Se afișează postările cu eticheta ppdd. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ppdd. Afișați toate postările

marți, 15 octombrie 2013

15 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Un bun şi sigur prieten e conştiinţa ta: n-o ucide, ci las-o să moară odată cu tine". 

    (Nicolae Iorga)

Mihai Răzvan Ungureanu : Am început discuţiile pentru o foarte strânsă colaborare cu Mişcarea Populară.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat în vizită la Chişinău alături de Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, el arătând, potrivit unui comunicat remis luni seară, că au început discuţiile pentru o foarte strânsă colaborare cu această formaţiune.
"Ceea ce vedeţi astăzi în faţă dvs are o semnificaţie desprinsă din faptul că la această întâlnire se află reprezentanţii a două partide, FC şi PMP, care de ceva vreme gândesc asupra a ceea ce i-ar putea uni, în încercarea de a face dintr-un plural politic un singular. De mai mult timp avem aceleaşi gânduri. Avem un început de dialog care va continua şi va avea şi un sfârşit, care să acomodeze principiul unităţii forţelor politice româneşti de centru-dreapta şi proiectele noastre comune care sunt numeroase. Suprapunerile de program şi interes sunt remarcabile. Toţi ştim că unirea face puterea şi arătăm că suntem perfect conştienţi de asta. Un început de dialog înseamnă o continuare de dialog, nu doar o întâlnire prietenească fără efect", a declarat preşedintele FC, citat în comunicat.

Mircea Toader: Hemoragia PPDD către PSD va continua.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni, că nu are semnale privind plecări din PDL către PSD şi PNL, el adăugând că "hemoragia" din partea parlamentarilor PPDD către formaţiunile din USL se va mări, arătând că, în aceste condiţii, PSD este pregătit să guverneze singur.

"O alianţă politică construită înainte de alegeri cu 70% să colecteze pentru a-şi mări numărul de parlamentari este un nonsens. Şi nu numai că nu are nevoie de depăşirea cifrei de 70%, ci pur şi simplu îşi creează şi o problemă în plus. Orice parlamnetar care vine, nu vine de plăcere, vine că le solicită o serie de poziţii şi avantaje care creează în interior întotdeauna probleme", a explicat Toader.
El a mai spus că dacă PPDD va ajunge din ce în ce mai mică, poate exista riscul să se desfiinţeze ca grup parlamentar şi, în aceste condiţii, PSD este pregătit să guverneze singur.

PPDD :  Va începe acţiunile în instanţă împotriva parlamentarilor plecaţi din partid.

PPDD îi va acţiona în judecată, începând de marţi, pe parlamentarii care au părăsit partidul şi le va cere despăgubiri de 2 milioane de euro, conform unei convenţii semnate înainte de alegeri, a declarat, luni, liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu.
"În momentul în care PPDD a început campania pentru alegerile parlamentare am avut în vedere găsirea unor soluţii care să protejeze într-un fel viaţa politică, iar Biroul Naţional de coordonare al partidului a propus ca între fiecare candidat al nostru şi partid să se încheie o convenţie care să prevadă că cel care va fi ales deputat sau senator şi va pleca din partid sau care este exclus din partid pentru că a adus prejudicii să plătească o despăgubire de 2 milioane de euro. În cazul în care parlamentarul respectiv îşi dă demisia din Parlament în termen de 5 zile de la plecarea din partid nu va mai fi nevoit să plătească. Iniţial, Dan Diaconescu s-a opus punerii în aplicare a acestei clauze, pentru că nu şi-a imaginat că oamenii vor pleca din partid şi că această campanie de racolări a celor de la putere va fi atât de puternică. Biroul Permanent Naţional al partidului a luat decizia de a începe acţionarea în judecată a celor care au plecat sau au fost excluşi din partid, 27 de persoane, li se va solicita suma de 2 milioane de euro", a spus Fenechiu. Daniel Fenechiu a precizat că prima persoană care va fi chemată în judecată va fi senatorul Tudor Barbu, iar marţi va fi depusă la Senat demisia acestuia semnată în alb de către Barbu odată cu convenţia privind privind despăgubirile de 2 milioane de euro.
"În cazul în care foştii noştri colegi nu au aceşti bani pe care trebuie să-i plătească către PPDD, sunt sigur că au giranţi puternici, adică domnul Ponta, domnul Voiculescu au de unde să dea aceşti bani pentru cei pe care i-au racolat. Banii vor veni în conturile partidului şi vor fi împărţiţi tuturor membrilor de partid din zona parlamentarului care a plecat din PPDD", a adăugat Fenechiu.

Cătălin Predoiu  : E un parlamentar respectabil, dar înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul.

Andrei Gerea a fost propus de PNL pentru postul de ministru al Economiei, în urma demisiei lui Varujan Vosganian, în 7 octombrie.
Andrei Dominic Gerea, propus de PNL pentru portofoliul Economiei, are 45 de ani şi a absolvit în 1997 Academia de Studii Economice Bucureşti - Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, primul său loc de muncă fiind ca electronist automatizări, la Automatica SA.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat că Andrei Gerea, propus de PNL ministru al Economiei, este "un parlamentar respectabil", dar care nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv" şi a apreciat că guvernarea "înseamnă mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie".

"Remarcăm dificultatea USL de a găsi cadre competente pentru guvernarea ţării. Mi se părea că aceste partide care au promis marea cu sarea, anul trecut, să aibă şi echipamentul necesar pentru guvernare. Din păcate, guvernarea însemană mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie sau simultan la talk show-urile de seară", a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa BPN al PDL.
"În general, un ministru ar trebui să fie competent, să cunoască domeniul, să nu aibă probleme de integritate sau probleme penale şi să nu aibă conflicte de interese economice cu domeniul pe care-l gestionează. Din câte am înţeles, a fost destul de dificil să găsească un astfel de om, rămâne de văzut dacă are competenţele necesare, pentru că înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv, e un parlamentar respectabil, rămâne de văzut dacă va performa sau nu", a mai spus Predoiu despre Andrei Gerea.

Ramona Mănescu: Vasile Blaga trebuie să susţină acuzaţiile pe care le face în cazul CFR Marfă.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a susţinut marţi că preşedintele PDL, Vasile Blaga, trebuie să-şi susţină acuzaţiile pe care le face în cazul CFR Marfă. Mănescu a fost întrebată de jurnalişti cu privire la declaraţiile lui Vasile Blaga, care a afirmat că privatizarea CFR Marfă este "un eşec marca Victor Ponta", lucru care era previzibil pentru că a fost o "mânăreală de la cap la coadă întregul proces de privatizare".
"Să spună domnul Blaga, atunci, despre ce este vorba. Face nişte acuzaţii pe care trebuie să le susţină", a replicat Mănescu, la Palatul Parlamentului.
În ceea ce priveşte demersul anunţat de democrat-liberali privind depunerea unei moţiuni simple, ministrul Transporturilor a arătat că "Vasile Blaga face în Parlament ce trebuie să facă orice lider de grup parlamentar".
"Poate să depună câte moţiuni doreşte dumnealui, numai să fie fundamentate şi să aibă şanse să le treacă", a spus Mănescu.

Crin Antonescu  : E un eşec de etapă, nu sunt vinovaţi nici actualul, nici fostul ministru.

"Salut decizia curajoasă şi fermă a ministrului actual al Tranporturilor, Ramona Mănescu, care, fără a mai despica firul în patru, a aplicat foarte strict condiţiile contractuale şi legea", a comentat Crin Antonescu.
"Din punctul de vedere al ministrului, trebuia să primeze respectarea exactă a legii, ceea ce Ramona Mănescu a făcut şi pentru care o felicit. Restul, explicaţii mai pe larg, vom avea şi noi şi dumneavoastră după ce vor fi analizate", a mai declarat Crin Antonescu. Potrivit liderului PNL, "chiar dacă va exista o întreagă dezbatere şi se va discuta despre eşecul acestei privatizări, este un eşec de etapă, pentru care nu este de vină nici ministrul actual al Transporturilor şi nici fostul ministru".

PC : Irinel Popescu se retrage din politică.

Potrivit unui comunicat al PC transmis astăzi, conducerea organizaţiei Bucureşti a PC va fi asigurată de un preşedinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului, iar pentru funcţia de vicepreşedinte al PC a fost numit acad. Dinu C. Giurescu.
"După 60 de ani de viaţă şi 10 ani de politică, am decis că este esenţial să-mi aloc timpul şi energia activităţii în care competenţa şi experienţa mea dau cele mai bune rezultate: medicina. În următorii ani doresc să mă dedic integral cercetării, chirurgiei şi luptei pentru dreptul la viaţă al fiecărui pacient care îşi pune speranţele în medicina românească", afirmă profesorul Irinel Popescu, potrivit comunicatului.  El a precizat că "ecourile Congresului Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO), organizat recent la Bucureşti, şi amploarea proiectelor medicale dezbătute cu acest prilej" l-au convins că renunţarea la politică "este cea mai bună decizie".
"De astăzi, am agăţat politica în cui. Nu mai sunt membru al niciunui partid politic. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost colegi şi le urez mult succes în continuare", a adăugat Irinel Popescu.

