miercuri, 6 noiembrie 2013

6 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

Preşedintele Traian Băsescu  :  Bugetul României pentru anul viitor va fi unul al "stagnării".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, că bugetul României pentru anul viitor va fi unul al "stagnării", susţinând că problema veniturilor în bugetul de stat trebuie rezolvată în primul rând prin lărgirea bazei de impozitare.
"Dacă după celebrul an 2010, când am consimţit să fiu alături de guvern pentru nişte măsuri extrem de dure, care ştiam că vor avea costuri politice uriaşe, am sperat ceva - am sperat că după stabilizarea macroeconomică ce s-a produs începând cu 2011 va veni un guvern care să creeze condiţii de relansare economică -, aşa cum arată lucrurile acum, nu s-au creat condiţii şi cred că esenţa este să nu alunecăm din nou într-o situaţie dificilă. Sper să nu se întâmple. Dacă bugetul anului 2014 nu va fi unul al relansării, ci al stagnării, măcar bugetul anului 2015 să fie unul al relansării economice", a afirmat Băsescu, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

România are un cost al energiei care o face necompetitivă la nivel european, consideră preşedintele Traian Băsescu, adăugând că există tendinţa de a creşte continuu costurile acesteia.
"Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, în raport cu SUA, în raport cu China. Şi România se încadrează în această tendinţă europeană de a creşte continuu costurile energiei. Una este o liberalizare a costului energiei şi să spui 'targetul este nivelul european al costului energiei', şi alta este să spui 'liberalizez energia, dar costul energiei trebuie să urce până la nivelul la care n-o mai subvenţionez de la stat'", a declarat şeful statului, miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

Preşedintele Traian Băsescu consideră că soluţia pentru situaţia României în momentul de faţă nu este "inventarea" de taxe şi impozite, care să "hrănească" aparatul bugetar, punctând că trebuie continuat procesul de reducere a aparatului de stat.

"Observ o schimbare în politica internă. Îmi aduc aminte anul de criză profundă 2010, când nu mai puteam finanţa obligaţiile bugetului de stat. Şi când s-au luat nişte măsuri extrem de dure, ele au fost luate în aşa fel încât să nu se pună nimic suplimentar în spatele întreprinderilor mici şi mijlocii. Acum observ o schimbare a ponderii şi cred că este greşit, se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite, de soluţii care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar. O spun că un semnal extrem de serios şi afirm fără rezerve că este greşit", a spus Băsescu, la cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România".

"Nu mărirea taxelor, a impozitelor este situaţia pentru acum. Sigur, statul are nevoie de bani, dar dacă i-ar îndrepta către zonele de stimulare a investiţiilor ar fi foarte bine. Dacă îi îndreaptă însă pentru a alimenta din nou cu cheltuieli aparatul de stat, nu este în regulă. Procesul de reducere a aparatului de stat trebuie să continue pentru a da şansa exact economiei reale. Ea este cea care poate plăti pensiile şi salariile bugetarilor şi poate asigura resursa necesară investiţiilor. Deci, se pare că se produce o schimbare de filosofie în defavoarea mediului de afaceri şi acest lucru trebuie bine analizat, bine cumpănit şi decis corect. În orice caz, eu nu voi fi printre cei care or să tacă vizavi de această abordare, care a fost specifică anilor de dinainte de 2005", a mai spus preşedintele.

Andreea Paul : Liberalii, dacă mai au luciditate, să semneze moţiunea PDL privind economia naţională.

 Andreea Paul a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că dacă mai există "luciditate" în rândul membrilor PNL după ultimele declaraţii ale liderului partidului, Crin Antonescu, legate de cota unică, aceştia vor semna moţiunea PDL.

"PDL a anunţat că va depune o moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe tema situaţiei economice a României, pentru că opoziţia nu are numărul necesar de parlamentari pentru a depune o moţiune de cenzură. Dacă mai există luciditate în rândul liberalilor după declaraţiile lui Antonescu şi Chiţoiu, primul admiţând că singura măsură liberală este menţinerea cotei unice, adică nu au făcut nimic în plus, respectiv că românul cu venit mediu plăteşte în plus pentru un stat neperformant începând cu 2014, chem aceşti liberali, dacă există, să semneze moţiunea simplă a PDL. Şi atunci o putem depune ca moţiune de cenzură şi Guvernul Ponta pică", a spus Paul.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că premierul Victor Ponta, pe care l-a numit "Tax Ponta", "loveşte şi fuge", aruncând vina pe FMI pentru majorarea unor taxe. Andreea Paul a adăugat că şeful Guvernului "ia banul şi pe aer, şi pe apă".

"Tax Ponta loveşte şi fuge. Se ascunde după FMI, aruncă în cârca FMI noile taxe, deşi FMI nu impune nimic, se ascunde după atacuri mincinoase la adresa preşedintelui României. Incompetenţa Guvernului pune pe umerii românilor, zilnic, taxe şi impozite. După cele 30 de taxe noi sau majorate din acest an, mai vin alte patru după 1 ianuarie 2014. Cum gândeşte românul? Am capră, porc, oaie, hai cu ele la prim-taxatorul Ponta. Pădurea şi peştele au rămas netaxate? Nicidecum, Ponta ia banul şi pe aer şi pe apă. Să beau o bere cu alcool, o ţuică? Mare greşeală, Ponta ni le taxează înainte de a le bea. Pornesc maşina să fug, Ponta e la ţeava de eşapament. Ţi-ai luat o blană? Ponta este în dulap, însetat, la taxare", a spus Paul.
Potrivit acesteia, USL a dezvoltat "statul prădător, nu statul partener", care taxează şi nu îmbunătăţeşte calitatea niciunui serviciu public şi nici nivelul de trai al românilor.

Constantin Niţă  : Nu am făcut calcule, dar noile taxe nu ar trebui să afecteze foarte mult preţul energiei.

Noile taxe care vor fi introduse de la 1 ianuarie şi care vor fi aplicate companiilor din sectorul energetic nu ar trebui să afecteze foarte mult preţul final al energiei, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nită, într-o conferinţă de profil.
Întrebat dacă noile taxe vor fi suportate de companiile energetice sau de consumatorii finali, Nită a răspuns: "Principiul trebuie să fie win-win, trebuie să câştige toată lumea', a precizat el.

"Nu văd de ce în România nu ar trebui introduse astfel de taxe. Nu am făcut calculele privind impactul în preţul final. ANRE trebuie să le facă, nu Departamentul pentru Energie. Dar părerea mea este că aceste taxe nu pot influenţa foarte mult preţul final. De la 1 ianuarie, majorarea de preţ va fi de doar 1%, iar o taxă pe stâlpi nu poate să influenţeze foarte mult. ANRE va face toate calculele şi va spune exact", a spus Nită.
Ministrul a amintit că, de la 1 ianuarie, va scădea cu 10% contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi, în plus, se vor căuta metode de a reduce tarifele de transport la energie şi gaze naturale, măsuri care vor avea ca efect scăderea facturii la energie.

Florin Pogonaru : Creşterea accizelor la carburanţi se va simţi în nivelul de trai al cetăţeanului.

Majorarea preţului carburanţilor, prin creşterea accizelor, va avea, în principal, un impact asupra nivelului de trai al populaţiei şi mai puţin asupra inflaţiei, care nu va cunoaşte o creştere semnificativă, consideră preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.

