NOI NĂSCUŢI CONDAMNAŢI LA ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ DIN LUMINATA CLIPĂ A NAŞTERII & Tiberiu Vanca

NOI NĂSCUŢI
CONDAMNAŢI LA ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ DIN LUMINATA CLIPĂ A NAŞTERII

Practica propusă de noi, în titlu, se produce, ce paradox, în Ţara Dimineţilor Liniştite (Coreea), mediana nordică a peninsulei, ce a fost oferită publicului larg de interviul-reportaj semnat de către Adelin Petrişor. Subiect intervievat SHIN DONG HUNK, un tânăr născut în 19 noiembrie 1982 în Lagărul (nord-coreean) 14, colonie de muncă situată în apropierea capitalei Phenian. Dar să-l ascultăm pe Shin Dong hunk nord coreeanul născut în lagăr, loc de detenţie pe care l-a împărţit cu deţinuţii politici până la vârsta de 23 de ani când a reuşit să evadeze. Redăm mărturisirile acestuia după cum rezultă din reportaj:
„În lagăr pot spune că trăiam ca animalele. De fapt acolo animalele erau mai bine tratate decât noi. Ele mâncau ce voiau, noi nu puteam face asta. Animalele puteau merge unde voiau noi nu. Deci viaţa noastră din lagăr era mai grea decât a animalelor”, îşi începe mărturisirea Shin Dong hunk, în vârstă de 31 de ani, deţinut politic prin naştere. S-a născut în 19 noiembrie 1982 în lagărul 14. N.N. Având în faţă o hartă, îi semnalează reporterului: „Aici e locul unde aveau loc execuţiile! Da e un câmp unde cultivam orez. În fiecare an, în martie şi noiembrie, erau duşi, acolo, toţi deţinuţii iar unul sau doi erau executaţi.”
Reporterul: A pierdut şirul execuţiilor la care a asistat încă de la vârsta la care alţii au ca singură preocupare joaca.
Shin: „Nu cred că pot afla numărul celor executaţi în lagăr. Execuţiile publice aveau loc odată sau de două ori pe an şi, de fiecare dată, erau ucişi, unul, doi, trei deţinuţi. Sigur că nu numai aceştia mureau în lagăr. Unii îşi pierdeau viaţa în accidente de muncă, din cauza bolilor … Ori cum nu vă pot da o cifră aproximativă a celor executaţi în public, în perioada pe care am petrecut-o acolo. Cei care erau în lagăr erau prizonieri politici, şi erau priviţi ca nişte criminali. Cei executaţi în public nu erau ucişi pentru vreo greşeală mare, sau abatere gravă. Cred că aceste execuţii aveau rolul să-i îngrozească pe deţinuţi. Când cineva greşea, în timpul lucrului, era la latitudinea gardienilor să aprecieze gravitatea, şi, să execute respectiva persoană. Motivul principal al execuţiilor era teroarea, terorizarea celor închişi acolo.”
Reporter: Shin spune că ideea de familie nu exista în lagăr. Deţinuţii care-şi depăşeau norma puteau face sex dar, doar, numai dacă gardienii hotărau cine merită să fie astfel recompensat.
Shin: „Nu existau reguli scrise legate de buna purtare a deţinuţilor. Îşi depăşeau norma şi, din când în când, li se permitea un aşa zis mariaj. Nu era o adevărată căsătorie. Li se permitea doar să aibă o relaţie. Aşa am apărut şi eu pe lume. Din câte ştiu, asta s-a întâmplat.”
Reporter: Shin a trăit în lagărul 14 mai bine de două treimi din viaţă, 23 de ani. Copilăria a fost partea cea mai grea.
Shin: „Noi eram deţinuţi politici. Nimeni nu se preocupa ca să avem spaţiu în care să creştem. Nimeni nu-şi făcea probleme de creşterea noastră. Se întâmpla să dormim în dormitorul pentru copiii deţinuţi, mai dormeam şi la şcoală, dormeam şi la fabrica unde lucram. Din când în când, pentru bună purtare, eram trimişi acasă. În locul din lagăr pe care-l consideram casă.”
