"Sfinxul Slav".

Oleg Danovski (n. 9 februarie 1917, Vosnesensk, Ucraina - d. 1996) a fost  dansator și coregraf român, întemeietorul școlii românești de balet modern, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care astăzi îi poartă numele - Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța.

Cel care avea să fie supranumit "Sfinxul Slav" s-a născut în localitatea Vosnesensk, din Ucraina, dar avea origini germane: tatăl său, von Hildebrand, aparținea unei familii de baroni aduși de Petru cel Mare din Germania. Când bolșevicii au luat puterea prin forță, acesta a luptat ca ofițer împotriva lor, fapt care l-a determinat să o trimită pe soția sa, Juliette, la adăpost la Cernăuți. Din 1920, ea s-a angajat ca maestră de balet la Teatrul din Cernăuți, astfel încât Oleg Danovski a crescut de mic într-un mediu artistic. Inițial, a dovedit o înclinație specială pentru vioară, instrument pe care l-a studiat timp de 7 ani. Ulterior s-a dedicat dansului. La 14 ani a ales să fugă la București cu o elevă de-a mamei sale. După o perioadă de lipsuri, în care-a dormit în parcul Cișmigiu și a mâncat doar pâine și apă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Foarte curând avea să devină prim solist, acceptând provocarea de-al înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise.

Remarcabila sa evoluție la premieră i-a adus supranumele de "Sfinxul Slav". La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume, activând o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg. Apoi s-a angajat ca solist la Opera din București, unde a început să monteze spectacole remarcabile. A avut privilegiul să colaboreze cu mari artiști ai vremii precum Josephinne Backer sau Boris Kneazev - pedagog care formase și iluștrii dansatori ai Operei de la Paris. Celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra "Lacul lebedelor" - capodopera sa fiind printre cele mai bune montări cunoscute. Și-a format un ansamblu de 150 de balerini iar în 1949 a devenit decanul Academiei de balet. A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes. În cele din urmă a solicitat pensionarea de la teatrul din București, dar a fost refuzat. În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internațional de balet, a făcut un popas la Constanța, unde s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă "Fantasio", Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio: "Ansamblul de balet clasic și contemporan", inițial constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj, primul spectacol montat fiind "Chopiniana".
                                                                                                        Oleg Danovski şi Mihai Brediceanu

Aici Oleg Danovski a montat trilogia ceaikovskiană "Lacul lebedelor", "Frumoasa din pădurea adormită" și "Spărgătorul de nuci". Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depășit pentru prima oară granițele țării, iar turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanța a ajuns o tradiție care continuă și în zilele noastre. Câteva dintre spectacolele care poartă amprenta geniului său coregrafic sunt "Spărgătorul de nuci", "Lacul lebedelor", "Cenușăreasa", "Giselle", "Rapsodia de Enescu" sau "Chopiniana". Ultimul său spectacol, creat cu puțin înainte de moarte, în 1996, a fost "Crăiasa zăpezilor": deși grav bolnav, Oleg Danovski a reușit să-l monteze în doar două săptămâni. În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, excepționala instituție constănțeană fondată de Oleg Danovski își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele "Teatrul de Balet Oleg Danovski".

La 8 ani de la moartea maestrului, și în profund dezacord cu eforturile sale și aspirația ca baletul să beneficieze de o instituție de sine stătătoare, Teatrul de Balet a fost desființat, fiind comasat cu Opera prin hotărârea nr. 151 din 2004 a Direcției de Cultură a Consiliului Județean Constanța. Din 2010, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" a intrat în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1965).

Read More

Gânduri de seară..............

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.

Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am să mă satur niciodată.

Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă !

Dar dacă, în aceeaşi zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.(Veronica Porumbacu)

Read More

Putin Games , Jocurile lui Putin-Un film documentar despre presupusele ilegalități, furturi și irosire a banilor publici la pregătirea de Jocurile Olimpice de la Soci.

Puteți viziona filmul accesând linkul următor : 

http://www.europalibera.org/content/article/25192339.html

"

Filmul, care vorbește despre un Soci pre-olimpic și e o coproducție germano-austriaco-israeliană, se întitulează „Jocurile lui Putin”.

Corespondentele Europei Libere Sofia Kornienko și Claire Bigg au aflat că autoritățile ruse au încercat să-l blocheze.