"Prin creşterea accizelor la carburanţi, sigur că efectul ar fi în primul rând asupra nivelului de trai. Nu cred că, într-o societate care în momentul de faţă are încă probleme de criză, are probleme de capacităţi de producţie nefolosite, deci există nişte impulsuri deflaţioniste foarte puternice, nu cred că vom vedea o inflaţie semnificativă, în urma acestei măsuri. Anul viitor va fi un an electoral şi asta poate induce şi o serie de presiuni inflaţioniste, dar nu din cauza creşterii preţului la carburanţi. Acela se va traduce, din păcate, în nivelul de trai al cetăţeanului român", a declarat, miercuri, Pogonaru, care a participat la o masă rotundă privind Legea insolvenţei, organizată de Consiliul Investitorilor Străini, Am Cham şi AOAR.

Victor Ponta: Cota unică se menţine.

Impozitarea va fi menţinută la 16%, TVA la pâine va rămâne în continuare redusă la 9%, fiind luată în calcul reducerea acesteia şi la alte categorii de produse, cum ar fi cele bio, a declarat premierul Victor Ponta, astăzi, în debutul şedinţei de Guvern.
"Cota unică se menţine. Este o solicitare - şi domnul Chiţoiu va da în mod sigur detalii - permanentă, nu doar a celor de la FMI, ci şi a unora dintre politicienii români. L-am văzut şi pe preşedinte astăzi (miercuri - n.r.): să impozităm PFA-urile, să impozităm drepturile de autor, să impozităm familiile pentru sănătate. Aceasta este gândirea lor, nu ştim dacă este bună sau rea, dar noi nu am fost de acord cu ea. Şi, faptul că preşedintele e de acord dovedeşte, până la urmă, cui vrea răul în perioada următoare, dar noi nu am acceptat acest lucru", a afirmat premierul.
Victor Ponta a adăugat, în context, că TVA la pâine va rămâne redusă şi în 2014.

"Şi, în mod sigur, încercăm anul viitor şi alte categorii. Eu promovez reducerea TVA pentru produsele bio, dar mai sunt şi alte produse unde putem să ne gândim la acest lucru", a adăugat premierul.

Premierul Victor Ponta le-a transmis reprezentanţilor mediului privat că se fac eforturi pentru rambursarea TVA într-un termen rezonabil şi că va începe derularea schemei privind ajutorul de minimis acordat IMM-urilor, promiţându-le că întregul proces va fi unul transparent.

"Pe cât posibil pentru perioada care a trecut, am redus birocraţia şi am continuat politica de scădere a numărului de taxe pe care le plăteşte mediul privat", a continuat Ponta, într-un mesaj adresat întreprinzătorilor prezenţi la cea de-a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România - TOP 2012.
Şeful Guvernului a reiterat faptul că, în urma discuţiilor cu finanţatorii internaţionali, a fost deschisă perspectiva reducerii CAS pentru angajatori începând cu a doua jumătate a anului 2014, o măsură intens cerută de mediul de afaceri, 'care sperăm nu doar că va diminua povara fiscalităţii firmelor, ci va duce şi la crearea de noi locuri de muncă în economie'.

"Vreau să cred că, de peste un an şi jumătate, Executivul USL a dus o activitate corectă în raport cu aşteptările mediului de afaceri, ţinând cont şi de contextul economic dificil în care se află atât România, cât şi Uniunea Europeană. Sunt conştient de faptul că economia românească depinde în mod decisiv de performanţa mediului de afaceri privat şi, în mod special, de dezvoltarea IMM-urilor, iar o bună parte din politicile pe care le-am aplicat la guvernare au avut în vedere această realitate', a adăugat primul ministru.

Referitor la participarea României la reuniunile Consiliului European,  Victor Ponta afirmă că important nu este cine participă, ci modul în care România este reprezentată la acest nivel, afirmând că preşedintele a vândut interesele României.
"Am văzut o decizie de astăzi a Curţii Constituţionale. Problema nu este cine merge la Consiliu, că merge preşedintele, merge primul-ministru, problema este dacă acolo te baţi pentru România sau dacă acolo vinzi România ca să-şi păstrezi tu nişte prietenii personale în caz de nevoie. Ori, eu cred că preşedintele a vândut interesele României şi când a negociat deficitul, şi când a negociat fondurile europene, iar despre agenda digitală (tema ultimei reuniuni a Consiliului UE-n.r.) bănuiesc că nu a deschis gura la Consiliul European că nu ştia", a spus Ponta.
El a susţinut totodată că România va avea la dispoziţie mai puţine fonduri europene în perioada 2014-2020 deoarece aşa a negociat preşedintele, fără niciun mandat, şi că există obligaţia încadrării în limita unui deficit extrem de mic tot pentru că preşedintele a angajat în acest sens ţara fără să întrebe pe nimeni, în 2011, alte state neavând această obligaţie.

Daniel Chiţoiu  : O decizie privind aprobarea actului normativ referitor la reducerea CAS va fi luată în aprilie 2014.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a afirmat marţi că o decizie privind aprobarea actului normativ referitor la reducerea CAS va fi luată în luna aprilie a anului 2014, când va avea loc o nouă misiune FMI.
"Ne-am angajat că actul normativ (n.r. privind reducerea cotelor de contribuţii sociale) va fi pregătit în prima parte a acestui an, iar la misiunea (n.r. FMI) pe care o vor avea în luna aprilie vom lua decizia de aprobare a actului normativ, cu aplicabilitate din semestrul doi al anului 2014. Deci, acesta este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", a afirmat Chiţoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a subliniat că pentru reducerea CAS nu vor fi impuse alte taxe şi impozite.

"Ce este condiţionat în document (n.r. scrisoarea de intenţie cu FMI) este condiţionat de faptul că reducerea CAS trebuie să aibă un impact bugetar neutru, adică golul matematic pe care îl va avea reducerea CAS cu 5% în a doua parte a anului, respectiv 1,85-1,9 miliarde de lei, ăsta este impactul bugetar, să fie acoperit ori prin măsurile de îmbunătăţire a colectării care au început de acum şi de reducere a evaziunii şi a fraudei fiscale (...) printr-o îmbunătăţire a administrării veniturilor. De asemenea putem să acoperim golurile din a doua parte a anului prin operarea unor tăieri de cheltuieli de la diverse capitole care nu se cheltuiesc în anul respectiv. Pentru reducerea CAS-ului nu se vor impune alte impozite sau alte taxe", a spus Chiţoiu.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a afirmat, că un angajat cu salariu mediu va plăti mai mult indirect pentru funcţionarea statului, în urma măsurilor anunţate după negocierile cu FMI.
Întrebat dacă cetăţeanul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin, Chiţoiu a răspuns: "Impozitarea muncii, din contră, scade. Nu ştiu dacă plăteşte mai mult pentru funcţionarea statului, poate indirect, prin cumpărarea de produse, de servicii care au impozite mai mari în ele...dar din contră, invers i se vor reduce cotele de contribuţii sociale".
Chiţoiu a fost chestionat dacă, de la 1 ianuarie, un angajat cu un salariu mediu va plăti prin toate formele prevăzute în urma măsurilor anunţate după negocierile cu FMI mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin.

"Normal că va plăti mai mult indirect, am spus, pentru că aceste impozite şi taxe se regăsesc parte din ele în costuri, în preţuri. Dar acum ca să facem o evaluare cât plăteşte din salariu în plus, nu se poate face o evaluare. Asta este o întrebare ipotetică", a spus Chiţoiu.
El a afirmat că acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

Ana Birchall : Sesizările Preşedintelui  Băsescu la CCR au rolul de a şicana eforturile de reformă ale Guvernului şi Parlamentului.