Reporter: Deşi în lagăr creşteau animale şi cultivau orez, deţinuţii mâncau doar porumb şi varză. Acesta a fost destinul lui Shin timp de 23 de ani.
Shin: „ În fiecare zi ne dădeau mâncare făcută din mălai, un fel de turtă de porumb pe care o mâncam cu varză fiartă şi sare. Acesta era meniul zi de zi. Sigur că se mai întâmpla să găsim câte ceva pe jos, la fabrică. Mai reuşeam să furăm câte ceva. Prizonierii nu primeau niciodată carne. Se mai întâmpla să găsim din când în când câte o pasăre moartă pe care o mâncam. Uneori mai prindeam câte un şobolan, pe care-l mâncam. Trebuia să facem asta fără a fi văzuţi de gardieni.”
Reporter: La 13 ani când a aflat că mama şi fratele mai mare vor să evadeze, Shin nu a ezitat să-i raporteze gardianului care se ocupa de şcoală. N.N. Reportajul nu propune informaţii privind modalităţile şi tehnicile de spălare a creierilor care au creat într-atât de mari temeri deţinuţilor încât să practice delaţiunea chiar şi în raport cu familia, părinţi şi fraţi.
Un interlocutor – Grigore Scărlătoiu –director al Comitetului pentru drepturile omului în Coreea de Nord- :”Shin şi-a auzit mama şi fratele că vor să evadeze. I-a turnat gardianului pentru că aşa erau învăţaţi în lagăr, dacă cineva încearcă să evadeze îl torni, raportezi imediat. Gardianul a raportat, la rându-i, că el de fapt i-a surprins, iar Shin a fost arestat şi torturat timp de şase luni. Şi-au dat, probabil, seama că nu a făcut parte din planul de evadare. De îndată ce a ieşit de la detenţie şi tortură a fost dus la locul de execuţie unde mama şi fratele au fost executaţi în faţa ochilor lui. Iniţial i-a fost frică că şi el va fi executat.”
Shin: „Este foarte dificil să vorbesc despre asta. Mă scuzaţi, nu pot.”
Grigore Scărlătoiu: „Categoric şi-a dat seama despre monstruozitate. Este un proces extraordinar de dificil. În lagăr nu i se spunea nimic despre sentimente umane, despre moralitate. Acum începe să descopere dragostea filială. L-am întrebat odată despre tatăl lui. Mi-a spus că s-ar putea să mai fie, încă viu, în lagăr. Mi-a spus că nu ştie dacă tatăl l-a iubit, dacă el l-a iubit pentru că pur şi simplu nu înţelegeam acest sentiment. Iar dacă m-a iubit, întradevăr, s-ar bucura să ştie că am scăpat, că nu mai sunt acolo. În lagăr s-a împrietenit cu Park, un deţinut de 40 de ani care i-a povestit de lumea exterioară. În ianuarie 2005 cei doi au hotărât să evadeze. Park a încercat să sară gardul electrificat şi a murit electrocutat. Shin a trecut peste cadavrul lui şi a reuşit să scape.”
