Bine v -am regăsit prieteni!
Preşedintele Traian Băsescu: Decalajul de productivitate între SUA şi UE creşte continuu.
"Eu mă uit la o realitate, pe care dacă nu o cunoaştem, ne furăm singuri căciula. Uitaţi-vă la productivitatea UE în raport cu SUA. Nu reuşim, de 10 ani, să avem măcar într-un singur an creştere de productivitate egală cu creşterea SUA. Decalajul între noi şi SUA creşte continuu", a avertizat Băsescu. "Marea problemă este numărul de ore de muncă pe săptămână şi numărul de zile de lucru pe an. Aceasta este problema reală a UE. Constat că, dacă avem un strung la fel de performant în UE şi în SUA, strungul din SUA lucrează şi sâmbăta, iar strungul din UE se opreşte vineri la prânz. Strungul din SUA are 30 de zile de sărbători pe an, cel din Europa are 100 şi ceva de zile nelucrătoare, iar atunci nu ne putem compara, din punct de vedere al productivităţii, chiar dacă lucrăm cu aceleaşi echipamente", a argumentat şeful statului. (Interviu cotidian "Adevărul")
Judecătorii Cristi Danileț și Alina Ghica au fost revocați din CSM.
"Scandal pentru discutarea revocării judecătorilor Alina Ghica și Cristi Danileț. La ce s-a ajuns: Venit să asiste la ședința CSM, Bogdan Mateescu, președintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a rupt foile cu observațiile notate de judecătorul Cristi Danileț. Daniel Morar l-a criticat: "Este teatral gestul dvs de a rupe apărarea unui coleg!". Consiliul, amenințat cu desființarea, dacă nu pleacă cei doi revocați de adunările generale ale judecătorilor. Președinta Instanței Supreme critică asociațiile profesionale pentru lipsa de obiectivitate: "Nu v-am văzut vocali când judecătorii de la Supremă au fost puși la zid!" Stanciu a divulgat că, în data de 4 ianuarie, l-a votat pe judecătorul Mircea Aron pentru conducerea După o ședință cu scântei cei doi judecători au fost revocați.CSM are un nou vicepreședinte, în persoana judecătorului Adrian Bordea, singurul care a candidat pentru această funcție, după scandalul legat de candidaturile judecătorilor Alina Ghica și Cristi Danileț. Adrian Bordea a fost ales cu 16 voturi pentru și o abținere, a anunțat președintele CSM, Oana Schmidt -Hăineală. Înaintea alegerii noului vicepreşedinte al CSM, reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au cerut retragerea candidaturii judecătorului Adrian Bordea. Această cerere a provocat dispute aprinse în CSM, membrii Consiliului cerând reprezentanţilor AMR să-i lase să decidă pe cine își aleg vicepreședinte. Unul dintre magistraţii spectatori la şedinţa CSM i-a ameninţat pe membrii consiliului că dacă nu votează revocarea lui Dănileţ, CSM-ul va fi desfiinţat! Nici un membru CSM n-a taxat ameninţarea/şantaj. La ședința CSM a participat şi ministrul Justiției, Mona Pivniceru.
Cristi Danileţ : "Am fost amenințat cu revocarea încă din luna decembrie. Mi s-a spus că dacă voi vota altfel decât Secția de judecători, voi fi revocat"."Eu nu știu ce aşteptări are corpul electorilor altele decât cele din regulamente și legi. Mi se impută faptul că nu am aprobat transferuri ilegale. Am găsit hotărâri care nu sunt motivate în nici un fel. Cel mai dureros pentru mine este că adunările generale nu au știut ce să decidă. Voi demonstra că s-a votat revocarea mea cu încălcarea legii". "Sunt foarte multe neregularităţi în procedura de revocare a mea! Nu ştiu nici în ziua de azi pentru ce anume sunt revocat. AM înţeles de la un membru CSM dar şi de la nişte colegi că sunt sancţionat pentru votul pe care l-am dat în data de 4 ianuarie. Alţii spun că pentru că am ieşit astă-vară şi am criticat anumiţi politicieni sau analişti. Îmi asum întru totul acele poziţii, care sunt confirmate prin votul Plenului CSM de apărare a independenţei sistemului judiciar", a spus Danileţ. El a amintit că poziţiile lui au fost încurajate de Comisia de la Veneţia, de Comisia Europeană. "Nu am făcut nimic pentru care să-mi fie ruşine!"
Irina Begu : Calificare în optimile turneului WTA de la Acapulco.
Felicitări şi succes în continuare! Irina Begu (44 WTA), a patra favorită a turneului, a avut nevoie de 2 ore şi 17 minute pentru a trece de croată, la capătul unei întâlniri în care au abundat erorile (9 duble greşeli Tomljanovic, 11 Begu).
