Se afișează postările cu eticheta panama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta panama. Afișați toate postările

joi, 15 august 2013

15 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit! 

"Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe : inteligenta şi puterea".

(Nicolae Titulescu)

Mesajul Preşedintelui Traian Băsescu transmis astăzi, 15 august 2013 :


"Doresc să adresez tuturor romanilor, în această zi în care prăznuim "Adormirea Maicii Domnului" şi în care, deopotrivă, serbam Ziua Marinei Romane, gândurile mele cele mai calde şi sincere urări de sănătate şi bucurie alături de cei dragi.
Sărbătorim Ziua Marinei Romane, o zi cu semnificaţii aparte pentru toţi marinarii care servesc ţara pe navele aflate sub pavilion romanesc şi pentru cei care muncesc în porturile noastre, prilej cu care le mulţumesc tuturor pentru dăruirea şi profesionalismul de care dau dovadă zi de zi.
De asemenea, doresc să adresez mulţumirile mele tuturor militarilor care îşi desfăşoară activitatea în slujba Forţelor Navale Romane pentru devotamentul şi pentru curajul de care dau dovadă în misiunile care le sunt încredinţate.
Fie ca această zi de sărbătoare să ne aducă seninătate şi speranţă!

La mulţi ani, marinari! "


Cu prilejul Zilei Marinei Române, "în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile şi înaltul profesionalism dovedite în executarea misiunilor încredinţate", preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul "Virtutea Maritimă" - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, contraamiralului de flotilă Alexandru Mîrşu, comandorului Adrian-Dorel Iordache şi comandorului Tudorel Duţă şi Ordinul "Virtutea Maritimă" - în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, lui Florin Stan.
Totodată, preşedintele Băsescu a acordat Medalia "Meritul Sanitar" - Clasa a III-a, cu însemn pentru militari, plutonierului Lucian Tudor şi Medalia "Virtutea Maritimă" - Clasa a III-a, cu însemn pentru militari, maistrului militar principal Ionel Antonache, maistrului militar principal Marius-Constantin Băcăoanu, maistrului militar principal Ştefan Niţu şi maistrului militar clasa I Fănel Ene.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Dusă.

Traian Ungureanu : Creşterea economică de 1,7% nu reprezintă un lucru rău, dar arată o economie în stagnare.

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a declarat, miercuri, că sporul economic de 1,7% anunţat de Institutul Naţional de statistică reprezintă, în principiu, un lucru bun, dar, pe de altă, parte, datele INS arată şi o "economie în stagnare", în lipsa stimulării economiei de către Guvernul USL prin măsuri de relaxare fiscală.
"Au apărut cifre care arată că am avut o creştere de 1,7%. În principiu nu e rău, dar iarăşi dacă ne uităm aşa cum trebuie la cifrele acestea şi chiar la ce spune sursa acestor cifre, care este INS, o să vedem ceva foarte interesant. În primul rând, e o creştere mai mică decât cea scontată. Domnul Ponta a vorbit la un moment dat de 2%. (...) Suntem sub nivelul scontat de creştere. Apoi, e vorba de o creştere, care aşa cum remarcă chiar Institutul Naţional de Statistică, este limitată, este restrânsă de scăderea investiţiilor, atât a celor de stat, cât şi din străinătate şi de restrângerea lucrărilor de infrastructură. Deci o creştere aritmetică, dar nu e un semn bun pentru economie", a declarat europarlamentarul PDL.
El a acuzat o "nepăsare crudă" din partea liderilor USL faţă de "oamenii care fac ceva în această ţară".
"Nimeni nu vorbeşte despre ei, decât într-un singur fel: dacă pot să le ia banii, cu impozite mai mult sau mai puţin pe faţă, cu şmecherii, cu controale. (...) Avem o economie în stagnare, o economie care nu primeşte oxigen, nu primeşte aer de la Guvernul USL, pentru că aşa cum vedem în scrisoarea de intenţie nu vedem nicio măsură de ruptură. Dacă această creştere, atât cât este, este datorată creşterii producţiei industriale şi exportului, atunci exact aceste zone trebuie stimulate. Cum? Printr-un regim fiscal favorabil, ori nimic nu se întâmplă pe linia asta.(...) Nu există nimic în viziunea USL care să dea oxigen, să dea motivaţie, să ajute acolo unde există, totuşi, o forţă şi o şansă în sectorul privat, în cei care fac producţie la nivel mai mic, la nivel mai mare", a mai declarat Traian Ungureanu.

"Victor Ponta a reuşit, de cum a pus piciorul în ţară, să facă un nou gest în care se amestecă iresponsabilitatea şi băşcălia. Domnul Ponta s-a supărat pe Consiliul Fiscal. Domnul Ponta ştie cu siguranţă ce e Consiliul Fiscal pentru că, dacă vorbim de Consiliul Fiscal, Consiliul e rezultatul legii răspunderii fiscale din 2010, lege care este rezultat al înţelegerii cu FMI din 2009, acord încheiat de Guvernul din care domnul Ponta făcea parte la acea dată. Nu e vorba numai de mitocănie, e vorba şi de iresponsabilitate. Când un prim-ministru îşi permite să ia peste picior Consiliul Fiscal, gestul este înregistrat, bineînţeles, ca o dovadă clară de neseriozitate de toţi oamenii care se uită la economia şi la finanţele ţării", a precizat europarlamentarul PDL.

Traian Ungureanu a adăugat că pe premier l-a supărat intervenţia Consiliului Fiscal, întrucât "a văzut că într-o analiză a Consiliului Fiscal, referitoare la situaţia de acum, cu bugetul, cu banii ţării, şi la proiecţiile pentru viitorul imediat, Consiliul a constatat că bugetul este slab susţinut şi că, în genere, Guvernul nu face ce trebuie să facă pentru că economia să se mişte".

