, care se ocupa, la vremea aceea (1991) de realizarea unor programe pentru diplomatii americani ce vor lucra in tarile est-europene. Ametitoare ascensiune, dle profesor! Prietenia lui Walter Roman cu Dumitru Petrescu, socrul lui Robert Deutsch, cimentata de faptul ca amandoi au fost, la un moment dat, cazuti in dizgratia lui Dej si apoi reabilitati de Ceausescu, pe care l-au servit cu credinta pana la moarte, precum si afinitatile dintre parintii lui Robert si tatal lui Petre Roman stau la baza relatiei dintre cei doi fii de nomenclaturisti. Trebuie remarcat in mod special ca Robert Deutsch, specialist in problemele marxist-leninismului, nici macar dupa ce s-a stabilit in Germania si apoi in Statele Unite nu a criticat vreodata regimul dictatorial comunist al lui Ceausescu”. Cornel Dumitrescu

Imediat dupa Revolutie, Robert Deutsch se deplaseaza la Bucuresti unde este primit oficial de Ion Iliescu si Petre Roman. Ulterior pune bazele afacerii Megapower cu Guvernul Romaniei.

Christian Lazarovici a fost profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti si, la sosirea sa in Statele Unite, prin anii 1975-1976, s-a vorbit ca ar fi fost agent DIE. Fiind specialist in electronica a reusit in scurt timp sa isi asigure un statut material de invidiat.

Cazul Megapower

In 1998, un container abandonat in Portul Constanta este deschis de autoritatile vamale in prezenta unor ofiteri superiori de politie. Containerul continea documente din arhiva companiei Megapower, firma intrata in faliment dupa legislatia statului american. Autoritatile vamale solicitata ajutorul SRI-ului, considerand ca nu este de competenta politiei sa ajunga in posesia unor documente care vizau securitatea nationala.

Dezvaluirile integrale ale lui Lazarovici

“Majoritatea informatiilor canalizate catre presa din Romania in ultimii ani privind afacerea MEGAPOWER au fost premeditat confectionate in scopul de a acoperi un trist adevar: “MEGAPOWER a fost distrusa de catre reprezentantii investitorului din Romania pentru scopuri ce nu au avut nimic in comun cu obiectul de lucru al unei antreprize comerciale”.
As dori sa prezint pe scurt cronologia reala a principalelor evenimente legate de existentta firmei MEGAPOWER. Firma a fost fondata de catre mine in anul 1989 in scopul de a dezvolta o noua generatie de surse de putere folosind o versiune modificata a tehnologiei VICOR. La acea data, functionam ca vicepresedinte de inginerie la una din diviziile firmei VICOR si primisem acordul presedintelui firmei de a urma acest plan. La sfarsitul anului 1989 si inceputul anului 1990 am contactat primele grupuri de “venture capital”: MOHR, ALPHA PARTENERS si CONCORD PARTENERS in scopul ridicarii fondurilor necesare de capitalizare. In primavara anului 1990, Robert Deutsch imi propune sa prezint planul de afaceri si in Romania. Capitalizarea previzionata pentru centrala din SUA si deschiderea diviziei din Romania dupa doi ani de functionare s-a ridicat la 12 milioane de dolari, dublu decat era necesar pentru o singura operatiune in SUA. IIRUC SA a fost desemnat ca investitor oficial din partea romana si in schimbul unei investitii de 11,4 milioane de dolari achizitioneaza un pachet majoritar de actiuni. Patru din cele cinci pozitii ale Consiliului de Directori au fost alocate investitorului roman, dupa cum urmeaza: Cornel Moldovan, Director General IIRUC SA – chairman, Vasile Baltac, ministrul Industriei Electronice – membru, Robert Deutsch, consilier al Guvernului Romaniei – membru, si o pozitie vacanta ce urma sa fie ocupata de catre Theodor Stolojan, Primul Ministru al Romaniei, dupa terminarea mandatului in Guvernul Romaniei in toamna anului 1992. Cea de-a cincea pozitie a Consiliului a fost ocupata de catre mine ca reprezentant al managementului american si director general al firmei.
Prin stipulatiile contractului de cumparare de actiuni, oricare din membrii managementului firmei putea fi inlocuit prin patru voturi. Deci investitorul roman a avut controlul total al conducerii firmei de la bun inceput. Chiar fara Primul Ministru Stolojan in conducere, se putea numi instantaneu un alt reprezentant roman in consiliu. Tot prin contractul de cumparare s-a prevazut ca deschiderea diviziei din Romania sa aiba loc la doi ani dupa inceperea operatiunilor firmei, exceptand situatia in care toti cei cinci membri ai conducerii voteaza unanim s-o deschida mai devreme. De asemenea, in contractul de cumparare se prevazuse inceperea prospectarii pietei de desfacere europene in primavara anului 1992, unde divizia din Romania urma sa-si desfaca produsele.
Dupa achizitionarea licentei VICOR, firma isi incepe efectiv activitatea in februarie 1992. Catre sfarsitul anului 1992, MEGAPOWER avea deja dezvoltata prima linie de produse si era in plin proces de marketare. Firma avea 54 de angajati si avea aprobarea agentiilor pentru siguranta in functionare. Din pacate, in aceeasi perioada, cateva evenimente nefericite aveau sa pecetluiasca soarta tragica a firmei. Robert Deutsch, care functiona ca vicepresedinte pentru afaceri internationale cu un salariu de 10.000 de dolari pe luna, a refuzat sa indeplineasca dispozitiile conducerii si nu s-a prezentat la serviciu nici macar o zi. Managementul american a cerut eliberarea sa din functie, fapt ce a declansat un razboi total intre partea romana, condusa de ministrul Baltac si partea americana. In vara anului 1992, partea romana a cerut sa se foloseasca o parte din fondurile firmei pentru diverse plati in Germania (nici o legatura cu firma) si sa se cumpere echipamente electronice pentru IIRUC SA. Managementul american a inceput sa primeasca nenumarate faxuri de la domnii Baltac, Deutsch si Moldovan continand amenintari si insulte. Actiunea de prospectare a pietii europene in folosul diviziei din Romania este anulata de catre ministrul Vasile Baltac. Intregul personal al firmei este stupefiat de aceasta situatie nemaiintalnita: ministrul roman insarcinat cu activitatea firmei in Romania se opune fara motiv la o actiune esentiala pentru viitorul firmei. Acesta este primul semn pentru managementul american ca partea romana avea alte planuri cu firma MEGAPOWER.
Nu mult mai tarziu, o serie de evenimente stranii incep sa se petreaca. Proaspatul sosit in consiliul de directori in toamna lui 1992, ministrul de Finante, Florin Georgescu, cere imediat deschiderea diviziei europene si hotaraste plasarea a cinci milioane de dolari din fondurile firmei intr-un cont separat controlat de catre investitorul roman. Acest fapt conduce imediat la pierderea credibilitatii firmei in mod oficial: firma de auditori Ernst&Young retrage imediat calificativul de credibilitate (“on going concern”). Firmele doritoare de a folosi sursa MEGAPOWER (Tektronix, HP si altele) refuza sa angajeze comenzi din cauza lipsei de “on going concern”. La inceputul anului 1993, firma nu isi poate plati obligatiile de licenta deoarece ministrul Florin Georgescu vrea sa deschida divizia europeana in schimbul eliberarii de fonduri pentru functionare. Ministrul Vasile Baltac cere sa fiu inlaturat de la firma. Conflictul se agraveaza prin pregatirea unei actiuni de judecata de catre managementul firmei in scopul prezervarii existentei firmei. Subit, ministrii Georgescu si Baltac demisioneaza. Sunt inlocuiti de functionari superiori de la MF (consilierul Alexandru Iordachescu) si de la MI (directorul Iancu Dumitrescu). O comisie de audit de la MF condusa de Alexandru Iordachescu este trimisa la firma. Angajatii romani de la firma sunt amenintati cu confiscarea averilor din tara si revocarea vizei de lucru, si li se cere imediat sa se reintoarca in Romania. La cererea partii romane, doi dintre ei sunt concediati ilegal, fapt ce conduce la o actiune de judecata castigata de catre cei concediati. In aceste conditii, conducerea departamentului de inginerie isi da demisia. Situatia instabila a firmei devine publica in comunitatea industriala din SUA. Nici una dintre marile firme utilizatoare de surse nu mai doresc sa considere MEGAPOWER ca un potential furnizor. Treptat, alti angajati de valoare parasesc firma. Devine evident ca o actiune de refinantare este necesara. Firma ACMA din Singapore este dispusa sa investeasca 3,5 milioane de dolari daca va imparti controlul firmei cu partea romana. Partea romana refuza sa cedeze controlul absolut al firmei. Ca urmare, MEGAPOWER falimenteaza la inceputul anului 1994 si intra sub protectia Capitolului 11 al legii federale de faliment a SUA.
Guvernul Vacaroiu, prin Hotararea de Guvern din 6 mai 1994, deleaga Ministerul de Finante si BANCOREX sa recapitalizeze firma. Ca urmare, recapitalizarea se face printr-o firma fantoma, CONFIDENTIA, care achizitioneaza pachetul majoritar de actiuni. Devine evident ca domnul Alexandru Iordachescu nu are nici cea mai simpla idee cum sa recupereze firma din situatia de faliment. Politica de conducere a domnului Iordachescu era sa numere bucatile de hartie de la Xerox si sa scrie rapoarte zilnice ministrului Georgescu. Dovezi de necontestat ca MEGAPOWER este mentinuta in viata numai pentru alte scopuri ma determina sa informez Guvernul Romaniei si conducerea BANCOREX despre situatia firmei. Imediat, ministrul Florin Georgescu cere bordului de directori sa fiu eliberat din functia de presedinte. Dupa plecarea mea de la firma, in octombrie 1994, fostii angajati ai firmei mi-au adus la cunostinta ca noii directori generali, George Popescu si apoi Grigore Maimut nu au facut altceva decat sa continue activitatea domnului Iordachescu, la salarii de peste 100.000 dolari pe an. Recent am aflat ca firma nu mai are sediu, dar ca este inca inregistrata. Ultimii ingineri si muncitori (patru la numar) nu au fost platiti pentru ultimele trei luni de lucru prestate la inceputul acestui an. O actiune legala este in plina desfasurare la departamentul Muncii al Statului California. Este foarte probabil ca firma sau actionarii principali sa plateasca amenzi importante“.

