Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările

duminică, 24 noiembrie 2013

24 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Speranţa este bucuria nestatornică născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, de realizarea căruia ne îndoim întrucâtva.."(Spinoza)

Puiu Haşotti : Mircea Geoană e singurul vinovat pentru realegerea lui Băsescu.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti îl acuză public pe Mircea Geoană, ca fiind "singurul vinovat" pentru realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu în 2009, solicitându-i să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă "în mod ilegal şi imoral", conform unei declaraţii. Puiu Haşotti a reacţionat la criticile aduse liberalilor de senatorul PSD, Mircea Geoană, la o reuniune organizată la Buzău.
"Îl acuz public pe Mircea Geoană că este singurul vinovat că Traian Băsescu a câştigat alegerile în 2009. Pentru Mircea Geoană, recunoştinţa faţă de PNL care l-a susţinut necondiţionat în 2009 în turul doi al alegerilor prezidenţiale este cea mai grea povară. Mircea Geoană înainte de a moraliza pe cineva din politică ar trebuie să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă în mod ilegal şi imoral", a susţinut Haşotti, într-o declaraţie făcută sâmbătă.

Vasile Blaga : PDL nu va vota bugetul pentru că este "fanariot" şi de "involuţie economică".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul nu va vota proiectul de buget în forma actuală, deoarece este un buget "fanariot", care nu este nici măcar unul de "subzistenţă", ci de "involuţie economică".

"Pentru prima dată după 23 de ani am văzut un lucru pe care nu l-am mai văzut: toată lumea este împotriva acestui buget. Pentru că nu se poate, pur şi simplu, să nu iei nicio măsură de creştere economică, să-ţi propui să aduni 5 miliarde de lei din noi taxe şi impozite şi un leu să nu bagi din aceştia în consum. Pentru că înţeleg că socialiştilor le convine, dar noilor socialişti din PNL nu înţeleg cum le convine să nu ia nicio măsură de creştere economică", a spus Blaga.

"Nu acceptă nimic, deşi noi am avut discuţii cu dânşii. Am propus 1.300 de amendamente şi de data asta sunt amendamente de fond (…) Nu au acceptat absolut nimic. Ce să accepte? Ei măresc salariul minim pe economie la 850 de la 1 ianuarie, dar iluzoriu, vor spune că vor reduce cu 5 puncte procentuale CAS-ul în iulie. Nu vor reduce pentru că nu vor avea încasări. Vor începe rectificările din iulie, pentru că nu îţi dă altfel voie legea, tot în minus, şi în situaţia aceasta ce vor face angajatorii, în situaţia în care din nou creşti presiunea pe forţa de muncă, vor restructura şi vor da oameni afară ca să poată trăi afacerea. Oficial, sunt 77.000 de locuri de muncă mai puţin ca anul trecut, oficial 111.000 de firme s-au închis de la începutul anului, deşi ei vorbeau de 1 milion de locuri de muncă", a spus Blaga.

Cătălin Predoiu a fost votat de 85,40% dintre membrii PDL din Olt.

Alegerile interne din cadrul PDL Dolj pentru desemnarea candidatului la funcţia de preşedinte al României au fost câştigate de prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, care, în urma numărării voturilor exprimate sâmbătă de democrat-liberalii doljeni, a obţinut 5.446 de voturi, reprezentând 85,40% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul lui Predoiu, Gheorghe Falcă, a fost votat la Dolj doar de 931 de membri PDL, ceea ce reprezintă 14,60 % din voturile valabil exprimate. Preşedintele PDL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a declarat astăzi, că la cele 12 secţii de votare organizate în judeţul Dolj - Craiova (două secţii de votare), Călăraşi, Castranova, Daneţi, Măceşu de Sus, Segarcea, Băileşti, Filiaşi, Predeşti, Pleniţa, Poiana Mare - s-au prezentat 6.461 de alegători dintr-un total de 8.400 de membri ai PDL Dolj, prezenţa la vot fiind de 76,92%.

'Votul de sâmbătă a fost precedat de o campanie internă, inclusiv de o dezbatere politică la care au participat cei doi candidaţi - Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă - care şi-au prezentat proiectele cu care au intrat în această competiţie. Totul s-a desfăşurat normal, membrii de partid au venit la vot şi l-au desemnat pe cel pe care ei l-au considerat a fi cel mai bun să îi reprezinte în cursa pentru Preşedinţia României. Este pentru prima dată în România când candidatul la prezidenţiale este ales direct de către membrii de partid, nu de către electori, nu de către aleşii locali, nu de către structurile de conducere ale partidului, ci de către toţi cei peste 300.000 de membri ai PDL. Aceasta este o dovadă clară a democraţiei interne a PDL, singurul partid care organizează o competiţie internă pentru alegerea unui candidat la Preşedinţia României', a spus Marian Jean Marinescu.

Mate Andras : UDMR a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pentru 2014.

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras, a declarat sâmbătă, la Cluj, că formaţiunea sa a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pe anul viitor, printre capitolele de finanţare vizate de acestea fiind şi Autostrada Transilvania.

"Propunerile noastre de modificare sunt axate îndeosebi pe sprijinirea instituţiilor descentralizate, finanţarea administraţiilor locale, respectiv construirea Autostrăzii Transilvania şi finanţarea serviciilor sociale", a spus Mate Andras, liderul UDMR Cluj.
Potrivit acestuia, adoptarea proiectului de buget pentru anul viitor înaintea promulgării Legii descentralizării 'este problematică', deoarece -spune el- un buget de stat poate fi eficient elaborat doar în condiţiile în care Guvernul prevede în acesta şi sumele necesare pentru plata instituţiilor şi competenţelor descentralizate.

 György Frunda : Nu cred că vom câştiga cu "Iniţiativa Cetăţenească" la tribunalul de la Luxemburg.

Liderul UDMR,  György Frunda,  nu crede că reprezentanţii Uniunii vor avea câştig de cauză la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, la care vor să conteste respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) pentru protecţia minorităţilor naţionale.
"Cred că nici la tribunalul de la Luxemburg nu vom câştiga. Că nu e de competenţa lor", a spus Frunda, sâmbătă, în faţa delegaţilor la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR de la Târgu Mureş.
"Eu am spus-o şi la Congresul UDMR, atunci când se strângeau semnături pentru această iniţiativă europeană: este un gest politic, este normal şi problema trebuie ţinută în gândirea politică. Dar pe competenţele actuale ale Uniunii Europene, potrivit Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană nu are astfel de competenţe. Şi de asta CE a respins această iniţiativă, adică nu a respins-o pe fond, nici nu a discutat-o, ci a spus că nu este de competenţa ei, nu o poate discuta. Această decizie a CE vor s-o atace UDMR şi FUEN la Tribunalul de la Luxemburg, care judecă procesele legate de interpretarea tratatelor. Cred că nu avem şanse, pentru că, dacă citim cu atenţie atribuţiile, nu este într-adevăr atribuţia CE", a declarat György Frunda.

"Ce trebuie făcut? Trebuie ca reprezentanţii noştri în PE, alţi membri ai PE să discute această problemă la nivelul grupurilor parlamentare, la nivelul comisiilor de specialitate, ca la o eventuală modificare a Tratatului de la Lisabona să se discute această problemă. Şi atunci se va putea rezolva şi ea, dar până atunci cred că locul în care aceste probleme pot şi trebuie discutate este Consiliul Europei, care are astfel de atribuţii şi care a dovedit în ultimii 15 ani, de când există tribunalul de la Strasbourg, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, că rezolvă astfel de probleme", a spus el.

Marius Sepi : Dacă ministrul Sănătăţii va decide să atace ca ilegală greva generală, o să lăsăm instanţa să se pronunţe.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat sâmbătă în legătură cu greva generală a salariaţilor din sectorul sanitar, că aceasta depinde de decizia ministrului Sănătăţii de a ataca sau nu în instanţă greva ca fiind ilegală.