Victor Ponta: Cei de la Consiliul Fiscal au fost într-o mică eroare; nu e grav să greşeşti, ci să perseverezi.

Reprezentanţii Consiliului Fiscal au fost într-o mică eroare atunci când au prezentat punctul de vedere referitor la proiectul de rectificare bugetară pe anul 2013, a declarat, miercuri, în deschiderea şedinţei săptămânale de Guvern, premierul Victor Ponta.
"Domnul Gherghina este cel mai fericit când vede că vin banii de la Uniunea Europeană, şi pe bună dreptate. Poate prezentaţi datele oficiale, pentru că aceia de la Consiliul Fiscal au avut o mică eroare, în sensul în care 1,47 miliarde de euro încasaţi din 2,5 miliarde euro (...) Mai discutaţi cu dânşii o dată, că nu e grav să greşeşti, ci să perseverezi', a spus şeful Guvernului.

Acesta a ţinut să revină asupra informaţiilor privind majorările de taxe, afirmând că este vorba despre două modificări ce vor fi compensate din alte zone.

'(...) Vă rog pe toţi miniştrii şi secretarii de stat să anunţaţi foarte clar, până când mergem în Parlament, la începutul lunii septembrie, să prezentăm acordul cu FMI, două creşteri. Am scăzut TVA la pâine şi am crescut accizele la alcool, yachturi şi ceasuri, şi cred că am făcut foarte bine. E o măsură social-liberală şi un lucru foarte bun. În al doilea rând, n-am mai încasat contribuţiile la sănătate de la pensionarii cu 740 de lei, iar de la 1 ianuarie 2014 compensăm cu plata doar la sănătate la veniturile din chirii, nimic altceva. Nici 12, nici 21 de taxe, nici 2.500 de taxe. E vorba despre două lucruri bune pe care le-am compensat de undeva şi cred că am făcut foarte bine", a afirmat Ponta.

Eureko: Creşterea economică este prea mică pentru a duce la crearea de locuri de muncă.

Creşterea economică actuală este prea mică pentru a duce la crearea de locuri de muncă şi la reluarea procesului de convergenţă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Radu Crăciun, director general adjunct al companiei Eureko Pensii.
'O ţară în stadiul de dezvoltare al României are nevoie de o creştere economică de 3,5-4% ca să se poată recupera decalajele care o separă de statele dezvoltate. Faptul că avem creştere economică este un lucru bun, dar avem nevoie de o creştere economică mult mai sănătoasă', a spus Crăciun.
El a apreciat că este îngrijorătoare situaţia consumului intern şi a şomajului.
"Foarte mulţi dintre oamenii care reprezentau clasa de mijloc au rămas fără locuri de muncă şi în momentul de faţă îşi caută locuri de muncă, această categorie socială fiind altădată principalul motor al consumului şi al producţiei. Este bine să se creeze locuri de muncă, dar este important şi câte locuri calificate de muncă se creează, pentru că aceştia sunt oamenii care au salarii mai mari şi pot să inducă şi o creştere economică generată de consum. Pe plan intern, din păcate, dacă ne uităm la şomaj, procesul de restructurare a sectorului bancar, a sectorului financiar în general, a generat foarte mulţi şomeri în zona clasei de mijloc, situaţie care va avea impact şi asupra economiei", a mai spus responsabilul de investiţii al fondului de pensii Eureko.

Daniel Constantin  :  Voi semna ordinul de suspendare pentru Aurel Pană.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat miercuri seară, pentru AGERPRES, că va semna ordinul privind suspendarea raportului de serviciu pentru directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
"Am luat act de decizia instanţei privind arestarea preventivă a directorului general adjunct al APIA, Aurel Pană, pentru 29 de zile şi, pe cale de consecinţă, voi semna ordinul privind suspendarea raportului de serviciu pentru cel în cauză. Nu am făcut până acum acest lucru pentru că legea prevede suspendarea din serviciu numai în cazul arestării preventive. Cu toate acestea, din momentul izbucnirii scandalului, el a fost înlocuit din toate comisiile din care făcea parte, iar activitatea lui a fost distribuită către alţi directori din APIA. În conformitate cu legea, imediat ce s-a dispus arestarea preventivă, semnez ordinul privind suspendarea din serviciu", a afirmat ministrul Agriculturii.
"Nu cred că mai sunt şi alţii implicaţi, pentru că eu cred în activitatea celor de la APIA, sunt oameni cu care am lucrat şi cred în profesionalismul lor. Sunt aproape 5.000 de angajaţi care ani de zile şi-au făcut treaba cu profesionalism şi o fac în continuare", a spus Constantin.

Cristian David  :  Va solicita dublarea bugetului DRP pentru 2014.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat, miercuri seara, la lucrările Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului, că va solicita dublarea bugetului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), întrucât s-a demonstrat că fondurile alocate sunt insuficiente pentru nevoile comunităţilor româneşti.
''Noi am funcţionat în 2013 pe bugetul de anul trecut, vom solicita la construcţia bugetară pentru 2014 cel puţin dublarea sumei avute la dispoziţie în 2013. (...) Eu cred că este primul an în care s-a elaborat o strategie privind relaţia cu românii de pretutindeni, este primul an în care există o acţiune conjugată - pe lângă strategie am constituit un comitet interministerial pentru relaţia pentru românii de pretutindeni din care fac parte 17 instituţii care îşi propun un plan coerent şi integrat de acţiunea noastră să poată să fie una mai vizibilă, mai eficientă şi mai uşor de înţeles de reprezentanţii comunităţilor noastre'', a spus ministrul Cristian David.
Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Cristian David, a  mai declarat, că este posibilă o reducere a taxei de viză pentru cetăţenii din Republica Moldova, în concordanţă cu procedurile europene.
'Este o posibilă reducere a acestei taxe, chiar dacă România este parte a regimului de vize Schengen, ceea ce înseamnă că ne conformăm şi ne aliniem unor standarde privind emiterea acestor vize. (...) Suntem în analiză privind posibilitatea măcar a unor reduceri pentru vizele eliberate cetăţenilor români din Republica Moldova. După o analiză la nivelul ministerului, în concordanţă cu procedurile europene, vom putea să dăm un răspuns', a explicat ministrul Cristian David.

