Se afișează postările cu eticheta pivniceru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pivniceru. Afișați toate postările

joi, 28 martie 2013

USL E LA PUTERE by Cristina Dana Preda

S-au cam agitat spiritele in USL in ultimele zile! De fapt ei isi continua joaca de-a stapanii tarii si de aceea, uneori isi mai trimit cate o glumita sau un mic ranjetut colegial, pentru a demonstra tarii ca inca detin suficient testosteron si nici nu se plictisesc stand degeaba. Celebrul Radutu Delirutu Mazare s-a consultat cu prietenele lui si vrea Portul Constanta, sa se joace si el cu fetele acolo vara, cand e cald si frumos afara. V.V.Ponta e de acord dar hodoronc-tronc, s-a trezit din somn Relu Necheziu, ce l-o fi apucat si pe asta si zice, aaaa, stati putin ca nu e cazul, ca e de importanta nationala portul acesta. Adica ma rog frumos ce ar avea daca ar merge Radutu la discutii imbracat in pirat sau in print sau in sultan sau daca ar dansa putin samba cu oficialii NATO? Replica Premierului V.V. Ponta a venit insa rapid si folosind invizoaca, i-a transmis lui Necheziu sau Mecheziu, gluma apartine Premierului, ca el e moldovean si ei n-au port acolo, deci mai bine sa-si vada de privatizarea CFR, Companie pe care insa stiti, ei n-ar fi vrut sa o vanda, ii doare si sufletul sa faca asta dar de vina e Basescu si PDL, caci au devalizat-o total, in toti anii acestia. Acuma insa V.V. e putin ocupat cu fraierii aia de la Arpechim, Oltchim si Mechel, care tipa in gura mare pe strazi ca nu si-au primit salariile de nu stiu cate luni dar el nu intelege de ce s-au suparat astia asa tare, ca doar a zis si Frunzaverde, care intre noi fie vorba are niste ochi din ce in ce mai ciudati in ultimul timp, ca nu sunt domnule bani destui la buget, ce e asa greu de inteles? In alta ordine de idei, Dragnea Liviu intrebat astazi despre presiunile USL asupra Justitiei si asupra altor Institutii ale Statului, s-a crucit de n-a mai putut, de era sa si lesine omul acolo in direct, mirandu-se si el de ce traznai se mai inventeaza in ultima vreme, cand atat el cat si doamna Pivniceru au colaborat excelent in problema coruptiei sau anticoruptiei, ca tot aia e pana la urma. Dupa cum vedeti si dumneavoastra treaba e destula, oamenii sunt foarte competenti si seriosi, tara e pe maini bune, USL e la Putere
iar noi chiar nu avem de ce sa ne facem griji si ne putem ocupa in continuare de lancezeala si de nepasarea noastra, cea de toate zilele.

sâmbătă, 16 februarie 2013

24 ore - 16 februarie 2013 by Viorica Crainic



Bine v- am regăsit dragi prieteni!

Preşedintele României Traian Băsescu: România nu va avea anul acesta recesiune.

"În mod categoric, România nu va avea anul acesta recesiune, ci creştere economică. Sigur, nu atât de mare cât ne-am fi dorit, pentru că s-au micşorat exporturile către ţările din UE, dar în evoluţiile de anul acesta din România putem spera în bine", a afirmat Traian Băsescu.

 

Berlin: Regizorul Călin Peter Netzer a fost premiat.

Filmul "Poziţia copilului"  în regia lui Călin Netzer a primit, vineri seara, premiul criticii internaţionale - FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7-17februarie). Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan  Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.  Filmul concurează la Ursul de Aur cu alte 18 pelicule. La proiecţia oficială de la Berlinale Palast, au luat parte actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, regizorul Călin Peter Netzer, coscenaristul Răzvan Rădulescu, directorul de imagine Andrei Butică, monteurul şi sound-designer-ul Dana Bunescu, scenografa Mălina Ionescu, inginerul de sunet Cristian Tarnoveţchi şi producătoarea Ada Solomon.
 

Ministrul ungar de Externe - Janos Martonyi :  Propune discuţii cu omologul român în problema steagului secuiesc.