Camera Deputaţilor

PPDD şi PDL au depus moţiune simplă pe Codul insolvenţei.
Grupurile parlamentare de la Camera Deputaţilor ale PP-DD şi PDL au depus astăzi, în plen, moţiunea simplă "Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei", care va fi dezbătută luni, la ora 16,00.

"Vreau să informez plenul că astăzi (n.r.- marţi) un număr de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare PP-DD şi PDL înţeleg să formuleze, în temeiul Regulamentului Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată "Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei"", a anunţat liderul grupului PP-DD, Daniel Fenechiu.
Deputaţii din Opoziţie implicaţi în acest demers aşteaptă ca un ministru care a avizat noul Cod al insolvenţei să le dea explicaţii pe această temă.
"Moţiunea simplă nu a fost îndreptată asupra unui minister anume, pentru simplul fapt că în momentul în care discuţi de o ordonanţă de urgenţă este greu să-i găseşti iniţiatorul. Acolo sunt două sau trei ministere importante, Ministerul Justiţiei, care a redactat-o şi a dat aviz, este un minister din zona economică, plus Ministerul Culturii. Noi am adresat-o la global, am ridicat în discuţie problema, urmează ca primul-ministru să desemneze un ministru care să vină la dezbaterea moţiunii. Este o moţiune pe care noi am propus-o şi am elaborat-o în colaborare cu PDL. Condiţiile de depunere sunt îndeplinite, avem 24 de semnături de la noi, 26 sau 27 de la PDL", a precizat Fenechiu, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Votul pentru ordonanţa prin care se aprobă stingerea datoriilor CFR Marfă - amânat.
Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2013 referitoare la stingerea prin reconversie în acţiuni a datoriilor CFR Marfă SA a fost adoptat luni pe articole de plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare.
"Consider că această ordonanţă trebuie menţinută şi adoptată de Parlament, pentru că dacă la ora actuală noi îi punem în cârcă CFR Marfă toate datoriile istorice, va trebuie să lichidăm această societate şi cred că nu ne dorim asta", a declarat marţi deputatul liberal Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor. Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare reducerea arieratelor către bugetul general consolidat, ca una dintre ţintele convenite prin scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic de înţelegere din Aranjamentul Stand-By de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional.
Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional

Daniel Constantin  :  Probabil de anul viitor va scădea TVA-ul la carne, dar vrem şi la legume, fructe şi lapte.

''Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA-ul la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere că odată cu reducerea TVA avem încasări cel puţin egale. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi'', a precizat ministrul Daniel Constantin.
''După o perioadă, să zicem un an de zile, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat şi dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem şi am spus de fiecare dată, probabil, următorul produs va fi carnea, eu sper să fie mai multe, sper să fie şi legumele, şi fructele, şi laptele. Pentru că şi acolo există un grad de evaziune destul de mare, grad de evaziune care produce probleme pe piaţa care ar trebui să fie corectă şi în care concurenţa ar trebui să primeze, dar în condiţii egale'', a afirmat Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a adăugat că nu trebuie prevăzut nimic în bugetul pe 2014 cu privire la reducerea TVA.

Robert Cazanciuc :  Cere Camerei detalii despre codul de conduită.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, în care cere ca, în perspectiva raportului MCV, să transmită "elemente relevante" privind codul de conduită şi măsurile luate pentru prevenirea presiunilor mediatice şi politice asupra sistemului judiciar.
"În vederea pregătirii viitorului raport MCV, precum şi a misiunii de evaluare programate în perioada 25-27 noiembrie 2013, vă adresăm rugămintea de a ne transmite elemente relevante privind proiectul Codului de conduită a parlamentarilor (ex: stadiu, principalele elemente ale proiectului), precum şi informaţii referitoare la măsuri adoptate sau iniţiate de către membri ai Senatului, care să prevină presiunile mediatice şi politice asupra sistemului judiciar", se arată în scrisoarea semnată de Robert Cazanciuc.
"Având în vedere data limită de transmitere a raportului României către CE, vă adresăm rugămintea ca materialul comunicat până la data de 21 octombrie 2013 să reprezinte versiunea finală şi consolidată a contribuţiei dumneavoastră", se mai arată în scrisoare.

Parlamentul European  : Trei laureaţi români la Premiul Cetăţeanului din 2013.

Trei români se vor afla printre cei 43 de laureaţi din 21 de state membre ai 'Premiului Cetăţeanului' care vor primi miercuri diplomele ce atestă distincţie din partea preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, informează marţi un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Cei trei români laureaţi ai Premiului Cetăţeanului sunt Ioana Avădani, jurnalistă, Valeriu Nicolae, activist în domeniul drepturilor minorităţilor, şi Elena Nistor, ambasador european cultural al ceangăilor. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc miercuri la sediul PE din Bruxelles. În fiecare an, PE acordă 'Premiul Cetăţeanului European' pentru realizări deosebite în activităţi sau acţiuni ale cetăţenilor, grupurilor, asociaţiilor sau organizaţiilor care au arătat un angajament special pentru promovarea comunicării şi înţelegerii şi pentru mai multă integrare între cetăţenii statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră în UE.
Deşi au fost luate în considerare şi acţiuni pe termen lung în aceste domenii, PE informează că au avut prioritate proiectele legate de anul în curs, Anul European al Cetăţenilor.

ŞTIRI METEO

Miercuri, 16 octombrie 2013, sunt aşteptate valori termice normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime, în ușoară scădere față de ziua precedentă în vestul, centrul și nordul României, vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 și 14 grade. Cerul va avea înnorări și va ploua, ziua în jumătatea de vest a țării și izolat în restul teritoriului, iar noaptea în majoritatea regiunilor. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate, iar în zona montană înaltă precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
În Bucureşti, temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va avea înnorări și temporar, mai ales noaptea, va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade.

PERSONALITĂŢI

Kornél Ábrányi

Kornél Ábrányi (tatăl) (n. 15 octombrie 1822, Szentgyörgyábrány- d. 20 decembrie 1903, Budapesta) a fost un memorialist, pianist, muzicolog și compozitor maghiar. A fost elevul lui Chopin și prieten apropiat al lui Franz Liszt, a cărui muzică a interpretat-o deseori. Ábrányi a compus muzică pentru pian, dar a compus și muzică de cameră, lucrări corale și lieduri. 

http://www.trilulilu.ro/muzica-clasica/br-nyi-liszt-virag-d-l-chant-des-fleurs-s383a

 A predat la Academia de Muzică Franz Liszt de la fondarea ei în 1875 și a devenit secretarul ei. A fost tatăl scriitorilor Kornél Ábrányi-fiul (1849-1913) și Emil Ábrányi (1850/1851-1920) și bunicul compozitorului și dirijorului Kornél Ábrányi-nepotul.

Leopoldina Bălănuță

Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea - d. 15 octombrie 1998, București) a fost  actriță română de scenă, film, voce și televiziune. A absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din “Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din "O batistă în Dunăre", de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor. A avut roluri memorabile în "Vassa Jeleznova" și "Mama" de Maxim Gorki, "Anna Karenina", de Lev Tolstoi, "Medeea" de Euripide, "Martin Eden" de Jack London, "Noaptea Iguanei" de Tennessee Williams, "Oameni sărmani" de Feodor Dostoievski, "Livada cu vișini" de Anton Pavlovici Cehov, "Doi pe un balansoar" de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, "Ca frunza dudului în rai" și "O batistă în Dunăre" (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).
A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, "Nunta de piatră" (1972), "Dincolo de pod" (1975), "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), "Clipa" (1979), "Bietul Ioanide" (1979), "Năpasta" (1982), etc
Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu Televiziunea. "Gaițele" (1993), "Strigoii" (1992), "Trandafirul și coroana", "Conu' Leonida față cu reacțiunea"(1985), "Moartea unui comis voiajor" (1977), "Idolul și Ion Anapoda" (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune.
Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și memorabile roluri de comedie. Sceneta TV "Care de dame" de G.H. Brăescu, realizată în 1980 (unde actrița întruchipează 4 personaje) este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului TV românesc.



Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul "O întâmplare a ființei" din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.




S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 15 OCTOMBRIE......................

Evenimente

  
    1815: Napoleon I al Franței își începe exilul în insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic.
    1922: La Alba Iulia a avut loc încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al tuturor românilor - Ferdinand I (1914-1927). (15-17)
    1969: 250.000 de oameni protestează la Washington, DC împotriva războiului din Vietnam.
    1992: Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR) își reia activitatea; președinte: George Constantin Păunescu.
    2001: A apărut, la București, primul număr al cotidianului "Realitatea românească".
    2003: Prima misiune chineză în spațiu, Shenzhou 5; China a trimis o capsulă spațială având la bord un astronaut - Yang Liwei.
    2011: Proteste globale izbucnesc în 951 de orașe din 82 de țări. Protestul a fost prima dată solicitat de platforma spaniolă ¡Democracia Real Ya! și aprobat de oameni din întreaga lume. Motivele au fost variate, dar mai ales a vizat inegalitatea economică în creștere, influențe corporative asupra guvernelor.