Titus Corlăţean: Regionalizarea în România va avea loc pe baze europene, nu pe baze etnice.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a reiterat, miercuri, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului poziţia Guvernului referitoare la regionalizare, punctând că aceasta nu se va face pe criterii etnice.
"Această temă a regionalizării pe criterii etnice reprezintă o constantă a unor forţe politice şi a unor lideri politici maghiari cu minţi înfierbântate, fie din România - Harghita şi Covasna, preponderent - dar şi din Ungaria şi nu reprezintă o surpriză pentru noi. Şi din acest punct de vedere, România a avut datoria şi are datoria, indiferent de guvernare, să afirme constant, foarte clar, care sunt legile în această ţară, care este Constituţia, care sunt regulile europene în materie, care trebuie respectate de toţi. Regionalizarea nu va avea loc în România, s-a spus, a spus-o şi Guvernul şi alţi actori politici din România, nu va avea loc decât pe bazele europene, economice, administrative, care reprezintă standardul, nu pe baze etnice, să fie foarte clar", a afirmat Titus Corlăţean.
Ministrul de Externe a explicat că regionalizarea trebuie să se facă spre binele cetăţenilor României, indiferent de etnie, pentru dezvoltarea economică a zonelor respective.
Titus Corlăţean a subliniat, în mai multe rânduri, că modelele autonomiste nu reprezintă un standard european, nu sunt acceptate în Europa şi nici în România.
"Aşa numitele modele autonomiste nu sunt un standard european, nu sunt acceptate ca standard în Europa şi nu pot fi acceptate, evident, şi potrivit Constituţiei, nici în România. Descentralizare-Da! Autonomie administrativă cu resurse economice pentru dezvoltare şi viaţa tuturor cetăţenilor, fie ei maghiari sau români, din Harghita şi Covasna - DA, dar nu altceva", a spus şeful diplomaţiei române.

FMI : Noul acord cu România nu vizează creşteri de taxe pentru întreaga populaţie.

 Noul program al României cu Fondul Monetar Internaţional nu are în vedere creşterea taxelor pentru întreaga populaţie a ţării, în condiţiile în care singurele modificări din sistemul de taxare sunt creşterea accizelor pentru unele produse de lux şi plata contribuţiilor sociale pentru veniturile rezultate din chirii, a declarat miercuri, într-un interviu pentru AGERPRES, Guillermo Tolosa, reprezentantul în România al Fondului Monetar Internaţional (FMI). În acest context, Tolosa a menţionat că majorarea accizelor pentru produsele de lux, ca mod de a compensa reducerea TVA la pâine, vizează un număr mic de persoane şi este o măsură corectă din punct de vedere fiscal. Totodată, contribuţiile sociale din veniturile rezultate din chirii vor duce la îmbunătăţirea finanţării în sistemul sanitar, consideră oficialul FMI.

"Vreau să clarific anumite aspecte. Au existat discuţii şi articole potrivit cărora noul program cu FMI prevede creşteri de taxe şi vreau să fiu foarte clar în ceea ce priveşte măsurile de compensare pentru pâine. Este vorba de unele produse de lux precum iahturi, de exemplu. Dar acest program nu are ca scop creşterea vastă de taxe, care să vizeze întreaga populaţie. Aceste modificări pentru unele produse specifice de lux se referă la un număr foarte mic de persoane. De asemenea, ar putea fi o schimbare a contribuţiilor sociale din veniturile din chirii, pentru a creşte bază şi a îmbunătăţi finanţarea sistemului de sănătate. Pentru a clarifica, Guvernul nu are de gând să crească taxele pentru întreaga populaţie."

"Noul program nu prevede nicio schimbare
în ceea ce priveşte planurile Guvernului privind preţurile la energie. Guvernul s-a angajat în programul anterior să urmeze un calendar de liberalizare a preţurilor la energie. Prevederile Uniunii Europene vizează convergenţa preţurilor liberalizate pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. România este parte a UE, deci este vorba de un angajament făcut în trecut. Deci nu este nimic nou în acest program legat de acest aspect."

Papa Francisc donează 100.000 de euro pentru săracii din Argentina.

Papa Francisc a făcut o donaţie de 100.000 de euro în cadrul unei colecte pentru săraci organizate de Biserica argentiniană, a anunţat miercuri Agenţia catolică de informaţii a Argentinei /AICA/, citată de AFP. Suveranul Pontif a ţinut să dea un exemplu, înainte de colecta programată pentru 8 septembrie în toate bisericile din Argentina, a subliniat AICA. Luna trecută, Papa le-a adresat un apel catolicilor argentinieni să doneze cu ocazia acestei campanii şi ''să le facă un serviciu preţios persoanelor nevoiaşe''. Suma de 100.000 de euro provine din colecta realizată cu ocazia Zilei pentru caritate a Papei, organizată în fiecare an pe 29 iunie, un fond utilizat pentru a ajuta populaţiile lovite de catastrofe.
Potrivit statului argentinian, sărăcia afectează 5,4 % din populaţie şi sărăcia extremă 1,5 %. Dar studii private, precum cel efectuat de Universitatea Catolică Argentiniană /UCA/, situează rata sărăciei la 24,5 % şi sărăcia extremă la 5,8 % în ţara latinoamericană, lovită de o gravă criză economică în 2001/2002.