Instrumentarea cazului Megapower

Dosarul a fost ingropat dupa trei ani, din lipsa de dovezi impotriva acuzatilor si pentru ca nu s-a identificat traseul final al celor 12 milioane de dolari cu care statul roman a fost prejudiciat.

Toate personajele citate mai sus au fost implicate direct in afacerea Megapower, insa singurul care a fost trimis in judecata de procurorul Ponta si condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare a fost directorul IIRUC SA, Cornel Moldovan., cel care a trasferat banii catre partenerii americani.

Directorul SIE Catalin Harnagea avea informatii despre afacere, SRI a preluat documentele, iar cativa ofiteri superiori de Politie au reusit sa copieze o parte din documente. " 

surse : comisarul .ro ; turcescu blog 

ALEGAND MONICA MACOVEI LASATI DNA-ul sa lucreze liber ... lasati ca cei care v-au furat 25 de ani sa isi castige locul de drept : LA PUSCARIE ! 

Read More

42 ani de la cel mai mare accident genetic din lume! În 1972 se năştea vctor ponta ( by TNR )

 " Zi tristă pentru întreaga Românie! Comemorăm 42 ani de la unul din cele mai tragice accidente genetice căruia românii i-au căzut victime. În Bucureşti, pe 20 Septembrie 1972, se năştea premierul victor ponta. Se spune că în ziua naşterii lui s-au arătat semne:

 Pe clădirea Comitetului Central a apărut chipul lui Troţky, iar Nicolae Ceauşescu a avut un vis premonitoriu, în care i se arăta că s-a născut un comunist mai mare decât el.
“Eram pe stradă, s-a făcut întuneric ca la eclipsă şi din ceruri am auzit vocea lui Stalin: Priviţi, s-a născut! Activişti, securişti, politruci, bucuraţi-vă!”, povesteşte cu mândrie Adrian Năstase, care era în Bucureşti în ziua naşterii lui Ponta.

Venirea pe lume a celui supranumit Molima Democraţiei fusese înţeleasă cu luni bune în urmă de cei trei torţionari de la Răsărit, care au pornit de la Moscova cu autoturisme Volga şi Gaz, pentru a-i aduce pruncului Viorel cadourile cele mai de preţ ale socialismului: aroganţa, incompetenţa şi prostia " 

sursa : http://www.timesnewroman.ro/politic/42-ani-de-la-cel-mai-mare-accident-genetic-din-lume-in-1972-se-nastea-victor-ponta

un avorton 

Read More

Fie-va mila de noi, domnule Ponta! ( Gabriel Liiceanu, magistral, despre limbajul, tupeul, minciuna și incompetența lui Ponta )

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

" N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.

Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că sunteți singurul cititor al rândurilor mele. Mai mult: am senzația, începând să scriu, că eca și cum vom sta de vorbă singuri, privindu-vă în ochi și căutând punctul acela de inflexiune care trimite la ultima fărâmă de receptivitate din ființa cuiva. Altfel spus, deși suntem pe scenă, am uitat de sală înainte de a începe spectacolul.

Aș vrea să știți de la bun început că nimic din ce-am să vă spun nu e menit să vă jignească. Nu de un „pamflet” e vorba aici, oricât de abrupte vor fi pe alocuri cuvintele. Ele nu vor face decât să descrie. Voi încerca să vă plimb prin față o oglindă, în speranța că ați putea fi dispus, fie și o clipă, să deslușiți în ea imaginea celui care, candidând, își propune să conducă o țară. Vă las să judecați apoi  dacă, punându-vă în locul meu, v-ați da sau nu pe mâna lui.