Irina va juca în turul secund cu învingătoarea din meciul care le opune pe Mandy Minella (Luxemburg) şi Silvia Soler-Espinosa
(Spania).
Victor Hănescu : Calificare în optimile turneului ATP de la Dubai.
Felicitări şi succes în continuare! Tenismanul Victor Hănescu s-a calificat marţi în optimile de finală ale turneului ATP de la Dubai, dotat cu premii de 1.785.500 dolari, profitând de abandonul australianului Bernard Tomic la scorul de 3-2 pentru român.PDL a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri".
Parlamentarii PDL au depus marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri", referitoare la situaţia combinatului Oltchim.În moţiune, PDL cere ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi celui al Economiei, Varujan Vosganian, să-şi asume responsabilitatea pentru starea în care a ajuns combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea şi, de asemenea, solicită premierului Victor Ponta să-şi ceară public scuze pentru situaţia de la Oltchim.
Anunţul în plen a fost făcut de viceliderul grupului PDL de la Cameră, Tinel Gheorghe.
Crin Antonescu : Discuţie cu premierul olandez Mark Rutte despre aderarea României la Schengen.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat, ieri, împreună cu ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David , la Reuniunea Liderilor Liberali Europeni, care a avut loc la Amsterdam. Reuniunea a avut loc la invitaţia primului-ministru olandez, Mark Rutte, participând vicepremierul britanic şi vicecancelarul german, comisari europeni şi miniştri liberali, se arată în comunicatul transmis de PNL.Cu acest prilej, preşedintele PNL a avut întâlniri bilaterale cu premierul Olandei, Mark Rutte - preşedintele Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie, vicepremierul britanic Nick Clegg - preşedintele Partidului Liberal-Democrat din Marea Britanie şi Artur Mas i Gavarró, preşedintele Guvernului Cataluniei. Pe de altă parte, Crin Antonescu a avut o întrevedere şi cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer. "Preşedintele PNL a discutat cu premierul olandez, Mark Rutte, despre problematica aderării României la Spaţiul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare. În acest context, Antonescu i-a prezentat lui Rutte progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, primind de la oficialul olandez asigurări că Olanda va face evaluarea obiectivă a acestor progrese", se menţionează în comunicat.Victor Ponta: Înfiinţarea Companiei pentru Autostrăzi va fi discutată, miercuri, în Guvern.
"Nominalizarea şefilor la companii se face de către AGA şi CA. Ceea ce pot să vă spun este că am discutat cu domnul ministru Şova şi s-ar putea ca miercuri chiar să fie în primă lectură actul normativ prin care să înfiinţăm nouă companie doar pentru autostrăzi, după care CNADNR se întoarce la Transporturi" , a declarat Ponta.
PSD: Congres în aprilie 2013 hanescu,begu
Congresul PSD va avea loc în perioada 19-20 aprilie, în Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa a circa 4.000 de delegaţi, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cătălin Ivan.
Mircea Duşa: Mă duc la Miercurea Ciuc să văd dacă mai am dreptul să vorbesc limba română.
"O obrăznicie fără margini a primarului din Miercurea Ciuc. Nu este posibil ca un asemenea discurs să fie adus în dezbătarea publică, un discurs care mi se pare că se auzea doar pe vremea lui Hitler. De altfel, primarul din Miercurea Ciuc, folosind asemenea invective la adresa românilor, dar şi a maghiarilor din Harghita, deopotrivă, nu face altceva decât să îi învrăjbească unii împotriva celorlaţi", a spus Duşa, care este şi deputat de Harghita."Voi veni la Miercurea Ciuc zilele următoare, să văd dacă mai am dreptul să mai vorbesc limba română sau poate ca să ajung acolo am nevoie de paşaport. Noroc că am un paşaport diplomatic. Îmi aduc aminte că astfel de gesturi au mai existat atunci când o persoană, căreia nu vreau să-i rostesc numele pentru că este neimportantă, interzicea ca Eminescu şi subsemnatul să avem acces în Miercurea Ciuc. Într-o lume normală şi într-o Românie a anului 2013 nu cred că pot fi folosite asemenea discursuri. Cu calmul şi responsabilitatea necesară, fac apel la primarul din Miercurea Ciuc să îşi vadă de problemele administrative ale municipiului şi să nu mai comită astfel de gesturi" , a conchis Mircea Dusă.
Topul celor mai nesigure state din UE.