The Telegraph: Noul val de imigranţi români şi bulgari începe.

Numărul românilor şi bulgarilor din Marea Britanie a crescut cu mai mult de un sfert în trei luni, potrivit unor cifre care oferă prima dovadă a afluxului de imigranţi din cele două ţări, chiar înainte de ridicarea controalelor la frontieră, începând de anul viitor, relatează The Telegraph, într-un articol publicat miercuri seară pe pagina sa de internet.
Numărul lucrătorilor imigranţi din România şi Bulgaria era de 141.000 la sfârşitul lunii iunie, o creştere cu aproape 26% faţă de cifră de 112.000 înregistrată la sfârşitul lunii martie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, majorarea a fost de 35%, notează publicaţia britanică.
Unii comentatori susţin că această creştere anticipează faptul că cetăţenii din cele foste două ţări din Blocul Estic vor veni în Marea Britanie în număr şi mai mare când, la 1 ianuarie, vor avea acces la piaţa muncii din Regatul Unit.

Egipt  : Bilanţul violenţelor de la Cairo.

Operaţiunea sângeroasă de dispersare a manifestaţiilor de la Cairo care cereau reinstalarea în funcţie a preşedintelui islamist înlăturat de la putere Mohamed Morsi şi violenţele din întreg Egiptul s-au soldat miercuri cu 278 de morţi, în cea mai mare parte civili, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de agenţiile internaţionale de presă. Detaliind bilanţul, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a precizat că 61 de persoane au murit în Piaţa Rabaa al-Adawiya, unde avea loc cea mai mare adunare pro-Morsi, şi 21 în Piaţa Nahda, unde erau de asemenea reuniţi susţinători ai preşedintelui înlăturat de la putere de armată.
Pe de altă parte, potrivit Ministerului de Interne, 43 de poliţişti şi-au pierdut viaţa în ciocnirile cu manifestanţii. Înalţi responsabili cu securitatea au declarat pentru AFP că starea de urgenţă a permis 'revenirea la calm' în întreaga ţară, după măsurile sângeroase ale poliţiei şi armatei de dispersare a manifestaţiilor pro-Morsi de la Cairo şi ciocnirile care au urmat în întreaga ţară.
Actele de violenţă şi bilanţul extrem de ridicat al victimelor menţin însă temerea de noi răbufniri joi dimineaţă, după ridicarea interdicţiei de circulaţie la ora 06.00 (04.00 GMT), susţinătorii lui Morsi făcând apel la 'egipteni' să iasă masiv în stradă pentru 'a opri masacrul' şi pentru a cere revenirea la putere a fostului preşedinte islamist.

ŞTIRI METEO

Vineri, 16 august 2013, în jumătatea vestică a României şi în zona de munte sunt aşteptate ploi, însoțite de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de manifestări se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 32 de grade, iar cele minime, în general, între 10 și 20 de grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în zona de sud-est.
Pe litoral, cerul va fi senin, iar vântul va bate cu 6 m/s (dinspre Nord). Maximă zilei: 29°C.
În Bucureşti, cerul va fi variabil. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade. Vântul va sufla moderat ziua și slab noaptea

PERSONALITĂŢI

Walter Scott

Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale.
Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europă, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără "Ivanhoe", "Rob Roy", "The Lady of The Lake", "Waverley", "The Heart of Midlothian" și "The Bride of Lammermour".
Suferă de o ușoară paralizie în februarie 1830 și de un atac de apoplexie în noiembrie pentru că peste un an să paralizeze. Totuși va publica încă două romane: Count Robert of Paris (Contele Robert din Paris) și Castle Dangerous (Castelul primejdiilor).
La sfatul medicilor, face o croazieră în Mediterana, se oprește pe insula Malta și apoi la Neapole. Peste un an, în 1832 se duce la Roma, trece prin Florența, Veneția, München, Ulm, Frankfurt și Nijmegen, unde suferă un nou atac de apoplexie foarte grav. Este dus la Londra, apoi la Casa Abbotsford, unde moare pe 21 septembrie.

Louis Victor de Broglie

Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie (n. 15 august 1892 - d. 19 martie 1987) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea unui anumit tip de unde (vezi Dualismul corpuscul-undă). Louis de Broglie a fost ales membru în Academia Franceză pe 12 octombrie 1944. În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Odată cu descoperirea efectului fotoelectric în 1887 de către Heinrich Rudolf Hertz, a fost necesară introducerea unei noi teorii care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele experimentale.
În 1905, Albert Einstein explică legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată. Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental.

Sică Alexandrescu

Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896, București - d. 6 august 1973, Cannes, Franța) a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusty.
A montat comedii ale lui Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești dintre care fac parte „O chestiune personală” de A. Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru. A fost prim regizor artistic la Teatrul Național "I. L. Caragiale". A fost de două ori laureat al Premiului de Stat.
În anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând - fie ca regizor sau ca director de teatru - spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele:

- „Azilul de noapte” (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand
- „Tâlharii” (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian
- O noapte furtunoasă (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, regizorului Sică Alexandrescu i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Ulterior (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.
A fost distins cu Ordinul Muncii clasa I (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Teatrul din Brașov îi poartă numele.