Limbajul

Înainte de a deveni prim-ministru în urmă cu doi ani și jumătate, v-am remarcat prin cele câteva intervenții din Parlament. Erau în linia maestrului dvs într-ale politicii, Adrian Năstase. Împărtășeați cu el aroganța aceea neșlefuită caracteristică indivizilor care se confruntă cu puterea la primagenerație și care, la nivelul cuvântului, se manifestă sub forma jignirii, a deriziunii și prin introducerea „glumiței” în limbajul politic. Ați supralicitat cât ați putut stilistica aceea bășcălios-năstăsiană de genul poantei cu număratul ouălor. Era de un prost gust desăvârșit. Pe dvs v-a cucerit. Și v-a provocat. Îmi amintesc și-acum de scheciurile vulgare pe care le compuneați acasă și pe care apoi le citeați, mândru de umorul lor inexistent, amuzându-vă singur, de la tribuna Parlamentului.

O să-mi răspundeți poate că ăsta e un detaliu, care nu are nimic de-a face cu soarta țării și cu celelalte lucruri mărețe de care vorbim aici. Dar nu e deloc așa și, nu întâmplător, trag prima tușă a portretului dvs începând cu acest „detaliu”: pe poarta „miștocărelii”, care, cu aportul dvs deloc neglijabil, a devenit un loc comun al limbajului public de la noi, a intrat golănismul în clasapolitică. Au intrat analfabeții, tipii al căror limbaj, înregistrat pe când puneau la cale afaceri dubioase, te făceau să crezi că ai descins în inima Ferentarilor. Au intrat miniștri ai culturii și ai învățământului incapabili de un acord gramatical corect. A intrat o șleahtă de huligani publici, prezenți în fiecare seară la televizor, care făceau din cuvinte materia primă pentru minciună, sofism, amenințare, jignire. Ați transformat clovnii în vedete ale partidului și ați lăsat neamendate înjurăturile lansate de la tribună la adresa procurorilor. Ați cauționat parlamentari PSD agresivi care, în discursurile lor, se inspirau din biografia lui Nero (?!), cerându-le colegilor de partid „să pună foc la toate județele din țară necolorate în roșu”. Pe scurt, ați reușit, prin propriile performanțe lingvistice (un fel de insolențe de puber devenite stil de exprimare), cât și prin oamenii pe care i-ați tras după dvs  odată ajuns prim-ministru, să degradați nu numai climatul public și starea noastră de spirit, dar și funcțiile politice și administrative cele mai importante ale țării. V-ați obligat adversarii politici să folosească replici pe măsură și ați dus astfel la escaladarea fără precedent a vulgarității în viața politică. Din acest punct de vedere, comparativ cu ce se întâmplă acum, primele parlamente românești de după 1990 semănau cu Camera Lorzilor. Ne-ați obligat pe toți să ne scăldăm zi de zi în această mocirlă lingvistică și, astfel, să devenim în proporție de masă răi, agresivi și dureros de neciopliți.

Tupeul

În materie de cutezanță impudică ce depășește orice limită, sunteți în clipa de față un performer. Cel mai mare. Sunteți campionul. Ați mers atât de departe cu tupeul în planul realului, încât nimeni nu are pretenția că vă mai poate urma în planul cuvintelor. Pe scurt, ne-ați condamnat la Inexprimabil. Când e vorba de comportamentul dvs, pentru a-l  descrie, nu ne-a rămas decât interjecția. Cam toți cei care ne pierdem timpul scriind am simțit că, în fața libertăților pe care vi le luați, puterea noastră de a formula intră în criză. Nu există în clipa de față un om al condeiului capabil să vă „cânte” insolențele de pe scena publică, comportamentul discreționar scăldat în dispreț, așa cum, pe vremuri, cronicarii reușeau să dea o narațiune convenabilă a isprăvilor pe care le făcea câte un personaj pitoresc scăpat la cârma țării. Așa încât, nu pot decât să enumăr, fad formulate pe lângă formidabila lor suculență, câteva dintre „faptele dvs de arme”.

Să luăm ca pildă pentru început – nu vă grăbiți să dați, sastisit, din mână! – faimosul dvs plagiat. O, nu sperați că trecerea timpului îl va șterge din memoria celor care contează! El vă însoțește ca o umbră și, la un moment dat, ea vă va ajunge din urmă și vă va înhăța. Plagiatul ăsta face parte din arhivele eterne ale lumii românești. Nu și dacă ați fi stat pitit prin nu știu ce cută a societății. Dar așa, ați ieșit pe scenă și ați început să faceți bezele cu aceeași mână cu care vă trecuserăți în cont, printr-un simplu copy paste,aproape o sută de pagini. Chiar nu înțelegeți că nu puteți defila fălos, la nesfârșit, ca procuror, prim-ministru și ca eventual președinte, cu o asemenea mârșăvie în portofoliul vieții dvs? Ceea ce ne-a stupefiat pe toți cei care înțelegeam caracterul scandalos al faptei dvs (în epocă, Dan Tăpălagă și-a încercat primul forțele în lupta cu punerea în cuvinte a acestei escrocherii – vezi articolul antologic De ce furi, procurorule?) a fost că ați putut, psihic și omenește vorbind, să țineți piept acestei grozăvii date pe față. Faptul că ați reușit nu e un motiv de mândrie, ci mai degrabă un simptom îngrijorător. Orice om sănătos, după ce pățește o poveste ca asta, moare de rușine, dispare o vreme, se duce acasă și se bagă sub plapumă.

Îmi amintesc prima conferință de presă după declanșarea scandalului, când le arătați ziariștilor cartea născută din furt. O tot răsfoiați sub ochii camerelor și, încolăcindu-vă în minciuni puerile, cu o mină senină, explicați de zor inexplicabilul. Doi ani mai târziu, ați avut tupeul să readuceți singur vorba despre „chestia aia” și să spuneți că până și o crimă se prescrie, darămite „așa ceva”. Ei bine, cred că ar fi cazul să știți că un plagiat n-are cum să se prescrie, nici măcar dacă, așa cum v-a sugerat recent dna Alina Mungiu, ați mai da un doctorat „pe bune”, sub privirea ei exigentă.

Ce n-ați făcut atunci ca să ștergeți de pe podeaua vieții dvs petele astea de sânge care nu se lasă șterse? Ați desființat comisii academice constituite anume pentru acreditarea titlurilor universitare. V-ați pus mercenarii să le stingă membrilor comisiei lumina, în timp ce deliberau. Ați înființat alte comisii, mamut, de câte patruzeci de oameni, ca rușinea participării la acoperirea unei crimei să se distribuie, verhovenskian, pe cât mai multe capete și verdictul să se piardă în anonimat. Ne-ați explicat, lăsându-ne perplecși, că în anul susținerii, 2003, nu existau reguli ferme pentru punerea ghilimelelor (?!), ca și cum, în lumea modernă, regulile citării sunt perisabile și ar putea evolua (sau s-ar negocia) de la un secol la altul. Ați pus un coleg de partid, ministru și el, să ne explice (nouă!) că plagiatul face parte, de la Aristotel încoace, din obiceiurile academice ale Europei. Ce energie, ce armate de oameni ați pus în mișcare, ca să ne convingeți că de fapt nu vă văzuserăm toți în pielea goală, ci bine îmbrăcat, în complet, de la chiloți la șubă! Vi s-a atras atenția că, de-acum înainte, toți șefii de state, dând mâna cu dvs, vor ști mereu cu cine au de-a face și că hoția asta se va rabate asupra imaginii poporului român: popor de hoți, vor spune, de vreme ce și-a ales un hoț să-l reprezinte.