"Dacă dânsul  va decide să atace ca ilegală greva în Sănătate, o să lăsăm instanţa să se pronunţe", a spus Sepi la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pe tema contractului colectiv de muncă. El a spus că pentru greva generală au fost strânse aproximativ 78.000 de semnături. Potrivit unei declaraţii a lui Marius Sepi din 14 noiembrie, sistemul sanitar va intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat. Ministrul Sănătăţii a declarat că greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar primă măsură ar fi sesizarea instanţei de judecată.  Referitor la contractul colectiv de muncă, oficialul Federaţiei Sanitas a spus că semnarea acestui document la nivel de sector are o importanţă deosebită, pentru a asigura o minimă protecţie pentru salariaţilor din sistemul sanitar.

"Am insistat să semnăm acest contract la nivel de sector, ca o minimă protecţie pentru salariaţi. Ştie toată ţara, România va trece printr-un proces de descentralizare, vrem să avem cât de cât o minimă protecţie pentru salariaţi, pentru că dacă vom rămâne la grupul de unităţi, domnul ministru sau Federaţia Sanitas va putea discuta doar contracte colective de muncă pe un grup restrâns şi nu pe tot sectorul", a punctat Sepi.

Roma : Conferinţă pe tema "Românii din Italia-Repere Identitare".

În capitala Italiei, sâmbătă, în Aulă Magna a Rectoratului Universităţii Roma 3, s-a desfăşurat conferinţa intitulată "Românii din Italia - Repere Identitare', la care au participat ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, Rectorul Universităţii Roma 3, Mario Panizza, şi Franco Pittau, coordonatorul Dosarului statistic asupra Imigraţiei, publicat în fiecare an de organizaţia catolică Caritas/Migrantes.
Evenimentul, organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi de Ambasada României în Italia, a avut ca obiectiv realizarea unui schimb de opinii şi informaţii de interes între autorităţile guvernamentale române şi italiene şi reprezentanţii comunităţii româneşti de pe întreg teritoriul Italiei. În cadrul conferinţei, participanţii au dezbătut tematici care vizează drepturile românilor din Italia în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene. A mai fost organizată o sesiune de lucru pe tema procedurilor de întocmire a proiectelor pentru finanţare din partea DPRRP, cu participarea unor experţi din cadrul acestei instituţii.
Ambasada României în Italia a încurajat participarea la conferinţă a liderilor de asociaţii româneşti din întreaga Peninsulă.
Salutându-i pe cei peste 150 de participanţi la conferinţă, reprezentanţi ai comunităţii româneşti din numeroase oraşe din Peninsulă, printre care Roma, Padova, Bologna, Florenţa, Milano şi Bari, ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge /din Partidul Democrat, PD, de centru-stânga/, le-a mulţumit organizatorilor şi a afirmat că românii formează cea mai mare comunitate străină din Italia şi cea care are un număr major de copii care frecventează şcolile din Peninsulă.
De asemenea, a declarat ministrul Kyenge, comunitatea românească este şi una dintre cele mai angajate pe piaţa muncii din Italia, acest lucru reprezentând "o valoare în plus', şi "una dintre comunităţile care pot vota şi care va trebui să înţeleagă mai bine, în viitor, importanţa participării politice'. Ca membri ai Uniunii Europene, "românii au drept de vot în Italia şi le cerem o participare completă, la toate nivelurile, inclusiv cel politic, instituţional şi cultural', a mai afirmat Cecile Kyenge.

Afganistan: Marea Adunare a aprobat tratatul de securitate cu SUA.

Loya Jirga, Marea Adunare tradiţională afgană, a aprobat duminică tratatul de securitate cu SUA şi i-a solicitat preşedintelui Hamid Karzai să promulge cât mai repede acest acord, în condiţiile în care preşedintele afgan intenţionează să amâne semnarea lui, în pofida insistenţelor Washingtonului, informează AFP.
Acest acord 'a fost aprobat de membrii Loya Jirga', a declarat Fazul Karim Imaq, vicepreşedinte al Marii Adunări, reunite de joi la Kabul. 'Joya Jirga îi cere preşedintelui să promulge acest acord până la sfârşitul lui 2013', a mai spus Imaq. Tratatul bilateral de securitate este menit să definească modalităţile unei prezenţe militare americane în Afganistan, după retragerea celor 75.000 de soldaţi ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/, la sfârşitul lui 2014. După luni de negocieri dificile, Kabulul şi Washingtonul au ajuns la un acord săptămâna aceasta cu privire la textul tratatului.

John Kerry  : Acordul dintre G6 şi Iran "va face lumea mai sigură".

Potrivit lui Kerry, acordul cu Iranul constituie 'o primă etapă', iar textul său 'nu spune că Iranul are dreptul la îmbogăţirea uraniului', chiar dacă unele comentarii au fost făcute în acest sens. Secretarul de stat american a venit cu această precizare după ce omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, a declarat că textul acordului încheiat la Geneva conţine 'o referinţă potrivit căreia îmbogăţirea uraniului va continua' în Iran.
"Iranul a acceptat să suspende îmbogăţirea uraniului la nivelul de 5%. Iranul a acceptat neutralizarea sau convertirea stocului său de uraniu îmbogăţit la 20%', a precizat secretarul de stat american.
"Speranţa noastră este ca acordul să-i permită Iranului să dezvolte un nou tip de relaţie cu Occidentul şi cu vecinii săi', a spus Kerry. 'Sunt încrezător, la fel cum este şi preşedintele Obama, că am făcut alegerea cea bună', a mai spus John Kerry.

ŞTIRI METEO

Luni, 25 noiembrie 2013, vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimți cu precădere în jumătatea de nord-vest. Cerul va fi mai mult noros. În zonele montane vor predomina ninsorile, local în nord, centru și vest vor fi precipitații mixte, iar în sud și sud-est ziua va ploua local, iar noaptea, pe arii restrânse, vor fi și lapovițe. Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 13 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -3 și 3 grade. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale.

În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi noros, va ploua temporar, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

PERSONALITĂŢI

Baruch Spinoza

Baruch Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam - d. 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu olandez de origine sefardă cu strămoși de proveniență portugheză (d'Espinosa). Spinoza a fost un raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui Thomas Hobbes și René Descartes, însă - spre deosebire de concepția dualistă a acestuia din urmă - Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit "Substanță".
În "Ethica Geometrico Demonstrată" ("Etica prezentată într-o ordine geometrică", 1674), Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine. Substanța, noțiune preluată din filosofia scolastică, nu are o realitate materială, ci o esență metafizică, fiind dotată cu atribute infinite, din care inteligența umană nu poate cuprinde decât două: lumea obiectelor materiale și manifestările gândirii. Pentru a explica interacțiunea evidentă între obiecte și idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondență fizică și - invers - fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată. Individualitatea lucrurilor este explicată ca forme de manifestare ale substanței, fiind în totalitatea lor natură naturata (natură creată), în timp ce Dumnezeu sau substanța este o natură naturans (natură creatoare). Din aceasta rezultă ideea indestructibilității lumii. Cunoașterea intuitivă a substanței constituie sursa iubirii spirituale a lui Dumnezeu (amor Dei intellectualis). Cauzalitatea iminentă este reprezentată în metafizica lui Spinoza drept natură creată prin ea însăși. Fiecare obiect său fiecare idee depinde de existența altor obiecte sau idei, care le determină existența. Numai prin identificarea cu substanța sau Dumnezeu se poate obține nemurirea.
Analizând omul ca parte componentă a naturii, el spune că sufletul și corpul sunt reciproc independente datorită independenței ontologice a două atribute ale substanței. Gândirea omului depinde de starea corpului doar la treapta cunoașterii senzoriale. Comportarea omului se află sub influența instinctelor autoconservării și a afectelor. Până când omul se supune lor, el nu este liber. Libertatea umană constă în libertatea de sub influența acestor afecte, pasiuni. El neagă ideea libertății voinței. Din moment ce libertatea este identificată cu cunoașterea, tendința de autocunoaștere devine una din tendințele omenești cele mai importante.
Mulți din contemporanii lui Spinoza au înțeles învățătura sa asupra depersonalizării lui Dumnezeu drept ateism, în realitate este vorba de un panteism și de reducerea monistă a întregului univers obiectiv și spiritual la o singură substanță. În istoria filosofiei, Spinoza ocupă un loc deosebit, el nu a aparținut unei anumite școli filosofice, nici nu a creat un nou curent în filosofie, neavând discipoli. Totuși, învățătura lui a influențat nu numai gândirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte și Herder, dar și creația literară a unor poeți ca Goethe, Wordsworth și Shelley.

