-EU ? ... membru , de ce ?
.......................
- Atunci de ce te porți ca un activist ?///Ba partidele au avut dintotdeauna hoții lor , și au și acuma , altfel se duc ...de râpă
sâmbătă, 1 februarie 2014
Dem Radulescu - Maestrul si fuseristul
-EU ? ... membru , de ce ?
.......................
- Atunci de ce te porți ca un activist ?///Ba partidele au avut dintotdeauna hoții lor , și au și acuma , altfel se duc ...de râpă
Gânduri de seară.........
Plutesc – e drumul nesfârşit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Şi, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
-Şi pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieţi făr' de noroc.
Şi printre ele câteodată
Se-opreşte soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.
Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveţi şi voi,
Iloţi : un gând de mângâiere,
Că şi din robi se nasc eroi. (Ovid Densusianu)
"Un zugrav" .... pictorul florilor!
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București.
Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității.
Ștefan Luchian va fi în 1896 principalul inițiator al "Expoziției artiștilor independenți", care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise.
În 1900 participă cu două pasteluri la "Expoziția Universală" de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână.
Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată.
Tehnicii uleiului, Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă.
Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă sa, viața unui pictor.
vineri, 31 ianuarie 2014
Gânduri de seară............
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.
Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.
Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Să îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale! (Virgil Petcu)
Pe 4 februarie Radu Moraru va invita sa ocupați ...
Dragi prieteni liberi, dragi ziariști liberi,
Va invit marți 4 februarie ora 4 p.m. pe Calea Victoriei, lingă studiourile NASUL TV, sa ne integram în SCHENGEN bistro bar, sa bem un ceai fierbinte și sa așteptăm decizia CNA privind excluderea/ne-excluderea televiziunii NASUL TV din lista “must carry”!
Atentatul asupra NASUL TV s-a produs deja in JOIA NEAGRA, pe 30 ianuarie 2014, când un membru CNA, susținut și de alți membri, a cerut in mod ilegal scurtarea listei “must carry” exact cit trebuie ca NASUL TV sa nu mai existe! Astfel au fost încălcate Legea Audiovizualului, deciziile CNA, decizia Curții Constituționale și o sentința definitiva a Justiției Românești!
La multi ani!!
Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.
După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).
După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.
Marin Moraru este un actor care a uluit lumea teatrului cu creaţiile sale. Spectacole precum "D'ale carnavalului", "Leonce şi Lena", "Nepotul lui Rameau", "Capul de răţoi", "Umbră", "Troilus şi Cressida", "Ocolul pământului", "Trei gemeni veneţieni", ori, după Revoluţie, "Tache, Ianke şi Cadar", "Egoistul", "Crimă pentru pământ" l-au avut şi îl au în fruntea distribuţiei...
Actorul care a făcut onoare şcolii româneşti de teatru şi film a primit în data de 2 martie 2009 premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo. Aceasta reprezintă recunoaşterea legitimă pe care lumea filmului de la noi o acordă contribuţiei importante pe care a avut-o Marin Moraru la istoria ultimelor 4 decenii de cinematografie din România.
La mulţi ani!!
Ovidiu Lipan (n. 31 ianuarie 1953, Iași) este un muzician, compozitor și baterist român, cunoscut ca membru a două formații marcante de muzică rock din România, Roșu și Negru și Phoenix.
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea.
A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii '67-'68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc. La cele două festivaluri ale Arhitecturii (69 și 71), practic gale naționale ale rockului românesc din acei ani, a câștigat de fiecare dată premiul pentru cel mai bun baterist (chit că era clar și cel mai tânăr-15 ani). Muzica ieșenilor, de altfel, era evadată din obișnuințele vremii, spre un jazz-rock de mare clasă, elitist (și oricum nou pentru România). Având un mare succes în rândul studenților, au făcut concerte în toată țară cu sălile pline, Ovidiu Lipan fiind cap de afiș.