S -a născut în.............

    1608: Evangelista Torricelli, fizician italian (d. 1647)
    1805: Haceatur Abovian, scriitor armean (d. 1848)
    1814: Mihail Lermontov, scriitor rus (d. 1841)
    1822: Kornél Ábrányi (tatăl), memorialist, muzicolog și compozitor maghiar (d. 1903)
    1844: Friedrich Nietzsche, filosof german (d. 1900)
    1905: Charles Percy Snow, scriitor britanic (d. 1980)
    1908: John Kenneth Galbraith, economist american (d. 2006)
    1915: Ițhak Șamir, premier israelian (d. 2012)
    1919: Sándor Asztalos (cel tânăr), scriitor, poet, muzicolog și critic muzical maghiar (d. 1970)
    1920: Mario Puzo, regizor și scriitor american (d. 1999)
    1923: Italo Calvino, scriitor italian (d. 1985)

Decese..............................

    1917: Mata Hari, dansatoare olandeză și spioană (n. 1876)
    1934: Raymond Poincaré, politician francez, președinte al Franței (n. 1860)
    1946: Hermann Göring, politician german (n. 1893)
    1993: Irina Răchițeanu-Șirianu, actriță româncă de teatru și film (n. 1920)
    1998: Leopoldina Bălănuță, actriță româncă de teatru și film (n. 1934)
  

duminică, 21 iulie 2013

21 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

““Hrăniți speranța cu fapte bune.”  (Bartolomeu Anania)

Preşedintele Traian Băsescu : Vizită în judeţul Argeş.











Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, Preşedintele Traian Băsescu a participat ieri, după-amiază, la Târgul Anual Tradiţional de Sfântul Ilie, organizat în localitatea Costeşti, judeţul Arges. În fiecare an, pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, la Costeşti are loc Târgul anual de Sfântul Ilie, manifestare ce se desfăşoară pe stadionul din localitate. În aceeaşi zi, la Ungheni, tot în judeţul Argeş, se sărbătoreşte Ziua comunei.  Preşedintele Traian Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la târg, dând mâna şi stând de vorbă cu mai mulţi localnici.

Preşedintele Traian Băsescu : Întâlnire  cu Crin Antonescu la Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu au avut ieri o întâlnire, privind  nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru Ministerul Transporturilor. În urma discuţiilor, şeful statului a spus că îl va lăsa pe Victor Ponta interimar la Transporturi pentru 45 de zile, ca să finalizeze privatizarea CFR Marfă. Preşedintele Traian Băsescu i-a mai spus  preşedintelui PNL că, după acest interval, va decide ce face în legătură cu propunerea lui Silaghi la Transporturi.
"Decizia preşedintelui este, luând act de propunerea noastră, să lase să curgă interimatul domnului prim-ministru Ponta în fruntea Ministerului Transporturilor vreme de 45 de zile, în ideea că va finaliza contactul de privatizare al CFR Marfă. Ăsta este un lucru pe care mi l-a comunicat - nu e niciun secret din asta  - şi că la sfârşitul acestei perioade de interimat va decide asupra propunerii pe care noi am făcut-o, luând act că ne-o menţinem", a spus Antonescu.

Victor Ponta : Este un joc politic, dar extrem de neserios.

"Este un joc politic, dar extrem de neserios şi sunt destul de îngrijorat pentru că, în ultimul timp, văd o serie de manifestări extrem de neserioase. Ministerul Transporturilor va fi efectiv condus, ca şi acum, de secretarul de stat Ghibu. Eu semnez, dar nu am timp şi nici nu ar fi normal ca primul-ministru să se mute la Ministerul Transporturilor. CFR Marfă sau orice altceva sunt lucruri pe care oricum mi le asum, se aprobă prin hotărâri de guvern pe care le semnez ca prim-ministru. Luni dimineaţa, mă rog, o să plec spre Spania, dar o să trimit la Cotroceni propunerea cu domnul Silaghi de a fi ministru, după care preşedintele, nu ştiu în ce fel, va trebui să se pronunţe", a spus Ponta
"Vor trece cele 45 de zile şi dacă îl va respinge pe Silaghi, conform deciziei Curţii Constituţionale trebuie să spună şi de ce. Eu am fost la el cu decizia definitivă a Curţii de Apel Oradea, dacă pentru om e o problemă că are o decizie definitivă de clasare...eu credeam că e o problemă să aibă o condamnare, dar înţeleg că e o problemă să ai şi o achitare..", a spus Ponta.

 Crin Antonescu : Referendumul pe Constituţie amânat.

"Aşteptăm ca la începutul sesiunii parlamentare să stabilim un calendar, numai că acest calendar va trebui racordat la decizia politică, strategică de această dată când supunem proiectul final referendumului. Şi, deocamdată, aşa cum lucrurile s-au conturat, probabilitatea ca referendumul să fie amânat după anul care se scurge, deci pus undeva, poate chiar cu alegerile prezidenţiale, devine din ce în ce mai mare", a spus Antonescu.
El a precizat că nu a vorbit cu preşedintele Traian Băsescu, în cadrul întrevederii de sâmbătă dimineaţă, despre calendar, referendum sau suprapunerea acestui referendum cu prezidenţialele.

Mircea Duşa : Armata execută doar misiuni legale.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, ieri, că Armata Română execută doar misiuni legale, el precizând totodată că nu doreşte ca Armata să fie implicată în dispute politice.
"Armata execută misiuni legale. Sigur că operaţiuni de genul acesta, care îl privesc pe Omar Hayssam, au un anumit grad de confidenţialitate şi Armata, legat de ce declară preşedintele Băsescu, nu execută decât misiuni legale şi nu vreau ca Armata să fie implicată în dispute politice".

PPDD :  Doreşte 20 %  la europarlamentare.

Conducerea PPDD s-a întâlnit, ieri, la Rădăuţi, cu reprezentanţii PPDD din structurile locale ale organizaţiei sucevene în cadrul unui turneu de evaluare a organizaţiilor.
Preşedintele PPDD, Simona Man, a declarat, într-o conferinţă de presă, că partidul se află într-o nouă etapă a planului de acţiuni de a intra în discuţii cu toţi reprezentanţii PPDD la nivel local, iar secretarul general al PPDD, Liviu-Robert Neagu, a arătat că în lipsa vehiculului de comunicare, OTV, s-a considerat că este oportună transmiterea mesajului lui Dan Diaconescu, de unitate şi forţă, prin întâlniri în teritoriu. Preşedintele PPDD, Simona Man, a precizat că după 15 septembrie va fi începută procedura de preselecţie a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare.
"Suntem îndreptăţiţi să sperăm că în cel mai scurt timp să devenim al doilea partid în România atât în ceea ce priveşte numărul de membri, în ceea ce priveşte procentele, dar şi în ceea ce priveşte calitatea membrilor noştri şi a parlamentarilor", a spus secretarul general al PPDD, Liviu-Robert Neagu.
El a spus că aceasta este şi o etapă de pregătire a alegerilor europarlamentare la care PPDD ţinteşte la un scor de 20 la sută. "Cred că suntem îndreptăţiţi pentru că în organizaţii e în continuare acelaşi entuziasm", a spus secretarul general al PPDD.

Mircea Geoană  : Ar trebui modificat  sistemul electoral pentru alegerile europarlamentare.

"Modul în care noi organizăm alegerile ( europarlamentare) în România nu este suficient de motivant şi de atractiv şi pentru public, dar şi pentru propriul nostru electorat. Mă uitam pe câteva analize comparative cu privire la modul în care alegerile europarlamentare se derulează în Europa. Noi avem în acest moment o singură circumscripţie electorală, România, şi avem o listă închisă de partide, cu sistem proporţional şi cu 5 la sută prag minim. În 12 ţări din Uniunea Europeană sistemul este similar cu cel românesc. Dar 15 ţări au un sistem cred eu mai atractiv şi mai competitiv pe care eu cred că ar trebui să-l analizăm şi să decidă la nivel de conducere de partid dacă este o idee bună sau nu. Cincisprezece ţări folosesc sisteme mai competitive pentru ca cetăţeanul să poată alege", a declarat Mircea Geoană, sâmbătă, în cadrul discursului pe care l-a susţinut la Şcoala de Vară a PEŞ Activists România, de la Mamaia. El a precizat că un model este cel al listei deschise în care alegătorul votează partidul, dar şi un candidat propus de formaţiunea politică respectivă, iar cei care primesc cele mai multe voturi merg în Parlamentul European.
"Mai este sistemul de listă semi-deschisă în care se pune o ordine oarecare pe care partidul o stabileşte, lumea votează numele din acea listă care este preordonată de partid şi poţi să modifici lista propusă de către partid, adică faci un salt în interiorul listei respective", a explicat Mircea Geoană.