Producătoarea Simone Baumann a declarat postului nostru de radio că i s-au făcut deja trei oferte generoase să vândă filmul și să nu-l difuzeze:

„N-am fost surprinsă de aceste cereri. Petrec multă vreme în Rusia și mă scoate din sărite această mentalitate că banii cumpără totul”.

Baumann și regizorul Aleksandr Gentelev, care e stabilit la Tel-Aviv, au scos și ei din sărite autoritățile ruse.

Mai mult, în cursul documentării și filmărilor care au durat doi ani, Comitetul Internațional Olimpic le-a interzis să folosească arhivele olimpice sau cuvântul „olimpic” în titlu, spunând că ceea ce fac este „motivat politic”. 

Filmul îl are în prim plan pe Valeri Morozov, un magnat rus al construcțiilor care a fugit din Rusia cu familia după ce a dat la iveală rutina mitei și intimidărilor de pe imensul șantier Soci.

Cu un buget de peste 50 de miliarde de dolari, Jocurile de la Soci vor fi cele mai costisitoare din istoria olimpică. Morozov spune că mita cerută de oficiali se ridica la jumătate din costul lucrărilor. Cine refuza, avea probleme:

„Am primit amenințări directe că o să ne spălăm și înecăm în sânge. Aluzia era simplă, și știam povestea. În Rusia nu se prea pune preț pe viață”.

Lui Morozov sumele cerute i s-au părut din cale afară și a ales în schimb să dea depoziții împotriva estorcatorilor.

În decembrie 2011, a fugit la Londra după ce autoritățile ruse au început o anchetă fiscală împotriva afacerilor sale.

Dar „Jocurile lui Putin” nu e un film doar despre asta.

Pelicula dă în vileag și pagubele cauzate mediului de construcțiile masive la Soci și împrejurimi. Una din problemele cele mai mari este răspândirea unor imense gropi de gunoi în jurul orașului, în ciuda promisiunii autorităților că pregătirile de jocurile olimpice vor produce „zero deșeuri”.

Ecologiștii, între care președintele societății pan-ruse de conservare  a naturii, Konstantin Țîbko, spun că aceste gropi pod duce la contaminarea apei din robinetele de la Soci:

„Este o situația catastrofală. Acolo nu se poate trăi. Am examinat zona și e imposibil să locuiești pe o rază de 1 – 2 kilometri în jurul acestor gropi. Cu toate acestea, acolo sunt case, istoric oamenii trăiesc acolo”.

Locuitori nemulțumiți de blocarea drumurilor, întreruperea curentului electric, livrărilor de apă, oameni strămutați pentru a face loc construcțiilor și înșelați pe parcurs apar la tot pasul în ”Jocurile lui Putin”.

Roman Rebenko și familia lui cu nouă copii au fost strămutați, iar în loc de un apartament nou au primit o cocioabă fără apă caldă și cu toaleta în curte:

„Pentru noi Jocurile Olimpice sunt un mare necaz. Locuiam înainte în casa noastră, n-aveam nevoie de nimic de la guvern și autorități. N-am cerut nimănui nimic. Viața mea și familiei mele este de fapt distrusă”.

În film apare și primarul de la Soci, Anatoli Pahomov, dar lipsesc cu desăvârșire oficiali ai administrației prezidențiale, guvernului federal sau companiei de stat Olympstroy.

Producătoarea Simone Baumann insistă că filmul nu este îndreptat împotriva Rusiei:

„Ei cred că avem de gând cine știe ce, poate că este un fel de propagandă împotriva Jocurilor Olimpice sau un film anti-rus. Dar în nici un caz acesta nu a fost scopul nostru. Nu consider filmul anti-rus. Am încercat să ascultăm toate punctele de vedere”.

„Jocurile lui Putin" a  fost difuzat prima dată la 23 noiembrie la prestigiosul Festival Internațional de Film Documentar de la Amsterdam. Vineri rulează în premieră în Rusia, la festivalul ArtDocFest.