Carlo Collodi

Carlo Collodi, pe numele adevărat Carlo Lorenzini, (n. 24 noiembrie 1826 în Florența - d. 26 octombrie 1890 în Florența) a fost un scriitor și ziarist italian, autor al unor unor cărți didactice pentru copii. El este autorul celebrului roman "Le avventure di Pinocchio"("Storia di un burattino").
Numele pseudonimului său vine la satul Collodi, situat între Lucca și Pistoia, unde s-a născut mama sa Angela Orzali, și unde și-a petrecut și el o bună parte din copilăria vieții lui. Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Această activitate a fost urmată curând de recenziile articolelor pentru periodicul "L' Italia Musicale" (Italia Muzicală), una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia acelor vremuri. Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câțiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei, prin conducerea sau chiar fondarea unor ziare importante. Un astfel de jurnal a fost "Il lampione", care a fost închis de cenzură după evenimentele din 1848, dar a reînceput să apară după 11 ani, cu ocazia plebiscitului pentru unirea cu Piemontul, un act care a prefigurat unificarea Italiei.
În anii 1850, Carlo Lorenzini își extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic și scriitor, dând o atenție deosebită dezvoltării operei și dramei. Anul 1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului Carlo Collodi, pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărților sale în anii 1870 și 1880.
Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii "I raconti delle fâţe" ("Povestirile zânelor"), o excelentă traducere de basme literare franceze, după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont, Madame D'Aulnoiy. Această carte a fost urmată de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea cunoștințelor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri și pe care Carlo Lorenzini a interpretat-o cu o deosebită putere a imaginației și măiestrie scriitoricească. Lucrări precum "Giannettino" , "Minuzzolo", "L'Abbaco di Giannettino", "La Grammatica di Giannettino", "Il Viaggio per l' Italia di Giannettino" și "La Lanterna Magica di Giannettino", l-au transformat într-un autor de referință pentru sistemul educațional al nou stabilitului stat italian.
În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, "Ziarul pentru copii" ("Il giornale per i bambini"), care în primul său număr a publicat primul episod din "Aventurile lui Pinocchio", intitulate la vremea aceea "Storia di un burattino".
Alte povești au apărut în același periodic, cum ar fi " Pip?, o lo scimiottino color di roşa" ("Pip?, sau maimuțelul de culoarea trandafirului"), care este o continuare a poveștii lui Pinocchio, dar cu un ton de autopersiflare; aceste povestiri au fost mai târziu adunate în cartea "Storie allegre" ("Povești vesele") în 1887.

 Carlo Collodi a murit subit la Florența în 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul San Miniato la Monte. Toate lucrările lui au fost donate de familie Bibliotecii Naționale Centrale din Florența, unde sunt păstrate și în zilele noastre. Dacă numele lui a fost la început remarcat mai ales pentru contribuția sa ca jurnalist și ca autor de manuale școlare, succesul mondial al cărții scrise doar pentru amuzament "Aventurile lui Pinocchio" a dat faimă și celebritatea autorului toscan.





S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 24 NOIEMBRIE ...........

Evenimente

    1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen's Land (mai târziu numită Tasmania).

Tasmania este o insulă situată la sud de Australia, cu climă mediteraneană în nord și temperată în centru și sud. În centrul insulei sunt prezenți munți cu înălțimi de aproximativ 1000 - 1400 m. Tasmania este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insulă cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.
Primii locuitori ai Tasmaniei s-au stabilit pe insulă cu 25.000 de ani înainte de sosirea europenilor. În anul 1642, primul european care a ajuns în Tasmania a fost navigatorul olandez Abel Tasman, care a botezat insula "Pământul lui Van Diemen" în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. În anul 1770, insula a fost luată în stăpânire de James Cook, în numele Marii Britanii.
În 1803, pe insulă, a fost întemeiată prima așezare europeană cu rol de colonie penitenciară. Ocnașii în cătușe erau puși să taie copaci, să muncească în minele de cărbune și în carierele de piatră și să construiască poduri și drumuri, fiindu-le, în acest timp, interzis să vorbească între ei. Cine încălca regulile era închis într-o celulă lipsită de lumină, în care nu rareori se întâmpla să își piardă mințile. Colonia penitenciară din Tasmania a fost lichidată în anul 1877.

    1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul "Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională" la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale
    1859: A fost publicată "Originea Speciilor" controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882)
    1874: Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată
    1919: Coalizarea Partidului Național Român, Partidului Țărănesc, Partidului Naționalist–Democrat, Partidului Țărănesc din Basarabia și a altor grupări mici în "Blocul Parlamentar democratic"
    1989: În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR.

S -a născut în..............

    1632: Baruch Spinoza, filozof olandez (d. 1677)
    1826: Carlo Collodi, scriitor italian, creatorul lui Pinocchio (d. 1890)
    1858: Marie Bashkirtseff, pictor rus, scriitor și filozof (d. 1884)
    1864: Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez (d. 1901)
    1868: Scott Joplin, pianist american (d. 1917)
    1876: Hideyo Noguchi, medic bacteriolog japonez (d. 1928)
    1887: Erich von Manstein, general german (d. 1973)
    1906: Alfred Kittner, poet german (d. 1991)
    1911: Erik Bergman, compozitor finlandez (d. 2006)
    1913: Geraldine Fitzgerald, actriță americană de origine irlandeză (d. 2005)
     1941: Emil Hossu, actor român de teatru și film (d.2013)
    1946: Ted Bundy, criminal în serie american (d.1989)
    1961: Judith Meszaros, poet, dramaturg român

Decese......

    1920: Alexandru Macedonski, poet român (n. 1854)
    1927: Ion I. C. Brătianu, om politic, președinte al Partidului Național Liberal, de mai multe ori ministru și prim-ministru liberal, de numele căruia se leagă războiul pentru întregirea națională, Unirea de la 1918, Constituția României din 1923 ș.a. (n. 1864)
    1991: Freddie Mercury, liderul grupului de muzică rock Queen (n. 1946)

surse : www.agerpres.ro, www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org

marți, 17 septembrie 2013

17 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Lenea şi mândria ne apasă mai greu decât guvernele şi parlamentele. Să ne lecuim de primele şi le vom suporta mai uşor pe cele din urmă"(Benjamin Franklin )

Preşedintele Traian Băsescu a decorat Batalionul 191 Infanterie.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de decorare a Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" cu Ordinul "Virtutea Militară" - în grad de cavaler.

"În semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, pentru spiritul de sacrificiu, devotamentul şi curajul excepţional dovedite de militari pe timpul participării la misiuni internaţionale, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul 'Virtutea Militară' - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de luptă al Batalionului 191 Infanterie 'Colonel Radu Golescu'", se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Dusă.

MAI: Consolidarea securităţii şi a siguranţei pe Dunăre, discutată la Budapesta.