ANRE :  Elimină tarifele de import-export de energie.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a eliminat, vineri, plata componentelor tarifului de transport pentru tranzacţiile de import-export de energie, cu scopul de a "stopa" procedura de infringement începută de Comisia Europeană (CE) împotriva României. România are capacităţi reduse de export al electricităţii şi, în prezent, se confruntă cu un exces de capacitate de producţie.
O altă măsură adoptată, vineri, de ANRE este introducerea tranzacţiilor cu gaze naturale, atât prin intermediul OPCOM, cât şi al Bursei Române de Mărfuri.
În privinţa gazelor naturale, România nu are deocamdată capacităţi fizice de export, însă Guvernul intenţionează să construiască linii de interconectare cu Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria.
CE a iniţiat, în 2011, o procedură de infringement împotriva României pentru faptul că Guvernul percepea tarife pentru tranzacţiile de import şi export al electricităţii.

Ministerul Culturii  :  Înfiinţarea unui muzeu dedicat culturii Cucuteni.

Expoziţia "Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene" a fost vernisată, vineri, la Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti) din Bucureşti, aceasta putând fi vizitată până pe 25 august.
La vernisajul expoziţiei - care cuprinde peste 100 de piese arheologice cu o vechime de peste 5.000 de ani, "care vorbesc despre semnificaţiile pierdute, viaţa spirituală şi materială, dar nu în ultimul rând despre rafinamentul estetic şi tehnologic ale culturii Cucuteni-Tripolie" - au participat, printre alţii, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, academicienii Răzvan Theodorescu şi Constantin Bălăceanu-Stolnici, Romeo Dumitrescu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Culturale Arkeo, organizatorul expoziţiei, şi Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaş
"Cred că expoziţia va fi un moment important în acest proces de promovare. Dincolo de dimensiunea estetică involuntară pe care o au aceste piese, ele în imaginarul nostru colectiv, al românilor, de multe decenii, au căpătat şi o dimensiune identitară. Deci de două ori acest eveniment este important. Sper să fie urmat de altele, am discutat deja (...) despre posibilitatea, pentru un viitor care să nu fie îndepărtat, despre posibilitatea înfiinţării unui muzeu sau a unei expoziţii permanente care să fie destinată culturii Cucuteni", a declarat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

ISMB  : Locuri libere rămase în grădiniţele din Bucureşti, an şcolar 2013 - 2014.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), la 17 iulie, în grădiniţele bucureştene erau libere 3.009 locuri, disponibile pentru copiii care nu au fost înscrişi sau reînscrişi.
Cele mai multe locuri disponibile (719) sunt în sectorul 1, iar cele mai puţine (191), în sectorul 3.
ISMB a centralizat şi locurile care erau libere, la 16 iulie, pentru înscrierea înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I. Astfel, în clasa pregătitoare mai pot fi ocupate 1.463 de locuri, dintr-un total de 11.924 disponibil iniţial, iar în clasa I sunt libere 1.386 de locuri, din 9.574.

Franţa : Incidente, în urma unei arestări în legătură cu purtarea vălului integral islamic.

Ministrul francez de Interne a anunţat sâmbătă revenirea "ordinii publice" la Trappes, la vest de Paris, unde în noaptea de vineri spre sâmbătă au avut loc confruntări între poliţişti şi manifestanţi care protestau faţă de arestarea unui bărbat ce s-a opus controlului soţiei sale ce purta un văl.
"Niciun motiv nu justifică aceste violenţe, ele sunt inacceptabile", a declarat ministrul Manuel Valls pentru presă, în cursul unei vizite la Marsilia (sud), potrivit AFP. "Ordinea publică este restabilită, ea va fi restabilită la Trappes (...). Efective numeroase sunt mobilizate şi vor rămâne astfel tot weekendul", a adăugat el.
Potrivit unor martori, incidentele, care au opus poliţişti unui număr de 200 până la 400 de manifestanţi în apropierea Comisariatului de la Trappes, au urmat unei arestări, joi, a unui bărbat care s-a opus controlării de către poliţie a soţiei sale care purta un văl integral.
"Atacarea unor forţe de ordine, instituţii şi bunuri publice nu are niciun sens, nu soluţionează nicio problemă şi este inadmisibilă", a declarat Manuel Valls, fără să evoce circumstanţe din timpul confruntărilor.

ŞTIRI METEO

LUNI 22 IULIE  2013.

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii iulie. Cerul va avea înnorări temporare în nordul şi nord-estul ţării, unde va ploua local, în special în zona Carpaţilor Orientali. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi izolat, mai ales după -amiaza, vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice în Carpaţii Meridionali şi dealurile Munteniei şi ale Olteniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în Moldova şi la munte şi izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade.Presiunea atmosferică va scădea uşor.


PERSONALITĂŢI

 Happy birthday!

Robin Williams

Robin Williams (n. 21 iulie 1951) este un comedian și actor american.
Williams s-a născut în data de 21 iulie 1951 la Chicago, Illinois. Mama lui este Laura McLaurin (născută Smith, 1922–2001 în orașul Jackson, Mississippi. Tatăl său este Robert Fitzgerald Williams (10 septembrie 1906–18 octombrie 1987) și a fost director regional al companiei Lincoln-Mercury Motorship. Williams este de religie episcopală, deși mama lui practica Știința Creștină. Are doi frați vitregi: Todd, care a murit în 4 august 2007 și McLaurin. El a crescut în Bloomfield Hills, Michigan, unde a studiat la școala din Detroit[6] și la școala din orasșul Marin County, California, unde frecventează liceul de stat Liceul Redwood (Larkspur, California).
Williams spune spune despre el că era un copil liniștit și prima oară a imitat-o pe bunica lui din partea mamei. El reușește să își învingă timiditatea când se implică în secția de teatru a liceului. În anul 1973, R.W. a fost unul din cei 20 de studenți acceptați pentru a face cursuri la școala conservatoare de artă Juillard School din orașul New York. Aceasta este o binecunoscută școală conservatoare de artă, cu admitere severă. Cu programul pentru avansați, el și Christopher Reeve își continuă studiile sub îndrumarea regizorului John Houseman (n. September 22, 1902 - d. October 31, 1988) și le finalizează în 1976.
A devenit faimos datorită rolului unui extraterestru, pe nume Mork, în serialul TV Mork și Mindy, iar mai târziu a făcut comedie pe scenă și a jucat în multe filme începând cu 1980. Robin Williams a fost onorat în 1998 cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din filmul Good Will Hunting. A mai câștigat și trei premii Golden Globe, două premii Screen Actors Guild și trei premii Grammy.

www.nfilme.net/bicentennial-man-omul-bicentenar-1999.html‎


S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 21 IULIE ...............

Evenimente

    1945: Președintele american Harry S. Truman a aprobat ordonanța prin care se aprobă folosirea bombelor atomice.
    1946: A fost creată Federația Mondială a Oamenilor de Știință – FMOS

  1970: A fost terminată construcția barajului egiptean Aswan.

Aswan

Considerat îndelung o poartă către Africa, acest oraş egiptean oferă turiştilor una dintre cele mai frumoase privelişti asupra Nilului. Aswan, cel mai însorit oraş sudic al Egiptului, aflat la  mică distanţă de Luxor, are o atmosferă specific africană. În Aswan, Nilul oferă cel mai frumos peisaj, curgând printre stânci de granit şi desert. Două insule de smarald acoperite cu oaze de palmieri şi plante tropicale se remarca: insula Elephantine şi insula Kitchener. Aceasta din urmă este cunoscută pentru grădinile şi plantele exotice plantate de generalul britanic Kitchener şi care continua să înflorească şi astăzi. Oraşul Aswan se găseşte pe malul de est al Nilului. Fluviul se împarte apoi în diferite braţe, separate de insule. Exista o singură fâşie îngustă de teren cultivabil, în care nu cresc decât curmali, consideraţi cei mai buni din Egipt. În amonte, se află marele baraj de la Aswan, construit de britanici, apoi extins, dar totuşi incapabil de a controla Nilul pentru irigaţii.

Barajul Aswan este cel mai mare baraj din Egipt. 

Acesta este situat lângă oraşul Aswan, în apropierea primei cataracte a fluviului Nil. Barajul consta de fapt din 2 baraje diferite: un baraj vechi, terminat în 1902, situat în partea inferioară, şi un baraj nou, situat în partea superioară, construit cu ajutorul sovieticilor în anii '60 şi terminat în 1970.
Ambele baraje regulează cursul râului, prevenind inundarea anuală a regiunii sudice a Egiptului. Construcţia barajelor a devenit necesară odată cu creşterea populaţiei şi dezvoltarea culturilor agricole din regiune, în special bumbacul şi orezul, producţia agricolă crescând cu până la 500% din 1970. Deoarece cantitatea de precipitaţii care cade în regiune este foarte mică, agricultura depinde aproape în întregime de irigaţii. Anual, în jur de 46 miliarde m3 de apa de la barajul superior sunt folosiţi pentru irigaţii.
Lake Nasser location.png Barajul alimentează 12 turbine, fiecare având o capacitate de 175 MW, puterea totală a energiei produse fiind de 2,1 GW. Producerea energiei a început în 1967.
Pentru crearea lacului de acumulare Lacul Nasser, a fost inundată o parte din Nubia inferioară, iar 60.000 oameni au fost strămutaţi.

