La hanul vechi de pe coclauri
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să-nmormântăm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată,
E făurit din taină sfântă,
Din taina unui trup de fată?
L-a făurit cândva olarul
Cel inspirat de duhul rău
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.
Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cât zarea-i plină de albastru
Şi lumea plină-i de vedenii.
Şi-atât cât drumurile vieţii
Mai au pe margini bucurii
Căci mâine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.
Iubeşte-mă acum, căci anii
Pe năzuinţe-or pune frâu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe râu.
Ca măine-om putrezi-n morminte
Uitaţi, nepomeniţi de nimeni,
Ca mâine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.
Iar trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri. (Omar Khayyam)