După cum e de aşteptat, cea mai nesigură ţară din UE este în acest moment Grecia. Obligaţiunile guvernamentale ale Greciei au înregistrat o dobândă medie de 11,1% în luna ianuarie. A doua poziţie este ocupată de Cipru, statul cipriot fiind considerat riscant din cauza contaminării elene, băncile din Cipru fiind dominate de capitalul grec. Din nefericire, România se plasează printre fruntaşi. Împrumuturile României s-au realizat la o dobândă medie de 5,9%, ceea ce ne plasează la locul 5 în UE în topul celor mai nesigure ţări europene!
Italia: Rezultatul alegerilor îngrijorează presa italiană.
Cel mai important ziar din peninsulă, Îl Corriere della Sera, vorbeşte despre un "vot-şoc" şi un Parlament "fără majoritate", deoarece, deşi coaliţiile de centru şi de stânga au obţinut o victorie la limită în Camera Deputaţilor în faţa coaliţiei de dreapta a lui Berlusconi, acestea se află foarte de parte (cu 113 mandate) de o majoritate absolută (de 158 de mandate) în Senat.La Repubblica scrie despre o "Italie neguvernabilă", evocând "revenirea puternică a lui Berlusconi", prezentat ca "terminat" după plecarea sa de la guvernare, în noiembrie 2011, şi "eşecul lui Monti", care s-a lansat în politică la sfârşitul lui decembrie, la conducerea unei mişcări ambiţioase a unui "nou centru".
"În ruine subzistă un Parlament dificil de guvernat şi un electorat foarte inflamabil" , apreciază ziarul într-un editorial publicat pe prima pagină.
România : Numărul falimentelor a crescut cu 18% în 2012.
Potrivit studiului Coface, faţă de 2010, situaţia este şi mai gravă, creşterea insolvenţelor fiind de 20%. În total, aproape 25.000 de firme au intrat în faliment anul trecut.Cele mai afectate zone sunt cele de sud-est, sud şi nord-vest. La polul opus, regiunile cu cele mai puţine insolvenţe în 2012 au fost Bucureşti şi nord-est. 2012 a fost primul an după 2008 care a înregistrat o creştere mai rapidă a numărului insolvenţelor decât cea a firmelor nou îmatriculate.
România : Noi rezerve de uraniu.
România este singura ţară din Europa şi printre puţinele din lume care deţin rezerve de uraniu. Zăcământul de la Suceava, singurul din care se exploatează uraniu în prezent este însă pe sfârşite, după cum se arată în strategia energetică a ţării. Problema este cu atât importantă cu cât cele două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă se plasează pe locul trei în rândul producătorilor de energie din ţară. Statul intenţionează să construiască alte două reactoare de aceeaşi capacitate, aşa că necesarul de uraniu se va dubla odată cu punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4. "La sfârşitul anului trecut, noi în comisia interministerială am prezentat şi s-a şi avizat o investiţie amplă de mare importanţă pt strategia energetică a României, respectiv punerea în exploatare a zăcământului din Carpaţii Orientali, respectiv zăcământul de la Tulgheş şi construirea a două fabrici de procesare, una de preparare şi cealaltă de rafinare" decară Ioan Moraru, director general, Compania Naţională a Uraniului.Târgovişte : Mechel Târgovişte a intrat oficial în faliment.
În data de 22 februarie, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea Mechel Târgovişte de reorganizare şi a deschis procedura generală de insolvenţă a companiei. Acţiunile Mechel Târgovişte au fost suspendate luni, începând cu ora 9.30, de la tranzacţionare pe Bursă de Valori Bucureşti, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă, conform anunţului transmis BVB. La începutul acestei săptămâni a fost făcută publică informaţia potrivit căreia Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari (230 de lei), companiei româneşti Nikarom SRL. Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.CNA : Interzicerea difuzării imaginilor cu bătăi între minori filmate în şcoli.
Televiziunile nu vor mai putea difuza imagini cu bătăi între minori, în şcoli, şi nu vor mai putea comunica adresa paginii de internet pe care sunt postate asemenea imagini, potrivit unei prevederi a unui proiect de Decizie de modificare şi completare a Codului audiovizualului, adoptată de CNA.Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în şedinţa de astăzi.
Proiectul de Decizie mai prevede că "secvenţele violente din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului".
Remus Pricopie: Procedurile de înscriere în clasa pregătitoare vor fi simplificate.