    1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porțile de Fier.

Sistemul Porțile de Fier I este una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localităţile Baziaș și Orșova. Execuția proiectului româno-iugoslav a început în 1964. Pentru a permite navigația au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal. În anul 1971 a fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porțile de Fier, iar  în 1972 barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Prin construcția barajului, valea Dunării mai jos de Belgrad a fost transformată în lac de acumulare, iar nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orșova, insula Ada Kaleh și cel puțin alte cinci sate, cu o populație totală de 17.000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocați, însă așezările au fost pierdute pentru totdeauna în fața Dunării. Construcția barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de înmulțire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent.
În afară de asta, flora și faună, precum și comorile geomorfologice, arheologice și culturale au fost protejate de ambele țări de la construcția barajului prin crearea Parcului Național Đerdap (începând cu 1974, 636,08 km²) în Serbia și a Parcului Național Porțile de Fier (din 2001, 1.156,55 km²) în România.

 Insula Ada Kaleh

Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime. Era populată de circa 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuterii și tutun. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir.
    1983: La stația Vostok din Antarctica de Est, se înregistrează cea mai scăzută temperatură de pe Pământ, -89,2° C.


S -a născut în............

    1620: Jean Picard, astronom francez (d. 1682)
    1808: Simion Bărnuțiu, istoric, conducător al Revoluției de la 1848 din Transilvania
    1821: Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, politician român (d. 1890)
    1858: Lovis Corinth, pictor german (d. 1925)
    1891: Jean Yonnel, actor francez, originar din România (d. 1968)
    1899: Ernest Miller Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
    1905: Constantin Ionescu, chimist și farmacist român (d. 1956)
    1907: Dimitrie Macrea, lingvist român, membru al Academiei Române (d. 1988)
    1920: Violeta Zamfirescu, poetă și prozatoare româncă
    1923: Rudolph Arthur Mărcuş, chimist canadian, laureat al Premiului Nobel în 1992
    1928: Pavel Kohout, scriitor ceh
    1932: Corneliu Leu, prozator și dramaturg român
    1948: Cat Stevens, cântăreț și compozitor englez
    1952: Robin Williams, actor american
    1971: Paul Anastasiu, pictor și sculptor francez de origine română

Decese 

    1907: Nicolae Grigorescu, pictor român (n. 1838)
    1919: Eremia Grigorescu, general român, în bătălia de la Mărășești, ministru de război (n. 1863)
    1944: Claus von Stauffenberg, ofițer german, capul complotului din 20 iulie împotriva lui Hitler 
    1960: Massimo Bontempelli, scriitor italian (n. 1878)
    1986: Ion Caraion (Stelian Diaconescu), poet, eseist și traducător român (n. 1923)
    1998: Alan Shepard, astronaut american (n. 1923)
    2004: Jerry Goldsmith, compozitor american (n. 1929)
    2011: Mircea Ivănescu, poet, scriitor eseist și traducător român (n. 1931)

marți, 9 iulie 2013

9 iulie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!


Minciuna .....
    O haină magică, stilată,
    Având în lume falnic rol,
    Ce-adeseori e îmbrăcată,
    De-acela ce se ştie... gol! ( Eugen Deutsch)

PDL: Impostura lui Ponta a depăşit orice limită.

PDL critica argumentele cu care Victor Ponta a justificat ieri,  cele peste 70 de ordonanţe de urgenţă date de Guvernul USL până acum.
"Prin declaraţia de luni, Victor Ponta anulează practic un drept constituţional acordat parlamentarilor din Opoziţie şi recunoaşte că ocoleşte Legislativul prin emiterea de ordonanţe de urgenţă. Premierul Ponta recunoaşte  ca Guvernul său încearcă, prin toate mijloacele, să evite filtrul Curţii Constituţionale. Avocatul Poporului, transformat în Avocatul USL, nu se înghesuie deloc să verifice constituţionalitatea actelor emise de Guvernul Ponta. PDL nu a obstrucţionat niciodată mecanismul legislativ. Tot ce a făcut a fost să conteste la Curtea Constituţională legi pe care majoritatea USL le trecea întru folosul şi protejarea intereselor proprii. Ca de exemplu, statutul parlamentarilor a fost făcut exclusiv pentru penalii din USL şi punerea lor la adăpost de justiţie. Demersurile PDL au făcut posibilă o lege care nu pune deasupra legii niciun ales", se arăta într-un comunicat emis de PDL.

Mihai Răzvan Ungureanu : Susţinem demersul lui Cristi Danilet.

"Îl auzim, cu repetiție, pe domnul Ponta vorbind despre examenul de bacalaureat. Dânsul vorbește mult, fără să se priceapă, amestecându-se în treburile unor instituții precum Ministerul Public sau Ministerul Administrației și Internelor. Ceea ce nu îl auzim spunând este exact ceea ce ar trebui să spună un premier responsabil: ce are de gând să facă pentru ca absolvenții de liceu din România să îşi poată valorifica bacalaureatul, prin găsirea unui loc de muncă adecvat și stabil, cum are de gând să construiască o corelare între sistemul de educație și piața muncii ori cum intenționează să rezolve situația dramatică a abandonului școlar. Ministerul de Interne și Ministerul Public nu ar fi intervenit în această chestiune fără a avea motive clare, suspiciuni întemeiate cu privire la acte de corupție. Victor Ponta face ce face și încearcă să obțină un beneficiu de imagine în orice împrejurare, oricât de deplasat ar fi. În afară de o blamabilă ingerință în justiție, premierul USL dă dovadă de un cinism revoltător, atunci când încearcă să acumuleze puncte politice pe seama miilor de copii care au susținut bacalaureatul în întreaga țară ori a părinților acestora. Însă, să nu vă așteptați cumva ca domnul Ponta să își asume vreun fel de responsabilitate, atunci când vine vorba despre situația precară a învățământului românesc ori despre relansarea economiei românești, relansare care ar valorifica diplomele de bacalaureat despre care vorbim atât de mult în aceste zile. Dacă se întâmplă ceva negativ, atunci este vinovat fie unul dintre miniștri săi, fie un funcționar, fie greaua moștenire. În niciun caz domnul Ponta, primul și singurul premier al României care va consacra expresia „Nu sunt la curent”, atunci când discută despre decizii ale executivului pe care chiar el îl conduce.
Susţinem demersul lui Cristi Danilet, care s-a adresat CSM, solicitând o poziție publică clară, referitoare la intervențiile – încă verbale – ale premierului actual în actul de justiție din România. Credem că e nevoie ca plenul CSM să se exprime clar asupra acestei avalanșe de sugestii și intervenții pe care prim-ministrul României o lansează către justiție și către Ministerul de Interne."

Victor Ponta: Prezenţa directorului FMI la Bucureşti nu e oficial legată de noul acord.

"Doamna Lagarde va fi în România în vizita deja anunţată şi cred că în aceeaşi zi sau în ziua de după vine delegaţia FMI pentru a începe discuţiile tehnice. Prezenţa domniei sale nu este direct şi oficial legată de noul acord, dar evident că va reprezenta un mesaj foarte clar în acest sens şi eu sunt optimist că în toamnă vom avea un nou acord cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, în condiţii foarte bune", a spus Ponta.
"Decizia de a avea un nou acord cu CE şi FMI e o decizie pe care o asumăm cu toţii, şi guvernatorul BNR şi Guvernul şi preşedintele (...) Am şi trimis scrisoarea, a fost aprobată de toată lumea, de guvernator, de Guvern şi de preşedinte şi ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu şi cu guvernatorul au semnat deja scrisoarea către Comisia Europeană şi către FMI", a susţinut Ponta.

