Este în politică.
Ei se-njura să se rupă,
Ei se ceartă, ei se pupă.
De ai treabă, cum se ştie,
Prin deal la Patriarhie
Nu poţi lua copii cu tine,
C-auzi vorbe de ruşine
Asta-i Camera adică
Sau ceaţă lui Lăzurică?!...
Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
Avea să absolve Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti în 1905, după ce lucrase timp de câţiva ani ca învăţător. Împreună cu compania de teatru înfiinţată de el însuşi în 1919, a creat o adevărată tradiţie a teatrului de revistă, ancorând acest gen în satira socială. Trupa a oferit reprezentaţii de succes nu numai în ţară, pe scena Teatrului Savoy de pe Calea Victoriei, dar şi pe scenele altor teatre europene. În sala din Calea Victoriei s-au lansat o serie de artişti de renume. În mai 1934, pe această scenă urca pentru prima dată Maria Tănase, ulterior angajată în trupa lui Constantin Tănase, actorul fiind un promotor al succesului cântăreţei. Compania „Cărăbuş" a funcţionat cu această denumire şi sub această conducere până în anul 1939, când a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea. După moartea lui Constantin Tănase, survenită în 1945, compania a funcţionat sub alte denumiri temporare - „Ansamblul de Estradă", apoi „Teatrul de Stat de Estradă" şi, începând cu 1962 - „Teatrul satiric-muzical Constantin Tănase". După 1990, denumirea acestei instituţii a rămas „Teatrul de Revistă Constantin Tănase".
Susţinând cu mare eleganţă şi talent ideologia bunului simţ, Constantin Tănase a făcut din scena bucureşteană un post de avangardă împotriva exagerărilor social-politice ale vremii, iar cupletele sale pot caracteriza la fel de bine şi societatea românească actuală:
Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:
„Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie”
După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.
Însă ceea ce l-a consacrat în faţa publicului este personajul căruia el i-a dat viaţă, şi o voce puternică, acela al cetăţeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră si bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii.
„În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă.
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul,
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.
Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară.
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?
Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”
