La multi ani domnule Neagu Djuvara

Azi domnul Neagu Djuvara implineste 96 de ani  ! Știe cineva  ? Sau " știrile " de ultima ora nu permit asta !

Domnul Neagu Djuvara este intr-adevar PNL  !



Neagu Djuvara (n. 18 august/S.N. 31 august 1916 stil nou, București) este un istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român.

Neagu Djuvara s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână^[1][2], așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari^[3][4]. Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit căpitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940)^[4]. A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa^[4].

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniștii preiau și acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații al exilului românesc (secretar general alComitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron^[5]; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor - asociat laUniversitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și a Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer^[6].

Neagu Djuvara a primit, marți, 30 Octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctoris Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Neagu Djuvara a publicat în principal despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.^[7]

Djuvara este un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioadele interbelică și comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, cum este de pildă teoria că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.^[8][9]

Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural "între orient și occident"^[10][11][12], caracterizând-o ca fiind "ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European"^[9], referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007 cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occdentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care o consideră dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.^[13]

Este de asemenea un critic al unei atitudini excesiv de favorabilă occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă precum și istoria ultimelor veacuri.^[9]

A mai scris despre ceea ce el numește "hegemonia americană" și premisele acesteia, analizând influența Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale și, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa și alte părți ale lumii ca un "război de șaptezeci și șapte de ani" care a avut loc pe parcursul veacului XX.^[14]

Neagu Djuvara este perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit ca Dracula sau Negru Vodă. Și-a publicat de asemeni și memoriile, istorisindu-și viața din exil la Paris și Niamey.^[15]

Deși unele dintre teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca "antiromânești" și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.

Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, "amator"^[9]. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

Lucrări publicate[modificare]

• Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940
• Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973
• Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris - Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză)
• Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995
• Aromânii: istorie, limbă, destin, ed. Fundației Culturale Române, 1996
• O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999
• Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001
• Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001
• De la Vlad Țepeș la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
• Scrisorile spătarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004
• Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004
• Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005
• Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești, Humanitas, 2007
• Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 - 1991), Humanitas, 2008
• Amintiri și povești mai deocheate, Humanitas, 2009
• Ce-au fost boierii mari în Țara Românească? Saga Grădiștenilor, Humanitas, 2010
• Există istorie adevărată?, Humanitas, 2012, ISBN 978-973-50-3333-0

Read More