Shin: „Nu m-am gândit pe termen lung când am fugit. Pur şi simplu am hotărât să ies şi să mănânc mai bine, să mănânc atâta cât vreau şi ce vreau. Dacă aş fi reuşit să mănânc destul, nu mi-ar fi păsat dacă m-ar fi prins în ziua următoare, m-ar fi adus înapoi şi m-ar fi executat. Tot ce am vrut a fost să mănânc bine şi de aceea am plecat. De asemenea, am vrut să văd ce era înafara lagărului. În orele imediat următoare evadării, nu mi-am dat seama ce era în jurul meu. Era noapte. Când m-am trezit dimineaţa, am fost absolut şocat. Sentimentul efectiv a fost că mă aflu în rai. Era o lume complet diferită. A fost o experienţă incredibilă . Oamenii se plimbau în libertate, purtau haine diferite. În lagăr, am văzut doar oameni în uniforme. Vedeam oameni fericiţi, care vorbeau, unii cântau. Era o lume cu totul şi cu totul extraordinară. Sincer, chiar de-mi era foame, abia aşteptam să „mă trezesc” să văd această lume superbă.” (N.N. Lumea extraordinară, lumea superbă pe care o descoperă după 23 de ani de vieţuire în lagăr, a fost teritoriul din Coreea de Nord din vecinătatea lagărului, teritoriu aflat sub cea mai tiranică dictatură comunistoidă, societate statală marcată de lipsuri materiale, de îngrădirea libertăţilor greu de prins în cuvinte, un stat în care datorită lipsurilor s-a murit de inaniţie pe o scară estrem de extinsă).
Reporter: După ce a trăit pe străzi în Coreea de Nord, şi a furat ca să supravieţuiască cu ceva noroc şi a reuşit să treacă în China, din întâmplare a fost descoperit de un jurnalist care impresionat de povestea sa l-a ajutat să ajungă la Seul (n.n. Coreea de Sud). Aici a fost interogat de serviciile secrete, iar mărturiile lui au fost puse în raport cu mărturii a unor defectori , foşti gardieni ai lagărelor nord coreene.
Grigore Scărlătoaie: „Fiecare transfug Nord Coreean trece printr-un exerciţiu, este interogat de autorităţile guvernamentale sud-coreene care vor să vadă dacă transfugii respectivi sunt defectori sau sunt agenţi ai regimului nord-corean pe care îi infiltrează devenind un pericol pentru nord-coreenii refugiaţi în sud. Shin le-a spus povestea fiind interogat o săptămână. După o săptămână agentul s-a ridicat în picioare şi i-a spus: „Iartă-mă! A trebuit să fac chestia asta!”
Reporter: Viaţa în lumea liberă despre care nu ştia nimic, chiar şi după mai bine de opt ani, procesul de adaptare este încă departe de final.
Shin: „Timp de 23 de ani am trăit în lagăr, o viaţă mai grea decât cea a animalelor. Nu au trecut decât 8-9 ani (n.n. raportul de la evadare la scrierea interviului) de când am fugit de acolo. Când interacţionez cu alţii îmi dau seama că nu cunosc sentimente fireşti, sigur, am învăţat, continui să învăţ. Fac eforturi să-i înţeleg pe ceilalţi să le înţeleg sentimentele. Simt că mai am nevoie de timp, de mult timp. 8-9 ani înseamnă puţin în raport cu cei 23 petrecuţi în lagăr.”
Reporter: Acum Shin străbate lumea în lung şi-n lat. Le povesteşte oamenilor despre lagărele din Coreea de Nord … despre duritatea regimului.. . Deşi participă la foarte multe conferinţe, de obicei evită întâlnirile cu jurnaliştii.
Shin: „Înţeleg importanţa muncii jurnaliştilor. Înţeleg că sunt interesaţi de povestea mea. E bine că e aşa şi le mulţumesc pentru interes. În acelaşi timp, este foarte greu să vorbesc. Am nevoie de foarte mult curaj. Povestea mea e una foarte tristă. E foarte greu să o retrăiesc. Îmi trebuie mult curaj şi nu îl am întotdeauna. Este cumplit să retrăiesc perioada din lagăr şi de aceea nu m-am întâlnit des cu jurnalişti. În anul acesta am fost invitat să vorbesc în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului la Geneva. Am fost invitat să depun mărturie. Reprezentanţii Nord-Coreeni m-au întrerupt tot timpul, au tras de timp. Nimeni nu i-a oprit. M-au hărţuit necontenit. Mie, ca martor principal invitat să vorbesc despre gravele violări ale drepturilor omului, mi-au alocat două minute. Două minute! După scurgerea cărora mi-au închis microfonul (!!??) … Nu mi-am dat seama dacă cei de acolo erau concentraţi asupra comunicării ce făceam, dacă au înţeles ce spuneam… spre deosebire de cei din ţările foarte dezvoltate, românii înţeleg foarte bine pe de o parte de ce eram acolo iar pe de altă parte închiderea mărturiei în doar două minute, ei au trăit într-o dictatură pe când alţi nu realizează ce înseamnă dictatura”
…………………………………………………………………………………………………...