Totul a fost în zadar! Ați fost, de fapt, redutabil! V-ați bazat oare pe faptul că 90% din poporul român nu știe ce-i un plagiat? (Asta e prima întrebare pe care, de doi ani încoace, i-o pun fiecărui șofer deîndată ce mă urc într-un taxi. Și, spre bucuria mea, am constatat că toți știau. Unul dintre ei mi-a spus: „Sigur că știu: îi furi unuia în cinci minute munca lui de un an-doi”.) S-ar putea să fie așa. Poate că 90% dintre români nu știu, și prea puțin le pasă, de plagiatul dvs. Da, dar alde noi (plus șoferii de taxi!) și străinii pe care-i întâlniți – știu. Și-atunci, dacă aș vrea să mă exprim prețios, v-aș spune că vă ascundeți după o judecată cantitativă, acolo unde e nevoie de una de esență.

Aș mai pomeni încă vreo două-trei din recentele dvs isprăvi. Legate tot de tupeu. Prima: în 2010, l-ați numit pe Mircea Cărtărescu „intelectualul Führer-ului”. Acum, pe 8 octombrie, în preajma anunțării câștigătorului Nobel pentru Literatură, i-ați transmis că-i țineți pumnii pentru a doua zi, „ca să ne bucure cu un nou laureat”. Un adevărat salt mortal pe care, privindu-l, Cărtărescu s-a mărginit să spună că „respinge cu dezgust” urările pe care i le făceați. Nu v-a dat mai multă importanță. Nu a scos din recuzita scrisului său cuvinte pompoase pentru a-și exprima perplexitatea și sila.

Iarăși, recent, v-ați purtat față de ruși, cum bine s-a spus, ca un avocat al lor, căci ați intervenit în treburile justiției și ați cerut procurorilor să ridice sechestrul pus pe stocurile de la Lukoil pentru fraudarea banilor poporului român. După care v-ați grăbit să-l denunțați pe Băsescu ambasadelor din România că atentează la independența justiției!

Românii n-au mai avut parte, în țara lor, de un spectacol de contorsionism de o asemenea anvergură. Patentul este sovietic. Hrușciov se ducea să instaleze rachete în Cuba, după care declara că marele popor sovietic luptă pentru pace. Astăzi, Putin ocupă teritorii ucrainiene, după care îi acuză pe ucrainieni de agresivitate. Nu vreau să spun că tupeul dvs e cultivat sau că are surse de inspirație răsăritene. Sunt convins, dimpotrivă, că are puritatea unui zăcământ autohton. Și că ar putea să fie un dar al lui Dumnezeu făcut, prin dvs, poporului român: o terapie de șoc, „terapia Ponta”. Încep să cred că prin dvs lucrurile sunt împinse hăt-departe, până în punctul-limită al degradării lor. Și că, odată ajunse acolo, ele se vor retrage, cu maxima viteză de recul, într-un „înapoi” salvator. Iar în acel „înapoi” – către care ne îndreptăm dramatic cu ajutorul „terapiei Ponta” – vom redescoperi poate cândva tot ceea ce dvs ne-ați furat: decența, pudoarea, bunul simț și locul pe care fiecare dintre noi se cuvine să-l ocupe în societate. Și asta pentru motivul simplu că nimic nu poate stărui la nesfârșit în inomabil.

Aș mai spune că, înnăscut fiind, tupeul dvs s-a manifestat de fiecare dată în forme compatibile cu vârsta. Dar de-abia din clipa în care ați intrat în viața politică, el și-a găsit debușeul, a devenit vizibil, nociv și a început să  înflorească cu adevărat, atingând, în ultimii doi-trei ani, formele lui de exprimare mature. Asta a fost pentru dvs politica românească de la ora actuală: debușeul pentru un viciu. Iar viața politică de la noi s-a rostogolit atât de jos în acești 25 de ani, încât s-a dovedit pregătită pentru a-l primi și pentru a vi-l cultiva.

Minciuna

Este de fapt o componentă a tupeului dvs. Pentru că e minciună împotriva evidențelor. Dvs, de pildă, dacă ați fi pe jos, în țărână, ați susține sus și tare că sunteți în șa și călăriți voios. Minciuna are sens câtă vreme induce în eroare, câtă vreme își păstrează forța de desfigurare. Dar minciuna dvs nu păcălește pe nimeni (mă rog, pe nimeni dintre cei care au ieșit din minoratul mental). Cei care v-au împins înainte vă acceptă așa cum sunteți și consideră pesemne că minciunile fac parte din „arsenalul” dvs, că asta e arma pe care o preferați. Oricum pe ei nu-i afectează, câtă vreme vă pot utiliza în mod eficient. Nouă, celorlalți, minciunile dvs ne sunt băgate cu forța pe gât, devenind astfel o nemaipomenită formă de sfidare și dispreț. „Îți bați joc de mine?, se spune. Mă minți de la obraz?” Mințind în mod public și de la obraz, dvs ne disprețuiți pe toți.

Felul dvs de a minți a devenit legendar. „Minte și când îl întrebi cât e ceasul”, mi-a spus despre dvs un prieten după vara lui 2012. Ceea ce-nseamnă că prezentarea distorsionată a lucrurilor a devenit la dvs un reflex. Mințiți și când nu e necesar, ca să fiți sigur că veți minți cu rost dacă la o adică va fi necesar. Iarăși, acest tip de a minți nu face parte dintr-un sistem, așa cum se-ntâmpla în comunism. Acolo politicienii mințeau solemn și uniform, de la nivelul unei minciuni colective și impersonale care, ca ideologie, îi îngloba pe toți și-i străjuia de undeva de deasupra capetelor lor. Pentru că toți mințeau la fel, minciuna lor nici nu mai avea relief.

Dvs practicați minciuna oportună, ocazională, la firul ierbii. La dvs, minciuna are personalitate. Mințiți numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciună colectivă. Mințiți după cum vă bate vântul minciunii, după cum cad zarurile în ziua aceea, după ce potlogărie sau minciună anterioară trebuie să cârpiți. Rezultatul? O suită de afirmații punctuale care nu se adună în caracterul unificator al unei linii. Comportamentul dvs nu poate depăși nivelulpunctului, nu poate deveni liniar, ca să nu mai vorbim că nu poate alcătui harta cu contururi ferme care e necesară pentru nașterea unui caracter. Fiind făcut din milioanele de puncte dipersate ale minciunilor dvs, așadar neputând oferi garanția unei coerențe morale, dvs nu aveți, obiectiv vorbind, caracter. E, și acesta, un viciu de construcție, o malformație, un handicap din naștere. Cum naiba să vrei să conduci o țară în felul ăsta? Gândiți-vă că, sculându-se dimineața, românii nu vor ști niciodată în ce punct al minciunilor dvs se află în ziua aceea. Or, e extrem de neliniștitor, de inconfortabil și de văduvitor de proiecte să nu știi niciodată exact pe ce lume ești. Cu dvs ne putem culca seara în Europa și trezi a doua zi în China.

