Franz Liszt decedat . 31 iulie 1886

 “Un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”, scria Gheorghe Asaschi, în Albina românească.





 ,, Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Raiding (în lb. maghiară Doborján), Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria - d. 31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.




Franz Liszt a fost singurul fiu al funcționarului Ádám Liszt și al soției acestuia, Maria Anna (1788-1866), născută Lager, în familia unui brutar din Krems an der Donau (Krems la Dunăre). Localitatea sa natală, Raiding, făcea parte la acea vreme din Transleithania, parte maghiară aImperiului Austro-Ungar ce a fost format abia în 1867. Naționalitatea lui a devenit o temă controversată după destrămarea Imperiului Austro-Ungar^[1]: unii susțineau etnia germană, alții etnia maghiară, dar au fost și unii care susțineau originea lui slovacă. ^[2] Dar înainte de 1918, când aceasta nu era o temă controversată, era acceptată naționalitatea sa în concordanță cu biografia de 3 volume scrisă de Lina Ramann.^[3], conform celor scrise de de Ramann despre părinții lui Liszt: „Tatăl lui era maghiar, mama austriacă”.^[4]. Tatăl lui Franz Liszt era în serviciul familiei Esterházy, familie care îl patrona și pe compozitorul Joseph Haydn. După ce în 1821 s-a mutat la Viena, a luat lecții de pian cu Carl Czerny și de compoziție cu Antonio Salieri. Doi ani mai târziu, în 1823, s-a mutat împreună cu familia la Paris, de unde a plecat în multe turnee ca pianist. Influențat de măiestria violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian.


 
În 1835 a plecat din Paris cu amanta sa Marie de Flavigny, alături de care a întreprins multe călătorii în anii următori, timp în care reputația sa de pianist a continuat să crească. În anul 1844 s-a despărțit de amanta sa, mamă a celor trei copii ai săi, iar în 1848 s-a stabilit la Weimar, alături de prințesa Sayn-Wittgenstein. Atenția sa a început să se concentraze pe compoziție și, în special, pe creerea unei noi forme muzicale, poemul simfonic. În anul 1861, Liszt s-a mutat la Roma. Din 1869 s-a întors cu regularitate la Weimar, unde a avut numeroși elevi, mai târziu acceptând să predea muzică la Budapesta, unde era privit ca un erou național. Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner, la Bayreuth, unde a fost înmormântat.^[5] Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr. 9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”.

Viața și creația sa (atât ca pianist concertist cât și ca compozitor) se structurează în trei perioade distincte :

• cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecție lucrările sale .
• din momentul numirii sale ca director de muzică al Curții din Weimar începe cea de a II a perioadă ( 1847 - 1861 ) , cea mai fructoasă din punctul de vedere al creației sale muzicale .Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu
• ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma și predilecția pentru muzica religioasă în compozițiile sale .

Muzicologul şi organistul Franz Metz şi-a dedicat o mare parte din viaţă pentru a studia ultimul turneu al lui Franz Liszt, care a avut loc în Europa de Sud-Est, în perioada 1846-1847. Compozitorul maghiar Franz Liszt (1811-1886) este considerat unul dintre cei mai mari pianişti din toate timpurile, fiind tratat la mijlocul secolului al XIX-lea ca un rege. Liszt şi-a încheiat cariera de pianist la doar 35 de ani, sătul de viaţa foarte agitată şi de turneele care se întindeau pe mai mulţi ani. Lugojeanul Franz Metz, care s-a stabilit în 1986 în Germania, s-a dăruit cercetării vieţii muzicale a germanilor din Banatul istoric. După o muncă asiduă, în timpul căreia a studiat numerose arhive, Metz a prezentat, În Sala Barocă a Muzeul de Artă, documente inedite despre ultimul turneu al lui Liszt, care a cuprins mai multe oraşe din Banat şi Transilvania, urmând ca apoi să concerteze în Ţara Românească, la Bucureşti, iar în Moldova, la Iaşi. Au urmat: Kiev, Lvov, Cernăuţi şi Constantinopol. „Liszt pleca şi câte şapte-opt ani în turnee, timp în care nu îşi vedea nici copiii. Dădea câteva mii de concerte. În 1846, la 35 de ani, a decis să fie ultimul turneu. La Timişoara a fost primit regeşte. Pe 1 noiembrie 1846, În Piaţa Unirii, s-a montat un arc de triumf, pe care scria . A venit cu diligenţa sa personală, în care se putea locui, pentru că avea şi dormitor. Printre cei care l-au întâmpinat au fost şi membrii Societăţii Muzicale, care mai târziu a devenit Societatea Filarmonică, filarmonica de azi. Liszt a primit Diploma de onoare a Societăţii Filarmonice şi Coroana de lauri, pe care le-a păstrat printre cele mai importante distincţii”, a declarat Franz Metz.