A continuat să cânte după 1971, în București, cu Roșu și Negru până la jumătatea anilor 70, dar și în alte formații de acompaniament ale vremii. Așa că în 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupa a momentului atunci) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci (capodopera discografică «Cantafabule») apare aproape în toate show-urile și pe toate discurile Phoenix. A fugit din țară laolaltă cu ceilalți conduși de Nicolae Covaci, la începutul verii 1977, iar în Germania a continuat să cânte în diverse formule, nu numai cu foștii Phoenix... Astfel, în 1978 a înființat MADHOUSE - cu Iosif Kappl și Krauser – formulă care a înregistrat două discuri. Au cântat mult prin cluburile germane și la mari festivaluri internaționale. Apoi colegii au intrat în LAKE, el în schimb a cântat ba în studiouri, cu ERUPTION, cu ELOY, cu Joachim Witt (new-wave german), diverse sessions cu Herman Rarebell de la SCORPIONS, prin cluburi (incl Ginger Baker), cu RATED X (trupa nemțească cu care a editat două albume)-fiind un muzician complet a avut propriul big band și a cântat la turnire de dans internaționale cu Michael Hall. A terminat studiile la academia de jazz W. Hartman. O viață muzicală complexă, onorând comenzi dintre cele mai variate. Firește, când PHOENIX s-au repus pe roate a fost din nou alături de fugari.
A revenit în țară în ianuarie 1990 (Revoluția i-a prins pe Phoenix cântând în Hyde Park din Osnabruck) nu cu trupa, ci cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova natală împreună cu maestrul Celibidache din Austria. Ovidiu Lipan a revenit în România după revoluția din 1990 și a realizat “Visul Toboșarului”, un poem simfonic, într-un spectacol de world-muzică care a rămas pentru todeauna întipărit în mintea spectatorilor.
În 2003, Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, în 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, iar in 2007 Meritul Cultural în Grad de Ofițer.
LISTA CU PONTA & Tiberiu Vanca
LISTA CU PONTA
Vreţi
nu vreţi, dragi prieteni, mare parte din voi, interlopii (categorie ce cuprinde
universalitatea de încălcători de lege şi morală,violenţii, respectiv cei
înconjuraţi de adevărate armate de bătăuşi plătiţi) sau categorii mai strâmte,
hoţi, delapidatori, şi alţi comitenţi de
fapte minuţios descrise de codul penal sau de varii alte legi avertizant-sancţionatoare,
trebuie să aveţi la portofel pe lângă sumele necesare achitării serviciilor de
trafic de influenţă, şi „lista cu Ponta”, listă ce-i încarcă de nădejdi pe cei
strânşi cu uşa. Dar ce atâta vorbărie! Ce o mai fi „aia” „Lista cu Ponta”. Ei
bine la obiect un amplu tabel nominal ce cuprinde numele şi prenumele tuturor
celor care-l cunosc pe starostele de la
Victoria din vremi iniţiatice: să zicem cei alături de care
şi-a început studiile de drept, ce este drept cam mulţi (trei sute şi ceva după
tabel), dar atenţie se vor exclude
poziţiile 288 la 323 care pun în pagină
albanezii, australieni, congolezii, coreenii, gabonezii, grecii,
iordanienii, israeliţii, iugoslavii, moldovenii de peste Prut, ungurii şi zairezii, care de bună seamă trebuie căutaţi
extrafrontalier, iar dacă dispui şi de tabelul celor alături de care şi-a luat
licenţa, doctoratul nu se pune, iar cititorul nostru ştie de ce, eşti om făcut.
Ajuns
la uşa celui pe care ţi-l doreşti traficant sau mai exact dobânditor pentru
tine de indulgenţă (prin evul mediu categoria era multiprezentă între popi şi Dumnezeu) baţi sfios la uşă, intri
şi îţi depeni istoria de răufăcător, iar
cu modestia ce te caracterizează îi faci cunoscut interlocutorului abundenţa portofoliului şi disponibilitatea
de a-l subţia, îl încunoştinţezi că ai o consoartă atrăgătoare, care, Domne
Fereşte!, nu este curvă, dar în caz de
necesitate poate deveni, şi apoi asculţi. O parte din ei vor spune „OK!”
