"Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine.
Omul a fost creat pentru smerenie, iar nu pentru mândrie.
Cum putem lupta împotriva mândriei?
- Nu poţi, decât dacă te smereşti. Adică ţi-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai şi obrazul celălalt. Acum nu-i uşor să dai şi obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferinţelor noastre din închisori şi din lanţuri era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânţi, care primeam lovituri. Au fost înfrânţi cei care ne-au lovit.
Şi atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog, îţi dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru alţii, să-ţi pui viaţa interioară la punct, să gândeşti frumos, să ştii să suferi pentru adevăr! Şi chiar pentru fratele tău.
Atunci harurile vin din abundenţă. Să ştii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, ţigăneasca! Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Şi nu trebuie să ne cruţăm nici cea mai mică greşeală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greşeşte. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou! Adică există putinţa de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz.
Starea de nevoinţă nu este rea şi n-avem dreptul să desfiinţăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevoinţă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevoinţa, ci mai mult pe starea de vibraţie, de prezenţă şi unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni!" (Părintele Arsenie Papacioc)
Smerenia creştină trebuie să fie:
1) Curată, adică să pornească cu adevărat din inimă; altfel ea este făţărnicie şi mândrie tăinuită.
2) Să fie unită cu adevărata cinstire şi dragoste de sine şi cu încrederea în Dumnezeu; altfel ea este slăbiciune vinovată.
3) Să se arate prin fapte şi să fie statornică în toate împrejurările; altfel ea nu are nici o valoare morală.
Roadele cele mai de seamă ale smereniei sunt:
1) Ascultarea de Dumnezeu şi recunoştinţa faţă de El.
2) Căinţa pentru păcate şi dorul după conlucrarea cu harul sfinţitor (I Petru 5, 5).
3) Pacea sufletului (Matei 11, 29).
4) Înfrânarea imboldului după laude şi măriri deşarte.
5) Cinstirea, dragostea, dreptatea şi îngăduinţa faţă de aproapele.
Mijloacele potrivite pentru câştigarea smereniei sunt:
1) Rugăciunea pentru dobândirea ajutorului lui Dumnezeu;
2) Luarea aminte la învăţătura Mântuitorului, la pilda vieţii Sale şi a sfinţilor;
3) Cunoaşterea adevărată de sine, căci cine se cunoaşte bine pe sine şi îşi cunoaşte însuşirile sale bune, dar şi slăbiciunile şi pornirile sale pătimaşe şi are voinţa să le stăpânească, poate evita faptele rele şi stărui în cele bune.
Păcatele împotriva smereniei se cuprind în mândrie, adică în patima de a se înălţa pe sine peste măsură, din care răsar multe alte rele.
“Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5).
Căci, pe când mândria este moartea virtuţilor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor.
Păcat împotriva smereniei este şi înjosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucrări nefolositoare.
sursa: www.crestinortodox.ro