*
Cititorilor români, formaţi parte din subiecţi ce şi-au durat maturitatea şi insurmontabilele greutăţi existenţiale traversând cei 45 de ani de dictatură, şi parte din cei care s-au format în noua societate democratică română instalată în cei 25 de ani de la eliberarea de sub tiranica vieţuire comunistă, este necesar a li se aminti câteva date istorice pentru a putea înţelege pe de o parte suferinţa lui Shin Dong hunk, iar pe de altă parte extrase din documente ce ridică oarecum un colţ al vălului de sub care se pot deschide punţi de înţelegere a crimei comuniste. Ceea ce propunem este un minim documentar.
Pe primul loc aşezăm: „Directiva specială pentru implantarea comunismului în imperiul KGB” scoasă la Moscova în 2 iunie 1947, directivă obligatorie pentru toate statele din spatele cortinei de fier, respectiv şi României, prin care printr-o structură de 45 de puncte: care au constituit osatura esenţială a măsurilor de câineoşenie ce trebuiau luate în vederea „distrugerii societăţii vechi” şi „construirea societăţii noi”. La punctul 13 se ordonă distrugerea din temelii a economiei agrare, cu riscul de a trebui să se procure alimente din import; perturbarea transporturilor până la a le face deficiente; năimirea în funcţii de conducere economică a unor tâmpiţii între tâmpiţi „Cei care lucrează în diferite funcţii trebuie să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi (Pct.44). Accesul în învăţământul superior să nu se facă după setea de cultură, cât cu participarea unora ce nu-şi doresc să se perfecţioneze cât doar să aibă o diplomă (pct. 44). Grija ca sectorului industrial privat să i se blocheze accesul la materii prime şi materiale astfel încât să se împiedece producţia de calitate (pct. 31); distrugerea învăţământului elementar gimnazial şi liceal prin înlăturarea profesorilor ce se bucură de popularitate, eliminarea din planurile de învăţământ a limbilor latină; greaca veche; filozofia generală; logica şi genetică(pct.35).
Şi insistăm asupra instigării la crimă: Pct.” 40. Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Să se prelucreze acei opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. (să se prelucreze: a se înţelege demascarea în adunări generale prin inventarea de vinovăţii închipuite, procese de intenţii etc.) Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor,trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun.” Aşa se întâmplă că o bună parte a unor zone din România sunt cercetate astăzi în vederea descoperirii mormintelor celor care au fost ucişi de securitate pe marginea unor drumuri, în păduri, fără vreo judecată cât din, abnegaţia revoluţionară a securistului provenit din „cele mai joase pături sociale” cum cere de fapt directiva.
Am pus în pagină directiva pentru a învedera că drumul la activităţi criminale era impus prin documente cu forţă istorică.