Deputatul PSD Ana Birchall susţine că sesizările pe care preşedintele Traian Băsescu le face la CCR au rolul de a şicana eforturile de reformă pe care atât Guvernul, cât şi Parlamentul le întreprind.
"Sesizările pe care preşedintele Traian Băsescu le face, în mod frecvent, la CCR, au eminamente rolul de a şicana eforturile de reformă pe care atât Guvernul, cât şi Parlamentul le întreprind pentru a da României o reprezentare externă corectă, democratică şi echitabilă, prin emiterea unor legi importante şi foarte relevante pentru fiecare cetăţean", a declarat Ana Birchall, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Aceasta consideră că Traian Băsescu trebuie să lase toate instituţiile centrale ale statului să îşi îndeplinească atribuţiile legale şi constituţionale în materie de politică externă şi în materie de afaceri europene, iar decizia CCR de miercuri este un argument concludent în acest sens.

"Orice tergiversare a procesului de adoptare a unor astfel de legi, cum este şi legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, nu face altceva decât să întârzie un proces corect legislativ. Acesta este singurul scop al preşedintelui, domnia sa este concentrat pe a pune beţe în roate majorităţii parlamentare şi Guvernului şi, mult mai puţin, pe ceea ce ar trebui să fie mai bun pentru români", a spus deputatul PSD.

Ileana Crăciun  : Ministerul Culturii este total absent în viaţa muzeelor.

Fostul consilier în Ministerul Culturii Ileana Crăciun a calificat, în deschiderea Conferinţei naţionale "Realizări şi perspective în domeniul pedagogiei muzeale în muzeele cu specific de ştiinţe ale naturii din România", care se desfăşoară la Târgu Mureş, drept "regretabilă" lipsa reprezentanţilor Ministerului Culturii de la această reuniune.

"Este regretabil că nici de această dată - sau şi de această dată - există un mare absent: Ministerul Culturii. Ministerul Culturii nu este prezent, eu nu pot să vorbesc în numele său, că nu mai sunt sub oblăduirea sa. Toată viaţa am fost sub oblăduirea meseriei mele, a catedrei, la facultate şi a muzeologiei, pe care le-am slujit şi m-am străduit să le slujesc cu credinţă - studenţii şi muzeografii, muzeele au fost grădina mea de flori şi am încercat să le dau fiecăruia atâta, cât şi cum se cuvenea. Regret. Ce pot să spun? Să vă mint ce face Ministerul Culturii, care nu este?", a spus Ileana Crăciun.
"Cât priveşte prezenţa Ministerului Culturii în viaţa muzeelor, mai ales a muzeelor teritoriale: este total absentă. Îmi pare rău că vin cu negativisme. Dar acesta e adevărul adevărat", a spus Crăciun.

Cătălin Ivan: Băsescu vrea că România să se întoarcă la măsurile de austeritate din 2010.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine, comentând declaraţiile de miercuri ale şefului statului legate de taxe şi impozite, că preşedintele Traian Băsescu doreşte că România să se întoarcă la măsurile de austeritate din anul 2010.

"Traian Băsescu a arătat tuturor astăzi cât de nemulţumit este că vor creşte salariile şi pensiile pentru cei loviţi de criză, pentru cei pe care guvernarea PDL i-a îngenuncheat. Lui Traian Băsescu pur şi simplu nu îi convine că USL a reuşit să redreseze România, să o relanseze din punct de vedere economic, iar în acelaşi timp să reducă şi povara de pe umerii celor mai afectaţi", afirmă Ivan.

"Odată cu declaraţiile de astăzi ale preşedintelui se vede chiar şi mai clar diferenţa de viziune dintre USL şi PDL. Noi am adoptat un model de creştere fără austeritate, încercăm să stimulăm consumul, să atragem mari investitori, să relansăm mediul privat, să suplimentăm necesarul de bani pentru investiţii din fondurile europene care prea mult timp au stat nefolosite", afirmă Cătălin Ivan.

PNL: Proiectul privind Roşia Montană trebuie respins în Parlament şi mandatul comisiei să înceteze.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, membru în Comsia specială privind Roşia Montană, a declarat, miercuri, că votul liberalilor va fi pentru respingerea proiectului de lege transmis de Guvern, pecizând că activitatea acestui for va trebui să înceteze după respingerea proiectului.
"Din punctul de vedere al PNL acest proiect de lege aşa cum a venit de la Guvern nu poate fi susţinut, prin urmare în raportul pe care trebuie să-l realizăm în cadrul Comisiei speciale votul nostru va fi împotriva acestui proiect de lege care a venit de la Guvern. În mod normal, după ce vom da acest vot activitatea comisiei trebuie să se închidă şi se va închide, de aici încolo noi susţinând în diferite ocazii necesitatea creării unui cadrul general care să legifereze exploatările auro-argintifere din România, pentru că PNL susţine exploatarea minieră în România făcută, însă în cadru legal european, în cadru legal românesc în favoarea statului şi a cetăţenilor României", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.
"În mod categoric acest proiect de lege a pornit de la premise greşite şi a pornit în construcţia sa greşit, prin urmare acest proiect de lege în această formă trebuie respins, cum de altfel nu susţinem nici crearea unor condiţii speciale pentru anumite firme în alte legi sau prin alte amendamente", a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, că preşedintele Traian Băsescu nu are legitimitate să comenteze măsurile economice ale Guvernului, de vreme ce în perioada guvernării PDL şeful statului a susţinut măsuri care au dus la închiderea a mii de firme mici şi mijlocii.
"Dacă cineva stă să-l mai asculte pe Traian Băsescu atunci când vorbeşte despre mediul de afaceri, despre dezvoltarea mediului de afaceri în România, cred că e o pierdere de vreme. Cu toţii am fost martori în guvernarea lui Traian Băsescu, în urmă cu câţiva ani, când a venit şi ne-a vorbit despre un nou acord cu FMI, cu toţii am fost prezenţi în România lui Traian Băsescu atunci când a majorat TVA, cu toţii am fost prezenţi aici când Traian Băsescu vorbea despre promovarea unor iniţiative ale Guvernului Boc prin care erau închise mii de firme mici şi mijlocii, prin urmare Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să vorbească pe acest subiect", a declarat Pocora.

Olanda : România să facă reforme în justiţie pentru a atrage investitorii.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, l-a primit, luni, pe ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Matthijs van Bonzel, ocazie cu care "cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, apreciind nivelul schimburilor comerciale ca fiind unul foarte ridicat, de natură să încurajeze şi alte proiecte viitoare comune", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. România trebuie să facă reforme în justiţie, aşa cum a promis la aderarea la UE în 2007, pentru a atrage investiţii, scrie, pe Twitter, ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, după ce ministrul Economiei, Andrei Gerea, i-a invitat pe investitorii olandezi să investească în companiile de stat.
Pentru ca investiţiile româneşti şi străine să vină, "cel mai bine" ar fi să se facă "reforme legislative, în justiţie" şi în ceea ce priveşte corupţia, "promise în 2007 la aderarea României la UE, monitorizate prin MCV", scrie, pe Twitter, diplomatul olandez.
Totodată, Matthijs van Bonzel notează că ministrul Andrei Gerea i-a invitat pe investitorii străini să investească în companii deţinute de stat, unde "stadiul reformelor e întârziat".

ŞTIRI METEO

Joi, 7 noiembrie 2013, temperaturile vor scădea și în jumătatea de sud-est a României, astfel că la nivelul întregii țări se vor încadra în limite normale pentru această dată. Maximele vor fi cuprinse între 8 grade în Maramureș și în estul Transilvaniei și 19 grade în extremitatea de sud-vest, iar temperaturile minime se vor situa între -1 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, mai ales ziua, în nord și nord-vest, iar dimineața izolat și în centru. La munte, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales pe crestele înalte, unde va sufla tare. Noaptea, vântul va slăbi treptat în intensitate. În a doua parte a intervalului, izolat în zonele joase se va semnala ceață.
În Bucureşti, temperaturile vor scădea, apropiindu-se de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.