Consolidarea securităţii şi a siguranţei pe Dunăre, precum şi eficientizarea luptei împotriva criminalităţii pe calea fluvială sunt discutate la conferinţa de deschidere a Proiectului 'Crearea Structurii unui Forum al Dunării', care are loc în perioada 17-19 septembrie la Budapesta şi Mohacs, informează MAI.
Potrivit sursei citate, proiectul european urmăreşte să pună bazele unei platforme de cooperare transfrontaliere operative între instituţiile responsabile cu aplicarea legii din regiunea Dunării.
"Proiectul, dezvoltat de Ungaria în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunării, are ca principale obiective consolidarea securităţii şi a siguranţei pe Dunăre, respectiv coordonarea şi eficientizarea luptei împotriva crimei organizate şi a criminalităţii pe calea fluvială. În acest sens, proiectul îşi propune înfiinţarea unui centru de coordonare în localitatea Mohacs. Centrul va gestiona acţiuni comune şi de pregătire, va elabora reguli de bază pentru organizarea grupurilor de lucru tehnice şi strategice în domeniile de interes pentru parteneri, respectiv cel al frontierei, evaziunii fiscale, în domeniul vamal, precum şi în cel al managementului situaţiilor de urgenţă", informează un comunicat al MAI.

Victor Ponta: Nu vom avea bani pentru funcţionarea instituţiilor, cât timp evaziunea drenează sume considerabile.

Evaziunea fiscală este în creştere, încasările la buget fiind la jumătate din cât ar trebui, a semnalat marţi, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta, arătând că Executivul nu va avea niciodată suficiente resurse cât timp evaziunea "va drena sume considerabile".
"În acest moment, România, conform tuturor datelor, are o stabilitate financiară bugetară, apreciată de partenerii noştri internaţionali, avem creştere economică şi totuşi fenomenul, în special al evaziunii fiscale, este în creştere. Consiliul fiscal în ultimul raport spunea că, după 2010, momentul creşterii TVA, încasăm fix jumătate din cât ar trebui să încasăm. Fenomenul este extrem de grav şi poate dăuna dezvoltării noastre ca societate. N-o să avem niciodată bani pentru funcţionarea instituţiilor statului, pentru şcoli, pentru spitale, pentru infrastructură, atâta timp cât evaziunea fiscală va drena sume considerabile din ceea ce ar trebui să revină bugetului de stat", a afirmat Victor Ponta.
Şeful Guvernului a făcut această afirmaţie la prima şedinţă a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice.
"Cred că nouă structură, noua organizare a ANAF, care pentru prima dată are o Direcţie Antifraudă - care va avea că principală ţintă marea evaziune fiscală şi marea criminalitate, nu controlul fiecărei societăţi cu doi-trei angajaţi, ci exact zonele în care există mare evaziune - în colaborare cu serviciile de informaţii, cu structurile de siguranţă, cu o capacitate sporită de a pune la dispoziţia Parchetului, putem în perioada care urmează, din combaterea evaziunii fiscale, să avem venituri de care bugetul naţional are foarte mare nevoie", a mai spus Victor Ponta.

Valeriu Zgonea: Premierul doreşte ca la prezentarea Acordului cu FMI partidele să aibă câte cinci minute pentru intervenţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat astăzi, că va propune Birourilor permanente reunite, la cererea premierului Victor Ponta, ca la şedinţa de plen în care va fi prezentat acordul cu FMI grupurile parlamentare să aibă câte cinci minute fiecare pentru a-şi prezenta punctul de vedere.
"A fost o discuţie normală pe care o am în fiecare săptămână cu premierul, cu liderii celor două grupuri şi preşedinţi de comisii dacă se discută anumite proiecte de lege importante pentru PSD. Am discutat procedurile care sunt pentru construcţia comisiei speciale, prezenţa domnului prim ministru astăzi prezentând acordul cu FMI şi dorinţa domniei sale să existe un punct de vedere, o dezbatere, încălcând cutumă, fiecare grup să aibă acelaşi număr de minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere despre acest acord preventiv. Vom propune Birourilor permanente reunite ca fiecare grup să aibă cinci minute, a fost dorinţa premierului, mie mi se pare o chestie corectă", a spus Zgonea înainte de şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
"Nu avem nicio problemă, am spus că este o reacţie emoţională a domnului Antonescu pe care o iau ca atare, este un coleg foarte bun, nu am ce să-i reproşez, am mers foarte bine până acum şi nu afectează nici activitatea Camerei, echipele lucrează bine împreună şi în comisii, este o alianţă pragmatică care până acum şi-a îndeplinit obiectivele în faţa electoratului. Ca şi mine, domnul Ponta, noi, social-democraţii îl susţinem în continuare pe Crin Antonescu la preşedinţie. Dacă vrei să ai susţinere, nu trebuie să o ai numai pe a conducerii, trebuie să ai susţinerea sutelor de mii de furnici care sunt în PSD şi care îşi doresc cu ardoare să aibă un candidat al lor la preşedinţie, anul viitor", a afirmat astăzi, la Parlament, Valeriu Zgonea.

Ministerul Educaţiei lucrează la un proiect privind digitalizarea şcolilor.

Ministerul Educaţiei Naţionale lucrează la un proiect pe fonduri structurale pentru următorul exerciţiu bugetar al UE 2014-2020 în valoare de aproximativ 100 milioane euro pentru digitalizarea claselor de învăţământ, a declarat marţi ministrul Remus Pricopie
"Se lucrează la un proiect pe fonduri structurale pentru bugetul 2014-2020. Vorbim de peste 100 milioane de euro" , a spus Pricopie, cu prilejul lansării proiectului Smart Classroom.
El a spus că, începând de anul viitor, când vor intra în vigoare manualele digitale, toate clasele I şi a II-a vor avea la dispoziţie un videoproiector, un calculator sau un laptop şi un ecran.
"Pentru fiecare problemă avem o foaie de parcurs destul de clară, astfel încât pentru un timp relativ scurt să avem conţinuturile digitale. Nu presupune să ai şi tabletă, şi tablă digitală, dar în primul rând să ai conţinut digital la care să aibă acces toţi copiii din România şi cei plecaţi în străinătate. Apoi, pasul al doilea este să scriem un proiect gen ELI cu dimensiuni extrem de mari pentru a atinge o a doua fază a digitalizării claselor. Şcolile sunt legate la internet, nu pe bandă largă, dar suntem în faza de finalizare a unui proiect care duce la conectarea tuturor şcolilor din România la acest tip de internet", a explicat ministrul. Potrivit acestuia, va exista conexiune la internet corespunzătoare pentru toate şcolile, iar conţinuturile digitale vor fi realizate într-un timp scurt.
"Cea mai costisitoare este această infrastructură digitală - echipamentele. Eu cred că în 4-5 ani nu o să recunoaştem clasă pentru că asistăm după mulţi ani la o schimbare fundamentală de filozofie a clasei", a adăugat Pricopie.

MADR: Inundaţiile au distrus peste 6.836 de hectare cu culturi agricole în judeţul Galaţi.

Conform datelor deţinute de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), este vorba despre 1.841,61 ha cu floarea soarelui, 1.007,56 ha cu porumb, 3.381,94 ha cu rapiţă, 163,14 ha cu lucernă, 62,9 ha cu legume, 8,33 ha cu legume în spaţii protejate, precum şi 105 ha de ogoare erodate, 16 ha cu vii şi 250 ha de păşune, al căror grad de afectare este cuprins între 30% şi 100%.
De asemenea, s-au înregistrat pagube şi în rândul efectivelor de animale, respectiv 11 cabaline, 9 bovine, 233 ovine, 59 caprine, 141 suine, 15.170 păsări, 108 iepuri şi 383 familii de albine. Astăzi, la iniţiativa MADR, şapte tiruri cu provizii alimentare vor fi transportate în judeţul Galaţi pentru a sprijini persoanele afectate de inundaţiile înregistrate în zonă.
Transportul conţine peste 80 tone de cartofi, 38 tone alimente greu perisabile (alimente conservate, lapte UHT, biscuiţi, mălai, orez) şi două tone de pâine (5.000 pâini), valoarea totală a ajutoarelor fiind de circa 300.000 lei. Tirurile vor ajunge la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Galaţi şi vor fi distribuite către toate persoanele afectate de inundaţii.
Iniţiativa aparţine MADR care a coordonat atât logistic, cât şi prin implicarea de resurse umane, campania de colectare şi distribuire a produselor agricole de primă necesitate.
Produsele colectate şi transportate în judeţul Galaţi provin atât de la asociaţii ale producătorilor din România (Federaţia Naţională Cartoful din România, Rompan), cât şi de la retaileri, precum Kaufland România.