Titus Corlăţean : Poziţiile noastre nu coincid cu privire la anumite aspecte.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, aflat în vizită la Moscova, a acordat un amplu interviu publicat, ieri, de agenţia rusă Interfax, în care a încercat să tempereze temerile Rusiei cu privire la scutul antirachetă şi "românizarea" Republicii Moldova.
 Corlăţean a explicat că interceptorii ce urmează să fie amplasaţi în România, în cadrul scutului american antirachetă, nu vor avea încărcătură nucleară, putând fi folosiţi doar pentru legitimă apărare.
În calitate de "stat european şi membru al Alianţei Nord-Atlantice, România, împreună cu comunitatea internaţională, urmăreşte dezvoltarea (...) oportunităţilor legate de rachetele baltistice", având în vedere faptul că "Europa este situată într-o zonă de posibile acţiuni ".
"Această abordare este un răspuns responsabil şi paşnic", iar "interceptorii care vor fi amplasaţi în România nu vor avea încărcătură nucleară", ci "pot fi folosiţi doar pentru legitimă apărare şi în linie cu normele internaţionale şi Carta ONU", a subliniat el, în acest interviu publicat în pagina electronică a Interfax.
"Sistemele SUA şi NATO nu sunt în niciun caz îndreptate împotriva Rusiei", a adăugat ministrul român de Externe.
Întrebat despre stadiul actual al relaţiilor dintre România şi Rusia, Corlăţean a declarat că, "din păcate, acestea s-au dezvoltat neuniform în ultimii ani".
"Mi se pare corect şi cinstit să recunosc faptul că, uneori, poziţiile noastre nu coincid cu privire la anumite aspecte", însă "pe parcursul anului trecut, au început să se vadă tendinţe pozitive în planul cooperării economice, interparlamentar, cultural, precum şi de îmbunătăţire a cadrului legal, care ar putea fi un bun punct de plecare pentru a aprofunda cooperarea româno-rusă în perioada următoare", a subliniat Corlăţean, adăugând: "avem o serie de proiecte concrete care ar putea contribui la dialogul bilateral".
Un alt subiect abordat a fost Republica Moldova şi evoluţia acestei ţări, care trezeşte la Moscova temeri în legătură cu o perspectivă de "românizare", conform Interfax :  "Consider că este total greşit să se vorbească despre «românizarea» Republicii Moldova, în condiţiile în care avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă - româna. În plus, discuţiile referitoare la identitatea Republicii Moldova trebuie abordate cu atenţie, într-un mod echilibrat şi având disponiblitatea de a asculta opiniile specialiştilor - istoricilor, lingviştilor şi academicienilor", a spus şeful diplomaţiei de la Bucureşti.
 "În ceea ce ne priveşte, poziţia noastră faţă de Republică Moldova constă în susţinerea integrării europene, ţinând cont de voinţa politică în acest sens din partea Chişinăului (şi ...) despre alegerea liberă a populaţiei Republicii Moldova", iar,"indiferent cum va fi această alegere, avem cu toţii obligaţia să respectăm această opţiune", a adăugat el.
"Iată încă un motiv pentru care nu trebuie să se vorbească de «românizare»", a conchis Corlăţean.

Mariana Câmpeanu : Absolvenţii care nu au luat bacalaureatul pot primi indemnizaţie de şomaj de 250 de lei.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat măsurile pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă le poate lua în spijinul tinerilor absolvenţi.
Potrivit legii, absolvenţii au 60 de zile să se înregistreze la agenţia de ocupare din judeţul în care locuiesc, pentru a putea beneficia, timp de şase luni, de o indemnizaţie de şomaj care reprezintă 50 la sută în indicatorul de referinţă, adică 250 de lei, dar şi de unele măsuri active, precum servicii de mediere şi consiliere. Ministrul Mariana Câmpeanu a amintit şi de programul prin care angajatorii pot primi subvenţii dacă angajează absolvenţi de orice formă de învăţământ. Aceste subvenţii se pot acorda pentru 12 sau 18 luni, dacă tânărul angajat are şi handicap, valoarea lor variind în funcţie de nivelul de pregătire al absolventului: 500 de lei pe lună pentru nivel de şcoală primară sau gimnazială, 600 de lei pentru absolvenţi de liceu sau postliceală şi 700 de lei pe lună pentru cei care au terminat o formă de învăţământ universitar. De asemenea, legea permite acordarea unor prime de încadrare absolvenţilor care reuşesc să îşi găsească un loc de muncă.

Iuliu Winkler : UDMR, nemulţumită de consultarea publică pe tema Acordului de parteneriat cu UE.

Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Deva, că UDMR este nemulţumită de modul în care se desfăşoară dezbaterea şi consultarea publică pe tema Acordului de parteneriat care se va încheia între România şi UE pentru perioada 2014-2020.
"UDMR este nemulţumită de acest dialog şi de dezbaterea pentru stabilirea priorităţilor din acest acord. (…) În cadrul acestui dialog, UDMR a transmis Ministerului Afacerilor Europene propunerile noastre înglobate în Planul de dezvoltare Transilvania 2020, dar nici până acum nu am primit vreun răspuns", a afirmat Winkler, care a adăugat că, din cauza acestui formalism, dar şi a lipsei de capacitate administrativă, Ministerul Fondurilor Europene ar putea eşua din nou în tentativa de se prezentă cu un proiect de acord viabil în faţa Comisiei Europene (CE).
"Acordul de parteneriat este un instrument nou şi va include priorităţile de investiţii ale fiecărui stat membru pentru următorii şapte ani, astfel încât acestea să susţină obiectivele Strategiei Europa 2020, iar priorităţile statelor membre să fie armonizate la nivelul UE. Ideea este că toate statele membre, împreună cu CE, vor avea, fiecare, prin acest acord, o relaţie contractuală clară, care să sprijine înfăptuirea Strategiei Europa 2020. (…) Practic, situaţia este similară cu a unei bărci în care se află 28 de vâslaşi. Dacă unul singur vâsleşte în sens contrar, barca se învârte în cerc", a explicat Winkler.
 El a amintit că au fost deja trimise două variante preliminare ale acestui acord la Comisie, care au generat din partea Bruxelles-ului "opinii devastatoare".
"Documentul de poziţie al CE, care de altfel e un document public, este o lectură interesantă, cu privire la aprecierile pe marginea propunerilor României. (…) Dialogul formal a dus la o slabă calitate a propunerilor trimise la Bruxelles. Mai mult, există chiar propuneri care se bat cap în cap", a spus Winkler.

Daniel Constantin: Nu a fost o ceartă cu PNL. USL produce rezultate guvernamentale şi asta e cel mai important.


Liderul PC, Daniel Constantin a fost prezent, ieri, la Târgovişte, unde a participat la semnarea contractelor de finanţare din ultima sesiune pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

"Oamenii sunt mai puţin interesaţi de ce se întâmplă în interiorul USL, de cearta dintre PNL ... eu vreau să vă mărturisesc că nici nu a fost o ceartă cu PNL. Pur şi simplu a fost o constatare şi nimic mai mult. Nu ne-am aşezat la masă să ne certăm, să discutăm, să dezbatem. Nu. Pur şi simplu a fost o constatare, un regret şi, în acelaşi timp, o satisfacţie că funcţionează USL-ul prin rezultate. Funcţionează USL-ul. USL produce rezultate guvernamentale şi asta e cel mai important. Şi miniştrii liberali au rezultate foarte bune, aşa cum aţi văzut proiecte care se implementează, cred că şi miniştrii conservatori au rezultate foarte bune şi miniştrii social-democraţi au rezultate foarte bune", a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele PC, Daniel Constantin.

Haralambie Vochiţoiu : Predoiu, personaj politic interesant.



Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a salutat, intrarea în politică a fostului ministrul al Justiţiei Cătălin Predoiu : "Are însă o problemă, este prea prieten cu toată lumea. Trece graniţele unui partid politic. Este o apariţie interesantă pe scena politică", a opinat liderul grupului PPDD din Senat.




Lucian Vlădescu :  Demisie de la conducerea Autorităţii pentru Achiziţiile Publice.

Lucian Dan Vlădescu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), au declarat  surse oficiale.
Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de către premierul Victor Ponta, care a precizat că şeful ANRMAP a demisionat din motive personale.
Vlădescu se afla la conducerea ANRMAP din luna mai a anului trecut, fiind numit imediat după instalarea Guvernului USL.
Conducerea ANRMAP va fi preluată de către Bogdan Dobrin, până în prezent director în cadrul autorităţii. Decizia de înlocuire a fost deja semnată de premierul Victor Ponta, au arătat sursele.
Persoanele cărora le este imputată insolvenţa firmei ar putea plăti din avere datoriile.

Gabriel Smarandache : Nu voi demisiona.

Managerul Spitalului "Marie Curie", Gabriel Smarandache, a declarat astăzi, că nu va demisiona, "din bună-credinţă, şi nu din lipsă de bun-simţ", pentru că nu are ce să-şi reproşeze ca director, răspunzând ministrului Sănătăţii, care i-a cerut să renunţe la funcţie, altfel îl demite.
 "Ocup acest post în urma unui concurs, nu sunt afiliat politic, singura mea afiliere este la profesia de medic, fiind dintre cei care au profesat atât în ţară, cât şi în străinătate. În cele din urmă am ales să lucrez în România. Din bună-credinţă, şi nu din lipsă de bun-simţ, pentru că nu am ce să-mi reproşez că director de spital, nu voi demisiona", a spus managerul Spitalului "Marie Curie", Gabriel Smarandache.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că i-a cerut managerului Spitalului "Marie Curie" din Capitală, Gabriel Smarandache, să-şi înainteze demisia până marţi, altfel îl va demite, apreciind că managementul acestei unităţi este "sub orice critică". El a precizat că dacă managerul spitalului "va avea bun-simţ, îşi va da demisia", dacă nu, va trebui să îl demită.

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, l-a demis pe directorul Spitalui "Marie Curie", Gabriel Smarandache. Decizia a fost luată după ce şeful de la Sănătate a constatat o serie de nereguli în privinţa managementului unităţii sanitare, a precizat Nicolăescu în cadrul unei conferinţe de presă. "Trebuia demis mult mai demult. Ceea ce facem azi este un lucru corect", a spus ministrul.
"Comisia de evaluare a găsit o serie de inarventeţe în ceea ce priveşte felul în care a fost condus Spitalul Marie Curie.
"Aduci asistenţi medicali şi doctori în aceste secţii, dar după câteva luni în care nu faci nimic doctorii pleacă, iar asistentele sunt mutate în alte secţii. Asta înseamnă dezinteres total", a declarat Nicolăescu.