"

sursa : http://www.europalibera.org/content/article/25192339.html

Read More

UNGURI DIN TRANSILVANIA! @Tiberiu Vanca

UNGURI DIN TRANSILVANIA!
SINUCIDEŢI-VĂ!
Mai zilele trecute Buletinul de Carei a dat la public un articol al unui deputat român, care consuna cam astfel: „De ce permite Statul Român înfiinţarea în Transilvania filiale ale partidului extremist maghiar JOBBIK”. În comentariul de adnotare al întrebării de referinţă am propus un răspuns. Dar acesta a fost , este, şi va fi parţial şi asta pentru că am gândit ca un român. Răspunsul complet, şi adevărat avea să-l dea un mare patriot maghiar, budapestan, pe care aveam să-l ascult vineri, 7 februarie, la miezul nopţii, ştiţi Domniile Voastre , după ce ne-am umplut sufletele de frumos de undeva din Crimeia. Ei bine am comutat pe TVR3 şi am ascultat o emisiune în limba maghiară. Vorba fie „ascultat!”, pentru că nu cunosc limba maghiară, în condiţiile în care trebuie să recunosc că mi-ar fi prins foarte bine, întrucât mi-ar fi făcut drumul mai scurt spre civilizaţia poporului vecin, cei ce l-au dat pe Petofi, Liszt, Bartok, Ady Endre, Kalman şi ceilalţi mari apostoli ai culturii maghiare, cultură ce ocupă un frumos loc în concertul civilizator mondial. Ca să fiu corect am citit emisiunea în care o harnică intervievatoare, a purtat o foarte frumoasă discuţie cu , se pare, o mare personalitate maghiară, îl numesc pe Tamas Gaspar Miklos, care a dat soluţia corectă întrebării pe care şi-o punea deputatul român. În rezumat, indirect, acesta spunea: „Pentru că ungurii din ţara mamă vor „Să-i sinucidă!” pe ungurii din Transilvania!” Iar acum cuvenita dezlegare: Guvernul Orban a vrut să adune la pieptul său „ungurii de pretutindeni”, nu atât din mare dragoste pentru ei, cât pentru a extinde masa de persoane manipulabile prin „dragostea de patrie”, mai exact cei aflaţi pe teritorii pe care şi le-ar dori anexate, să le sporească ura împotriva „status-quoului” în care trăiesc, şi să le infuzeze un spirit de indisciplină civică în raport cu majoritarii printre care sunt disiminaţi, respectiv împotriva unor etnii majoritare între graniţele cărora se află, şi, să-şi mărească numărul de electori ce se vor prezenta la urne la varii exerciţii electorale. Ei bine din Transilvania, prin dubla cetăţenie, au revenit la „pieptul patriei mamă” de abia vreo 60.000 de suflete. Anul 2014, pentru Ungaria, este un an electoral. Se bate dreapta (n.n. Fidesz şi Jobibk”) cu stânga constituită din formaţiuni politice mai temperate, şi fie una fie alta va câştiga. Dacă va pierde dreapta (îi numim pe primii, respectiv extrema dreaptă) îi vor înjura, mai mult îi vor dispreţui sau chiar îi vor urî pe ungurii de cetăţenie română pentru două motive explicite: primul, pentru că n-au revenit de la mic la mare, întreaga suflare ungaro-transilvană, la pieptul patriei mamă, pentru a putea fi prezenţi la scrutin, iar a doua oară pentru că, ăia puţinii care au venit la urne vor fi votat cu cei ce n-ar fi trebuit. Iar în al treilea rând îi îndeamnă şi îi cantonează la regim de izolare, un fel de moarte civică, prin aceia că îi face refractari la ori ce apropiere de majoritari, plasându-i într-un fel de carantină în raport cu civilizaţia în care trăiesc, încetinindu-le până la anulare participarea alături de majoritari la crearea civilizaţiei şi a progresului de orice fel al zonei în care îşi au habitatul, condamnându-i la a fi spirite flasce, dacă nu moarte de a binelea pe tărâmul constructivităţii. Şi-i doresc a deveni adevărate eşaloane distructive, iar în starea cea mai blândă refractare la ordinea de convieţuire impusă de legile şi civilizaţia locului. Au mers cu neruşinarea într-atât de departe încât prin vocea preotului, fără Dumnezeu, a omului ce seamănă ură şi intoleranţă să propună scoaterea Transilvaniei de sub deplina suveranitatea statului român şi aşezarea acesteia sub protectorat maghiar (!). A vorbit în continuare despre nivelul de degradare a populaţiei dintre fruntariile ungare, precizând cât de puternic muşcă iredentismul starea moral-civilizatoare a inocenţilor dintre liniile demarcatoare a graniţelor statului, de spiritul antisemit caracteristic anilor 30, împotriva romilor şi a evreilor. Se pare că politica criminală producătoare a genocidului hortyst nu numai că nu-i înspăimântă, cât li se pare atrăgătoare, de unde şi eforturile de a o reimplementa. Cât priveşte autonomia teritorială pentru care militează cozile de topor înregimentate în organizaţii de tip UDMR, a atras atenţia că orice asemănare cu Catalunia este nefericită, întrucât comunitatea catalană pe lângă că este compactă este şi cea mai dezvoltată din punct de vedere suprastructural, respectiv în domeniul dotării cu surse determinatoare de produs social din întreaga Spanie.
Adăugând la ceea ce a spus Tamas Gaspar Miklos împrejurările din apropiere cu hilarul de a se vorbi de soarta unei naţiuni, „Secuii” de jocul cu drapelul secuiesc este de amintit că aceştia au dispărut cu foarte mulţi ani în urmă fiind totalmente înghiţiţi de etnia maghiară, statisticile, respectiv ultimele recensăminte cele anterioare ideii de luptă cu existenţa acestora relevă că doar în jur de cinci sute de persoane şi-au declarat apartenenţa la această etnie. Cu alte cuvinte lipseşte aproape cu desăvârşire. Cei ce au scos la luptă aşa zisa armă de luptă „să salvăm naţiunea secuiască” nu sunt nimic altceva decât „Don Quijoţi” de factură modernă, indivizi ce se pretau la jocuri juvenile într-o confruntare pe care o doresc un război, şi nu unul oarecare, cât unul mare şi peste toate serios.
Personalitatea budapestană a vorbit apoi şi de globalizare, cu înţelesul că în Europa , entitate multinaţională ce a făcut severi paşi spre federalizare, o discuţie despre stricarea fruntariilor naţionale este un act politic păgubos. Iar noi adăugăm că graniţele tind să devină linii simbolice într-o lume ce se va supune aceluiaş sistem legislativ, condusă de la un centru unic, o lume în care circulaţia va fi deschisă în universalitate federaţiei, astfel că războaiele de a „jos Trianonul” trebuie să devină doar acte de memorie, sechele urâte ale trecutului, atâta vreme cât maghiarul va avea depline drepturi în spaţiul carpatic iar românul în cel panonic.
Credem că o reevaluare a afectelor cele cărora le dăm turnură de acte politice trebuie să fie puţin pieptănate pentru a le conferi adevărată faţă democratic-civilizatoare.
8 februarie 2014
TIBERIU VANCA