AOAR: Contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii descurajează investiţiile în construcţii.

Decizia Ministerului Finanţelor Publice de a impune contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii reprezintă o măsură care descurajează investiţiile în construcţii, fiind echivalentă cu o mărire artificială şi netransparentă a cotei unice, se arată într-un comunicat remis marţi AGERPRES de către Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Fundaţia Romanian Business Leaders.
"Este vorba de o măsură fiscală discriminatorie, întrucât se aplică numai veniturilor din anumite investiţii (chirii), şi nu pentru toate veniturile din investiţii (dobânzi, dividende, câştiguri de capital) sau celor din vânzarea proprietăţilor imobiliare. Decizia încalcă, astfel, atât principiul echităţii fiscale în ceea ce priveşte impunerea diferitelor tipuri de venituri ale persoanelor fizice, cât şi principiul neutralităţii măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capitaluri', se arată în comunicatul citat.
"Astfel de măsuri contradictorii şi necorelate au ca efect creşterea gradului de neconformare (evitarea plăţii contribuţiei), generând tendinţa de a evita declararea veniturilor respective şi a veniturilor, în general. În plus, distorsionează competiţia în piaţa imobiliară între diferite categorii de actori (persoane juridice şi, respectiv, persoane fizice) generând o perturbare artificială a pieţei imobiliare ca urmare a aplicării unor cote de fiscalitate diferite", se mai spune în comunicat.

Grecia: Grevele şi manifestaţiile continuă pentru a doua zi consecutiv în sectorul public.

Grevele din mai multe sectoare ale serviciului public continuau marţi în Grecia pentru a doua zi consecutiv, afectând în special şcoli şi spitale, o mobilizare care vizează să conteste un vast plan guvernamental de restructurare a sectorului public, relatează AFP.
În plus faţă de profesorii şi funcţionarii agenţiilor guvernamentale şi ministerelor care au intrat deja în grevă luni, mişcarea de protest s-a extins şi la personalul din spitale şi la avocaţi.
Zeci de angajaţi ai Ministerului Dezvoltării şi ai principalului fond de pensii IKA s-au strâns în centrul Atenei în semn de protest faţă de modificările prevăzute de guvernul elen de coaliţie condus de premierul conservator Antonis Samaras.
Numeroase colegii şi şcoli au fost din nou închise în toată ţara ca parte a unei greve de cinci zile lansate de sindicatul profesorilor de liceu Olme. Profesorii protestează împotriva reducerilor de personal şi a posturilor aşa-numite 'secundare' (desen, muzică) în contextul restructurării sectorului public. Universităţile au continuat de asemenea să fie închise, refuzând să furnizeze guvernului lista cu angajaţii lor care ar putea fi disponibilizaţi.
Avocaţii au început de asemenea o grevă de două zile protestând faţă de o nouă reglementare a profesiei, care prevede reducerea salariilor. Aceste mobilizări sunt un preambul la greva de 48 de ore care va afecta miercuri şi joi întregul sector public, la solicitarea uniunii sindicale Adedy.

ŞTIRI METEO

Hidrologii au emis, astăzi, o avertizare Cod Galben de inundaţii, valabilă din această seară de la ora 20,00, pentru cinci bazine hidrografice de pe raza judeţelor Maramureş, Satu-Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor /INHGA/, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se instituie Cod Galben începând din 17 septembrie 2013, ora 20:00, până miercuri, 18 septembrie, ora 20:00, pe râurile din bazinele: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someş (judeţele Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Cluj), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare).

Miercuri, 18 septembrie 2013, temperaturile vor înregistra o scădere, mai accentuată în jumătatea nordică a țării, astfel că maximele vor fi cuprinse între 12 grade în Maramureș și 24 de grade în sudul Munteniei, iar minimele se vor situa între 5 și 14 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în centrul și estul teritoriului, iar noaptea în regiunile intracarpatice, unde pe arii restrânse trecător se vor semnala ploi slabe. În prima parte a intervalului, local vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, apoi treptat va slăbi în intensitate.
Și în București temperaturile vor scădea, ajungând la valori mai coborâte decât în mod normal în luna septembrie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade. Cerul va fi variabil. Vântul va prezenta unele intensificări în cursul zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate.

PERSONALITĂŢI

David Dunbar Buick

David Dunbar Buick (n.17 septembrie 1854 – d. 5 martie 1929) a fost un american de origine scoțiană, cel mai bine cunoscut pentru fondarea Buick Motor Company. S-a născut în Arbroath, Angus, Scoția și s-a mutat împreună cu familia la doi ani în Detroit, Michigan.
A abandonat școala în 1869 și a lucrat pentru o companie care făcea bunuri sanitare. Atunci când compania avea probleme el și un partener au preluat conducerea. În acest timp Buick a început să își demonstreze calitatea de inventator, producând multe inovații, inclusiv o stropitoare de gazon și o metodă de a acoperi fonta permanent cu email vitros, care a permis producția de căzi albe. Deși căzile din fontă sunt mai puțin frecvente în zilele noastre, metodă este încă folosită pentru emailarea lor. Cu inventivitatea lui Buick și cu bună gestionare a afacerii făcută de partenerul său compania a devenit de succes. În timpul anilor 1890, Buick a dezvoltat un interes în motoarele cu ardere internă și a început să experimenteze cu ele. A început să petreacă puțin timp la afacerea cu instalații sanitare, iar partenerul său de afaceri a devenit nerăbdător cu el. Parteneriatul a fost dizolvat, iar compania a fost vândută.
Buick avea acum timp și capital pentru a lucra la motoare tot timpul, astfel a fondat compania Buick Auto-Vim and Power Company în 1899 pentru a face acest lucru. Scopul declarat al companiei a fost de a face motoare pentru piață și pentru uz agricol. Buick a făcut foarte repede un automobil complet, mai degrabă decât doar un motor. El de asemenea s-a concentrat pe cercetare și dezvoltare în detrimentul fabricației și vânzării. Și-a consumat tot capitalul până la începutul anului 1902 fără a genera orice venituri semnificativ, altele decât un singur automobil.
La începutul anului 1902, a înființat o altă companie, Buick Manufacturing Company, cu două obiective. Primul de a vinde motoare altor companii și cel de-al doilea producerea și comercializarea de mașini proprii. Încă o dată problemele de fabricație și dezvoltare au determinat că până la finalul anului 1902, Buick să rămână fără bani și doar o singură mașină pentru a demonstra munca sa. Concentrarea pe dezvoltare a produs revoluționarul motor cu supapa de evacuare în cap. Această metodă de de construire a motorului produce un motor mai puternic decât motorul rival cu supape laterale pe care toți constructorii îl foloseau la vremea aceea. Motorul cu supapa de evacuare în cap a fost folosit de mai toți producătorii de autovehicule.

Gheorghe Lazăr

Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig - d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava). Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din păcate a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat că, în 1816, să treacă munții și să se stabilească la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.
În Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Nouă instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Theodor Pallady, Simion Marcovici și alții.
Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe Lazăr, răspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite. Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă.
Gheorghe Lazăr se se stinge din viață la Avrig, în ziua de 17 septembrie 1823. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. La mai bine de un secol mai târziu, în anul 1934, Școala militară de ofițeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  17 SEPTEMBRIE

Evenimente

    642: Arabii ocupă Alexandria și ard celebra bibliotecă de aici.
    1630: Este fondat orașul Boston, Massachusetts.
    1787: Convenția Constituțională din Philadelphia a adoptat forma finală a Constituției Statelor Unite ale Americii.
    1789: Astronomul britanic de origine germană William Herschel a descoperit un satelit al planetei Saturn, pe care mai târziu îl va numi Mimas.
    1987: Papa Ioan Paul al II-lea îmbrățișează un băiat infestat cu SIDA în timpul vizitei la San Francisco.
    1988: Se deschide la Seul a XXIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară.
    1991: Estonia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Letonia, Lituania, Insulele Marshall și Micronezia se alătură Națiunilor Unite (ONU).