PERSONALITĂŢI

Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski - d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg) a fost un compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.
A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această periodă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.


În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.
Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.
În 1890 a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin: Damă de pică.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în Şi minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva.
Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor Cinci.


S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 6 NOIEMBRIE .............

Evenimente

    1528: Conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vacă devine primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas
    1917: A izbucnit Revoluția Bolșevică din Rusia
    1919: S-a fondat, la Sighișoara, prin fuzionarea unor organizații politice ale sașilor și ale șvabilor, Partidul German din România, care milita pentru promovarea intereselor specifice minorității germane
    1947: În cadrul ședinței Consiliului de Miniștri, se anunță demisia miniștrilor aparținând PNL – Tătărescu
    1999: În cadrul unui referendum constituțional, australienii resping, în proporție de 54%, instaurarea republicii

S -a născut în.............

    1771: Alois Senefelder, inventator austriac a litografiei (d. 1834)
    1814: Adolphe Sax (Antoine-Joseph), inventator de instrumente muzicale (saxofon), francez de origine belgiană (d. 1894)
    1825: Charles Garnier, arhitect francez, cunoscut pentru proiectele pe baza cărora s-au construit Opera din Paris și cazinoul din Monte Carlo (d. 1898)
    1851: Charles Dow, economist american (d. 1902)
    1861: James Naismith, medic și pedagog canadian, inventatorul baschetului (d. 1939)
    1865: William Boog Leishman, medic englez care a descoperit vaccinul contra febrei tifoide (d. 1926)
    1882: Aurel Vlaicu, inginer și pilot român (n. 19 Noiembrie 1882 - d. 13 Septembrie 1913)
    1893: Edsel Ford, investitor american (d. 1943)
    1944: Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de București, membru de onoare al Academiei Române
    1945: Rita Pavone, cântăreață italiană de şlagăre
    1947: Alex Ștefănescu, critic literar român
    1949: Olga Delia Mateescu, scriitoare, actriță româncă de teatru și film
    1952: Michael Cunningham, scriitor american

Decese...................

   1976: Ilie Lazăr, jurist și politician român (n. 1895)
    1893: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus (n. 1840)
    1988: Theodor V. Ionescu, fizician și inventator român (n. 1899)
    1998: Niklas Luhmann, sociolog german (n. 1927)

marți, 5 noiembrie 2013

Gânduri de seară..............



"Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult; erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele. Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.
- Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?
- Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.
- Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră
- Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.
- Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.
- Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.
Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa, şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:
- Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.
Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel;  razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri, iar frumuseţea pentru acei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare."

MRU spune ( este timpul sa ieșiți în strada ) : Români treziți-vă! USL aruncă în aer România, urmează catastrofa taxelor. Domnii Ponta și Antonescu – primii responsabili ai sărăcirii tuturor românilor. Cereți-le socoteala ACUM!

 " Români treziți-vă!


Români treziți-vă! USL aruncă în aer România, urmează catastrofa taxelor. Domnii Ponta și Antonescu – primii responsabili ai sărăcirii tuturor românilor.   Cereți-le socoteala ACUM!   USL a decis:   Introducerea impozitului pentru construcții speciale pe persoane juridice. Companiile vizate vor transfera toate aceste costuri în prețul final al produselor. Rezultatul – scăderea puterii de cumpărare.   Acciza de 0,7 eurocenti la litru de carburant. Creșterea se va vedea direct în prețuri. Rezultatul – inflația va crește peste prognoze, ca urmare accizele vor crește mai repede.   Salariul minim – creștere la 850 lei de la 1 ianuarie și 900 lei de la 1 iulie. O taxă în plus pentru privați. De asemenea, orice mărire de taxe se transferă în prețuri. Diferența dintre ajutorul de șomaj și salariul minim este mult prea mică pentru a reuși cu adevărat să reducă numărul șomerilor. Taxele prea mari vor încuraja munca la negru. Rezultatul – o creștere a inflației și a numărului de șomeri.   Creșterea cu 25% a redevențelor pentru resursele minerale.   Toate aceste măsuri se adaugă la restul de taxe și impozite noi sau mărite de guvernarea USL:   Impozit obligatoriu pe venit de 3% pentru firmele a căror cifră de afaceri este mai mică de 65.000 euro.   Impozit de 16% pe veniturile considerate dividende   Cota unică de 16% pe veniturile din silvicultură și piscicultură.   Impozit pe veniturile din creșterea și exploatarea animalelor și din valorificarea produselor de origine animală.   Alte impozite în agricultură   Coplata din sanatate.   Impozit pe venit si CAS pe diurna primita de angajatii institutiilor publice, pentru ceea ce depaseste de 2,5 ori nivelul stabilit.   Taxa speciala de 5% aplicata veniturilor din exploatarea resurselor naturale – altele decat gazele naturale.   Taxă pe monopolurile naturale (gaze naturale și energie).   Cota majorata de impozit de 50% pe veniturile din prestarea de servicii in tara sau strainatate, comisioane, dobanzi, dividende, redevente.   Timbru de mediu pentru autovehicule.   Acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%.   Acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate (altele decât bere şi vinuri), la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.   Taxe de 60% pe veniturile suplimentare obţinute de către operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare.   Acciză de 1 euro/cm3 pentru autoturisme şi autoturisme de teren a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3, importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate.   Care este efectul acestei avalanșe de taxe și impozite? Scumpiri în serie, scăderea atractivității unor domenii pentru potențiali investitori, inflație, imposibilitatea creării de noi locuri de muncă – pe scurt: prăbușire economica. Iar noi, cetățenii acestei țări, vom plăti din ce în ce mai scump din buzunarele noastre incompetența unei guvernări haotice.

USL aruncă în aer România, urmează catastrofa taxelor. Domnii Ponta și Antonescu – primii responsabili ai sărăcirii tuturor românilor.

Cereți-le socoteala ACUM!

USL a decis:

Introducerea impozitului pentru construcții speciale pe persoane juridice. Companiile vizate vor transfera toate aceste costuri în prețul final al produselor. Rezultatul – scăderea puterii de cumpărare.

Acciza de 0,7 eurocenti la litru de carburant. Creșterea se va vedea direct în prețuri. Rezultatul – inflația va crește peste prognoze, ca urmare accizele vor crește mai repede.

Salariul minim – creștere la 850 lei de la 1 ianuarie și 900 lei de la 1 iulie. O taxă în plus pentru privați. De asemenea, orice mărire de taxe se transferă în prețuri. Diferența dintre ajutorul de șomaj și salariul minim este mult prea mică pentru a reuși cu adevărat să reducă numărul șomerilor. Taxele prea mari vor încuraja munca la negru. Rezultatul – o creștere a inflației și a numărului de șomeri.

Creșterea cu 25% a redevențelor pentru resursele minerale.

Toate aceste măsuri se adaugă la restul de taxe și impozite noi sau mărite de guvernarea USL:

Impozit obligatoriu pe venit de 3% pentru firmele a căror cifră de afaceri este mai mică de 65.000 euro.

Impozit de 16% pe veniturile considerate dividende

Cota unică de 16% pe veniturile din silvicultură și piscicultură.

Impozit pe veniturile din creșterea și exploatarea animalelor și din valorificarea produselor de origine animală.

Alte impozite în agricultură

Coplata din sanatate.

Impozit pe venit si CAS pe diurna primita de angajatii institutiilor publice, pentru ceea ce depaseste de 2,5 ori nivelul stabilit.

Taxa speciala de 5% aplicata veniturilor din exploatarea resurselor naturale – altele decat gazele naturale.