Adăugăm în ordine că în timpul celor 45 de ani de dictatură se spunea că lumina vine de la răsărit, respectiv din URSS, şi din răsărit a venit o lumină duhnindă a apetenţă genocidală. Avem în vedere un documentar ce a circulat pe internet „Povestea Sovietelor” (The Soviet Story), realizat de regizorul lituanian Edvins Snore. Documentarul este realizat cu participarea unor istorici occidentali, a unor personalităţi disidente ruse, care propun producerea pe teritoriul uniunii a unui genocid care s-a ridicat spre o sută milioane de oameni, marea lor majoritate împuşcaţi în ceafă. Uciderea în URSS a fost în vreme un agreat sport naţional. Reţinem mărturia lui Vladimir Karpov –fost membru supleant al CC al PCUS , care arată că exista o planificare a uciderilor în alte condiţii decât prin justiţie, iar în acest sens ne este dat exemplul lui Hrusciov, nimeni altul decât conducătorul imperiului rus după moartea lui Stalin. Acesta spune că se alocau cote de ucideri. La o adunare condusă de Stalin, Hrusciov, nemulţumit că i s-a alocat doar 7-8000 de ucideri a cerut să i se ridice cota la 17.000, cerere ce i-a fost îndeplinită.
Natalia Lebedeva , istoric şi Nicholas Worth ne spun că urmare a uciderilor în masă „copii unei întregi generaţii şi-au pierdut părinţii şi au devenit vagabonzi, cunoscuţi sub numele „besprizonia”. Milioane din aceşti copii cerşeau pâine pe străzile oraşelor sovietice. Era o privelişte deconcertantă în special pentru privitorii străini veniţi să viziteze Moscova. Stalin a preluat problema iar la mijlocul anilor ’30 a autorizat execuţia (uciderea) copiilor de peste 12 ani.”
Minţile luminate, istorici, jurnalişti, savanţi, cu ajutorul cărora Edvins Snore a propus opiniei publice documentarul Povestea Sovietelor „The Soviet Story”, îi pun la dispoziţie acestuia date despre apetenţa criminală a fondatorilor doctrinei comuniste, enumerăm. Engels; Marx Lenin şi Stalin, care au teoretizat crima de genocid aproape recomandând-o:
Engels. Îi caracteriza pe basci, britanici, scoţieni şi sârbi, drept gunoaie rasiale, respectiv seminţii ce ar trebui, spunea el, distruse. Despre Polonia spunea că nu există vreo raţiune pentru a exista.
Marx: vorbeşte de „Clasele şi rasele care sunt prea slabe ca să se adapteze la noile condiţii de viaţă drept care trebuie eliminate! Acestea, spunea el, trebuie să piară în holocaustul revoluţionar.!” George Watson istoric literar la Universitatea Cambridge „De la Marx a pornit totul. El a fost creatorul genocidului politic modern. Chiar nu cunosc un alt gânditor al Europei moderne care înainte de Marx şi Engels să fi publicat ceva despre exterminarea rasială…. Consider că totul a început de la el.”
Încheiem cu Lenin, care a spus.”Înfiinţaţi cel puţin o sută de Gulaguri! Executaţi ostaticii! Faceţi astfel ca populaţia, pe sute de mile împrejur să vadă şi să se cutremure.” Stalin a fost cel care a rotunjit, zecile de milioane de împuşcaţi în ceafă după învăţătura leninistă, respectiv în cele o sută de gulaguri, care în mare parte au existat.
Rusia şi-a împânzit teritoriul cu gulaguri, iar din cele mai neconfortabile au fost cele preluate de la ţarism, respectiv Siberia cu capacitatea ei de a adăposti locuri suplicatoare în condiţii climatice din cele mai incomode. Exemplul rus a fost preluat şi de sateliţii săi din estul Europei. Şi România a fost împânzită de lagăre de exterminare dintre care cele din preajma canalului Dunăre Marea Neagră, rămân exponenţiale. Apetenţa criminală dusă până la cel mai negru sadism a fost preluată şi de dictaturile asiatice, iar între acestea la loc de frunte şi cu mare longevitate se dovedeşte a fi cea din Coreea de Nord, care prin cuvântul şi experienţa lui Shin Dong hunk aduc un primat istoric, condamnarea la închisoare pe viaţă a unor noi născuţi.

25 februarie 2014
Tiberiu Vanca

Posted in: