Romanii între frica unora şi plictiseala generală.
De afară ne gândim că frământarea care a cuprins întreaga lume şi care este în mod clar efectul recesiunii mondiale, sau cum le place unora să creadă, efectul reorientării marilor finanţe de la vest la estul- foarte estic, este motivul pentru care societatea românească e şi ea zguduită din când în când , dar se parte că altceva îi aruncă pe ai noştri în dispute existenţiale. Averea statului a fost împărţită de mult, ca şi resursele, ce ar mai fi de împărţit oricum nu ajunge pentru toată lumea, iar promisiunile viitorului sunt la fel de modeste şi atunci de ce atâta agitaţie?
Pentru că deşi greu, deşi târziu şi aproape de necrezut, se întâmplă ceva. Există o confruntare între normalitate şi frică, între normalitate şi interese ascunse, între normalitate şi decăderea în care ne aflăm după atâţia ani de dictatura. Pentru că există încă cei care nu vor să se dea la o parte, crezând că destinul lor de semizei îi îndreptăţeşte să rămână, să dorească în continuare controlul şi tot ceea se se mai poate obţine, deşi scopul care îi mână de fapt e frica, numai frica...Cu asta am rămas, aste ne e moştenirea. Pentru cei fără băgare de seamă confruntarea ajunge doar un troc necinstit între frică şi apatie.
Un mare fricos al zilelor noastre, dezvolta pe un canal de televiziune care îi aparţine, teme de groază cum ar fi ,, poliţia politică,, Romanul recunoaşte frica, îi este familiară, de accea nu poate înţelege că de data asta frica nu-i aparţine, că îi este indusă printr-un troc necinstit. Se profita de el şi este folosit pentru o transfuzie de care nu are nevoie. Preia frica fără să capete nimic în schimb.
Degrevează de frică pe cel care nu-i va spune niciodată cum a obţinut contracte ilegale în domenuiul energetic, nu-i va aminti nimic despre privatizări frauduloase, despre însuşirea de sume importante din exporturile pe care România le avea de încasat în perioada în care s-a schimbat regimul în 1989, despre privatizarea ICA şi exploatera fondurilor agricole. Despre toate acestea el nu-i va spune nimic, pentru că semizeul patron al acestei televiziuni ce împarte dreptatea, adevărul şi bunăstarea prin buclele luminate, este preocupat de frica noastră faţă de ,,poliţia politică ,, Spune asta cu nonşalanţă, cu seninătate, prin gura unor slujbaşi bine protejaţi, cu uşurinţa cu care parcă în fiecare dimineaţă, trece pe lângă sediul cu plăcută aurie pe care scrie,, poliţie politică,, Toată lumea o ştie, toată lumea o vede, cuvintele sunt grele, sunt spuse apăsat, ţipat, răstit, argumetele atât de clare că nici nu mai trebuiesc enunţate... poliţie politică şi gata.
Controlul pentu el este un concept pe care îl poate asimila şi defini doar când are impresia că îi aparţine. Dacă nu are intim acest sentiment, dacă somnul îi este tulburat de incertitudini, atunci gustul amar al veninului pe care îl simte dimineaţa, se revarsa în toate direcţiile. Atunci declaraţiile publice sunt ancorate în absurd, contradictorii, apar imediat delatorii, admiratorii, fanii şi analiştii...şi astfel mai trece o zi. Dar tu ai capul mare, plin de ce auzi şi gol de orice altceva, eşti plictist şi aştepţi ziua următoare, iar ei sunt tot acolo, spunând exact acelaşi lucru, departe de ceea ce ar trebui să ştii, ajungând să fii în final doar...înfricoşat.
Din când în când mai vezi câte o figură cunoscută cu cătuşe la mâini, cu fularul la gât mai rar, deşi asta te plictiseşte cel mai puţin. Lucruile rămân şi pentru ei şi pentru noi exact la fel...ei bogaţi, eventual cu o aură de martiriu în plus, noi tot în faţa televizoarelor, infricosati, intrebandu-ne... Cum poti, dupa ce ai furat atat, sa-ti permiti asa un circ, pe cine vrei sa prostesti...
După sărbătorile de anul trecut, când poporul risca să înceapă să se plictisească, normalitatea începând să capete contur, au fost manifestaţii de stradă care unora le-a umplut ziua cu o activitate oarecare, iar altora cu una chiar retribuita, dar multora le-a produs frică deabinelea. Totul a pornit tot de acolo de la televiziunile semizeului. A fost tot o încercare de a ne transfera nouă frica lui, frică care i se transformă din groaza, în panică... De aceea probabil, crezând că are de umplut mai multe vieţi şi nu doar una, face şi desface, urzeşte şi ţese, adună şi risipeşte cât alţii în cinci vieţi. Cei care îi simt ţelul înalt şi menirea copleşitoare, strâng zid în jurul lui, se pun la dispoziţia scopurilor lui, crezând că au ceva în comun cu destinul lui măreţ. Pe acestia poate ii inteleg...Dar sunt şi unii care habar nu au ce se întâmplă...nici nu-şi pun problema, le este suficient că îi distrează, le dezvăluie secrete, le arătă ce e bine şi ce e rău, cum şi ce să mănânce , cu ce şi ca cine să se îmbrace, cine e bun şi cine e rău, ce merită şi ce nu, îi ţine bine legaţi în faţa unor ecrane care reuşesc în final să îi despartă complet de noi ceilalţi. Diferenţă o face doar o siglă mică pusă într-un colţ, un semn la fel de important ca desemnarea apartenenţei la o religie sau alta...căci nu-i tot una crucea sau semiluna şi nu-i tot una poporul lui cu poporul din care fac ceilalţi parte. Prăpastia a devenit uriaşă.
Nici unii, nici ceilalţi nu se plictisesc. Dar am ajuns să activăm pe gratis, în condiţiile în care o facem fără să ştim de ce, când de fapt scopul ar fi acela de a ne afirma efectiv dorinţele, nevoile, dar exact atunci când trebuie să o facem, în acea zi...stăm acasă. Unii de plictiseală, alţii de frică.
Apoi ne întoarcem exact acolo, agitaţi sau plictisiţi în faţa ecranului cu semn mic în colţ, încântaţi de strădania pe care ei, oamenii cu destine importante, o depun că noua să ne placă ce vedem şi ce auzim. Fiecare cu ecranul lui...dar şi cu cutia lui poştală în care facturile vin calculate pe aceleaşi criterii şi pentru unii şi petnru alţii.