Taxă pe monopolurile naturale (gaze naturale și energie).

Cota majorata de impozit de 50% pe veniturile din prestarea de servicii in tara sau strainatate, comisioane, dobanzi, dividende, redevente.

Timbru de mediu pentru autovehicule.

Acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%.

Acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate (altele decât bere şi vinuri), la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.

Taxe de 60% pe veniturile suplimentare obţinute de către operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare.

Acciză de 1 euro/cm3 pentru autoturisme şi autoturisme de teren a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3, importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate.

Care este efectul acestei avalanșe de taxe și impozite? Scumpiri în serie, scăderea atractivității unor domenii pentru potențiali investitori, inflație, imposibilitatea creării de noi locuri de muncă – pe scurt: prăbușire economica. Iar noi, cetățenii acestei țări, vom plăti din ce în ce mai scump din buzunarele noastre incompetența unei guvernări haotice.

 "

5 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Lumea e atât de preocupată cu aparenţa, încât prea puţin îi pasă de realitate."(Oxenstierna)

Cătălin Predoiu: PDL respinge măsurile convenite de Guvern cu FMI.

PDL respinge categoric măsurile fiscal-bugetare convenite de Guvern cu FMI, calificându-le drept unele de blocare a economiei prin suprataxare, şi insistă pentru formula de relaxare fiscală pe care a propus-o încă din primăvara acestui an, a declarat marţi prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă.

"E greu să spunem că a fost vorba de negocieri. Este vorba, de fapt, de o căutare disperată a Guvernului socialist Victor Ponta de a salva acest acord. Guvernul nu se mai preocupă de relansarea economică, Guvernul se preocupă doar de închiderea contabilă a bugetului, de acoperirea scriptică a cheltuielilor şi a deficitelor. (...) E vorba de un buget care dă cu o mână şi ia cu trei, e vorba de un buget care va continua cercul vicios instalat de politicile de stânga prin suprataxare", a susţinut prim-vicepreşedintele PDL.

Predoiu a adăugat că, încă din primăvară, "PDL a înaintat o formulă menită să relanseze economia, bazată pe relaxare fiscală şi nu pe suprataxare, pe mărirea salariului minim la 1.000 de lei şi nu la 850 sau 900 de lei, pe reducerea CAŞ şi combaterea evaziunii fiscale".
El a criticat, totodată, conduita politică a Guvernului şi a USL. "Constatăm persistenţa în minciună, în promisiuni electorale pe care nu le mai crede nimeni. Anunţarea scăderii CAS-ului cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie este doar o promisiune marca USL", a afirmat Predoiu.
În opinia sa, nu se mai poate vorbi de mult de un PNL care face politici de dreapta. "Încercarea domnului Crin Antonescu de a salva situaţia din punct de vedere mediatic este de-a dreptul ridicolă. Oamenii au nevoie azi de reducerea CAS-ului, nu mâine. De aceea, noi respingem categoric aceste măsuri care sunt propuse de către Guvernul Ponta, de către Crin Antonescu, de către USL", a completat Predoiu.

Andreea Paul : Se dublează argumentele pentru a veni cu o moţiune simplă în Parlament.

Deputatul PDL Andreea Paul susţine că, după prezentarea de către Guvernul Ponta a proiectului de buget pentru 2014, se dublează argumentele pentru a veni cu o moţiune simplă în Parlament şi speră că PNL se va alătura acestui demers.

"După ce am văzut proiectul de buget aseară, prezentat de Guvernul Ponta, se dublează argumentele pentru a veni în Parlamentul României cu o moţiune simplă. România este sufocată, dezastrul care continuă şi în anul 2014 sub această guvernare de stânga, primitivă, impune o reacţie fermă a dreptei româneşti. Sperăm ca membri ai PNL să se alăture acestui demers, cu totul şi cu totul justificat. Este inacceptabil să priveşti bussinessul privat românesc ca un produs de lux, gata doar să-l taxezi şi să-l strangulezi prin birocraţie", a afirmat Andreea Paul marţi la o conferinţă de presă.

"Ponta îşi bate joc de o ţară întreagă cu un proiect de buget pur electoral pentru anul 2014. Premierul bagă mai întâi mâna foarte adânc în buzunarele românilor prin taxe noi, scumpeşte viaţa românilor, apoi dă înapoi foarte puţin şi doar unora. Premierul a dat liber la motoarele de partid, adică primarilor, să cheltuiască anul viitor mult şi pe datorie, prin creşterea plafonului de îndatorare a autorităţilor locale. Vom avea în 2014, an electoral, din nou, o ţară plină de şantiere pe datorie", a spus Andreea Paul.

"Anul 2012, sub guvernarea Ponta, 0,7%, anul acesta estimările merg undeva spre 2% iar anul viitor, în scrisoarea care se prefigurează a fi semnată cu FMI, abia se discută despre un scenariu de bază de 2,2 procente. Aşadar, trei ani consecutivi cu performanţă între ghilimele economică, mult inferioară dificilului an 2011", a afirmat Andreea Paul.

Victor Ponta  : Declaraţii, Palatul Victoria  - 4 noiembrie 2013.

Guvernul îşi va asuma în cadrul memorandumului de înţelegere cu FMI, BM şi CE un angajament clar de scădere a contribuţiilor sociale cu 5% de la 1 iulie 2014.

"Referitor la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, a fost în mod sigur tema cea mai intens discutată pe parcursul acestor zile. Va exista în memorandumul de înţelegere, atât cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, un angajament foarte clar de scădere semnificativă şi, din punctul nostru de vedere, semnificativ este mai mult decât 3%. Semnificativ este 5%, aşa cum în baza studiilor pe care le-am avut ar avea într-adevăr un impact pentru mediul de afaceri, şi anume o scădere semnificativă cu 5% a contribuţiilor de asigurări sociale din al doilea semestru al anului, cu obligaţia din partea Guvernului de a identifica până la 1 iulie toate resursele necesare pentru că impactul bugetar să fie neutru. Adică ceea ce pierdem prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale să compensăm din venituri suplimentare sau din realocarea unor alte fonduri sau reducerea de cheltuieli", a declarat Victor Ponta.

Guvernul are ca acţiune prioritară până la finele anului adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli a companiei CFR Marfă în vederea reluării privatizării.

"Vom avea ca acţiune prioritară adoptarea până la sfârşitul anului, deci de la începutul lunii decembrie, a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru CFR Marfă, care evident va intra într-o nouă procedură, de data aceasta într-un termen rezonabil, într-o nouă procedură de privatizare", a declarat premierul.

Accizele vor fi indexate în funcţie de raţă inflaţiei, ca măsură de creştere a veniturilor la bugetul de stat..
"Ca măsuri de creştere a veniturilor, vom indexa accizele în funcţie de raţă inflaţiei. Din fericire, inflaţia a avut o cotă, şi va avea pentru 2013, o cotă scăzută, şi evident influenţa acesteia va fi destul de mică. Vom introduce un impozit pentru construcţiile speciale.(...) Nu e vorba de locuinţe, ci e vorba despre persoane juridice şi construcţii civile cu un anumit caracter. O creştere a redevenţelor la resursele minerale, cu excepţia petrol şi gaze, de 25%. O acciză de 0,07 euro la litrul de carburant, fie benzină, motorină. Aceste accize şi aceşti bani rezultaţi vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai concret pentru marile proiecte de infrastructură rutieră", a declarat premierul Victor Ponta.