    1991: Linus Torvalds lansează prima versiune Linux (Versiuna 0.01).


Nucleul Linux (în engleză "kernel") reprezintă nucleul sistemului de operare deschis care a fost creat de Linus Torvalds în 1991 și care a fost îmbunătățit ulterior cu ajutorul programatorilor din întreaga lume.
Aprilie 1991 - Linus Torvalds, la vârsta de 21 de ani, începe să se gândească la un sistem de operare simplu. A pornit cu crearea unui comutator de task-uri de sistem (folosind instrucțiunile procesorului Intel 386) și a unui driver de terminal.
În septembrie 1991 este lansat Linux versiunea 0.01. (10.239 linii de cod.) Acesta a fost dezvoltat inițial pentru microprocesorul Intel 80386, însă ulterior a fost portat pe multe alte platforme. Este scris aprope în întregime în limbajul de programare C, împreună cu niște extensii GNU C și cu câteva linii de cod scrise în limbajul de asamblare. Dezvoltat sub licența GNU GPL (GNU General Public License), codul sursă al nucleului Linux este software liber. Nucleul este cel mai bine cunoscut că principala componentă a sistemului de operare GNU/Linux. Distribuțiile de software bazate pe nucleul Linux se numesc Distribuții GNU/Linux.
Proiectul a fost lansat în anul 1991 cu faimosul mesaj apărut în rețeaua Usenet comp.os.minix care includea următoarea frază:
    "Creez un sistem de operare (liber) - e doar o pasiune, nu va fi la fel de mare și de profesional ca GNU - pentru calculatoarele compatibile AT 386(486). 

 S -a născut în.................

    1854: David Dunbar Buick, om de afaceri scoțiano-american, fondatorul companiei Buick Motor (d. 1929)
    1856: Moses Gaster, istoric literar și folclorist român de etnie evreiască (d. 1939)
    1857: Konstantin Țiolkovski, savant rus (d. 1935)
    1869: Christian Lous Lange, istoric, profesor și politolog norvegian, laureat Nobel (d. 1938)
    1881: George Bacovia, poet român (d. 1957)
    1901: Alexandru Cosmovici, compozitor și muzicolog român (d. 1995)
    1902: Aurel Bordenache, pictor, sculptor și grafician român (d. 1987)
    1937: Ilarion Ionescu-Galați, dirijor român
    1951: Ioan Timiș, politician român (d. 2010)

Decese...............................

    1863: Alfred Victor de Vigny, scriitor, dramaturg, poet francez (n. 1797)
    1823: Gheorghe Lazăr, pedagog român (n. 1779)
    1947: Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist și traducător maghiar (n. 1867)
    1948: Folke Bernadotte, diplomat suedez (n. 1895)
    1965: Alejandro Casona, dramaturg și poet spaniol (n. 1903)
    1984: Iuri Vizbor, cantautor, jurnalist sovietic (n. 1934)
    1997: Arșavir Acterian, avocat și scriitor român de etnie armeană (n. 1907)
    2000: Dem Rădulescu, actor român (n. 1931)

sâmbătă, 27 aprilie 2013

by Viorica Crainic


 Gânduri de seară...............

Adevărata comoară 

"Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu - şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere, încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea : putere de muncă, bucurie şi voie bună. Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte.
Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui. (Pilde şi povestiri creştine)

duminică, 14 aprilie 2013

14 aprilie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!

"Respectul este abilitatea de a vedea o persoană aşa cum este, de a fi conştient de individualitatea sa unică." (Erich Fromm)

Fundaţia Mişcarea Populară şi-a lansat platforma-program.

Fundaţia "Mişcarea Populară" şi-a lansat astăzi, propunerea de platforma - program, la care susţinătorii sunt invitaţi să aducă sugestii şi completări. Finalizarea programului va fi realizată după analiza propunerilor care vor fi transmise de simpatizanţii care s-au înscris în grupurile de lucru, informează reprezentanţii Mişcării Populare, într-un comunicat. Platforma-program, postată astăzi, pe site-ul fundaţiei, cuprinde următoarele domenii de activitate: etică şi introducerea elementelor de etică în legislaţie şi în toate politicile şi deciziile autorităţilor; familia, sănătatea, egalitatea de oportunităţi şi schimbări demografice; dezvoltarea şi modernizarea mediului rural; justiţia şi punerea cetăţeanului în primul plan, subsidiaritatea şi întărirea capacităţii cetăţeanului de a acţiona; economia, mediul de afaceri, pieţele muncii, inovare şi finanţe; administraţie publică, cheltuieli publice, protecţia socială; societatea şi cultura; agricultura, mediul, resurse naturale, amenajarea teritoriului şi energia; educaţia, cercetarea, tineretul şi sportul; coeziunea economică şi socială: adaptabilitatea României într-o lume a schimbărilor în mare viteză; libertatea în epoca internetului; politica externă, apărarea şi securitatea.

Eugen Nicolaescu: Lucrăm la o nouă grilă de salarizare pentru personalul din Sănătate.

"Lucrăm la noul proiect de lege privind plata după performanţă şi competitivitate. Acest proiect este în faza foarte avansată. Astăzi, spunem că un medic lucrează într-un spital public, atât. Este medic primar, are 1.800 de lei. Este de râs. Dacă mai are timp, poate avea şi un cabinet privat sau poate să lucreze la un spital privat, două-trei ore. Dar, din păcate, sunt foarte multe cazuri când un medic din sistemul public stă două ore în spitalul public şi pleacă în două-trei cabinete. Dar problema este că îşi plimbă pacientul din sistemul public către cel privat, în acesta din urmă se rezolva cazurile simple, iar dacă este de tratat, revine cu el în sistemul public", a  spus ministrul. Noua lege va prevede, potrivit lui Nicolaescu, şi opţiunea ca medicul să lucreze cu jumătate de normă în sistemul public şi cu jumătate în cel privat. "Dar cei care vor lucra în privat nu vor mai avea voie să plimbe pacienţii între spitalul public şi privat, iar în acest sens va fi nevoie de un sistem prin care să fie urmărit bolnavul", a subliniat ministrul. Potrivit lui Eugen Nicolaescu, după aplicarea acestei legi pe criterii la care se adaugă şi cele de competenţă, care pot să aducă şi alţi bani, salariul unui medic primar ar putea ajunge la peste 1.000 de euro pe luna.

Ion Oltean: Candidatul PDL la prezindenţiale va fi ales în urma unei întreceri socialiste.

"PDL va avea propriul lui candidat la alegerile prezidenţiale. Suntem un partid puternic, care poate identifica în interiorul sau în afara lui un candidat pe care să-l susţinem într-o competiţie atât de importantă ca cea care vizează instituţia numărul unu a României. Nu este exclus să fie şi o personalitate din afara partidului, nu este exclusă şi o asemenea alternativă. Ce este exclus este ca PDL să nu aibă propriul lui candidat la alegerile prezidenţiale. Este exclus ca noi să susţinem un candidat al altui partid politic", a spus Oltean." Nu este un termen limită să anunţăm candidatul, dar eu cred că, în următoarele trei-patru luni cel mult, PDL va trebui să declanşeze o competiţie internă - pentru că probabil vom merge pe această variantă - vom lansa această întrecere socialistă, dacă vreţi să-i spuneţi, o competiţie între doi-trei-patru candidaţi, membri sau nemembri ai PDL. Vom face dezbatere publică în interiorul partidului, gen competiţia americană, iar la sfârşit vă rezulta candidatul cel mai agreat de către opinia publică pedelistă care va deveni candidatul oficial al PDL la alegerile prezidenţiale. Eu cred că, până la sfârşitul anului, va trebui să avem candidatul care pe urmă să intre în competiţie şi să-şi facă şi propria lui campanie", a precizat Ion Oltean.

PSD : Congresul din 19 - 20 aprilie 2013.