Read More

"Rebel fără cauză".

James Byron Dean (n. 8 februarie 1931, Indiana - d. 30 septembrie 1955, Paso Robles) a fost  actor american de teatru și film, care a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul "Rebel fără cauză" (Rebel Without a Căuşe).

S-a născut în Marion, Indiana, într-o familie de fermieri, Winton și Mildred Wilson Dean. La vârsta de nouă ani rămâne orfan de mamă și este trimis de tatăl său în grija unei mătuși din Fairimont. În timpul liceului joacă baschet, ia lecții de vioară și step, deprinde o mare pasiune pentru teatru și bricolaj. În 1949, după absolvirea liceului, se mută în California, locuind împreună cu tatăl și mama sa vitregă.

Din dorința tatălui său urmează cursuri juridice, înscriindu-se la Colegiul Santa Monica, dar nu peste mult timp se transferă la U.C.L.A, dornic să studieze actoria. Acest fapt va atrage furia tatălui său, care va refuza să-l mai întețină material.

James Dean își începe cariera artistică apărând în diverse spoturi publicitare. Din lipsă de bani este nevoit să renunțe la studii și încearcă să obţină de lucru la Hollywood. Urmând sfaturile unor prieteni, Dean se va muta la New York unde va reuși să joace teatru, obținând roluri pe Broadway. Marea șansă a vieții sale este admiterea la "Actor`s Studio", unde are ocazia să studieze cu Lee Strasberg, și unde îi va avea colegi pe Marlon Brando și Paul Newman. Va primi roluri episodice în diverse emisiuni și seriale de televiziune: Kraft Television Theater; General Electric Theater; etc. Activitatea sa teatrală este încununata cu succes, primind numeroase premii și cronici favorabile pentru rolul din piesă "Imoralistul" de André Gide.

Astfel reușește să obțină primele sale roluri în filme la Hollywood. Încă din 1951, anul debutului său în cinematografie, se face remarcat, la început în filme nesemnificative, dar mai apoi va reputa un succes răsunător datorat colaborării cu Elia Kazan, primul regizor ce îi oferă un rol principal, cel al lui Cal Trask din "La Est de Eden" (1954). James Dean este distins cu o nominalizare la premiul Oscar, (prima nominalizare post-mortem din istoria Academiei Americane de Film). Această performanță va fi urmată rapid de încă două succese răsunătoare; rolurile din "Rebel fără cauză" de Nicholas Ray și "Uriașul", prezentat publicului după moartea actorului.

Moartea sa tragică, la numai 24 de ani într-un accident de mașină pe șoseaua californiană 466, în apropiere de Paso Robles, îl va transforma în idolul unei întregi generații ce se identifică în imaginea tânărului sensibil, nonconformist și rebel, reprezentant al conflictului dintre generații.

Read More

Cer urgent explicații PMP pentru declarația Elenei Udrea "Îl vom susţine pe Crin Antonescu în turul doi. "

Elena Udrea spune în interviul dat ziarului Adevarul pe 7 februarie : 

"

Despre candidatura lui Crin Antonescu:

 Crin Antonescu este candidatul PNL, nu al USL, pentru că acolo lucrurile stau rău. Poate că va exista o înţelegere cu PNL măcar pe turul doi. Nu poţi să câştigi dacă nu ai un pact cu PNL. Proiectul nostru vizează ca cel pe acre îl susţinem noi în turuzl 1 să-l bată pe Crin Antonescu, iar în turul doi să ne susţină liberalii. Dacă va fi invers, îl vom susţine noi pe Crin Antonescu. Dacă Victor Ponta şi Crin Antonescu se vor întâlni în turul doi, vom susține candidatul PNL.

"

Citeste mai mult: adev.ro/n0menf

Adică încă nu am învățat nimic ? Credeți ca noi alegătorii vom accepta acest lucru ? 

Read More

Gânduri de seară...........

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i el şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.


De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neant la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însămi.(Adrian Păunescu)

Read More

SCRISOAREA DESCHISĂ a lui Dan Puric in atenția d-nei Laura Georgescu,Președinte al C.N.A

SCRISOARE DESCHISĂ

În atenția d-nei Laura Georgescu,Președinte al C.N.A
Dragă doamnă,Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoție, nu din frică politică pentru funcția importantă pe care o aveți, ci din frică creștină că nici de data aceasta,probabil, n-o să mă înțelegeți și am să vă pierd pentru totdeauna.Și atunci, totuși, de ce vă scriu?Scriu cu nădejdea, tot creștină, vă rog să rețineți, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de calitate din țara asta, citind această scrisoare, se va lămuri.Știu că sunteți foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost și suntem “conduși”, mai bine zis distruși politic, economic, cultural și, mai ales sufletește, vă rog să rețineți ultima dimensiune, dragă doamnă, care este foarte importantă pentru un simplu om, apoi pentru o țară întreagă, de o “șleahtă de securiști mafioți”!Trebuie să recunosc acum, privind cu detașare în timp, că termenul “mafiot”, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit.Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei și, mai ales, legile ei nescrise dar respectate.Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, niște suflete chinuite.Știu că ați afirmat, cu o oarecare undă de mândrie “patriotică” că și dumneavoastră faceți parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă așteptam la o asemenea “solidaritate”! Și totuși, doamnă, lasați-mă să vă reamintesc!Cei pe care îi susțineți, cu care pesemne vreți să vă confundați ideologic și sufletește până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum nu trebuie, în această țară.Au asasinat cu sânge rece oameni și, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat și declarată astfel Revoluție.Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun scrupul, propria țară, s-o vândă, pe nimic străinilor.Cine sunt ei, dragă doamnă, v-ați întrebat vreodată?De ce v-ați alăturat lor?Ce v-a determinat?Da, știu că și ei vorbesc românește dar nu sunt români, sunt “mutanți ideologici”. Nu v-ați prins?Și rușii, și bulgarii, și ungurii și toți cei care au cunoscut experimental communist au asemenea specimene.Cum să dai în propria țară? Ce suflet îți trebuie să faci asta?V-ați gândit vreodată că tinerii noștri, în acești ultimi ani, nu au avut șansa să învețe niciodată istoria adevărată a acestui neam? Că țăranul roman își bagă grâul în sobă ca să îl ardă, fiindcă nimeni nu i-l cumpără și că azvârle laptele în apă, ca să-l bea pe cel de la supermarket? La pensionarii mutilați, deveniți muribunzi , condamnați cu cinism la agonie socială? La tinerii dezorientați, descurajați, umiliți și cu zborul frânt, ce nu mai îndrăznesc să privească nici măcar cerul? La viitorul lor ucis, v-ați gândit vreodată, doamnă? La bieții oameni goniți de sărăcie, obligați să fie sclavi pe “plantațiile occidentale”, lăsându-și copiii la bunici și la rude? La numărul mare de sinucideri din rândul acestor mici nevinovați, făcute din disperarea singurătății? Da, dragă doamnă, gândiți-vă și la singurătatea tragică a acestui popor!Mai înainte de a fi dimpreună și deodată cu cei pe care îi apărați, și cu mândrie vă prezentați că din rândurile lor faceți parte, mai bine ați încerca să faceți un pas către cei mulți, care suferă în tăcere, încă.Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se va transforma în furtună. Și mă rog, ca furia ei să nu vă prindă! Se ridică poprul, dragă doamnă, și dumneavoastră vă ocupați de amenzi?Spuneți-le încet, docil, poate chiar în șoaptă, băieților care vă înconjoară și votează în unanimitate, că vremea lor a trecut.Un duh nou cuprinde țara, dragă doamnă, iar duhul acesta nu vă va recunoaște. Iar ca lucrul acesta, să nu se întâmple, grăbiți-vă!Începeți cu un gest mic, nesemnificativ, minor în aparență. Lăsați-i în pace, pe tinerii jurnaliști, care spun adevărul! Ei sunt, în fond, dovadă că, organismul sănătos al țării, există.Cât despre mine, uitați-mă!În schimb, vă rog din tot sufletul, nu uitați cele pe care vi le-am spus. Nu-i niciun pic de ură în ele, ci doar o panică de suflet creștin că, încă un om, se poate pierde.