Crin Antonescu: FMI se înşeală, CAS se putea reduce şi acum.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat marţi că FMI se înşeală susţinând că reducerea CAS nu era posibilă în acest an.
"Greşesc (...). Se înşală. CAS se putea reduce şi de acum, dar, într-adevăr, este preferabil din semestrul II cu 5%, decât cu 3%", a declarat Antonescu, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
În ceea ce priveşte faptul că FMI a arătat că reducerea CAS nu este prinsă în proiecţia bugetară pe 2014, liderul PNL a spus că nu cunoaşte aceste detalii.
"Eu am comentat aseară lucrurile pe care le-au adus la cunoştinţa opiniei publice primul-ministru, ministrul Finanţelor. Nu este vorba de proiecţia bugetară, ci este vorba de scrisoarea de intenţie, despre asta s-a vorbit, acolo este menţionat acest lucru", a precizat Antonescu, adăugând că ar putea să dea mai multe detalii la sfârşitul şedinţei BPN.

Dan Matei Agathon: Scăderea CAS va duce la diminuarea fenomenului muncii la negru în România.

O scădere a contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ cu 5 puncte procentuale, din semestrul al doilea al anului viitor, reprezintă un lucru pozitiv, care va duce la diminuarea fenomenului muncii la negru în România, consideră vicepreşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon.

"Referitor la intenţia Guvernului privind scăderea contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/, pot să spun doar atât: mai bine mai târziu, decât niciodată. În ultimii patru ani, noi am propus acest lucru la trei prim-miniştri diferiţi, însă de-abia acum se face în sfârşit dreptate. Forţa de muncă din România e cea mai scumpă din Uniunea Europeană, şi de aici derivă şi amploarea fenomenului muncii la negru în ţara noastră. Prin urmare, o scădere a contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ va duce la diminuarea acestui fenomen', a declarat, marţi, Dan Matei Agathon.
"Realizarea unor mari investiţii publice duce la crearea de noi locuri de muncă, ceea ce implicit favorizează consumul. Creşterea economică a ţării se produce însă şi prin reducerea fiscalităţii. Noi, ca organizaţie patronală, suntem extrem de mulţumiţi că Guvernul a luat în calcul propunerile noastre', a mai spus Agathon.

Călin Popescu Tăriceanu  : Excelente, nici în vis nu bănuiam aşa ceva.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a comentat ironic marţi, înaintea şedinţei BPN al PNL, măsurile convenite în urma negocierilor dintre Guvern şi reprezentanţii FMI, afirmând că nici în vis nu bănuia aşa ceva.
Tăriceanu a fot întrebat cum vede măsurile convenite de reprezentanţii Guvernului cu delegaţia FMI.
"Excelente, nici în vis nu bănuiam aşa ceva", a răspuns ironic fostul premier, fără a face alte comentarii.

Mircea Drăghici : Guvernul a arătat că se poate negocia cu FMI şi spre binele românilor.

"Guvernul Ponta a reuşit să promoveze şi măsuri de stânga, precum indexarea pensiilor peste rata inflaţiei, cu 3,75%, în condiţiile în care inflaţia este puţin peste 2%. Guvernul Ponta a reuşit să fie consecvent cu programul de guvernare anunţat de USL. Cota unică rămâne neschimbată, pensiile vor fi indexate peste rata inflaţiei, iar salariile vor fi majorate pentru toţi bugetarii, cu precădere pentru tineri, debutanţii în educaţie şi medicii rezidenţi. Conform ministrului Bugetului, Liviu Voinea, aceştia vor beneficia de creşteri de până la 20%. Noi nu îi invităm pe cei care sunt nemulţumiţi să plece din ţară, aşa cum făcea fosta guvernare. Noi considerăm că este vital să venim în sprijinul lor pentru ca ei să muncească în România. O altă măsură a Guvernului Ponta de care vor beneficia aproximativ 800.000 de români va fi creşterea salariului minim, în două tranşe, până la 900 de lei", a explicat deputatul PSD Mircea Drăghici, chestor al Camerei inferioare a Parlamentului. , într-un comunicat de presă.

Ioan Enciu: Demersurile MAE privind aderarea la spaţiul Schengen trebuie susţinute în Parlamentul European.

Ioan Enciu, care este membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne în Parlamentul European, salută declaraţiile Ministrului de Externe Titus Corlăţean, şi consideră că nu există niciun motiv pentru care România şi Bulgaria să nu fie primite în spaţiul Schengen la Consiliul JAI din luna decembrie.

"Am luat act cu mare bucurie de declaraţiile ministrului Titus Corlăţean, potrivit căruia eforturile instituţionale ale României se concentrează pe obţinerea unei decizii favorabile aderării României la spaţiul Schengen în cadrul Consiliului JAI din luna decembrie. Aceasta este o poziţie corectă, care trebuie să fie susţinută de către toţi europarlamentarii români, indiferent de partidul din care fac parte, pentru că ea reprezintă interesele României. De altfel, demersurile susţinute pe care MAE român le face în ultimul timp pentru rezolvarea favorabilă a dosarului Schengen sunt profesioniste şi eficiente, de natură să conducă spre o finalitate favorabilă în acest proces. Nu în ultimul rând, salut tenacitatea ministrului Corlăţean şi a echipei sale în ceea ce priveşte subiectul aderării României la spaţiul Schengen. În calitatea mea de membru în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, am susţinut de nenumărate ori în plenul PE faptul că România şi Bulgaria sunt ţinute nejustificat şi abuziv în afara spaţiului Schengen, în ciuda implementării aquis-ului în domeniu şi a confirmării acestui fapt de către Consiliul JAI, în ciuda susţinerii totale din partea Comisiei Europene şi a Parlamentului European", a declarat Ioan Enciu, potrivit unui comunicat de presă.

MAE  : Avertisment privind greva generală din Grecia.

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia că miecuri va avea loc o grevă generală de 24 de ore în această ţară. Protestul este organizat de cele două confederaţii sindicale din Grecia: GSEE (Confederaţia generală a lucrătorilor din Grecia) şi ADEDY (Confederaţia sindicală a lucrătorilor din sectorul public). În acest context sunt aşteptate "perturbări în traficul public de călători, urmând a fi asigurate numai serviciile medicale de urgenţă", informează MAE.
Controlorii de trafic aerian vor opri activitatea de lucru între orele 12.00-15.00, iar personalul din cadrul aviaţiei civile între orele 12.00-16.00.
MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene în această perioadă "să urmărească anunţurile autorităţilor locale referitoare la transportul public, precum şi asupra eventualelor măsuri restrictive de trafic aerian şi să evite zonele centrale ale Atenei, precum şi ale celorlalte oraşe mari unde au loc acţiuni de protest".
Este vorba despre o a doua grevă generală în Grecia, în mai puţin de patru luni.

FMI: Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a se încadra în ţinta de deficit pentru 2014.

Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a respecta ţinta de deficit bugetar convenită pentru anul viitor, de 2,2% în termeni cash, privind cheltuielile cu fondurile europene, calcularea accizelor în funcţie de inflaţie, majorarea accizelor la carburanţi sau lărgirea bazei de impozitare, potrivit FMI.

"Ţinta de deficit va fi de 2,2% în termeni cash anul viitor, cu 0,2 puncte procentuale mai mult decât anticipasem în luna iulie. Principalul motiv pentru acest deficit uşor mai mare pentru anul viitor este angajamentul puternic de a accelera atragerea fondurilor europene, ceea ce înseamnă că trebuie să creăm mai mult spaţiu pentru cheltuielile de co-finanţare necesare şi nouă ţintă de deficit acomodează acest imperativ", a declarat marţi şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de prezentare a rezultatelor vizitei în România.

"Măsura cheie anunţată de Guvern ar fi legarea accizelor de inflaţie, majorarea accizelor la carburanţi, precum şi lărgirea bazei de impozitare pentru impozitul pe proprietate incluzând structurile sau construcţiile speciale. Guvernul se angajează să îmbunătăţească colectarea fiscală şi să reducă evaziunea fiscală", a mai spus Schaechter.

