Vulpea furată-a timpului ce trece.
Deşi mă muşcă, tac şi-îndur în taină
Fără să tulbur lumea ce petrece.
Glumesc nepăsător şi râd cu hohot
În timp ce ea îşi vâră colţii-n mine,
Simt sângele ţâşnind cu mare clocot
Dar mă prefac că-s vesel şi mi-e bine.
Şi mă voi mai preface-n continuare
Chiar de mi-ar fi durerile-nzecite.
Prea mare-i furtul ca să ţip că doare....
Aşa dor visurile împlinite...
Ca tânărul spartan ascund în mine
O vulpe.... care-atâta timp cât tace,
Şi muşcă-adânc din carnea mea, e bine...
Ce-am să mă fac când va porni să latre ? (Radu Stanca)