Cu aleasă considerație, Dan Puric

Read More

"Sous le ciel de Paris"!

"Sous le ciel de Paris
S'envole une chanson.
Elle est née d'aujourd'hui
Dans le cœur d'un garçon.
Sous le ciel de Paris
Marchent des amoureux,
Leur bonheur se construit
Sur un air fait pour eux."



Juliette Greco, celebră actriţă şi cântăreaţă franceză, s-a născut pe 7 februarie 1927 într-un oras din sudul Franţei, Montpellier.

Atât tatăl (corsican) cât şi mama sa au făcut parte din Grupul de Rezistenţă, în departamentul Herault din sudul Franţei. Juliette împreună cu sora ei mai mare, Charlotte, au fost crescute de bunicii din partea mamei. Juliette a fost educată de maici într-o şcoală de mănăstire extrem de strictă.


Ocupanţii germani le-au arestat  pe mama şi sora ei  care apoi au fost deportate într-o închisoare. Juliette având numai 16 ani, i s-a fost permis să rămână în Franţa şi  petrece restul anilor de război într-o casă a  profesoarei Hélène Duc.



După eliberarea Franţei, frecventează cafenele Saint Germain, devine adepta modei şi intră într-un cerc de intelectuali binecunoscut, cufundându-se în politică şi cultură filosofică. Scrie multe poezii, compune muzică, este impresionată de Miles Davis, cu care are o legătură puternică de iubire. În anul 1950  primeşte primul rol într-un film, "Aglaonice d'Orphée".



Muza existenţialiştilor francezi, Jean-Paul Sartre şi Boris Vian, Juliette a fost căsătorită de trei ori: cu actorul Philippe Lemaire (1953-1956 ) cu care are o fiică, Marie-Laurence Lemaire, născută în 1954, cunoscută director de film şi scenaristă, (Laurence Lemaire-Bazi),  cu actorul Michel Piccoli (1966-1977) şi cu pianistul, Jouannest Gerard (din 1988...).



În 2009, neobosita Juliette Gréco s-a întors în mijlocul scenelor cu un nou album " Je me souviens de toit." ce cuprinde melodii scrise de nume ce reprezintă "crème de la crème"  din scena muzicii franceze – Abd Al Malik, Olivia Ruiz, Maxime le Forestier, Brigitte Fontaine, Orly Chap, Christophe Miossec, Marie Nimier, Adrienne Pauly sau Valerie Vega.

Read More

putin si ponta tete-a tete la olimpiada de la Soci intr-un cadru familiar ,ei nu au nimic de ascuns

Read More