Primul concert al lui Franz Liszt a avut loc pe 2 noiembrie 1846, la sala festivă a Primăriei, aflat în actuala clădire a Liceului “Nikolaus Lenau”, din Piaţa Unirii. Peste două zile, Liszt a cântat în sala Teatrului Municipal, care era în aceeaşi clădire. „Liszt a fost invitat de grofii din această zonă. A plecat la Banloc, la castelul lui Karacsony, unde a fost aşteptat cu focuri de artificii. De altfel, Karacsony, alături de Teleky şi Ambrozy, l-au însoţit pe Franz Liszt şi la concertele din ţară. Pianistul a făcut apoi o vizită la Castelul contelui Nako din Sânnicolau Mare. A fost şi oaspete la castelul Ambrozy, din Remetea Mare, susţinând şi acolo un recital”, a mai povestit Franz Metz.

A fost făcut cetăţean de onoare la intrarea în Arad 

Pentru Franz Liszt au urmat concertele la Lugoj, în clădirea teatrului, unde astăzi funcţionează o bancă, şi Arad, unde, de asemenea, a fost întâmpinat triumfal. „Era primit ca un supestar de astăzi. La intratea în Arad, a fost întâmpinat de foarte multă lume, iar chiar pe drum i s-a oferit diploma de onoare a oraşului. Acest aspect a fost consemnat şi de ziarele de atunci. Pentru că era şi pe atunci concurenţa între cele două orale, cei de la Timişoara se întrebau cum este posibil să i se dea  lui Liszt cheia oraşului, în mijlocul străzii, fără să se organizeze un eveniment special pentru acest lucru. Se spune că la Orţişoara, s-au plantat trei pomi, iar se pare că mai există şi acum unul”, a mai declarat Metz. Pianistul a susţinut două concerte la Arad, pe 8 şi 10 noiembrie 1846, în Sala Reduta a hotelului Cricea Roşie. 

Pe data de 17 noiembrie 1846, Franz Liszt revine la Timişoara, unde susţine al trelea concert, iar banii obţinuţi au fost oferiţi în scop caritabil săracilor din oraş, Asociaţiei muzicanţilor şi pentru construirea unei şcoli. Succesul a fost atât de mare în Banat încât şi marele artist a rămas uimit: „În călătoria mea prin Banat am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist, iar toate s-au desfăşurat astfel că nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes şi la o asemenea sărbătoare... Mi s-a întâmplat aceasta, întocmai ca şi burghezului gentilom, care făcea proză fără ca habar să fi avut”, a scris Franz Liszt, pentru Anton Augusz.

Franz Liszt şi-a continuat turneul în Transilvania, la Sibiu, Cluj şi Aiud. „Pe 20 noiembrie 1846, la Sibiu, a avut loc o întâmplare inedită care l-a uimit şi pe Liszt. La sfârşitul concertului, aşa cum face de fiecare dată, a interpretat Marşul lui Rakoczy; jumătate din sală erau maghiari, iar jumătate, saşi. Deja existau tensiuni între unguri şi saşi şi se simţea în aer revoluţia. Aşa că saşii au părăsit sala şi au rămas doar ungurii. De atunci, Liszt nu a mai vrut să audă de Sibiu. El ştia că se află în Ungaria şi nu ştia de existenţa acestor tensiuni, crezând că celor care au părăsit sala nu le-a plăcut concertul”, a mai povestit Franz Metz. 

Liszt susţine patru concerte la Cluj, la Teatrul Vechi, iar apoi a concertat la Aiud, la Hanul Orăşenesc. După ce a obţinut viza de intrare în Ţara Românească, a plecat la Bucureşti, alături de convoiul care era alcătuit din patru trăsuri, trase de şase cai. La Bucureşti a cântat în faţa reprezentanţilor de frunte ai boierimii şi intelectualităţii liberate şi revoluţionare. După trei concerte la Bucureşti, Liszt a luat drumul Moldovei, pentru concertul de la Iaşi, unde a fost găzduit de boierul Alecu Balş. Au fost trei concerte de anvergură la Teatrul Nou. 