La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai râvnită funcţie va fi cea de vicepreşedinte, greii partidului făcându-şi jocurile pentru a obţine o astfel de poziţie, fie la nivel naţional, fie regional, în condiţiile în care funcţia de preşedinte este dinainte adjudecată de Victor Ponta. La Congres vor fi scoase la bătaie 16 funcţii de vicepreşedinte, opt la nivel naţional şi alte opt la nivel regional. Având în vedere că vicepreşedinţii la nivel regional vor fi votate doar de către delegaţii care reprezintă regiunea respectivă, bătălia pentru o astfel de funcţie este şi cea care degajă cea mai mare pasiune.
Regiunile cu cei mai mulţi pretendenţi sunt :
- Regiunea SV cu judeţele Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Gorj
- Regiunea SE cu judeţele Vrancea, Constantă, şi Buzău
Spre deosebire de vicepreşedinţii regionali, cei la nivel central vor fi aleşi de către toţi delegaţii, urmând a-şi obţine poziţiile în funcţie de numărul de voturi cumulate. Printre pretendenţii la o funcţie de vice naţional se numără Titus Corlăţean, Nicolae Bănicioiu, Dan Şova, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Marian Vanghelie, Constantin Nită, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Ion Calea.
La Congresul din 19-20 aprilie vor participa şi foştii preşedinţi ai partidului Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.
Congresul se va desfăşura la Sala Palatului, în prezenţa a 4.200 de delegaţi.

Liviu Haşotti: Cer PSD Constanţa retragerea sprijinului politic pentru Remus Cernea.

"Cer PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului PSD Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex", a declarat Haşotti Deputatul USL Remus Cernea vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene. "Eu susţin şi noi, Verzii, susţinem Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru niciun motiv pentru că ar fi femei, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau unei minorităţi sexuale. În Europa foarte multe ţări deja acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Eu am anunţat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex pe model francez,
a declarat Remus Cernea.

Softiştii români vor dezvolta un portal complex pentru Comisia Europeană.

Peste 500 de milioane de utilizatori vor putea accesa un portal complex care furnizează informaţii privind legislaţia Uniunii Europene (EUR-Lex), publicaţiile (EU Bookshop) şi contractele de achiziţii publice ale Uniunii Europene (TED). Portalul va fi dezvoltat de SIVECO Romania pentru Oficiul pentru Publicaţii al Comisiei Europene. În urma câştigării licitaţiei organizate în anul 2012 de către instituţia europeană, SIVECO România va furniza servicii de dezvoltare software şi mentenanţa, în cadrul unui contract cadru încheiat pentru următorii 2 ani."SIVECO a încheiat primele contracte cu Oficiul pentru Publicaţii al Comisiei Europene cu trei ani în urmă, pentru servicii de dezvoltare software şi mentenanţa pentru portalul CORDIŞ – portalul dedicat cercetării la nivel european. CORDIŞ este principalul punct de informare în ceea ce priveşte programele de cercetare finanţate de Comisia Europeană, înregistrând peste 56 de milioane de pagini accesate", a declarat Irina Socol, Preşedinte şi Director General, SIVECO România.

Rompetrol, cel mai mare exportator de produse petroliere al României.


Rompetrol este una dintre cele mai cunoscute mărci romaneşti din regiunea Marii Negre şi Mării Mediterane. Sub acest brand se vând astăzi combustibili în Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Franta şi Spania. Produsele Petromidia ajung şi în ţări precum Serbia, Grecia, Turcia şi Liban, lucru confirmat şi de evoluţia în cifre a exporturilor companiei din ultimii ani.
onform datelor Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR), Rompetrol Rafinare a fost cel mai mare exportator de produse petroliere al României în 2012, cu o valoare totală de aproximativ 1,7 miliarde de dolari. Clasamentul ANEIR număra 1.000 companii, dintr-un total de 17.044 firme exportatoare, iar Grupul Rompetrol este prezent în top cu trei companii - Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas.
Grupul Rompetrol estimează pentru acest an o creştere cu 15-20% a exporturilor de produse petroliere, valoare totală ridicându-se la peste 2 miliarde de dolari.

România, cu un pas înaintea altor ţări în ceea ce priveşte transparenţa. 

"Dacă Franţa vrea mai multă moralitate în viaţa politică, suntem gata să o ajutăm cu bunele noastre practici"- surâde ironic un ministru roman. Şi asta pentru ca măsurile de transparentizare despre care se vorbeşte azi la Paris exista de multă vreme în România. Câteva exemple : în fiecare an, oficialii români, începând cu preşedintele ţării şi până la angajaţii primăriilor, trebuie să actualizeze pe site-uri "declaraţiile de venituri şi de interese".
"Franţa face de-abia acum primii paşi, pentru că ea nu a fost obligată precum România, de către Comisia Europeană" - spune Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene. Potrivit lui, presiunile venite de la Bruxelles "au fost benefice. Oamenii politici nu ar fi adoptat niciodată aceste măsuri, dacă nu existau aceste presiuni". Mai putem spune atunci că România e un stat corupt ? " Sigur că mai sunt probleme, dar s-a lucrat mult şi situaţia s-a îmbunătăţit faţă de acum zece ani".

Barroso cere explicaţii Ungariei cu privire la amendamentele aduse Constituţiei.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a scris vineri premierului Ungariei, Viktor Orban, exprimând "grave preocupări" în legătură cu amendamentele aduse Constituţiei ungare şi cerându-i să răspundă fără ambiguitate. "Conform concluziilor analizelor noastre, Comisia Europeană are grave preocupări privind compatibilitatea celei de-a patra modificări a Constituţiei Ungariei cu reglementările Uniunii Europene şi cu principiile statului de drept", se arăta într-un comunicat al Executivului UE.
"Scrisoarea în care preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cere clarificări privind amendamentele aduse Constituţiei Ungariei evoca "ameninţări" şi conţine "preocupări lipsite de fundament", apreciază vicepremierul ungar Tibor Navracsics. "Oficialii europeni susţin cel mai frecvent ca problema o reprezintă contextul, că atitudinea Ungariei ridica semne de întrebare, nu masurile legislative punctuale", a spus Navracsics, citat de MTI. Premierul Viktor Orban a anunţat că va acorda "cea mai mare atenţie" criticilor exprimate de Comisia Europeană privind modificarea Constituţiei. "Voi acorda cea mai mare atenţie punctelor pe care le-aţi evidenţiat; deja am iniţiat demersurile necesare în acest sens", a explicat Orban.

ŞTIRI METEO

 

LUNI  15 APRILIE 2013

Vremea va fi normală termic. Cerul va prezenta înnorări în sudul, centrul şi estul ţării, unde local va mai ploua slab, iar la munte, la peste 1800 m altitudine vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor mai fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 18 grade în sud-vestul şi sudul ţării, iar cele minime se vor situa între -1 şi 9 grade. Spre sfârşitul intervalului izolat vor fi condiţii de brumă, mai ales în nord-vestul ţării.Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

FRUMUSEŢI ALE NATURII.