Şeful FMI a menţionat că, în agenda reformelor structurale viitoare, accentul vă continua să cadă pe sectoarele energie şi transporturi pentru ca acestea să devină mai transparente şi mai eficiente, astfel încât să poată oferi servicii mai bune şi să devină o povară mai mică pentru publicul general. Totodată, vor continua reformele în domeniul sănătăţii, având ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor, creşterea eficienţei sistemului şi asigurarea sustenabilităţii financiare.
Pentru acest an, Schaechter apreciază că Guvernul a avut success în accelerearea fondurilor europene, ceea a exercitat presiune pe partea de cheltuieli a bugetului.
Ea a lăudat succesul listării pachetului de 15% din acţiunile Romgaz pe piaţa de capital, însă apreciază că nefinalizarea privatizării majoritare la CFR Marfă este "un pas înapoi", menţionând că Guvernul îşi menţine angajamentul de a continua procesul de privatizare, iar între timp va susţine restructurarea companiei.
Pe lista progreselor Executivului în privinţa reformelor structurale, şeful misiunii FMI a enumerat avansarea pe linia pregătirii reformelor în sectorul sănătate, continuarea liberalizării preţurilor la energie şi întărirea managementului finanţelor publice prin prioritizarea mai clară a proiectelor de investiţii finanţate în bugetul anului 2014.

Curtea de Audit a UE: Nereguli privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rurală din România în 2012.

Curtea de Conturi a UE a constatat că sistemul privind fondurile de dezvoltare rurală în România este "ineficace", iar procedurile de achiziţii publice prezintă numeroase nereguli, potrivit raportului privind exerciţiul financiar 2012, prezentat marţi la Luxemburg.
Raportul a constatat că, în majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, încă nu se respectă în integralitate legislaţia în vigoare. De aceea, Curtea de Conturi a UE a adresat un apel în vederea reconceperii normelor care se aplică cheltuirii fondurilor UE şi a recomandat simplificarea cadrului legislativ.
România s-a aflat printre cele 14 state în care au fost verificate 160 de operaţiuni din cadrul programului pentru dezvoltare rurală.
În ceea ce priveşte cheltuielile aferente dezvoltării rurale, dintre cele 160 de operaţiuni cuprinse în eşantion, 101 (63%) erau afectate de eroare.
Curtea a apreciat că, pentru majoritatea operaţiunilor afectate de eroare, autorităţile naţionale dispuneau de informaţii suficiente care să le fi permis detectarea şi corectarea erorilor respective.

În cazul României s-au constatat mai multe cazuri de încălcare a normelor privind achiziţiile publice. Autorii raportului oferă şi un exemplu, unde beneficiarul (o municipalitate rurală) a solicitat sprijin pentru un proiect de investiţii care includea o reţea de alimentare cu apă potabilă, un sistem de canalizare, modernizarea drumurilor locale şi o clădire destinată comunităţii. Şapte ofertanţi au depus oferte, iar cinci dintre acestea au fost respinse de beneficiar întrucât nu îndeplineau cerinţele. Curtea a constatat că ofertantul câştigător nu îndeplinea două cerinţe stabilite în cadrul procedurii şi că, în plus, alte oferte fuseseră excluse tocmai pentru că nu îndeplineau aceste cerinţe. "Din cauza neconformităţii cu documentaţia de atribuire şi a nerespectării principiului tratamentului egal, aspecte care au influenţat rezultatul procedurii de achiziţii, cheltuielile în cauză sunt neeligibile", a constatat Curtea.

Uniunea Europeană deschide un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia.

 Uniunea Europeană şi Turcia au deschis marţi un nou capitol în negocierile de aderare a acestei ţări şi şi-au exprimat dorinţa de a accelera procesul după mai bine de trei ani de blocaj, relatează AFP.
''Este o cotitură în relaţiile dintre UE şi Turcia, după o pauză de 40 de luni'', a declarat cu satisfacţie ministrul turc pentru afaceri europene, Egemen Bagis, la încheierea celei de-a 10-a reuniuni consacrate procesului de aderare a Turciei.
Bagis şi comisarul european pentru extindere, Ştefan Füle, au deschis oficial Capitolul 22, referitor la politica regională. Füle a făcut apel la Turcia ''să se angajeze mai mult'', pentru a permite deschiderea a altor două capitole, 23 şi 24, referitoare la drepturile fundamentale, justiţie, libertate şi securitate. ''Aceasta va lua, să sperăm, mai puţin de trei ani şi jumătate'', termenul de la ultima deschidere a unui capitol, a declarat comisarul european în faţa presei.

''Unda verde'' pentru deschiderea Capitolului 22 a fost dată în octombrie de miniştrii de externe ai UE pentru afaceri europene, după patru luni de la data prevăzută, din cauza reprimării în vară de către autorităţile turce a valului de contestare civilă pornit din Piaţa Taksim din Istanbul.
Turcia este oficial candidată la UE din 1999, dar procesul negocierilor, angajat în 2005, se dovedeşte a fi cel mai lent pe care l-a avut UE cu un aspirant la aderare. Din cele 35 de capitole de negocieri, au fost deschise 14 şi doar unul a fost încheiat până în prezent.
UE ''a îngheţat'', printre altele, părţi întregi de negocieri din cauza refuzului Turciei de a extinde către Republica Cipru, membră a UE, prevederile acordurilor de liber-schimb pe care le-a încheiat cu organizaţia paneuropeană.

Ucraina şi Chevron au semnat un acord de 10 miliarde de dolari pentru explorarea gazelor de şist.

Ucraina a semnat, marţi, cu grupul petrolier american Chevron, un acord de tip împărţire a producţiei (PSA), în valoare de 10 miliarde de dolari, pentru explorarea gazelor de şist în vestul statului, acesta fiind al doilea acord de acest gen semnat de ţara vecină în acest an, transmit Reuters şi AFP." Acordul este semnat în acest moment', a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, referindu-se la acordul pentru blocul Olesska, cu o suprafaţă de 5.260 de kilometri pătraţi.
Acordul, a cărui semnare a fost confirmată şi de un mesaj publicat pe pagina de Internet a preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici, prevede că Chevron va efectua lucrări de explorare la blocul Olesska, a cărui producţie ar putea atinge opt până la zece miliarde de metri cubi pe an, şi care, potrivit oficialilor de la Kiev, ar conţine rezerve de 2.980 de miliarde de metri cubi.
La începutul acestui an, guvernul ucrainean a semnat un acord similar de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell pentru explorarea resurselor de gaze de şist la blocul Yuzivska din estul Ucrainei.

ŞTIRI METEO

Avertizare meteorologică

ANM a trimis o informare meteorologică de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă între 6 noiembrie, ora 10 şi 7 noiembrie, ora 10.
În intervalul menţionat, temporar va ploua, în cursul zilei îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, cu precădere în est, sud-est şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...35 l/mp.
La munte, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Intensificări ale vântului se vor semnala şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi    55...60 km/h, arată ANM,
Informarea a fost trimisă către Preşedinţia României, Secretariatul General al Guvernului României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, C.N.A.D.N.R, Administraţia Naţională “Apele Române”, S.N.C.F.R., Crucea Roşie şi mass-media.
Miercuri, 6 noiembrie 2013, în vestul, centrul și nordul României va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă izolat pot fi însemnate. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploi se vor semnala local. În zona montană, noaptea, ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare. Maximele termice vor fi cuprinse, în general, între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade. Valorile termice se vor menține mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar vor fi în scădere, în special în jumătatea nordică a țării. Vântul va sufla în general moderat, local cu intensificări, în special la munte.
În Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade. Cerul va fi temporar noros, iar seara și noaptea trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat.