îţi vor lua banii sau îţi vor „neferici” nevasta, iar după trecerea vremii îţi
vor spune că au stat de vorbă cu premierul însă acesta n-ar fi fost dispus. Vor
fi şi categorii din cei care îţi vor spune, cinstit că primul-ministru se
confruntă cu probleme personale, cum este hoţia, pentru că el ascultătorul ştie
desigur că pentru a se făinoşi cu titulatura de doctor în ştiinţe omul de la
Victoria a furat valori spirituale, că a fost declarat
plagiator şi acum este prins la rândul său cu mituirea prin funcţii al celor
care sunt dispuşi să transforme plagiatul în, fireşte, neplagiat. Iar cazul
Năstase cel, ce la vremi de omnipotenţă a fost ameninţat cu „Nu ştii cât de mic
o să devii!”, s-a împlinit punctual, pentru că năzdrăvăniile din vremurile bune
ajung la scadenţă după. Şi nu se ştie cum se vor derula în viitorul negru ce va
să vină ale sale acte de vitejie. Că a făcut-o puţin „de oaie” şi atunci când
cu ocazia ieşirii turistice în Kazahstan le-a făcut ălora un cadou de sute de milioane de euroi bizuindu-se pe mâna
neglijentă a ăluia de la
Cotroceni , ştiţi bine cel care printr-o semnătură „ca
primarul” a dat liber de aplicare codului de procedură penală, iar în
cazul kazahilor „s-a prins” şi n-a mai
vrut, obligându-l să-şi asume răspunderea prin ordonanţă de urgenţă, iar pentru
că şi kazahii îl aveau la mână cu mai ştii ce, pentru că un târg atât de
fructuos nu se face pe „hai noroc!” şi „la mai bine!” iar nedoritul de la
Cotroceni de cei
7.400.000 de electori, din care mare parte pe „Hou-cus-Poxul lui
Dragnea” aflaţi în raport de contrarietate cu peste 11.000.000 de pro-băsişti,
respectiv, cei care nu s-au lăsat cumpăraţi de multiplele forme de mită
electorală pe care USL-ul le-a pus pe piaţa desfrâului electoral din buzunarul
contribuabililor români, îi aminteşte fără contenire de locaţiile pe care le-ar
putea ocupa alături de Adrian Năstase , Relu Fenechiu şi ceilalţi rechini ai
economiei româneşti. Şi nu în ultimul rând că chiar şi ignisifiantele
organisme cum este bunăoară
C.S.M.(Consiliul superior al Magistraturii) i-a ars o condamnare publică
neţinând seama de înălţimea pe care se află cocoţat, şi nici împrejurarea că după
o „vitejească” vizită în America (a se înţelege SUA) a ajuns doar până în
anticamerele puterii pentru că covorul roşu
nu i s-a întins, iar după revenirea în ţară de câte ori ne vizitează
câte un demnitar american o ia la fugă de îi sfârâie călcâile şi se
ascunde pe unde poate. Vor fi de bună
seamă şi câţiva mai direcţi din cei aflaţi pe listele cu pricina care-i vor lua
de guler pe solicitanţi şi cu un picior în „cur” îi vor obliga să se
rostogolească pe scările locaţiilor în s-ar comite tentativa.
31
ianuarie 2014-01-31
TIBERIU VANCA
joi, 30 ianuarie 2014
Gânduri de seară............
Trei excese:
Excesul critic. Pentru foarte mulţi, inteligenţa e un soi de veghe ofensivă. Nu poţi dovedi că îţi merge mintea decât în atac, în opoziţie, în încăpăţânarea de a fi mereu „contra“. Inteligenţa devine, astfel, echivalentă cu temperamentul nevricos. Nu funcţionează decât stimulată de o perpetuă iritare. Pacientul unui asemenea derapaj nu poate intra în dialog decât dacă se enervează, dacă găseşte preopinentului nod în papură. Bătăios ca prostul, arţăgos, agitat, insul lovit de această umoare e previzibil (adică plicticos) şi, în fond, nefrecventabil. Inteligenţa nu e, totuşi, o simplă modalitate de a fi prost dispus.
Excesul tehnic. Inteligenţa se drapează, în acest caz, în terminologie obscură şi erudiţie de paradă. Abuzează de concepte, se scaldă în inaccesibilul „specialităţii“, face orice spre a fi greu de urmărit. E un gen de inteligenţă care nu comunică şi îşi face un titlu de glorie din intranzitiva sa „tehnicitate“. În realitate, inteligenţa adevărată, inteligenţa bine folosită poate transmite (aproape) orice, (aproape) oricui. Nu există nimic atât de subtil încât să nu poată fi oferit – fără concesii – „consumului“ public.
Excesul sofistic. În excesul acesta cade inteligenţa care îşi foloseşte dexterităţile pentru a falsifica. Căutând nu adevărul, ci victoria sau spectacolul, ea jonglează primejdios cu ideile şi cu cuvintele, se felicită de a putea apăra orice punct de vedere şi tratează consecvenţa logică şi coerenţa argumentelor drept simptome ale prostiei sau, în orice caz, ale lipsei de imaginaţie.