Evaziune fiscală : Angajaţi şi şefi de sucursale BCR Asigurări de Viaţă .

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, nouă filiale ale BCR Asigurări de Viaţă au fost percheziţionate, marţi, de procurorii DIICOT şi de poliţişti, fiind ridicaţi, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcţionari, dintre care cinci cu funcţii de conducere, respectiv un director din Bucureşti şi patru directori zonali.
Sursele citate au precizat pentru MEDIAFAX că două dintre filialele la care au fost făcute percheziţii sunt din Bucureşti şi câte una din Bihor, Cluj, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Sibiu şi Vaslui.
Conform surselor citate, alături de cei 21 de funcţionari ai BCR Asigurări de Viaţă au fost ridicaţi şi 23 de administratori ai unor societăţi comerciale.
Un număr de 166 de percheziţii au loc, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viaţă, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.

ASF  : Şoferii păgubiţi primesc între 25 şi 40 la sută din costurile reparaţiei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Astra clarificări privind modul în care soluţionează dosarele de daună RCA înainte de anunţul unei asociaţii auto, ASSAI, care susţine că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai companiei de asigurări primesc între 25 şi 40% din costurile reparaţiilor.
Independent de sesizarea ASSAI, ASF informează publicul că a solicitat deja clarificări de la Astra Asigurări în privinţa modului în care înţelege să instrumenteze dosarele de daună, societatea aflându-se încă în termenul de răspuns pentru aceste clarificări. În funcţie de calitatea, obiectivitatea şi legalitatea acestor clarificări, autoritatea poate face demersuri de verificare a modului în care Astra înţelege să îi despăgubească pe cei care fac obiectul dosarelor de daună", se arată într-un comunicat transmis de ASF. Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) susţine că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai Astra Asigurări, cel mai mare asigurător în 2012, primesc de la companie o sumă care reprezintă între 25 şi 40% din costurile reparaţiei autovehiculului avariat.
"În urmă cu câteva luni, Astra a introdus un nou sistem de despăgubire prin care clientul păgubit RCA este pus în imposibilitatea de a-şi efectua reparaţia maşinii avariate într-un service auto. În loc să achite costurile de reparaţie ale maşinii avariate într-un accident în care păgubitul RCA este nevinovat, acestuia îi este virată în contul său ori într-un cont deschis de către Astra Asigurări pentru client, fără consimţământul clientului, o sumă (...) care reprezintă între 25 - 40% din costurile reale ale reparaţiei maşinii, iar păgubitul RCA este anunţat prin SMS că a fost despăgubit", se arată într-un comunicat al ASSAI.

EnergoBit sistează dezvoltarea de proiecte fotovoltaice.

Grupul de inginerie energetică EnergoBit din Cluj-Napoca a sistat investiţiile în construcţia de parcuri de producţie a energiei fotovoltaice, din cauza modificării legislaţiei în domeniu, a declarat Ştefan Gadola, unul dintre fondatorii grupului.
 "Percepţia noastră este că prin noua legislaţie se doreşte stoparea unor astfel de investiţii. Noi nu ne putem opune. Sunt riscuri prea mari", a afirmat Gadola.
El a mai spus că EnergoBit intenţiona să dezvolte mai multe parcuri fotovoltaice, puse acum "pe hold, dar fără mari speranţe", şi că va căuta alte oportunităţi în România.
Potrivit ordonanţei de urgenţă, energia eoliană va primi, în perioada respectivă, un certificat verde, în loc de două, iar energia fotovoltaică va primi patru în loc de şase. Totodată, energia produsă în centrale fotovoltaice situate pe terenuri agricole nu mai primesc certificate verz
Asociaţiile companiilor din domeniu au avertizat de mai multe ori că modificarea legislaţiei va determina oprirea unor investiţii în producţia de energie regenerabilă, estimate la peste 3 miliarde de euro.

BCE : Consolidarea fiscală în zona euro este inevitabilă.

Consolidarea fiscală este inevitabilă în zona euro, pentru că altfel costurile de împrumut ale statelor membre vor creşte, a declarat, luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.
BCE a transmis în mode repetat că banca nu poate substitui reformele şi consolidarea fiscală de care sunt responsabile guvernele, a declarat şeful băncii centrale, adăugând, însă, că procesul de consolidare ar trebui să aibă impact negativ minim asupra creşterii economice.
Draghi a reiterat luni că o schimbare a politicii de sprijinire a economiei este "îndepărtată", urmând că dobânzile practicate de BCE să rămână la nivelurile actuale sau să fie reduse mai mult dacă devine necesar.

KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa

Compania petrolieră de stat din Kazahstan, KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, vrea să se extindă agresiv în Europa pe piaţa de distribuţie de carburanţi şi vânzare cu amănuntul, vizând pentru început benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în Ucraina şi Turcia.
 "Ne extindem pe plan internaţional, de la sondă la volan", a declarat prim-vicepreşedintele KazMunaiGaz (KMG), Daniyar Berlibayev, într-un interviu acordat Financial Times la Astana.
KMG a devenit principalul vehicul al statului kazah, în campania de a-şi asigura o mai mare influenţă asupra industriei locale a hidrocarburilor.
Expansiunea rapidă a companiei reflectă ascensiunea "naţionalismului resurselor" în rândul marilor state producătoare de petrol în ultimul deceniu, pe fondul creşterii preţurilor odată cu cererea tot mai ridicată din Asia, notează FT.
În ultimii ani, KMG şi-a făcut loc în consorţiile internaţionale care dezvoltă două zăcăminte uriaşe, respectiv Kaşagan, cel mai mare proiect offshore din Marea Caspică, şi Karachaganak.
KMG a preluat în 2007 grupul Rompetrol, care deţine două rafinării în România şi benzinării în şapte state europene. Rafinăriile, Petromidia şi Vega Ploieşti, au fost modernizate între timp pentru a produce carburanţi Euro-5.

Grecia :  O nouă tranşă de 3 miliarde euro.


Guvernul elen va primi 2,5 miliarde euro în luna iulie, iar restul sumei în octombrie, dacă premierul Antonis Sămăraş va reuşi să-şi respecte promisiunile în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor statului şi reformele economice în pofida tensiunilor din coaliţia de guvernare, transmite Bloomberg.
Grecia va recupera de asemenea 2 miliarde euro din profiturile obţinute de băncile centrale pe obligaţiunile guvernamentale elene şi va primi alte 1,8 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional.
Statele din zona euro, în frunte cu Germania, continuă să menţină Grecia pe linia de plutire. UE nu este dispusă să accepte falimentul Greciei şi ieşirea ţării din zona euro, însă finanţarea externă este distribuită în tranşe minime, pentru a evita deranjarea electoratului din statele-creditor.

Egipt : Demisii în lanţ la postul de televiziune Al-Jazeera.

 "Unii colaboratori noi ai biroului Al-Jazeera-Mobasher (postul direct al grupului) din Egipt, care au propria părere cu privire la situaţia din Egipt, au decis să părăsească postul de televiziune", a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.
Al-Jazeera este criticată de o parte a opiniei publice din Egipt, precum şi în alte ţări din Primăvara Arabă, pentru linia sa editorială, considerată favorabilă islamiştilor.
Această demisie intervine în timp ce televiziunea urmăreşte îndeaproape evenimentele care au condus la demiterea preşedintelui egiptean, islamistul Mohamed Morsi, de către armată.
Oficialul a apreciat că demisionarii, al căror număr nu l-a precizat, "nu s-au adaptat liniei editoriale a Al-Jazeera, care refuză să se supună presiunilor şi care continuă să acopere evenimentele cu profesionalism, făcând abstracţie de putere".
De la înfiinţarea sa, la sfârşitul lui 1996, Al-Jazeera a fost o tribună pentru contestatarii regimurilor autoritare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Finanţată de bogatul emirat Qatar, televiziunea se laudă că a contribuit la Primăvara Arabă, transmiţând în direct manifestaţiile.
Criticii săi consideră însă linia sa editorială prea favorabilă islamiştilor ajunşi la putere după Primăvara Arabă, între care Fraţii Musulmani din Egipt.

ŞTIRI METEO

MIERCURI 10  IULIE  2013.

Vremea va fi în general instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte unde, mai ales în cursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtã durată ale vântului. Vor fi posibile căderi de grindină şi cantităţi de apă izolat mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat, mai ales după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 22 de grade pe litoral. Presiunea atmosferică va continua să scadă.

PERSONALITĂŢI

LA MULŢI ANI!

Margareta Pâslaru

 

Margareta Pâslaru (n. 9 iulie 1943, București) este o cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, folclor, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. A scris cartea „Eu și Timpul”
Eleva Margareta Pâslaru a debutat în muzică ușoară la Casa de Cultură Grivița Roșie în 1958, acompaniată de Paul Ghentzer. Prima apariție în public, la vârsta de 4 ani și jumătate, a avut loc pe scena Operei în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini.





