Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.
Dacă zbura noaptea, scria ziua; dacă zbura ziua, scria noaptea. Acestea erau activităţile sale curente. A reuşit încet să-şi facă un renume. După câteva premii literare obţinute, vine cartea sa esenţială - "Micul prinţ". Deviza pe care a notat-o la începutul ei este o bijuterie spirituală. "Numai cu inima poţi vedea bine; lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor". La doar un an distanţă, este dat dispărut într-o misiune. Avea doar 44 de ani. Misterul morţii sale va rămâne acoperit timp de 60 de ani. S-a crezut iniţial că, din cauza unei defecţiuni, s-a prăbuşit în mare. Alţii afirmau că s-ar fi sinucis. Era însă prea experimentat pentru a nu se salva şi mult prea însetat de viaţă pentru a renunţa la ea. Epava avionului său, precum şi o brăţară conţinând un fragment de nume au fost găsite în 1998. Partea cea mai surprinzătoare vine de la doi jurnalişti francezi care afirmă că ar fi fost doborât de un avion german. Pilotul acestuia, Horst Rippert, trăieşte şi astăzi, având venerabila vârstă de 88 de ani. "În timp ce-l urmăream, spuneam: «Măi băiete, dacă nu fugi, praf te fac». N-am tras în fuzelaj, ci în aripi. L-am atins. Zincul s-a lăsat. Drept în apă. S-a prăbuşit în mare. Nimeni nu s-a catapultat. Nu l-am văzut pe pilot. Câteva zile mai târziu, am aflat că era Saint-Exupéry. Am sperat, am sperat tot timpul că nu era el. În tinereţea noastră îl citisem cu toţii, îi adoram cărţile, ştia să descrie admirabil cerul, gândurile şi sentimentele piloţilor. Dacă ştiam, n-aş fi tras. Nu asupra lui".
Credea cu tărie că, în viaţă, împlinirea vine din capacitatea omului de a se dărui. Orice altă împlinire o considera stearpă şi lipsită de sens. "A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale". El a aruncat în timpul vieţii numeroase astfel de poduri. A construit relaţii, a iubit cu pasiune tot ce a clădit cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a jertfit pentru un sens. "Fructul tău nu valorează nimic, decât dacă nu-ţi poate fi înapoiat". Ştia că orice om clădeşte cu propriul sânge ceea ce vrea să reziste după el. A clădit dăruirea de sine. A clădit puterea de a iubi dincolo de aspectele mărunte ale vieţii. Ştia să mulţumească şi cunoaştea faptul că, dacă nu primeşti, la rândul tău, darurile tale nu îşi mai găsesc rostul. "Avar nu este cel care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale". Nu a dăruit oamenilor cuvinte, ci înţelegere. Nu a dăruit îmbrăţisări false, ci încurajări din inimă.
Rugăciunea este o taină a fiecărui om. Citind pasajele despre rugăciune pe care le-a scris, realizezi cât de însemnată a fost această parte a vieţii lui. Iubea tăcerea rugăciunii. "Măreţia rugii vine din lipsa unui răspuns, căci în acest schimb nu-şi are locul josnicia unui negoţ. Pentru a învăţa să te rogi trebuie să faci ucenicia tăcerii. Dragostea începe doar atunci când nu mai aştepţi răsplată. Dragostea este învăţătură a rugăciunii, iar rugăciunea este învăţătură a tăcerii". A fost un om desăvârşit. În ciuda necazurilor pe care le-a trăit în viaţă, putea să vadă partea lor pozitivă. "Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi". Orice suferinţă acceptată este o bătălie câştigată. Ea ne transformă interior şi ne face să fim pregătiţi pentru momentele dificile care vor urma.
Una dintre calităţile care l-au caracterizat a fost perseverenţa. Muncea neîntrerupt, arţăgos cu sine, pentru a dărui cât mai mult din el. Nu suporta lucrurile făcute superficial şi dispreţuia munca făcută fără tragere de inimă. "Nimic nu are sens dacă nu l-am amestecat cu trupul şi cu cugetul meu. Nu este aventură aceea în care nu mă angajez. Vă spun: nu aveţi dreptul să evitaţi un efort decât în numele altui efort, căci trebuie să creşteţi". De aceea, colegii aveau un respect deosebit pentru el. Se străduiau să lucreze cât mai bine şi să poată obţine un zâmbet din partea lui. Era un perfecţionist, greu de mulţumit. "Timpul câştigat asupra muncii, dacă nu e simplu răgaz, destindere a muşchilor după efort sau somn al minţii după invenţie, nu e decât timp mort. Şi viaţa ţi-o tai în două părţi inacceptabile: o muncă ce nu este decât corvoadă, în care refuzi să te dăruieşti, şi o odihnă care nu e decât absenţă." Pentru Antoine trebuia să fie pasiune în tot ce făcea. Nu se putea ralia dorinţei celorlalţi de trândăvie. Esenţială a rămas pentru el egalitatea dintre muncă şi rugăciune. "Nu există limbaj sau act, ci două înfăţişări ale aceleiaşi divinităţi. Iată pentru ce numesc munca rugă, iar meditaţia muncă".
„Prieten este, în primul rând, cel care nu te judecă. Este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care nu ar deschide-o poate niciodată altuia“