Ben Affleck

Considerat mai ales la începuturile carierei doar o figură frumoasă a Hollywood-ului, Affleck a reuşit să se impună mai ales prin rolurile sale din pelicule controversate şi stranii precum Dogma sau prin Good Will Hunting, capodoperă care i-a adus şi un Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, scris în colaborare cu bunul său prieten Matt Damon. Născut pe 15 august 1972 în Berkeley, California, are şi un frate mai mic, Casey Affleck, de asemenea actor.  După o perioadă parcursă la Universitatea din Vermont şi la Occidental College din California, Affleck se decide să renunţe la studii în favoarea unei cariere la Hollywood. Începutul este dificil, actorul fiind nevoit să joace în producţii modeste, majoritatea filme comerciale pentru televiziune şi joacă pentru primă oară împreună cu Matt Damon în School Ties, o producţie din 1992, fără succes. Cele mai importante roluri ale acelei perioade sunt apariţiile din Dazed and Confused (1993), regizat de Richard Linklater, şi Mallrats (1995), în regia lui Kevin Smith. Era însă mult prea puţin faţă de ce îşi dorea Affleck. Atât el cât şi prietenul său Damon erau dezamăgiţi de ofertă de roluri de la Hollywood şi tot mai atraşi de peliculele indie şi underground. Aşa că s-au decis să scrie ei înşişi un scenariu, în care să aibă, normal, rolurile principale. Casey Affleck le-a făcut cunoştinţă celor doi cu Gus Van Sunt, regizor, care s-a arătat interesat de proiect. Datorită intervenţiei lui Van Sunt, Miramax a semnat contractul, iar în 1997 se lansă pe ecrane povestea unui geniu în matematică, sub titlul Good Will Hunting, un mare succes. Good Will Hunting le-a adus celor doi premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, şi parcă peste noapte Damon şi Affleck nu mai erau nişte debutanţi, ci vedete consacrate şi nume promiţătoare în domeniu.
Îmbinând rolurile de la Hollywood cu astfel de producţii, Affleck reuşeşte să păstreze un fragil echilibru. În 2002 joacă în Changing Lanes şi The Şum of All Fears, apoi, în vară aceluiaşi an în Daredevil, o încercare de a profita de succesul înregistrat de Spiderman. Chiar dacă fanii personajului de benzi desenate nu au fost tocmai încântaţi de film, iar producţia a fost prea comercială chiar şi pentru Hollywwod, Affleck avea să revină cu filme mult mai slabe, seria Gigli, Paycheck, Jersey Girl. Fie şi numai unul dintre aceste filme avea să distrugă carieră unui actor mai puţin pregătit, ţinând mai ales de mediatizarea excesivă a relaţiei cu Jennifer Lopez, alături de care joacă în Gigli, şi care l-a făcut pe Ben Affleck mai curând o vedetă mondenă decât un actor. Relaţia celor doi, avid vânată de tabloide, avea să se termine brusc, iar Affleck se va căsători în 2005 cu Jennifer Garner, starul din Alias. Joacă apoi în Mân About Town, apare în Clerks ÎI şi se pregăteşte pentru noi producţii, reuşind să depăşească perioadă mai puţin fastă din carieră să.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 15 AUGUST......

Evenimente

    1248: Este pusă piatra de temelie a Domului din Köln.
Domul din Köln (în germană Hohe Domkirche St. Petrus) este o biserică romano-catolică situată în orașul Köln, Germania. Patronul protector al domului este Sfântul Petru . Această catedrală este considerată a fi cea mai mare din Europa de Nord , și una dintre cele mai mari din lume . Domul din Köln are o înălțime de 157 m, fiind - după Münsterul din Ulm - a doua biserică ca înălțime în Germania și a treia - după Bazilica Notre-Dame de la Paix - ca înălțime în lume. Ea este situată pe marginea de nord a graniței de odinioară a așezării romane, fiind în imediata apropiere a gării principale de cale ferată ca și a podului „Hohenzollernbrücke” sau a unor muzee a orașului.
Fluviul Rin se află la cca. 250 m de clădirea domului care se află pe o colină putând fi văzut din depărtare. Construcția impozantă a domului a fost clădită în stil gotic, asemănător catedralelor din Sevilla și Milano. Se poate observa combinarea armonioasă a elemetelor arhitectonice a stilului gotic medieval. Fațada gigantică de vest, flancată de cele două turnuri, ocupă o suprafață de peste 7.100 m2. Între anii 1880-1884 domul a fost cea mai înaltă clădire din lume. Domul din Köln este declarat din anul 1996 patrimoniu mondial UNESCO. În anul 2001 au vizitat domul 6 milioane de turiști din lumea întreagă, iar în anul 2005 a fost vizitat de papa Benedict al XVI-lea.

    1530: Este terminată construcția Mănăstirii Humor.
    1534: Ignațiu de Loyola întemeiază Ordinul iezuit
    1795: În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.
    1870: În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.
    1888: A apărut la București cotidianul „Adevărul”. Primul director a fost Alexandru V. Beldiman.
    1914: Este inaugurat Canalul Panama. O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii primului război mondial în Europa.
Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Trecerea Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco prin canal traversează 9 500 km, mult sub distanța de 22 500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn.

 Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere franceză. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă), și enorme alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori. De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

    1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”.
    1945: Împăratul Hirohito anunță la radio (Gyokuon-hōsō) capitularea necondiționată a Japoniei.
    1969: Se deschide Festivalul Woodstock.
Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock) a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de oraşul Woodstock, New York (stat).
Festivalul a fost organizat de patru tineri: Michael Lang, John P. Roberts, Joel Rosenman și Artie Kornfeld, nici unul dintre aceștia nu depășea vârsta de 26 de ani. Doi dintre organizatori (Roberts și Rosenman) proveneau din familii bogate de comercianți, având posibilitatea să investească bani pentru acoperirea cheltuielilor de organizare. Cei doi publicaseră un anunț în cotidianele The New York Times și The Wall Street Journal, care suna astfel: "Tineri cu capital nelimitat în căutare de oportunități de investiții interesante, legitime și propuneri de afaceri". Lang și Kornfeld au observat anunțul și s-au întâlnit cu ceilalți doi pentru a discuta crearea unui studio de înregistrare în Woodstock, dar ideea a evoluat într-un festival de muzică și artă în aer liber, prevăzut inițial la o scară mai mică.
În aprilie 1969, superstarurile Creedence Clearwater Revival a fost primii care au semnat un contract pentru acest eveniment, fiind de acord să participe pentru zece mii de dolari.
Biletele pentru eveniment costau 18 dolari dacă erau luate în avans (echivalentul a cca. $105 în 2009, după ajustarea pentru puterea de cumpărare, și de $75, după ajustarea în funcție de inflație) și 24 dolari la intrare. Woodstock a devenit un „concert liber” ("Free concert") numai după ce a fost evident faptul că evenimentul atrăgea sute de mii de oameni mai mulți decât numărul pentru care se pregătiseră organizatorii. Max Yasgur a refuzat să închirieze ferma pentru o nouă ediție a festivalului în 1970, spunând: "În ceea ce mă privește, am de gând să mă ocup de conducerea unei ferme de produse lactate.". Yasgur a vândut fermă în 1971, iar în 1973 a murit.
Statul New York și orașul Betel au adoptat legi cu privire la adunări ale maselor, destinate să prevină alte festivaluri să mai aibă loc. Au fost făcute încercări de a preveni ca pajiștea să mai fie vizitată, proprietarii răspândind gunoi de grajd, iar cu ocazia unei aniversări drumul a fost blocat de tractoare și mașini a polițiștilor. Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la festival (în 1989), 20.000 de oameni au reușit să se adune pe pajiște. Un localnic a pus un monument pe locul unde a avut loc festivalul, iar în 1997, un grup din comunitate au pus un semn de bun venit pentru vizitatori.
Pajiștea și zona scenei au rămas conservate. Pe teren există rămășițele unei floari de neon și al unui bas de la concertul original. În mijlocul câmpului, există un totem cu sculpturi în lemn reprezentându-i pe Jimi Hendrix la mijloc, Janis Joplin pe partea de sus, și Jerry Garcia în partea de jos, iar pe deal a fost ridicată o sală de concerte. Terenul vechii ferme a lui Yasgur este încă vizitat de oameni de toate vârstele.
În 1997, terenul unde s-a desfășurat concertul și încă 1400 de acri (5,7 km2) din împrejurimi a fost achiziţionat de Alan Gerry, în scopul de a crea centrul pentru artă Betel Woods Center for the Arts. Centrul și-a avut deschiderea la data de 1 iulie 2006, pe scenă performând orchestra simfonică New York Philharmonic.
În iunie 2008 a avut loc deschiderea muzeului The Museum at Bethel Woods.

    2007: Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090.

S -a născut în............  

    1771: Walter Scott, poet și romancier scoțian (d. 1832)
    1772: Johann Nepomuk Mälzel, inginer german, inventatorul metronomului (d. 1838)
    1794: Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878)
    1813: Jules Grévy, politician francez, al 3-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1891)
    1838: Constantin Erbiceanu (Constantin Ionescu) istoric literar (d. 1913)
    1872: Sri Aurobindo, scriitor, filozof și yoghin indian (d. 1950)
    1892: Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
    1896: Sică Alexandrescu, regizor român (d. 1973)
    1903: Ștefan-Marius Milcu, medic endocrinolog, biolog și antropolog (d. 1997)
    1910: Zoe Băicoianu, sculptoriță și ceramistă (d. 1987)
    1925: Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian (d. 2007)
    1972: Ben Affleck, actor american

Decese

    1714: Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (n. 1654)
    1728: Marin Marais, compozitor și violist francez (n. 1656)
    1758: Pierre Bouguer, matematician și astronom francez (n. 1698)
    1852: Carl Friederich W. Mayer, realizatorul "Grădinei publice a Cișmigiului" din București
    1852: Johan Gadolin, chimist finlandez (n. 1760)
    1907: Joseph Joachim, violonist austriac de origine maghiară (n. 1831)
    1935: Paul Signac, pictor francez (n. 1863)
    1936: Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)
    1967: René Magritte, pictor belgian (n. 1898)
    1982: Hugo Theorell, biochimist suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1903)[1]
    1992: Anda Călugăreanu, cântăreață și actriță română (n. 1946)
    2009: Florin Bogardo, compozitor și interpret român de muzică ușoară (n. 1942)
    2012: Harry Harrison, autor american de literatură științifico-fantastică (n. 1925

Sărbători

România: Ziua Marinei Române
Ziua Artileriei Antiaeriene și a Rachetiștilor (România)
Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului (unele comunități creștine)
 

duminică, 24 martie 2013

24 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!

"Să nu renunţăm la lupta cu noi înşine, chiar dacă de victorie beneficiază altcineva."

                                                                                                                 (Girel Barb)

Preşedintele Traian Băsescu: “Adio, Partid Democrat!”

  Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, imediat după anunţarea câştigătorului, ruptura faţă de PDL: "Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid. Le-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum n-au înţeles să fie democraţi mă face să spun, acum, definitiv şi pentru totdeauna, Adio, Partid Democrat!" .“Aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este probă că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL! Noi azi ne-am despărţit definitiv, luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a fost mesajul postat de Băsescu pe Facebook.