După o carieră de excepție, Margareta Pâslaru a fost sărbătorita la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversării a 50 de ani de la debutul său. Anul 2010 i-a adus artistei cu multiple valențe „Trofeul Electrecord“ la împlinirea unei jumătăți de secol de la prima înregistrare discografică.
Descoperită de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov "Toată lumea face sport" dedicată câștigătorilor români la Olimpiada de la Roma. Margareta a interpretat cu acea ocazie „Piccolissima serenata“ în limba italiană; în studio mai apar: Coca Andronescu, Trio Grigoriu și Mircea Albulescu. În următoarea emisiune, în duet cu Marina Voica, lansează versiunea românească a piesei "Pe aripa vântului". În 1961 Margareta Pâslaru obține Premiul I la faza orășenească a celui de-al VI-lea concurs al artiștilor amatori din raionul Grivița Roșie.
Impresionat de timbrul aparte al Margaretei, tânărul George Grigoriu din „Trio Grigoriu“, compune special pentru ea, în 1959, „Chemarea mării“ (numit de public "Și-n apa mării"). În interpretarea originală a talentatei cântărețe, piesa devine mare șlagăr la Radio România. Ca urmare a succesului, în 1960 și Casa de Discuri Electrecord înregistrează cântecul pe primul disc al Margaretei, nr.3002, care bate recordul vânzărilor de muzică ușoară în anul următor. Discul de Aur primit în 1968 o catapultează la Cannes în 1969 unde i se decernează Trofeul M.I.D.E.M. și apare pe aceeași scenă cu Ginette Reno, James Last, Tunes Dizzeie, Muslim Magomaev, Patty Pravo, Jaffa Jarkoni, Juan Manuel Serrat, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Udo Jurgens, Adriano Celentano.
A studiat: pian, balet, pictură, cursul de perfecționare de pe lângă Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (Ministerul Culturii) clasa Camelia Dăscălescu.

LA MULŢI ANI!

Angela Similea

Ioana Angela Similea, cunoscută publicului sub numele Angela Similea (n. 9 iulie 1946, 1 Decembrie, Ilfov, România) este o cântăreață româncă de muzică ușoară, cu stil interpretativ propriu, de mare succes în anii '70 - '80 ai secolului al XX-lea. Născută pe 9 iulie 1946 în comună 1 Decembrie, Ilfov, România, Angela Similea a fost cel mai mare din cei trei copii ai cuplului Petre și Gherghina Similea, având doi frați mai mici.[2] Atracția față de muzică și-a manifestat-o încă din copilărie, când, deși foarte timidă, obișnuia să cânte atunci când călătorea cu tramvaiul, spre neplăcerea mamei sale, care încerca mereu să o facă să se oprească.[3] Că adolescentă, severitatea mamei, precum și faptul că nu o lăsa să iasă la ceai alături de prietenele ei i-a provocat un complex de inferioritate.  O mare influență în alegerea carierei de cântăreață a fost când a asistat pentru prima dată la un concert al Mariei Tănase. Totuși, din cauza refuzului categoric al mamei de a o lăsa să urmeze o carieră care nu-i oferea siguranță materială, spunându-i că trebuie să aibă o „meserie decentă”, a vrut să urmeze o facultate de medicină pentru a deveni medic pediatru.

În timpul liceului, profesorul de muzică Marin Teofil i-a descoperit talentul, îndrumând-o către compozitorul George Grigoriu, care conducea atunci ansamblul UTC. Acesta a stabilit că Angela Similea să ia lecții de canto cu Florica Orăscu, care a lucrat cu mulți alți interpreți din aceeași generație precum Aura Urziceanu, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu și Olimpia Panciu. Deoarece Florica Orăscu a considerat că viitoarea artistă avea o voce „prea cristalină” i-a recomandat să se apuce de fumat pentru a căpăta gravitate. După o perioadă relativ scurtă, vocea Angelei Similea s-a maturizat, coborând și devenind mai profundă. Începe să cânte în 1965 în mișcarea de amatori, afirmându-se în cadrul Festivalului artiștilor amatori, obținând locul III cu piesa „Câmpia sub lună” de V. Veselovski, obținând apoi premiul I la concursul Primăvara bucureșteană.
Primul succes îl obține odată cu premiul II de la Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, din 1970 când a obținut Cerbul de Argint. La televiziune debutează în cadrul emisiunii-concurs Emoții în premieră cu melodiile Așa ești tu și Guantanamera .

LA MULŢI ANI!

Mirabela Dauer

Mirabela Dauer, născută Mirabela Scorțaru, (n. 9 iulie 1947, București) este o cântăreață română de muzică ușoară. Mirabela Dauer este considerată de unii critici muzicali ca fiind cea mai bună voce feminină a muzicii pop românești din ultimii 30 de ani. Alături de Corina Chiriac și Angela Similea, Mirabela Dauer a fost una din cele mai frecvente și iubite prezențe pe scena muzicală și de divertisment TV din anii'70-'80.2 A lansat până în prezent 28 de albume.





În anul 1963 debutează alături de formația rock Roșu și Negru cu care interpreta în special melodii din repertoriul Ritei Pavone. Din 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu, corepetitori Marius Țeicu și Marius Popp. În 1970 se produce debutul la Televiziune în emisiunea "Tele-Top", unde a interpretat melodia "De când te-am întâlnit" compusă de Marius Țeicu. Mirabelă devine în scurt timp o prezență constantă a emisiunilor de televiziune. A interpretat melodiile compuse de: Marcel Dragomir, Marius Țeicu, Vasile Vasilache, Marian Nistor, Ionel Tudorache, Anton Șuteu, Temistocle Popăa Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Vasile Șirli, Mircea Drăgan etc. Începând cu 2004 colaborează cu interpretul de muzică ușoara Rareș Borlea (Raoul).

Alexandru Graur

Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani - d. 9 iulie 1988) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască.
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, fiind licențiat în filologie clasică și limba română (1922). Între 1924-1929 studiază la Paris, unde obține diplomă la École Pratique des Hautes Études și își susține doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indoeuropeană. Revenit la București, îmbrățișează activitatea didactică și, paralel, publică studii în diverse periodice. În anii 1941-1944, când, din cauza politicii antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtaţi din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 este încadrat în învățământul superior și va funcționa ca profesor la Universitatea din București până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultății de Filologie, iar între 1955-1974 este director al Editurii Academiei.
Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).
 Un articol despre virgulă, publicat de Alexandru Graur,  în ziarul Adevărul!






S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  9 IULIE ...........

Evenimente

1595: Scriitorul german Johannes Kepler a publicat lucrarea "Mysterium cosmographicum", în care menționează șase planete.
1877: S–a desfășurat prima ediție a Campionatului de tenis de la Wimbledon.
1900: Regina Victoria și-a dat consimțământul regal privitor la Actul de Constituție a Commonwealth-ului Australian.
1922: Johnny Weissmüller, înotător american de origine română, coboară sub 1 minut recordul mondial la 100 m liber (58.6 secunde).
1947: Consiliul de Miniștri hotărăște să remită secretarului general al Organizației Națiunilor Unite declarația de intrare a României în forul mondial și de aderare la Carta Națiunilor Unite.
1955: La această dată a fost citit, la Londra, în cadrul unei conferințe de presă, textul declarației ce punea bazele mișcării Pugwash (mișcare a oamenilor de știință pentru pace, dezarmare și securitate); inițiatorii mișcării au fost savanții Bertrand Russel și Albert Einstein, declarația fiind semnată de către Einstein înainte de 18 aprilie 1955, data morții sale.

S -a născut în............

    1800: Friedrich Gustav Jakob Henle, medic german (d. 1885)
    1834: Jan Neruda, poet ceh (d. 1891)
    1858: Franz Boas, antropologist german (d. 1942)
    1894: Piotr Kapița, fizician rus (d. 1984)
    1900: Alexandru Graur, lingvist român de etnie evreiască, membru al Academiei Române (d. 1988)
    1901: Barbara Cartland, scriitoare britanică (d. 2000)
    1926: Ben Mottelson, fizician danez de origine americană
    1937: David Hockney, pictor englez
    1943: Margareta Pâslaru, interpretă româncă de muzică ușoară, populară, actriță de teatru, film, compozitoare, textieră, realizatoare emisiuni TV şi radio
    1946: Angela Similea, interpretă româncă de muzică ușoară
    1947: Mirabela Dauer (Bela Scorțaru), interpretă româncă de muzică ușoară
    1956: Tom Hanks, actor american

Decese

    1441: Jan van Eyck, pictor flamand (n. 1390)
    1737: Gian Gastone de' Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1671)
    1797: Edmund Burke, filosof și om de stat englez (n. 1729)
    1856: Amedeo Avogadro, chimist italian (n. 1776)
    1880: Paul Broca, medic și anatomist francez (n. 1824)
    1932: King Camp Gillette, inventator american (n. 1885)
    1988: Alexandru Graur, lingvist român de etnie evreiască, membru al Academiei Române (n. 1900)
  
































Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More