"Miroasă iarba pătulită a sânziană ş-a sulcină,
Miroasă dulce, cum miroasă un aşternut păstrat de zestre;
Şi-n mine, când e întunerec şi când se face iar lumină,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.
În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munţi în cladă,
Şi vântu-i bălsămat şi dânsul ca o năframă când o scuturi;
Purcede-un cânt din creangă-n creangă ş-un susur blând din mladă-n mladă,
Pe unde trece el pe gânduri urmat de-alaiul lui de fluturi.
Tu dormi sub paza unei feregi, mişcat-alene,
Pe somnul tău s-alintă-n aer gingaşa ei apărătoare.
La vârsta ta tihnit e somnul, şi ochii-adorm curând sub gene
Când are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.
Tu dormi, şi eu visez pe gânduri, că trec şi zilele de vară
Şi că la anul, poate, fruntea ce-acum aşa de blând ţi-o razimi
De braţul meu, n-o s-o mai razimi, şi gândul ăsta mă omoară,
Că drag mi-i sânul tău cel dulce şi alb ca miezul unei azimi...
Cu iarbă ne-a crescut amorul, şi cade-acum cu ea sub coasă !
Ah ! gând mâhnit, ce vrei tu? Spune - Nu vezi c-afară e lumină
Şi că-şi deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă,
Ş-aruncă-n mine cu mănunchiuri de sânziană şi sulcină?"(Dimitrie Anghel)
