C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela,
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...
Dar într-o noapte, eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el-
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie,
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...
(Ion Minulescu)