Incompetența

Nimeni nu ar putea spune ce anume știți să faceți. Cred că nici dvs nu știți. Formal vorbind, ați făcut studii juridice. Formal vorbind, ați dat și un doctorat în drept penal, dar, ținând cont că un sfert din lucrare este un plagiat, adică un furt, faptul de a-ți atesta calificarea în  penal recurgând la un gest infracțional (plagiatul este o infracțiune) a reușit să împingă, în România, paradoxul pe culmi. Iarăși, deși o vreme ați fost procuror  în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție („secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică”), ba chiar, se zice, ați fost trimis în Italia pentru a studia obiceiurile mafiei, România nu a beneficiat cu nimic de pe urma acestor funcții și experiențe. Ați fi avut din plin ce face în anii aceia, odată revenit în țară. Erau anii în care în România se nășteau și începeau să se organizeze „grupuri infracțonale”. Nici unul dintre borfașii politici care și-au început cariera atunci, marea majoritate din PSD, și care de câțiva ani trec pe bandă pe la DNA nu apare în palmaresul dvs profesional. V-ați remarcat în schimb, odată ajuns șef al PSD-ului, prin zidul de protecție pe care l-ați ridicat în jurul colegilor dvs de partid trimiși în judecată, al urmăriților  și al condamnaților penal. Ați pus astfel în circulație un nou paradox: un procuror care conduce un partid de infractori și care ține, public, partea infractorilor!

Așadar, ce știți să faceți? Sigur este că știți să-i jigniți pe cei care nu fac parte din lumea dvs. „Fasciști” i-ați numit pe câțiva dintre intelectualii de seamă ai țării, folosind cuvinte al căror sens vă scapă. Știți, așadar, să criminalizați opțiunile politice care nu vă convin. Deși oficial trăim într-o democrație care garantează libertatea alegerii, v-am auzit în mai multe rânduri amenințând cu o justiție viitoare care, reglându-și conturile cu actualul președinte, ar urma să și-o regleze și cu cei care au optat, politic, pentru el („O să dea ei seama!”).

Însă efectele incompetenței (și nepăsării) dvs care au lovit țara vor apărea din plin la anul, când se va face bilanțul celor doi ani și jumătate de guvernare. Deja de-acum, pentru un ochi avizat, situația este alarmantă. E al treilea trimestru (neîncheiat) în care, pe fondul unei economii emergente, România se află în recesiune tehnică. Cu felul în care cheltuiți banii era firesc să ajungem aici. Nu vă pasă de unde se vor putea umple găurile finaciare apărute prin cheltuielile de la buget menite să vă atragă un capital de simpatie. Uluitoare este generozitatea electorală cu care împărțiți alocații și subvenții de stat, fără să știți din ce vor fi acoperite în viitor datoriile făcute în numele lor. Când mai aruncați cu câte o pomană în stânga și-n dreapta, folosiți cuvântul magic „sustenabil”. Spuneți: e „sustenabilă” pomana. Dar n-ați explicat niciodată cum anume „se susține” ea și nici cu ce drept o faceți, din banii noștri, tocmai în campania electorală.

Două sunt lucrurile pe care, cred, știți să le faceți cu adevărat. Primul: aveți în mod cert vocație de arivist. V-ați cățărat atât de tenace pe scara vieții încât iată, deși „cârlan” încă (vorba „bunicului” dvs Ion Iliescu), sunteți gata-gata să ajungeți la vârf. Ați făcut-o cu o năucitoare lipsă de scrupule și cred că atunci când culisele acestei ascensiuni vor fi date complet pe față, lumea, amețită până acum de „comedia Spânului”, se va trezi în cele din urmă, îngrozită de anvergura mistificării. Deocamdată, din trusa dvs de cățărător, fac parte și tehnicile pentru secretizarea culiselor urcării.

Al doilea lucru pe care-l practicați cu voluptate sunt giumbușlucurile. Le faceți în ședințele de guvern, la televizor, în public, deîndată ce vă pomeniți în fața microfoanelor. Giumbușlucuri, glumițe, bănculețe, bășcăliuțe, miștocăreli, răspunsuri în doi peri peste tot… Măști, mascarale și mascarade. Și totul cu o mină zâmbăreață și trădând o nemăsurată încântare de sine.

Dar până la urmă, toate astea nu vă conferă decât pitorescul punctual al unui personaj. În fond, în spațiul diversiunii, al populismului și al tehnicilor acaparării, n-ați inventat nimic nou. Până la urmă, nu sunteți decât un urmaș: nu faceți decât să duceți mai departe ceea ce ați primit de la înaintașii dvs.

Moștenirea primită de la bunicul

Bunicul dvs politic, Ion Iliescu, s-a pomenit, la sfârșitul lui ’89, cu un popor bolnav în brațe. După patruzeci și cinci de ani de comunism, pacientul avea febră peste 40 de grade. Orice bun patriot ajuns în locul primului președinte liber ales ar fi încercat să joace rolul medicului. I-ar fi predat bolnavului primele lecții de democrație, l-ar fi învățat primele noțiuni de piață liberă și ar fi încercat să-l facă să se obișnuiască, încet-încet, cu lumina, prea tare după atâția ani de umilință, a libertății. L-ar fi integrat, pe scurt, într-un vast program de recuperare.

Dar bunicul dvs (ales în mod liber de bolnavul febril) a preferat să-i crească bolnavului febra și să-i sporească delirul. Singurul lucru care l-a interesat a fost să le asigure celor care ne inoculaseră virusul înainte de 1990 o aterizare lină pe celălalt mal al istoriei. Avea nevoie în continuare de febra noastră. Cu un popor incult politic, ținut decenii la rând departe de orice decizie, poți face orice. Și mai ales, vei fi sigur că-l va vota ani la rând, ca salvator, pe cel care nu va face decât să-l îmbolnăvească mai rău.

Așadar, „bunicul” n-a vrut să facă din poporul român o societate de alegători liberi într-o democrație matură, ci o masă de manevră în mâna unui partid unic, dusă cu zăhărelul pomenii de la un ciclu electoral la altul. Ce nu face un om sărac pentru un litru de ulei, pentru o masă în curtea bisericii, pentru un bal al primăriei cu mici și sarmale? Sărăcia este un ingredient esențial în scenariul manipulării. Oamenii săraci nu pot gândi dincolo de ziua de mâine, nu fac planuri, nu caută soluții. Oamenii săraci pot fi lesne introduși în ecuația lui „a cere” și „a primi”.

Așadar, bunicul dvs i-a crescut bolnavului febra, i-a cultivat maladia, a continuat să-l țină cu mințile sucite. Și toate astea spunând că, „om de stânga” fiind (inexact: un comunist nu e niciodată om de stânga, ci de extrema-stângă),  moare de dragul poporului. A dat drumul peste țară armatei de activiști și securiști ajunse cu bine, cum spuneam, pe noul țărm al istoriei. S-au uitat o vreme, temători, în jur, și-au pus o vreme piciorul în ghips, s-au lămurit cum stau lucrurile, apoi și-au aruncat vechile uniforme de „activiști” și au reapărut radioși la rampă: acum purtau costume de „democrați” și „oameni de afaceri”.

Primul lucru pe care l-au făcut: preluând canalele de comunicare ale societății, au folosit sistematic sofismul ca mod de manipulare. Orice tentativă de lustrație a fost denunțată ca „vânătoare de vrăjitoare”. Le-au creat investitorilor  străini, concurenți nedoriți, portretul de „capitaliști rapace” și au ridicat împotriva lor scutul demagogic al formulei „nu ne vindem țara!”. Aceste cuvinte magice le-au permis s-o acapareze ei și, obiectiv vorbind, au condamnat la subdezvoltare economia României. Împotriva celor care ar fi putut juca rolul de medic al societății, au pus „masele muncitoare” să strige „moarte intelectualilor!”. Sub pulpana lungii  guvernări iliesciene a înflorit corupția și s-a născut baronetul României, „capitalismul de cumetrie”, cum l-a botezat atât de inspirat dl Iliescu însuși, tot el, apoi, asigurându-i toate condițiile ca să se dezvolte. Au pus, și au ținut sub control politic până în ultima clipă, justiția țării. Au pronat cu toții pacea socială („un președinte pentru liniștea noastră”), care nu era altceva decât privilegiul acordat noului activ de partid de a fura în liniște și impunitate.

Pe această temelie a așezat „bunicul” dvs tranziția. Cine ar putea să numere exact deceniile cu care a întârziat el România să  apuce pe drumul bunăstării și al civilizației? Cine ar putea să măsoare întinderea răului inaugural pe care ni l-a făcut?

Exploatarea febrei pacientului

Trecând la conducerea  PSD-ului, ați preluat această moștenire. În fapt, un imperiu al corupției și furtului organizat, producând pentru populația României, „ceas de ceas și clipă de clipă”, sărăcie și dezolare. Fiul spiritual al dlui Iliescu și tatăl dvs politic, Adrian Năstase, i-a întărit granițele, punând la punct tehnicile profesioniste de drenare ale banului public în buzunare particulare. Ați preluat bolnavul bine îmbolnăvit. Aveați de făcut două lucruri. Mai întâi, trebuia să-i administrați în continuare drogul febrei, al pomenii și al minciunii. Dar, mai ales – și asta vă punea de la început o uriașă răspundere pe umeri – să le redați jefuitorilor de bugete aflați în vârful ierarhiei, pe lângă certitudinea conservării surselor de îmbogățire, și siguranța că se vor bucura, netulburați de justiție, de rodul furturilor trecute, prezente și viitoare.

Și prilejul nu s-a lăsat așteptat. Ne pregăteam să ieșim din criză. Eram cu toții la greu. Fără „măsuri de austeritate” se pare că nu prea aveam cum s-o scoatem la capăt. Știați și dvs prea bine că altă soluție nu exista. Ar fi fost – momentul acesta de opintire pentru o țară întreagă – o minunată ocazie de conciliere politică a societății și un început de reconstrucție a României. Într-un context ca acela, adversitățile politice ar fi trebuit să amuțească o vreme. Dar, în loc să vă pese de noi, ați mai crescut febra pacientului cu un grad. Ați ațâțat în mod cinic și sălbatic populația împotriva celor care, pentru a ne scoate întregi la mal, se văzuseră constrânși să ia măsuri nepopulare. Au făcut-o știind foarte bine că opoziția îi poate transforma  în victima unui populism la îndemână. Ați avut lipsa de fair play să recurgeți la el. I-ați demonizat pe cei care, alegând să scoată țara la liman, știau prea bine că riscă să se înece ei. Din acel moment, eliminarea lui Traian Băsescu, tăietorul-de-pensii-și-salarii, a devenit și a rămas singurul punct în programul dvs politic. N-ați pierdut ocazia să-i dați în cap adversarului când era cu mâinile legate. Încercarea disperată de a-l da jos nu era altceva decât un mod de a împacheta în „bine național” spaimele care vă bântuiau fără încetare. Erați terorizat pur și simplu de gândul unei justiții scăpate total de sub control politic. În locul unei solidarizări politice la greu, care v-ar fi legitimat pentru prima oară după 1990 ca un „partid pentru țară”, și nu ca unul al răului organizat, ați preferat să sădiți, în mințile noastre febrile, fantasma dictatorului. De fapt, n-ați făcut decât să lipsiți România de punctul ei intern de echilibru. De când ați preluat guvernul, România nu mai e guvernată. Combinațiile de gașcă, pe care le numiți „politică”, vă acaparează tot timpul. Iar pe noi ne țin cu sufletul la gură și ne dau senzația că ne aflăm în epicentrul unui cutremur perpetuu.  Ne-ați furat direcția în care trebuia să mergem. Ce s-a petrecut în vara lui 2012 reprezintă, după mineriadele „bunicului”, cel mai neprietenos act la adresa poporului român. Ați fost atunci leit băieților răi din Portocala mecanică. Păreați un huligan adolescent scăpat în magazinul de porțelanuri al fragilei noastre democrații. Ați spart cu bâta obiecte prețioase, arse la foc mocnit, ani la rând, în cuptoarele renașterii chinuite ale acestui popor. Tot ce se căznise să iasă cu greu la lumină – Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Institutul Cultural Român, Parlamentul însuși (ați încurajat migrarea subvenționată a politicienilor de la un partid la altul) – a fost făcut zob în câteva zile.

Vin alegerile

Iar acum suntem în preajma alegerilor prezidențiale. Febra  pacientului trebuie exploatată din nou la maximum. O vreme, i se aduce acestuia la pat pomană. „I se dă.” Ca și pe vremuri. „Ce se dă aici?” era întrebarea standard pe care o punea orice trecător când vedea o coadă. Și dacă socotea că are vreo șansă „să primească”, se așeza și el la coadă „să i se dea”. O, „se dădeau” de toate! Partidul, în grija și iubirea lui pentru noi, ne dădea când pâine, când ouă, când brânză, când schelete de pui. Câte puțin din toate, pentru ca instinctul foamei și al vânătorii să fie mereu în alertă. Iar noi „primeam”, când primeam,  pâine, ouă, brânză, schelete de pui. În aceste condiții, mărfurile încetaseră să fie mărfuri, iar banii ajunseseră o formalitate. Se umbla cu banii într-un buzunar, și cu punga de plastic pliată în celălalt buzunar. Esențial era să poți face ceva cu banii și punga. Iar când făceai, pentru că totul avea alura unui hazard binevoitor și a unei generozități al cărei autor rămânea în umbră (știai, doar, că e „Partidul”), nu te puteai desprinde de senzația că ți „se dăduse” și că „primiseși”. Evident, ceea ce ni se „dădea” și ceea ce „primeam” era o infimă parte din ceea ce ni se lua.

Și dvs luați din banii noștri și-i dați fără să ne-ntrebați ce vrem să se facă cu ei. Îi dați sub formă de „alocații” lăcașelor de cult,  primăriilor comunale, copiilor de etnie romă – toate astea în plină campanie electorală.  Evident, pentru toată acestă generozitate țintită, practicată pe banii noștri, primiți voturi. În fapt, ați alocat o parte din banii noștri alegerii dvs ca președinte. Slujbașii clerului sunt tranformați în agenți electorali, primarii își conduc plutoanele rurale la vot, etnia romă își face peste noapte partid și declară pe față că „vă așteaptă la negocieri” și vă „sprijină”. În preajma alegerilor, folosind banii publici, v-ați pus astfel la punct o adevărată armată electoralăfăcută din preoți, romi și primari. Ce democrație e asta și ce „cursă electorală”, când unul dintre candidații la prezidențiale ia startul avantajat de funcția de prim-ministru și-și cumpără din bugetul de rezervă al țării alegători și agenți electorali? Până și locuitorul ultimului cătun ar trebui să țipe de indignare.

Dar lucrul cel mai grav este că ați ridicat la rang de politică de stat cea mai teribilă formă a ne-patriotismului: populismul. „Mândri că suntem români”? Într-un moment în care România se află în coada clasamentelor europene la mai toate capitolele importante ale vieții (civilizație, salarii, sănătate, educație, mediu, șosele…)? Mândri că suntem români putem fi când ne gândim la domnitorul Cuza, la Brătieni, la Carol I, la Spiru Haret, la Carol Davila, la Regina Maria, la Eminescu și Caragiale, la Cioran și la Mircea Cărtărescu, dar nu la Ponta și la guvernarea lui. Când unul dintre noi ridică glasul să spună în ce hal ne-a adus țara clasa politică a tranziției, e denunțat de corul huiduitorilor de profesie ca nepatriot. Nu patriotismul de paradă e pus în discuție. Nu participarea ipocrită la hramuri și la plimbări de moaște e nepatriotică.  Nu anexarea politică în emisiuni de televiziune a unor copii medaliați la concursuri de gimnastică sau la olimpiade de matematică e nepatriotică.  Nu menținerea în analfabetism a populației e nepatriotică. Nu surparea permanentă a instituțiilor statului de drept și oblăduirea borfașilor sunt nepatriotice. Arătați cu degetul sunt cei care îndrăznesc să spună că se întâmplă toate astea. Și care o fac pentru că sunt răniți de moarte de imaginea unei populații care bântuie prin lume, fugind unde vede cu ochii de o țară devastată de hoție, circ și minciună.

Final neașteptat. Un prinț shakespearian pe drumul Damascului

Am obosit să vă scriu. În momentele în care nu mai văd ieșire din urâțenia în care ne faceți să trăim și pe care vreți s-o instalați de-acum în inima vieților noastre, îmi imaginez o miraculoasă convertire. Îmi spun că aveți toate datele să faceți cel mai formidabil salt: să deveniți din persecutor al binelui – misionar al lui. Încerc să vă tentez, încerc să vă conving. Ascultați.

Cine servește răul în mod călduț, meschin, nespectaculos nu are de unde se converti. În schimb, cine e instalat în epicentrul lui – cine minte la scară mare, fură doctorate, face zid în jurul jefuitorilor de țară și-și pricopsește anturajul – are din plin terenul solid pentru a executa saltul mântuirii  sale. E nevoie de întreaga vizibilitate a răului, pentru ca binele să poată apărea la lumină prin contrast, ca forță eliberată. I-am invidiat întotdeauna pe cei care au ajuns să pășească pe drumul Damascului. Pentru că acolo alchimia morală e mirifică. Noi, ceilalți, trăim o viață întreagă zidiți în mediocritatea păcatelor noastre, pe care încercăm s-o domolim din când în când cu câte o faptă bună la fel de mediocră. Măreția binelui, în schimb, apare când ea se opune unui rău măreț venit nu din afară, ci din chiar viscerele lui. Dinlăuntrul aceleiași persoane. Nu cred să existe fericire mai mare decât să trăiești ziua în care simți cum pleacă demonii din tine. Închipuiți-vă cum arată o inimă care bate diavolește în slujba tuturor netrebniciilor lumii, schimbând deodată direcția bătăilor, cu aceeași patimă și forță, întru alinarea suferințelor omenești. "

sursa :  http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18350866-fie-mila-noi-domnule-ponta.htm

Read More

Pentru ponta mincinosul plagiator cu dedicație de ziua lui ...

Fara prea multe cuvinte ... asta îți doresc de ziua ta MINCINOSULE : 

URMĂREȘTE CU ATENȚIE PLAGIATORULE ... apropo si voi bandiților din toate partidele  ...NU MAI ESTE MULT ȘI ASTA VA VA AȘTEPTA !

Read More

New York Times: Romania destrama statul de drept

Criza politica romaneasca a ajuns sa preocupe importanti profesori de drept si economie din America. Eforturile Guvernului Victor Ponta de a elimina competitia politica sunt considerate a conduce la destramarea statului de drept.

Laureatul Nobel pentru Economie, Paul Krugman, gazduieste pe blogul sau din publicatia New York Times un articol al colegei sale de la Universitatea Princeton, Kim Lane Scheppele, director al programului de Drept si Afaceri Publice, intitulat "Romania destrama statul de drept".

Este randul Romaniei sa ii ingrijoreze pe aceia dintre noi care pun pret pe constitutionalism, democratie si statul de drept, incepe profesoara de la Princeton. O criza politica a cuprins Romania, in conditiile in care premierul de stanga Victor Ponta isi croieste drumul trecand prin foc si sabie institutiile constitutionale, intr-un efort de a elimina competitia politica.

Vineri se voteaza suspendarea lui Basescu - Ultimele ore la Cotroceni?

In ultimele zile, Ponta si USL au dat afara presedintii ambelor Camere ale Parlamentului, au concediat Avocatul Poporului, au amenintat judecatorii Curtii Constitutionale si au interzis CCR sa analizeze hotararile Parlamentului - toate cu scopul de a-i face lui Ponta mai usoara calea spre a-l demite pe presedintele Traian Basescu.

In doar doua luni la putere, Guvernul lui Ponta a provocat multe distrugeri politice. Uitandu-se inspre viitoarele alegeri, Guvernul lui Ponta a dat o lege electorala (ulterior respinsa de Curtea Constitutionala) care i-ar facilita ramanerea la putere. Guvernul a neutralizat deja efectele legale ale deciziilor principalilor sai opozanti - Curtea Constitutionala si presedintele - preluand controlul publicarii Monitorului Oficial, care decide cand intra in vigoare legile si deciziile.

Revolutia din Parlament, comparata cu actiunile naziste de presa straina

Daca Guvernul nu publica deciziile Curtii Constitutionale si decretele presedintelui, acestea nu sunt legi. Ca sa incununeze toata aceasta situatie, Ponta a lansat si un razboi cultural.

Lucrurile se desfasoara rapid, continua sursa citata. Inca o democratie europeana din est destrama statul de drept atacand toate constrangerile legale la adresa puterii premierului.

In spatele actiunilor disperate din ultimele zile se afla un mediu politic polarizat, alimentat de criza economica.

Romania a fost una dintre tarile cele mai grav lovite de recesiunea globala, avand nevoie de imprumuturi de la FMI, conditionate de taieri salariale, infaptuite de fostul premier Emil Boc. Succesorul acestuia, Mihai Razvan Ungureanu, a preluat functia in februarie 2012 pe masura ce haosul politc crestea. N-a avut nicio sansa sa guverneze inainte ca o motiune de cenzura sa-l indeparteze.

In locul sau a venit la putere liderul USL, Victor Ponta. Viitoarele alegeri sunt programate pentru luna noiembrie.

In ultimele doua saptamani, Guvernul lui Ponta a fost zgaltait de doua scandaluri si un acces de mandrie ranita, care s-ar putea combina pentru a-l rasturna inainte de alegerile din noiembrie. Insa Ponta nu vrea sa renunte la putere, scrie Scheppele, iar reactiile sale innebunite din ultimele zile par a fi o incercare disperata de a se agata de functie, chiar daca asta inseamna ca va distruge toate celelalte institutii constitutionale.