VALEA MORŢII

Valea Morții (engleză Death Valley) este cea mai joasă, aridă și fierbinte depresiune intramontană din California meridională (Statele Unite); este situată la sud-est de lanțul montan Sierra Nevada, în Parcul Național Death Valley, între culmile Amargosa și Panamint din sudul Podișului Marelui Bazin, fiind parte a deșertului Mojave. Valea Morții, având 120 km lungime, are cea mai joasă altitudine din America de Nord, găsindu-se la 85,5 m sub nivelul mării. Deține, de asemenea, cu valoarea termică,  de +56,7 °C, recordul celei mai ridicate temperaturi de pe continent și a doua valoare de pe glob. În zilele de vară termometrul indică în mod obișnuit 45 de grade Celsius, dar s-au înregistrat adesea și temperaturi de peste 50 de grade timp de șase săptămâni la rând. În Valea Morții s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură pe termen lung: au fost 48,9 °C la umbră timp de 43 zile consecutive (6 iulie - 17 august 1917). Valea Morții este sediul populației „Timbisha”, un trib de amerindieni cunoscut anterior ca Panamint Shoshone; acest trib locuiește în vale de cel puțin 1.000 de ani. Tümpisa este numele dat de Timbisha văii, în traducere „roci vopsite”; numele se referă la vopseaua ocru roșu, care poate fi făcută dintr-un tip de lut găsit în vale. Unele familii trăiesc încă în vale în așezarea Furnace Creek. Un alt sat este amplasat în Canionul Grapevine, lângă situl actual numit „Castelul lui Scotty”. Acesta a fost numit în limba Timbisha maahunu, dar sensul acestei denumiri este incert, deși este cunoscut faptul că hunu înseamnă „canion”. Valea a primit numele în limba engleză în 1849 în timpul Goanei după aur din California. Aceasta a fost numită Death Valley de prospectorii de aur și de alții care încercau să traverseze valea în drumul lor spre domeniile de aur, deși în timpul Goanei, în zonă a fost înregistrat doar un deces. În timpul anilor 1850 în vale a fost extras aur și argint. În anii 1880 a fost descoperit și borax, care a fost extras și transportat cu catârii. Rezervația Death Valley Naţional Monument a fost proclamată „Monument Național” la 11 februarie 1933 de către președintele Herbert Hoover. În 1994 monumentul a fost numit Parcul Național Death Valley; acesta a fost extins pentru a include și văile Saline și Eureka.

PERSONALITĂŢI

ERICH ANTON PAUL VON  DÄNIKEN

Erich Anton Paul von Däniken, (n. 14 aprilie 1935, Zofingen, Elveția) este un scriitor elvețian cunoscut pentru cărțile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existența extratereștilor și despre influența pe care aceștia au avut-o de-a lungul existenței rasei umane. A fost unul dintre primii autori care au lansat ipoteza intervenției extraterestre în viața pământeană, începând cu perioada preistorică. Legat de aceasta, Daniken face nenumărate călătorii pentru a dovedi teoria. În mare parte își bazează scrierile pe descoperirile unor obiecte extrem de avansate tehnologic pentru a fi create în epoca respectivă. În această categorie el enumeră Pilonul de fier de la Delhi, lentile extrem de fin șlefuite, monumente precum piramidele, harta amiralului turc Piri Reis. A scris 27 cărți care au fost traduse în peste 20 de limbi și s-au vândut mai mult de 60 de milioane de exemplare, iar documentare și aparițiile TV au fost vizionate în întreaga lume.

OCTAV PANCU - IAŞI


Octav Pancu-Iași (n.14 aprilie 1929, Iași— d. 16/17 aprilie 1975) a fost un scriitor, publicist și scenarist român, un important autor de literatură pentru copii în anii 1950–1960.Tânărul scriitor dirijează vreme de mai mulți ani redacția pentru copii și tineret a Radiodifuziunii, începând din 1947.  La redacție, Pancu-Iași dovedește multă abilitate în a păstra conținuturile dedicate celor mici nealterate de atacurile politice aduse frecvent redacției sale. Totuși, o dată cu schimbarea membrilor sectorului de partid răspunzător pentru Radiodifuziune, Pancu-Iași a fost amenințat să-și piardă funcția în mai multe rânduri, până la demiterea sa în 1958. În anii 1950 și 1960 publică volume de schițe și povestiri umoristice, între care: Are tata doi băieți (1956), Schițe în pantaloni scurți (1958), Scrisori pe adresa băieților mei (1960), Făt-Frumos când era mic (1963) ș.a. Este și autorul a două romane pentru copii: Marea bătălie dela Iazul Mic (1953) și Cartea cu ochi albaștri (1959), dintre care primul s-a bucurat de o popularitate deosebită. Pancu-Iași este adoptat în anii 1960 de lumea filmului, lucrând ca redactor și scenarist. Succesul său în cinematografie a culminat cu scenariul pentru pelicula Tată de duminică (1974), regizată de Mihai Constantinescu. Cu toate acestea, succesul a sosit după ce a fost din nou scos din funcție, de astă dată din pricina unui scheci incomod pentru conducerea politică a vremii. Principala sursă de inspirație a autorului a fost  viața cotidiană. O parte din texte, mai ales cele din prima perioadă de creație (anii 1950), au un substrat educativ, promovând politețea, moralitatea, dragostea de învățătură și de muncă, dar și modelele socialismului (subiect obligatoriu pentru producțiile din perioada proletcultistă). Alte scrieri se apropie de literatura absurdă, discursul fiind alterat prin mijloace corespunzătoare; în acest sens, criticul Marian Popa remarcă: „Pancu-Iași are capacitatea de a deplasa banalul în zona neobișnuitului, spontaneitatea povestitorului înclinat către conversația familiară și digresia, asociația neașteptată, uneori absurdă.” Autorul pentru copii Mircea Sântimbreanu încearcă o trecere în revistă a influențelor asupra stilului lui Pancu-Iași, așezându-le în perechi: „verva marelui humuleștean cu senina bărbăție a lui Gaidar, romantismul întrebărilor Selmei Lagerlöf cu flegmatismul răspunsurilor unui Jerome K. Jerome, pura melancolie a lui Exupéry cu neastâmpărul unui Gianni Rodări, ghidușiile lui Ciucovski și blândă visare din lanurile lui Salinger." În ultima parte a vieții, Pancu-Iași s-a angajat ca redactor la revista „Cutezătorii” și a scris foiletoane gazetărești. Octav Pancu-Iași a murit la scurt timp după împlinirea vârstei de 46 de ani, în dimineața lui 16 sau 17 (data variază după surse) aprilie 1975, din pricina unei boli de inimă.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 14 APRILIE.....

14 aprilie este a 104-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente

    1849: Kossuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția habsburgică și țaristă duce la înăbușirea în sânge a revoluției declanșate la 15 martie 1848.
    1884: A apărut, la Sibiu, publicația politică și culturală Tribuna.
    1912: Vasul de pasageri RMS Titanic lovește un iceberg în Atlanticul de Nord la ora 11:40pm (se va scufunda în dimineața zilei de 15 aprilie).
    1916: Bulgaria adoptă calendarul gregorian.
    1924: Se înființează, la București, Asociația Românească pentru Liga Națiunilor.
    1933: A apărut legea privind crearea Fundațiilor Culturale Regale ale României.
    1956: HCM nr. 623 dădea dreptul de a se întoarce în localitățile de origine tuturor persoanelor strămutate, redându-le casele și terenurile posedate anterior.
    1958: Satelitul sovietic Sputnik 2 cade de pe orbită, după o misiune cu o durată de 162 de zile.
    2000: Căderea bursei newyorkeze de pe Wall Street, fenomen care va provoca scăderi îngrijorătoare și în lanț ale burselor din întreaga lume
    2010: Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda a erupt, formând un nor de cenușă care a cuprins întregul continent european.

S -a născut......
    1868: Oscar Obedeanu, artist plastic român
    1885: Iuliu Hațieganu, medic român (d. 1959)
    1886: Árpád Tóth, poet maghiar (d. 1928)
    1895: Ionel Nicolae Romanescu, aviator român (d. 1918)
    1921: Thomas Schelling, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru economie (2004)
    1924: George Munteanu, critic și istoric literar român (d. 2001)
    1925: Rod Steiger, actor american (d. 2002)
    1929: Octav Pancu-Iași, scriitor, publicist și scenarist român (d. 1975)
    1934: Cornelia Velcescu, sculptoriță româncă, stabilită în străinătate
    1935: Erich von Däniken, scriitor elvețian
    1942: Valentin Lebedev, cosmonaut rus
 Decese

    1917: L. L. Zamenhof, medic și lingvist polonez (n. 1859)
    1930: Vladimir Maiakovski, poet și dramaturg rus (n. 1893)
    1986: Simone de Beauvoir, scriitoare franceză (n. 1908)
    2009: Maurice Druon, scriitor francez (n. 1918)
    2012: Florin Constantiniu, istoric român (n. 1933)






Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More