Gânduri de seară..........

"În timp ce soarele se înalţa deasupra orizontului, stropul de rouă a început să îşi dea seama de lumea care îl înconjura. Era aşezat pe o frunză, bucurându-se de lumina soarelui pe care, la rândul lui, o reflectă cu toată puterea din micuţa lui oglindă. Mândru de frumuseţea lui pură, se simţea în al noulea cer. În preajma lui erau alţi stropi, unii învecinaţi pe aceeaşi frunză, alţi ceva mai îndepărtaţi prin ramurile copacului. Stropul de rouă se gândea ca el era, desigur, cel mai frumos dintre toţi.
"Ah , ce bine este să fii un strop de rouă ! "
După o vreme vântul s-a înteţit, iar frunza în care se adăpostise a început să se cutremure din ce în ce mai tare.O teamă de nedescris a pus stăpânire pe stropul de rouă în vreme ce se rostogolea inevitabil, către marginea frunzei, spre un univers cu totul necunoscut. De ce trebuia să se întâmple aşa ceva ? Până acum totul fusese aproape perfect ! Se simţise în siguranţă şi se părea că aşa va fi o veşnicie. De ce lucrurile trebuiau să se schimbe ? De ce ? De ce ?
În cele din urmă, stropul de rouă a ajunse la capătul lumii, pe marginea frunzei. Panica îl străbătea peste poate. Îşi imagina cum va fi strivit în cădere şi se va risipi în mii de bucăţele. Ziua abia începuse, şi totul părea să se termine atât de repede ! Nu era drept ! Viaţa părea să nu mai aibă nici un sens. Încercă din toate puterile, să se agaţe de frunză, dar lupta lui era sortită pierzaniei.
După câteva clipe, vrând-nevrând, s-a lăsat în voia gravitaţiei. Desprins de frunză, a început să cadă în hăuri, în jos, mereu mai în jos. Dintr-o dată, şi-a dat seama că dedesuptul lui se întindea o enormă oglinda. Putea chiar să întrezărească în ea reflecţia propriei sale fiinţe. Se prăbuşea,  aproape, mereu mai aproape .....
Fără să înţeleagă cum şi când, frica i s-a transformat într-o infinită bucurie în vreme ce se contopea în nemărginirea de ape a lacului. Stropul de rouă nu mai exista, dar nici nu murise. Devenise o parte a întregului."

Read More