Primul scandal implica coruptia - autoarea aminteste de cazul lui Adrian Nastase, mentorul politic al lui Ponta, a carui condamnare inseamna, spune aceasta, ca urma legendarei culturi a coruptiei din Romania duce din ce in ce mai evident la usa lui Ponta.

Al doilea scandal este cel de plagiat, mai precis lucrarea de doctorat a lui Ponta, pe care comitetul de etica a calificat-o drept copiata. Unii au inceput sa-i spuna premierul Copy Paste - si este dat drept exemplu articolul din The Economist.

The Economist, despre Victor Ponta: My name is Paste. Copy Paste.

Autoarea aminteste si ca Ponta a promis ca demisioneaza atunci cand inca nu se dovedise plagiatul, numai pentru a desfiinta comitetul odata ce a declarat ca 83 de pagini sunt copiate. Este amintit si "masteratul" din Catania, de fapt o suita de cursuri, pe care Ponta le-a modificat in CV.

Accesul de mandrie ranita implica o calatorie la Bruxelles. Cum si Ponta si Basescu au decis ca fiecare este singurul reprezentant al tarii la UE, primul a obtinut o hotarare din partea Parlamentului, al doilea o decizie de la Curtea Constitutionala. Ponta a sfidat manios decizia Curtii si s-a deplasat la Bruxelles.

Monitorul Oficial, acum in subordinea Guvernului, nu a publicat nici pana acum decizia Curtii, ceea ce inseamna ca Guvernul a blocat intrarea in vigoare a deciziei Curtii. Prezenta lui Ponta la Bruxelles a creat impresia ca, in Romania, conducerea este in haos.

La intoarcerea de la Bruxelles, saptamana aceasta, Ponta a intrat in actiune, pentru a se asigura ca cele doua scandaluri si accesul de mandrie ranita nu ii darama Guvernul. A inceput prin a-i inlocui pe cei care i se opun. A atacat cu manie Curtea Constitutionala, cerand ministrului Justitiei sa ii revoce pe toti judecatorii care au votat impotriva deplasarii sale la Bruxelles.

Aceasta a provocat Curtea Constitutionala sa trimita o scrisoare neobisnuita, o cerere disperata de ajutor, tuturor oficialilor europeni care au jurisdictie. Dand inapoi, partidul lui Ponta a dat o hotarare de urgenta, limitand puterea Curtii, care nu mai poate analiza hotararile Parlamentului. Judecatorii sunt la locul lor, insa nu mai au puterea de a face nimic in cazul crizei in crestere accelerata.

Toate aceste masinatiuni par a avea o singura tinta: presedintele Basescu, in functie din 2004, odinioara afiliat partidului de centru-dreapta PDL, care se opune partidului lui Ponta in Parlament. Ponta nu a ratat ocazia de a-l acuza pe Basescu de orice - de la dezvaluirea plagiatului sau la incitarea judecatorilor CCR impotriva sa.

Guvernul lui Ponta se misca rapid acum pentru a-l indeparta pe Basescu. Prin neutralizarea CCR, concedierea Avocatului Poporului si demiterea ambilor presedinti ai camerelor Parlamentului, nu mai este nicio institutie a statului care sa poata sta in calea unui vot de suspendare.

La 4 iulie, majoritatea parlamentara a lui Ponta a inaintat o acuzatie de 17 pagini impotriva presedintelui. Insa presedintii, conform Constitutiei romanesti, nu pot fi inlaturati decat daca au "comis acte grave care incalca prevederile constitutionale" (Articolul 95), ceea ce nu apare deloc in document. Cu toate acestea, un vot privind suspendarea va avea loc pana la sfarsitul saptamanii.

Votul parlamentar impotriva lui Basescu va trebui aprobat intr-un referendum pentru a intra in vigoare. Un Guvern USL (PNL de fapt - n.red.) anterior a votat sa-l suspende pe Basescu in 2007, insa atunci popularitatea sa si-a spus cuvantul.

Acum, dupa ce Basescu si-a petrecut doi ani ajutand la punerea in practica a masurilor de austeritate FMI/UE, nu mai este la fel de popular si nu se stie daca mai poate castiga. In acest caz, Ponta ar putea avea succes in doborarea rivalului sau, fara a tine cont de detaliile Constitutiei.

Chiar daca nu are succes, nu este o imagine frumoasa cand un guvern democratic incepe sa se comporte ca un paria. Mania lui Ponta impotriva Constitutiei arata ca nu respecta limitele legale si asta este periculos, continua autoarea.

Devine Romania o alta Ungaria? Toate astea suna familiar - incercarea de a desfiinta controlul constitutional asupra Puterii, de catre un premier dominant care detesta sa piarda. Dar asemanarile se incheie aici.

Orban este un politician de dreapta, Ponta de stanga. Orban a condus partidul peste doua decenii, Ponta este nou-venit in politica romaneasca. Orban are controlul absolut al partidului sai, in vreme ce Ponta trebuie sa guverneze cu o coalitie care consista din cel putin un partid care a mai schimbat taberele si inainte.

Desi suferinta nu este o competitie, situatia Ungariei este mult mai grava decat a Romaniei, cel putin acum. Viktor Orban a rescris constitutia, si-a implantat loialistii in toate pozitiile importante ale statului, a compromsi independenta tribunalelor, a centralizat guvernele locale, a falsificat masinaria electorala si s-a insurubat, atat legal cat si practic, pe termen lung. Este greu de imaginat cum va putea fi indepartat partidul sau de la putere vreodata, deoarece nu exista nicio insitutie politica independenta care sa mai ofere rivalilor vreun avantaj, ca sa poata lansa un astfel de efort. Si Opozitia este in haos.

In schimb, sistemul multipartidist din Romania il forteaza pe Ponta sa guverneze cu o coalitie mofturoasa, intr-un context in care exista o opozitie bine organizata care controleaza cel putin cateva pozitii importante in stat. Ponta nu a pus inca mana pe Presedintie si CCR, care si-au aratat disponibilitatea sa il blocheze. Si nu a reusit sa rescrie Constitutia doar pentru a se mentine la putere.

Poate ca Ponta are aceleasi ambitii ca Orban, insa, cel putin pana acum, nu a avut succes in schimbarea intregului sistem de putere. Ponta pare sa tinteasca inlaturarea anumitor indivizi care i se opun, nu sa schimbe intregul sistem constitutional intr-o dictatura. Ponta este la putere doar din aprilie.

Faptul ca Romania nu a ajuns la fel de rau ca Ungaria - deocamdata - nu inseamna ca toate sunt bune in Romania. Viteza cu care criza s-a amplificat, la fel ca si tenacitatea cu care Ponta se agata de putere sunt motive de ingrijorare serioasa, conchide autoarea. Daca Ponta reuseste sa-l indeparteze pe presedintele Basescu si sa puna botnita CCR, o lovitura constitutionala ramane o posibilitate in Romania. De aceea oamenii carora le pasa de democratia constitutionala trebuie sa priveasca cu atentie.

   

Read More