PERSONALITĂŢI

Vivien Leigh

Vivien Leigh, Lady Olivier (n. 5 noiembrie 1913 - d. 7 sau 8 iulie 1967) a fost o actriță de origine engleză. A fost laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O'Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra. Vivien Leigh a fost o actriță prolifică, ea colaborând adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.
 Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică în a fi luată în serios în cariera sa ca actriță. Sănătatea ei șubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câștigat reputația unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască și perioade de declin. Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor '40. Leigh și Olivier divorțează în 1960, iar actrița continuă să apară periodic în diferite filme și piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în anul 1967.

Joe Dassin

Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), mai cunoscut sub numele Joe Dassin, a fost un cântăreț și compozitor franco-american. Joe s-a născut la New York, tatăl său fiind regizorul american Jules Dassin, iar mama sa era violonista maghiară Béatrice Launer. A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii 1950, s-a mutat cu familia în Europa. Și-a făcut studiile la Școala Internațională de la Geneva și la Institutul Le Rosey în Elveția. A revenit apoi în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Michigan din Ann Arbor.
 După colegiu, s-a mutat în Franța, unde s-a angajat la un post de radio. Aici a fost convins de o casă de discuri să-și înregistreze compozițiile.



La începutul anilor 1970, cântecele lui Joe Dassin au atins primele poziții ale topurilor din Franța, devenind un artist renumit în această țară. Faptul că era poliglot l-a ajutat să înregistreze cântece și în limbile germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă cele în franceză și engleză.

Joe Dassin a murit din cauza unui infarct în timpul unei vacanțe în Tahiti, la data de 20 august 1980. Trupul său este înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever în Hollywood, California.

Bryan Adams

Bryan Adams este unul dintre cei mai faimoși cântăreți și compozitori canadieni, iar printre marile lui pasiuni se numără fotografia, realizând în acest sens câteva expoziții. Cele mai cunoscute albume ale sale sunt Reckless, 18 till I die, Waking up the neighbours. Adams s-a născut la 5 noiembrie 1959 în Kingston, Ontario, din părinți englezi, dar are rădăcini malteze din partea bunicii sale. În anii `60, datorită tatălui său, care lucra ca diplomat pentru statul canadian, a avut norocul să meargă alături de familia sa în multe țări. Interpretul a primit Ordinul Canadei pentru contribuția adusă muzicii și pentru activitățile sale filantropice. Compozițiile sale au fost nominalizate de trei ori la Oscar, iar în 2007 și la Globurile de Aur, pentru a cincea oară, pentru piesa din filmul Bobby. Primul album al său, care îi poartă numele, a fost lansat în februarie 1980. Cel de-al doilea a fost scos pe piață numai un an după aceea și se numește, You want it you got it. Cel mai mare succes comercial de la începutul carierei sale l-a înregistrat cu materialul lansat în 1983, Cuts like a knife. Albumele sale următoare au fost premiate cu platină, așa cum este și exemplul lui Into the fire, din 1987.
"Everything I do, I do it for you", piesa care s-a clasat pe primul loc timp de 16 săptămâni consecutive în UK Single Charts a rămas și până astăzi un record. Melodia a fost inclusă pe albumul Waking up the neighbours, lansat pe piață în 1991. Aceasta a fost și coloana sonoră a filmului Robin Hood: prințul hoților, cu Kevin Costner în rolul principal.



Următorul material a fost un "best of" care conținea însă și melodia Please forgive me. Tot în 2003, Bryan Adams a mai înregistrat hitul All for love, împreună cu Rod Stewart și Sting. Acesta a intrat pe coloana sonoră a filmului "Cei trei muschetari". Din 1996 și până în 1999, Adams a lansat câte un album în fiecare an. Cel mai de succes a fost `18 till I die` care conținea și piesa Have you really loved a woman?, ce a devenit ulterior coloana sonoră a peliculei Don Juan de Marco cu Johnny Depp și Marlon Brando. După o pauză de șase ani, Adams a revenit pe piața muzicală în 2004 cu albumul `Room Service`. Acesta a înregistrat un mare succes în Europa, clasându-se pe locul întâi în topuri.
O mare parte din muzica lui Bryan Adams a fost fie scrisă special pentru filme sau pentru a intra pe coloana sonoră a 42 de pelicule. 17 martie 2008 este data la care artistul a lansat albumul `11`, iar primul extras `I thought I`d seen everything` se bucură de un mare succes.
Adams este vegetarian strict, a avut apariții episodice în două filme, iar în prezent locuiește în Anglia.
Marea sa pasiune o reprezintă fotografia, iar lucrările sale au fost publicate în ediția britanică Vogue, în L`uomo Vogue, Vanity Fair, Harper`s Bazaar, Esquire și multe altele.
Ca fotograf, Bryan a lucrat cu Robert Plant, Joss Stone, Placido Domingo, Celine Dion, Moby, Amy Winehouse și Morrisey.

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 5 NOIEMBRIE .................

Evenimente

   
    1605: "Complotul prafului de pușcă". Era vizată clădirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele Iacob I, membrii guvernului și ai Parlamentului
    1720: Tratatul de pace de la Constantinopol ("Pace Veșnică") între Rusia și Imperiul Otoman; confirmarea tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713
    1930: Sinclair Lewis este câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură
    1968: Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american
    1970: La Vatican a fost introdus serviciul divin în limba națională a fiecărei comunități catolice
    2003: Radio Contact își schimbă numele și echipa și devine Kiss FM

S -a născut în...........

    1494: Hans Sachs, poet german (d. 1576)
    1876: Raymond Duchamp-Villon, sculptor francez (d. 1918)
    1880: Mihail Sadoveanu, scriitor român (d. 1961)
    1911: Alfred Manessier, pictor francez (d. 1993)
    1913: Vivien Leigh, actriță engleză (d. 1967)
    1917: Jacqueline Auriol, aviatoare franceză (d. 2000)
    1921: György Cziffra, pianist maghiar (d. 1994)
    1923: Rudolf Augstein, publicist german, fondatorul revistei "Der Spiegel" (d. 2002)
    1937: Harris Yulin, actor american
    1938: Joe Dassin, cântăreț francez (d. 1980)
    1942: Mihai San, scriitor român
    1949: Angela Nache, scriitoare română
    1952: Vandana Shiva, fiziciană și filozof indian
    1959: Bryan Adams, muzician rock canadian
    1960: Tilda Swinton, actriță scoțiană
    1963: Tatum O'Neal, actriță americană

Decese.................. 


    1714: Bernardino Ramazzini, medic italian (n. 1633)
    1879: James Clerk Maxwell, fizician englez (n. 1831)
    1930: Christiaan Eijkman, medic danez care a descoperit cauzele îmbolnăvirii de beriberi (n. 1858)
    1955: Maurice Utrillo, pictor francez (n. 1883)
    1979: Lucia Bălăcescu Demetriade, pictor, grafician și cronicar plastic român (n. 1895)
    1984: Ștefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1895)
    1989: Vladimir Horowitz, pianist rus (n. 1903)
    2005: John Fowles, scriitor englez (n. 1926)
    2007: Ion Pavalache, dirijor român (n. 1927)
    2009: Nicolae Spirescu, pictor român (n. 1921)
    2010: Adrian Păunescu, poet, prozator, jurnalist, politician român, membru de onoare (2010) al Academiei de Științe a Republicii Moldova (n. 1943)
    2010: Jill Clayburgh, actriță americană (n. 1944)


 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More