Trei carenţe:
Inteligenţa fără cultură. Poţi fi ager la minte, dar, pe termen lung, mintea trebuie hrănită şi cu altceva decât cu vitamina sa nativă. Nu spun că un negustor inteligent trebuie să citească seara din Shakespeare (deşi nu strică), dar cei a căror meserie e legată de vorbire şi de comentariu e musai să facă vocalize, confruntându-se cu vorbele şi comentariile altora. Puzderia de ziarişti, analişti, politicieni, vedete ale micului ecran, scriitori, diplomaţi, consilieri etc. care se perindă zilnic prin faţa noastră ar face foarte bine să nu se bizuie strict pe inteligenţa lor naturală, pe bunele lor reflexe. Să mai şi citească. Să mai aibă şi dubii, şi stupori, şi tristeţi. Nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea de mai sus îi cuprinde, nu întâmplător, şi pe scriitori. Şi ei se simt, uneori, dispensaţi de a avea lecturi, de vreme ce au talent. Actorii – la fel. Să se uite la Premiile Oscar şi să vadă cum vorbesc Peter O’Toole, Sean Connery, Forest Whitaker, Meryl Streep ş.a. Dincolo de voci, decolteuri şi ocheade, se simt şi oarece deprinderi culturale...
Inteligenţa fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteţi, de lepre şi de şmecheri. Malversaţiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală – de asemenea. Seară de seară, văd la televizor tot felul de „băieţi deştepţi“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini şi dau cu bâta-n baltă. Au, cu toţii, destulă inteligenţă cita e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă cita ar trebui pentru a nu se face de râs şi – dacă se poate – pentru a-şi salva obrazul.
Inteligenţa fără spirit. Atingem aici un prag despre care nu putem aduce lămuriri îndestulătoare în câteva rânduri. E vorba de o specie de inteligenţă care se depăşeşte (şi se sacrifică) pe sine, care iese din imediat şi circumstanţial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligenţa cu care te descurci, nu e inteligenţa cu care pricepi calculul infinitezimal sau Critica raţiunii pure, nu e inteligenţa mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simţi inactualitatea actualităţii zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a fi perfect adaptat la lume şi la veacul tău (cu toate idiosincraziile lui), a crede că lumea îşi e suficientă sieşi şi că inteligenţa ta e meritul tău. Inteligenţa fără spirit e una din marile probleme ale modernităţii. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decât să evacueze însă problema sensului, inteligenţa adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decât folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă." (Andrei Pleşu)
Happy Birthday!
Phil Collins
Philip David Charles Collins (n. 30 ianuarie 1951, Chiswick, Londra) este cântăreț englez, compozitor, toboșar și actor.
Este cunoscut cel mai mult ca solistul și toboșarul trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind un câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar. Este, deasemenea, un actor bun, apărând în numeroase filme.
Happy Birthday!
Gene Hackman (n. 30 ianuarie 1930) este actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1972 pentru rolul principal Jimmy "Popeye" Doyle interpretat în Filiera Franceză (The French Connection).
Alte roluri și filme memorabile: Buck Barrow în "Bonnie și Clyde", Șeriful "Little Bill" în "Unforgiven", "Mississippi în flăcări", "Conversation", "Runaway Jury", "Crimson Tide", "The Firm","Scarecrow" și Lex Luthor în Superman.
Happy Birthday!
Vanessa Redgrave (n 30 ianuarie 1937, Londra) este actriță britanică de teatru și film.
Se poate spune că Vanessa provine dintr-o dinastie de actori, chiar și străbunicul ei a fost actor. Tradiție urmată de părinții ei Michael Redgrave și Rachel Kempson ca și de frații ei Lynn Redgrave și Corin Redgrave. După promovarea școlii de balet, Vanessa a studiat până în 1958 dramaturgia la "Central School of Speech and Drama". În același an debutează în teatru și film alături de tatăl ei. Printre succesele actriței talentate se numără acordarea unor distincții:
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă)
Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (tv)
ca și alegerea ei ca membră în ansamblul renumit de teatru "Royal Shakespeare Company".
Vanessa Redgrave este o advesară convinsă a producerii de arme nucleare, ca și o militantă pentru drepturile omului.
miercuri, 29 ianuarie 2014
Gânduri de seară...........
A plânge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.
E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor. (George Coşbuc)