Monica Macovei : Nu am în vedere o funcţie în conducere.


Europarlamentarul PDL Monica Macovei a explicat că nu este dezamăgită de rezultatul oficial al alegerilor pentru şefia PDL şi că îşi va continua mai departe obiectivele. Întrebată dacă ar accepta o funcţie în conducerea PDL, alături de nou-alesul preşedinte al partidului, Vasile Blaga. "Am candidat pentru conducerea PDL, nu am în vedere o funcţie în conducere", a declarat Monica Macovei.

Mihai Răzvan Ungureanu : Am condus un guvern care nu a avut absolut nicio problemă penală.

"A fost un guvern care nu a avut absolut nicio problemă penală. Erau oameni foarte tineri care nu au intrat în nicio chestiune obscură sau neagră. În schimb, n-am să uit niciodată feţele acestor oameni tineri care veneau să mi se plângă de ce presiuni erau supuşi din partea celor care îşi asumau dreptul de a-i pune şi de a-i scoate din guvern. Au fost miniştri care sub presiunea telefoanelor, a sms-urilor, a înjurăturilor, a ameninţărilor, pur şi simplu izbucneau în lacrimi când intrau în Cabinet şi spuneau că nu mai pot şi nu pot face o ilegalitate. Eu le spuneam: Nu îţi joci libertatea personală pentru interesul unui grup infracţional. Niciodată nu pui interesele României dedesubtul intereselor unui grup infracţional", a spus Ungureanu. Întrebat dacă presiunile vin de la oameni de afaceri, MRU a spus: "Păi acolo se intersectează lucrurile. Acolo unde oamenii de afaceri, capitaliştii noştri de carton, care o viaţă întreagă şi-au construit imperiul de bani şi de autoritate pe afaceri cu statul. Acolo unde oamenii aceştia preiau pretextul politic şi pe seama lui lovesc în demnitarul statului român. Să rezişti unor asemenea presiuni este uneori supraomeneşte."

Mihai Răzvan Ungureanu : "Noi în Forța Civică primim democrat-liberali".



”Nici nu mi-am pus problema să o contactez pe doamna Udrea, nici doamna Udrea nu ne-a contactat.(…) Noi în FC primim democrat-liberali, dar nu ne interesează oportunişti. Nu ne interesează dosarele penale”, a declarat MRU."PDL trece printr-o criză profundă. E momentul să ridicăm din nou steagul. FC şi PNŢCD au constituit un nou pol de dreapta, suntem pregătiţi să conducem opoziţia", scrie Ungureanu pe Facebook.


Crin Antonescu: PNL nu şi-a dorit niciodată acord cu FMI.

"Eu nu mi-am dorit niciodată şi PNL niciodată nu şi-a dorit un acord cu FMI-ul, pentru că un acord cu FMI-ul este în cel mai bun caz, să luăm varianta optimistă, un tratament extrem de dur, ca un fel de regim – vorbim aşa în termeni foarte populari – ca un fel de regim extrem de sever, care e necesar ca să nu se agraveze starea de sănătate şi Doamne fereşte să nu chiar aibă consecinţe fatale, dar care nu e deloc plăcut. Eu nu cred, în orice caz PNL n-a făcut-o, că cineva trebuie să-şi dorească, să-şi pună obiectiv să ajungă să aibă un acord cu FMI-ul", a răspuns liderul PNL. "După ce am dovedit şi vom dovedi în continuare că suntem una din ţările europene – nu sunt foarte multe, şi nu sunt în orice caz cei mari care se ocupă cu supravegherea în această privinţă – suntem capabili să ne încadrăm, să ne ducem mai departe, să supravieţuim în condiţii extrem de dure privitoare la deficitul bugetar, să putem avea în ceea ce priveşte FMI o altă bază de discuţie, care să lase mai multă libertate Guvernului României de a opta pentru un set sau altul de politici economice", a spus liberalul.

Crin Antonescu: „Este încă neclar ce vrea să facă guvernarea USL“.

 „Este neclar ce vrea să facă guvernarea, deocamdată nu văd niciun impact pozitiv asupra economiei, nu văd nimic concret. Mă aştept la un sistem fiscal mai simplu, care să încurajeze dezvoltarea sistemului privat şi reducerea şomajului". " Da, este încă neclar ce vrea să facă guvernarea, dezideratele din această declaraţie exprimate de un om din mediul de bussines sunt evident şi ale noastre, şi sunt ale noastre nu doar ca partid politic, sau ca Uniune, pentru că, să ştiţi, este dorinţa şi a celor din PSD. Dezvoltarea-i necesară pentru această ţară, indiferent că suntem de dreapta, de stânga, liberali sau socialişti. Cred că şi cei din sistemul bugetar sunt interesaţi că domeniul privat să meargă bine, pentru că în fond salarizarea lor, finanţarea instituţiilor publice, bugetare, la care lucrează depinde de bugetul de stat alimentat până la urmă de acest sector", a explicat preşedintele PNL.

CE va continua să coopereze consistent cu guvernul român în cadrul MCV.

 “CE ia notă de memorandumul asupra MCV adoptat de guvernul român miercuri. Comisia va continua să ajute guvernul român în eforturile sale de a îndeplini cele patru condiţionalităţi stabilite la momentul aderării la UE. Mecanismul include condiţionalităţi clare pentru a ajuta României să-şi evalueze progresele. Comisia este încrezătoare că rapoartele sale din cadrul MCV au concluzii care sunt bazate pe analize atente şi pe o evaluare corectă şi imparţială a situaţiei”, a spus Mark Gray.