"Părinţii vor avea din start două opţiuni, în sensul că locul corespunzător circumscripţiei va fi rezervat, astfel încât părintele să nu-şi pună problema că dacă încearcă să-şi dea copilul la o altă şcoală sau într-o altă locaţie pierde locul din propria circumscripţie. (...) Am stabilit că Ministerul Educaţiei împreună cu inspectoratele şcolare vor face un recensământ cât mai aproape de realitate, apoi vom stabili exact cum procedăm. Anul acesta avem mai multe situaţii, nu este doar înscrierea la clasa pregătitoare, sunt şi ceilalţi copii care nu au fost daţi de părinţi în clasa pregătitoare pentru că nu ştiau ce se întâmplă acolo şi i-au menţinut în grupa mare. Acum trebuie să găsim o modalitate prin care aceşti copii să treacă în clasa întâi. Am discutat cu inspectorii şcolari şi am insistat pe ideea de dialog, pentru că multe dintre problemele de anul trecut au apărut pentru că pur şi simplu nimeni nu a stat de vorbă cu nimeni", a spus Pricopie exprimându-şi speranţa că 99% dintre problemele care ar putea să apară la înscrierea în clasa pregătitoare vor fi rezolvate din prima etapă.Referitor la sănătatea elevilor, ministrul a spus: "Eu cred că este important să ne preocupe câtă matematică ştie un elev sau câtă literatură cunoaşte un elev, dar mult mai important sau aş spune pe primul loc este nivelul de sănătate al acelui elev. În afara orelor de educaţie fizică şi sport va trebui să (...) întărim dimensiunea educaţiei pentru sănătate şi, o altă componentă, educaţia pentru risc. Dacă reuşim să securizăm aceste trei componente - dezvoltarea armonioasă, alimentaţia sănătoasă şi conştientizarea riscurilor care apar odată cu înaintarea în vârstă a copiilor, apoi putem să ne uităm şi la testele PISA şi să vedem cum stăm cu matematica şi româna", a susţinut Remus Pricopie.
ŞTIRI METEO.
Miercuri 27 februarie 2013.
În ţară.Vremea se va răci uşor în majoritatea zonelor, iar în jumătatea de sud a ţării va fi în general închisă, cu precipitaţii pe arii extinse ziua, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade, iar cele minime între -14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat. Spre dimineaţă, izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va fi în uşoară creştere.
Bucureşti.
Vremea se va menţine închisă îndeosebi în timpul zilei, când vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. Presiunea atmosferică va fi în uşoară creştere.
La munte.
Vremea se va răci uşor şi va fi închisã în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse îndeosebi ziua. În restul zonelor montane cerul se va degaja treptat, iar ninsorile se vor semnala doar izolat, la începutul intervalului. Vântul va prezenta unele intensificări îndeosebi pe creşte.
CURIOZITĂŢI.
Cea mai înaltă clădire din lume.Burj Khalifa, denumit anterior Burj Dubai , este un zgârie-nori din Dubai, cea mai înaltă clădire (structură arhitectonică) construită vreodată de om, măsurând 828 m înălțime. Construcția a început la 21 septembrie 2004, exteriorul fiind finalizat la 1 octombrie 2009; clădirea a fost inaugurată oficial la data de 4 ianuarie 2010. Costurile totale ale proiectului au fost de 1,4 miliarde de dolari.
Imagini din România - Maramureş.
S - A ÎNTÂMPLAT ÎN 26 FEBRUARIE..........
1802 - S-a născut Victor Hugo, scriitor francez, teoretician al romanului (m.23.05.1885).
1834 - A murit Alois (Aloys) Senefelder, inventatorul german al procedeului „litografiere” (1796) (n.06.11.1771).
1866 - Încep lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene, convocată pentru a discuta problema Principatelor Unite, a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Al. I. Cuza.
1891 - S-a înfiinţat Societatea Arhitecţilor Români.
1925 - S-a născut Nicolae Dinculeanu, matematician, profesor, stabilit în SUA din 1975
1926 - S-a născut istoricul Gheorghe Platon, membru al Academiei Române, membru fondator al Fundaţiilor "Nicolae Iorga", "Nicolae Titulescu", "A.D.Xenopol".
1927 - Înfiinţarea, la Bucureşti, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică.
1940 - S-a născut actorul Alexandru Repan.
1952 - Winston Churchill anunţă că Marea Britanie posedă bomba atomică.
1954 - S-a născut Michael Bolton, cântăreţ şi compozitor american.
1962 - A murit istoricul Silviu Dragomir, membru al Academiei Române (n.13.03.1888).
1991 - Este dat publicităţii Raportul OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Se specifică faptul că guvernele ţărilor membre ale acestei organizaţii ar putea fi nevoite să acorde noi ajutoare financiare României.
1993 - Crearea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).
1993 - La Braşov, se desfăşoară Congresul Partidului Naţional Liberal. Este ales ca preşedinte Mircea Ionescu-Quintus.
1999 - România participă la reuniunea de constituire a forţei de pace, de garantare a eventualei reglementări politice din Kosovo (KFOR). La reuniune, care a avut loc la Cartierul general al NATO din Europa, de la Mons (Belgia), au participat 12 ţări membre ale Alianţei. Baza Forţei se va afla în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM).