cu libertăţi imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcări, stau cu săbii
severii plopi pe lângă drumul ce-l umblăm.
Să evadăm din cuviinţă şi din pravili-
îndeamnă câteodat` din inimă un glas,
şi din cavernă sa, cu grai de argint, un greier
îndeamnă zi cu zi şi ceas cu ceas.
Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aş duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur toamna, pe dogoare.
Se-ntâmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure),
să-nchipui uneori o vînatoare-vis.
Într-un noian de frunze roşii, de odihnă,
gândesc să-ţi pun sub cap un iepure ucis.
Chemări de corn şi goarne pe la vaduri,
din ceas de zori şi până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.
Dar totdeauna, iar şi iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinşii fără lupte
în dureroasă urbe, umbre printre umbre, -
de vânători uităm, de soare şi de fructe. (Lucian Blaga)