 “Un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”, scria Gheorghe Asaschi, în Albina românească. "

sursa : adevarul și wikipedia 

Read More

Władysław Szpilman, pianist, compozitor, autor polonez ( 1911-2000/ 6 iulie ) The pianist film 2002

Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreieşti este forţat ca pe timpul ocupaţiei naziste a Poloniei să ducă o viaţă de fugar, pentru a scăpa de deportare.
Szpilmann reuşeşte să fugă din ghetoul din Varşovia şi îşi va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele oraşului. Salvarea îi vine de la un ofiţer german, care îl va ajuta să supravieţuiască.

Regia filmului online gratis subtitrat: Roman Polanski

In rolurile principale ale filmului online gratis subtitrat in limba romana The Pianist ii regasim pe: Adrien Brody

Durata filmului The Pianist online gratis: 150 minute

Aici puteți urmări filmul tradus in limba romana ( merita  văzut ) :

Wladyslaw Szpilman s-a nãscut în 1911 în Polonia, la Sosnowiec. Începe sã studieze pianul de foarte tânăr iar în 1931 pleacã la Berlin ca să-şi continue studiile la Academia de Muzicã. În aceastã perioadã compune numeroase piese pentru pian şi orchestrã, pian şi vioarã, dar şi mai multe cântece populare care îi vor aduce faimă în ţara sa natalã. Îşi câştigă rapid renumele de compozitor promiţător şi de virtuoz al pianului.

 În 1935 Szpilman este angajat la radioul de stat polonez din Varşovia. În septembrie 1939, el are 28 de ani când o bombã lansatã de un avion al armatei germane distruge emiţătorul radiodifuziunii naţionale exact când interpreta o nocturnã de Chopin.

Datoritã originii evreieşti, întreaga familie a lui Szpilman este evacuatã din apartament şi forţată sã intre în ghetoul din Varşovia, unde pianistul începe să-şi câştige existenta cântând în barurile unde se adunau colaboraţioniştii şi contrabandiştii.

Un asemenea colaboraţionist îl va ajuta pe Szpilman sã evadeze din trenul care îi ducea familia în lagãrele morţii. Datoritã unor cunoştinţe de dinainte de rãzboi, dar şi cu ajutorul surprinzãtor al unui ofiţer german, Szpilman reuşeşte sã supravieţuiască rãzboiului.

În urmãtorii şase ani, pianistul va trãi rãzboiul scăpând în mod miraculos de deportare şi de masacre cu ajutorul unui ofiţer german, Wilm Hosenfeld.

În 1946, Wladyslaw Szpilman publicã “Moartea Oraşului”, un volum de memorii în care îşi povesteşte incredibilul destin în mijlocul ororilor naziste.

Tonul detaşat şi autentic restituie viaţa ghetoului şi a celor care-l populau, cãlãi sau victime.

Cartea este interzisã de autorităţile comuniste.

În 1945, când radiodifuziunea începe din nou sã emitã, Wladyslaw Szpilman interpreteazã mai întâi finalul Nocturnei lui Chopin, întreruptã atât de brutal cu şase ani în urmã...

Wladyslaw Szpilman este numit apoi director muzical al staţiei radio, şi concerteazã prin Europa şi America. Formeazã un duo de pian împreunã cu Bronislav Gimple, formulã în care dã mai mult de 2500 de concerte în întreaga lume.

Wladyslaw Szpilman continuã sã compunã cântece care vor cunoaşte succesul şi care în prezent fac parte din patrimoniul cultural al Poloniei.

În anii ’50 compune şi cântece pentru copii care îi vor aduce Premiul Uniunii Compozitorilor din Polonia în 1955. Îşi va pune talentul de compozitor şi în slujba celor mici, dedicându-le balete şi piese devenite clasice. În 1961 fondeazã Festivalul internaţional al cântecului de la Sopot şi Uniunea compozitorilor de cântece populare din Polonia. În 1964 este ales membru al Academiei Compozitorilor din Polonia.

În 1998, fiul sãu, Andrzej Szpilman, descoperã manuscrisul memoriilor tatălui sãu, pe care le publicã în Germania.

Cartea cunoaşte imediat un mare succes înainte de a fi tradusã şi publicatã în ţări din toatã lumea. În Franţa, cartea a fost publicatã sub titlul “Pianistul”.

Roman Polanski îşi exprimã dorinţa de a ecraniza cartea, are douã întâlniri cu Szpilman, care a fost încântat cã un compatriot urma sã aducã pe marele ecran experienţa lui.

Wladyslaw Szpilman s-a stins din viaţa pe 6 iulie 2000, la vârsta de 88 de ani, dupã începerea filmãrilor.

Read More