Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările

miercuri, 21 ianuarie 2015

Ce se întîmplă în Nigeria.


În 2009, am adoptat o fată din Nigeria. De fapt, am fost sponsorul ei de la distanță timp de un an. Eram în Franța, aveam o bursă destul de mare și m-am gîndit c-aș putea să fac și altceva cu banii decît să merg la concerte sau să-mi iau cărți și pantofi. Așa că într-o seară am căutat o organizație care să preia donația mea și-am găsit savethechildren.org. Am citit niște statistici despre accesul la educație al copiilor din Africa (de pildă, aproape jumătate dintre copiii cu vîrste între 6 și 11 ani din Nigeria nu merg la școală; situația e și mai rea pentru fete), despre lipsa surselor de apă potabilă și despre nesfîrșitele războaie civile. Pe site erau mini-portretele mai multor copii care aveau nevoie de ajutor, le-am citit conștiincioasă pe toate și am decis să sponsorizez o fată de 14 ani din Nigeria, pe care îmi aduc aminte c-o chema Chemarlaya, că îi plăceau mult cărțile de povești și știa să deseneze foarte bine.

Pentru vreo 30 de euro pe lună, Chemarlaya putea să meargă la școală, să mănînce trei mese pe zi, să aibă haine curate. Într-o zi, m-am trezit cu un plic cu ștampilă de Nigeria (exact ca-n About Schmidt al lui Alexander Payne, doar că în film Jack Nicholson primește un plic din Tanzania): Chemarlaya îmi trimitea o scrisoare în care-mi mulțumea că o ajut și mă ruga să-i promit c-o să vin în Nigeria ca s-o cunosc. Strecurase în plic și-un desen, cu noi două ținîndu-ne de mînă și, în spatele nostru, un pîlc de girafe vesele. I-am răspuns că-mi doresc mult de tot să vin în Nigeria și că de-abia aștept să ne vedem în carne și oase. La cîteva luni după, anul în Franța s-a terminat și m-am întors o vreme acasă, la Iași, ca să-mi dau seama ce vreau să fac cu viața mea mai departe. Pînă am luat primul salariu, a mai trecut jumătate de an, și din el nu-mi puteam plăti nici măcar o chirie în București. De susținut un copil din Africa nici nu mai putea fi vorba.

Anul trecut, cînd gruparea extremistă Boko Haram a răpit 200 de fete din Nigeria, m-am gîndit la Chemarlaya. A reușit pînă la urmă să termine școala? S-a înscris la o facultate sau s-a mutat în vreun oraș mai mare și s-a angajat undeva? Mi-am dat seama că 2009, anul în care am primit scrisoarea de la ea, e și anul în care Boko Haram s-a radicalizat, transformîndu-se dintr-o grupare care milita împotriva statului corupt, a abuzurilor poliției și a educației vestice (Boko Haram înseamnă ”Educație occidentală e un păcat”; Muhammad Yusuf, fondatorul B.H., declara pentru BBC: ”Stilul actual de educație occidentală e plin de probleme care intră în conflict cu ceea ce crede Islamul. Cum ar fi ploaia. Noi credem că e creația lui Dumnezeu, și nu o evaporare provocată de soare, care se condensează și devine ploaie.”) într-o grupare teroristă care a comis 164 de atentate și a ucis 935 de oameni între 2009 și începutul lui 2012. Apoi, într-un singur an, 2014, numărul victimelor Boko Haram s-a ridicat la 10 000.

De la 1 ianuarie și pînă acum, Boko Haram au devenit coșmarul Nigeriei: folosesc femeile și copii ca bombe umane care aruncă în aer piețe întregi, rad orașe de pe fața pămîntului, totul ca să destabilizeze țara înaintea alegerilor prezidențiale de peste cinci luni. Masacrul din orașul Baga s-a soldat cu 2000 de victime, în mare parte femei, bătrîni și copii care n-au putut fugi din calea teroriștilor. Mărturiile supraviețuitorilor sînt înfiorătoare: o femeie ucisă în timp ce năștea, fugari călcînd pe cadavre pe o distanță de cinci kilometri de la casa lor arsă din temelii și pînă la următorul oraș devastat. Mă gîndesc la Chemarlaya. E sora unui luptător Boko Haram? E fiica unei familii ucise de Boko Haram? E unul dintre cei un milion și jumătate de nigerieni care au fugit din țară? Are un iubit? Iese la film cu prietenii? Mai trăiește? Mă gîndesc la Chemarlaya și la toți oamenii care sînt atît de departe de noi, încît ni se pare uneori că nici măcar nu există. Dar ei există, și unul dintre puținele lucruri pe care putem să le facem e să știm ce li se întîmplă.

Nu am altă încheiere la textul ăsta decît un film scurt în care Peter Singer ne spune cum putem micșora distanțele dintre noi și ceilalți. Nu e deloc complicat, și s-ar putea să salvăm și niște vieți între timp. (autor - Luiza Vasiliu).


vineri, 2 august 2013

Dacă vrei să fii rege......










"Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii
şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi -- călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.


Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi
să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta...
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!



miercuri, 10 aprilie 2013

by Viorica Crainic



Gânduri de seară...............



"Oamenii au tendinţa să considere fericirea un noroc care dă peste ei, ceva ce te va învălui, ca vremea frumoasă, dacă soarta îţi surâde. Doar că fericirea nu funcţionează aşa. Fericirea e consecinţa propriului efort. Te lupţi pentru ea, munceşti pentru ea, insişti, uneori mergi până la capătul pământului în căutarea ei. Trebuie să participi mereu la manifestările lucrurilor bune care îţi apar în viaţă. Iar când atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodată să leneveşti, să renunţi la a o menţine: trebuie să te straduieşti din răsputeri să înoţi contra curentului, ca să fii veşnic în unda fericirii, ca să pluteşti mereu deasupra ei". ( Elizabeth Gilbert)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More