Era pe-aici... desculţă, doar cu ie!
Am fost plecat, se cam răcise-afară,
Când m-am întors, nici urme pe câmpie.
Purta pe umeri soarele în plete,
Aprinsă ca o torţă ardea toată,
Făcea prin iarba deasă piruete
Şi-n valsul ei, de lună... alintată.
Pe cap avea cununi de sânzâiene
Iar părul împletit în spic de grâu,
Mă ţintuiau privirile-i viclene
De nu puteam să ţin iubirea-n frâu.
Aş fi iubit-o... zău, până la moarte,
Dar a fugit şi m-a lăsat c-o toamnă,
Nu spun că n-o iubesc... dar spune, frate,
Cum să dai o fecioară, pe o doamnă?
Mi-e dragă uneori... dar nu ca vara
Ce-n flori îmi scaldă faţa şi în soare,
Dar pleacă pe furiş... c-o sărutare-amară,
Mă lasă doamnei reci, istovitoare. (Angelina Nădejde)