Ministrul de Externe ungar, Janos Martonyi, a propus discuţii cu omologul său român, Titus Corlăţean, pentru a aborda situaţia restricţionării în România a arborării steagului secuiesc. Într-o scrisoare privind detaliile unei vizite a lui Martonyi la Bucureşti, acesta i-a transmis lui Corlăţean că "parteneriatul strategic solid" dintre cele două state asigură o bază suficientă pentru a rezolva probleme ca cele reprezentate de folosirea simbolurilor etnice sau disputa privind cursurile în limba maghiară de la universitatea de Medicină din Târgu Mureş, a declarat Gabor Kaleta.


Şeful autorităţii financiare din Germania - Raimund Roeseler

"Criza nu s-a încheiat, guvernele au încă datorii mari".

“Criza datoriilor suverane în mod cert nu este rezolvată. Banca Centrală Europeană (BCE) a pompat mai mulţi bani în sistem, dar asta nu face automat statele mai solvabile", a declarat Roeseler. Fondurile ieftine de circa 1.000 de miliarde de euro împrumutate de BCE instituşiilor de credit începând din decembrie 2011 au creat "foarte multă lichiditate" pe piaţa bancară, dar băncile preferă în continuare să - şi depoziteze banii overnight la BCE în loc să se împrumute reciproc, din cauza lipsei încrederii”, a spus el. Problema nu este atât de mult cu băncile, cât este legată de state. Există, încă, îngrijorare referitor la solvabilitatea statelor şi la ce se va întâmpla dacă acestea încep să aibă dificultăţi", a afirmat Roeseler.

Oltchim : Cei 19 angajaţi  aflaţi în greva foamei au renunţat la protest.

Potrivit preşedintelui Sindicatului "Victoria" din Oltchim, Corneliu Cernev, cei 19 grevişti ai foamei au decis să suspende forma de protest până luni, în urma unei discuţii telefonice între conducerea combinatului şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
“A fost o discuţie la telefon între conducerea combinatului şi ministrul Varujan Vosganian, aflat am înţeles la Iaşi, am vorbit şi eu personal cu domnul ministru. S-a convenit că banii pentru lichidarea pe luna ianuarie vor intra în cursul zilei de vineri, alte două restanţe salariale urmând a fi achitate după ce sumele în cauză vor fi deblocate de la masa credală şi vor fi identificate resursele, este vorba de lichidarea pe decembrie şi avansul pe luna ianuarie. Am comunicat aceste aspecte oamenilor, care s-au declarat de acord să suspende greva foamei până luni, dupa întâlnirea pe care o vom avea noi, conducerea combinatului şi autorităţile publice judeţene şi locale cu ministrul Economiei, la Bucureşti. În funcţie de rezultatele şi concluziile acelei întâlniri vom lua o decizie", a declarat preşedintele Corneliu Cernev.

Ministrul Justiţiei -  Mona Pivniceru: Încurajează procurorii să participe la selecţia pentru nominalizarea şefilor PICCJ şi DNA.

"Ministrul Justiţiei a discutat cu procurorii în legătură cu resursele finaciare, materiale şi umane necesare pentru implementarea noilor Coduri penal şi de procedură penală în vederea elaborării unui Memorandum similar celui adoptat de Guvern în toamna anului 2012 cu privire la instanţe. De asemenea, ministrul Justiţiei i-a încurajat pe procurori să participe la procedura de selecţie pentru nominalizarea unor candidaţi pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care va fi demarată de Ministerul Justiţiei în perioada imediat următoare", se arată în comunicat.

Ştiri meteo.

 
Mâine, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Pe arii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, în special fulguieli. Vântul nu trece de moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între - 4grade, -  3 grade în nordul Moldovei şi 6..7 grade cu plus în sud-vestul ţării. În capitală, mâine, vremea se menţine închisă şi se va răci uşor. Trecător vor fi fulguieli, iar vântul nu trece de moderat. Dimineaţa, minima nu depăşeşte
- 1grad,  -  2 grade, iar la amiază 1...2 grade cu plus.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More