Nu ştiu cum s-a făcut.
tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
nu mai e mândru şi încondeiat.
Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.
Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.
Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.(Magda Isanos)