ŞTIRI METEO

 LUNI  25 martie 2013

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, iar aria precipitaţiilor se va extinde treptat, începând din regiunile sud-vestice. În sudul Olteniei şi în Banat, ziua, vor fi precipitaţii mixte. Noaptea vor predomina ninsorile, pe arii extinse în jumătatea vestică a ţării şi în zona de munte, iar local şi în rest. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în sudul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -9 şi 1 grad. Dimineaţa şi noaptea local se va produce brumă.Presiunea atmosferică va scădea.

MINUNI ALE LUMII MODERNE

Cristo Redentor

Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia). El este amplasat la sud de oraș pe muntele Corcovado (780 m) în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri, lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 1145 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În orașul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depășește cu 8 m înălțimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia și Portugalia mai multe copii ale statuii.

Empire State Building 

Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Clădirea a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani, între anii 1931 și 1972. A fost terminată în 1931 și a rezistat pe primul loc în top până ce a fost construit World Trade Center. În urma atacurilor teroriste cu bombe și distrugerea World Trade Center în 2001, Empire State Building a devenit din nou cea mai înaltă clădire din New York City. Empire State Building a fost numită de către Societatea Americană a Inginerilor civili ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Empire State Building este în prezent cel mai înalt zgârie-nori din Statele Unite (după Turnul Willis și Trump Internaţional Hotel and Tower, amândouă aflându-se în Chicago), și pe locul 15 în topul internațional.
Empire State Building se ridică 381m, la etajul 102 și incluzând vârful de 62m înălţimea ajunge la 443.09m. Acesta are o punte de observație în aer liber și în interior la etajul 86. Restul de 16 etaje reprezintă turnul, care este acoperit de un observator la etajul 102. Vârful turnului este 62m. O mare parte din el este acoperit de antenele de difuzare, cu un paratrăsnet în partea de sus.
Empire State Building a fost prima clădire care avea mai mult de 100 de etaje. Acesta are 6500 de ferestre și 73 de lifturi și are o suprafață totală de 257.211 m2. Construcția are inclusiv propriul său cod poștal. Începând din 2007, aproximativ 21.000 de angajați lucrează în clădire în fiecare zi, făcând Empire State Building al doilea cel mai mare complex de birouri unice în America, după Pentagon.

Canalul Panama

Canalul Panama este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Trecerea Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco prin canal traversează 9 500 km, mult sub distanța de 22 500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn. Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere franceză. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă), și enorme alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori. De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 24 MARTIE.....

24 martie este a 83-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

    1562: Diaconul Coresi a început, la Brașov, tipărirea unui Tetraevanghel slavon. Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.
    1714: În urma conflictului dintre Constantin Brâncoveanu și boierii Cantacuzini, domnul, reclamat la Poartă, este mazilit. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ștefan, capătă domnia.
    1721: Johann Sebastian Bach dedică șase concerte lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg-Schwedt, astăzi numite Concertele Brandenburgice, BWV 1046-1051.
    1818: Gheorghe Lazăr a fost numit „dascăl" de aritmetică, geometrie și geografie la Școala de la „Sfântul Sava", unde a inaugurat cursurile în limba română.
    1874: Înființarea Agenției diplomatice române la Petersburg.
    1882: Robert Koch, medic și microbiolog german, a anunțat descoperirea mycobacterium tuberculosis bacteria responsabilă pentru tuberculoză.
    1949: Filmul „Hamlet", regizat de Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică ce a câştigat un premiu Oscar.
    1973: Trupa rock Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon.
    1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații.
    1999: Începe Operațiunea Forțele Aliate a NATO împotriva Iugoslaviei.
    2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al României.
S - a născut...
    1874: Harry Houdini (Erich Weiss), celebru iluzionist american; a rămas celebru în lumea magicienilor pentru abilitatea cu care reușea să evadeze din spații închise (d. 1926)
    1891: Serghei Vavilov, fizician sovietic (d. 1951)
    1885: Dimitrie Cuclin, compozitor, filosof, folclorist român (d. 1978)
    1909: Richard Wurmbrand, misionar creștin român de etnie evreiască, stabilit în Statele Unite ale Americii
    1922: Constantin Ionete, economist român, membru de onoare (1993) al Academiei Române
    1925: Dinu Ianculescu, poet și actor român. Stabilit din 1985 în Germania
    1926: Dario Fo, dramaturg, actor și scenograf italian; Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1997.
    1938: István Ágh (cel tânăr), scriitor, poet, estetician și traducător maghiar
    1944: Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar, traducător român)
Decese
    1603: Regina Elisabeta I a Angliei (n. 1533)
    1880: Gheorghe Magheru, general și politician român, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească (n. 1802)
    1881: Joseph Delesse, geolog francez (n. 1817)
    1887: Ivan Kramskoi, pictor și critic de artă rus (n. 1837)
    1905: Jules Verne, scriitor francez (n. 1828)
    1911: Nicolae Densușianu, istoric și folclorist, membru al Academiei Române (n. 1846)
    1916: Enrique Grenados, pianist, compozitor și dirijor spaniol (n. 1867)
    1940: Édouard Branly, inventator și medic francez (n. 1844)
    1946: Alexandr Alehin, șahist rus (n. 1892)
    2000: Ion Miclea, artist fotograf român (n. 1931)
    2002: César Milstein, om de știință argentinian, laureat Nobel (n. 1927)
    2009: Peter Jecza, sculptor român (n. 1939)
Sărbători
    Ziua mondială a luptei împotriva tuberculozei epidemice

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More