Ce noroc a fost pentru Victor Ponta să fie şef peste un partid de fricoşi! Peste un partid de clevetitori şi uneltitori, care sunt învăţaţi să vorbească mai mult pe la colţuri. Ce convenabil este să stai între clanuri care se ameninţă în fiecare secundă, care sunt învăţate să scoată cuţitul în miez de noapte, dar sunt impotente când trebuie să spună „nu” şefului. Dar ce ghinion pentru ţară că orice a fost acceptat cu pumnul în gură, de teamă că şeful ajunge capo di tutti capi. De frica lui, de teama răzbunării, au înghiţit orice.
Ce noroc pe Victor Ponta să fie şeful unui partid în care Omerta este lege, să conducă un partid în care, cel puţin la vârf, totul se reglează după reguli din lumea mafiotă! În care justiţia intră în forţă, iar tu să vorbeşti, ca la Antena 3, ani la rândul, despre o răzbunare a băsiştilor. Ce crunt este pentru un lider ca dublul limbaj să devină o artă a comunicării.
Ce ironic este să stai la masa cu baronii şi în acelaşi timp să spui că îi dispreţuieşti, că din cauza lor se pierd alegerile prezidenţiale. Să spui deschis că planul tău a fost să scapi de ei încă din 2010, că i-ai înlocuit la bucată, dar în acelaşi timp să te bazezi pe voturile lor. Să te afişezi pe fiecare banner din ţara asta alături de ei, dar să mimezi sila faţă de liderii din teritoriu. ”Scapă cine poate”, este tot ce le poate promite şeful. Cât de abil să fii când îi convingi pe baroni că singurul răspunzător pentru situaţia lor este Traian Băsescu şi cât de vulnerabili să fie aceştia pentru a nu te putea contrazice.
Ce putere interioară să ai să spui că totul este o înscenare de presă, când procurorii, judecătorii te asociază cu Adrian Duicu. La ce rang să ridici minciuna când negi totul, când negrul îl transformi în alb, doar pentru că te bazezi pe o propagandă alimentată cu bani publici.
Ce ipocrizie este să fugi din Parlament când se votează ridicarea imunităţii, dar să strigi că partidul tău trebuie să se reformeze pentru că protejează corupţii. Ce tupeu maxim poţi să ai când coordonezi marţea neagră şi apoi dai vina pe Crin Antonescu. Când te bâlbâi în propria conferinţă de presă, când nu mai poţi deosebi minciuna de adevăr.
Şi ce ciudat este să auzi vorbind de democraţie un om care a uitat ce este dialogul. Un politician care aşteaptă ode în prime-time şi întrebări servite. Căruia nu i se face greaţă de laudele greţoase, care nu are puterea să spună ”destul, este prea mult”. Un tânăr care a uitat să aibă exerciţiul unui interviu cu moderatori cărora nu le poate bate obrazul în direct.
Ce combinaţii şi strategii să îţi bage în cap prietenul miliardar în Dubai şi consilierii de taină ca să arunci vina pentru înfrângere pe Mircea Geoană şi Ion Iliescu, după ce ai pierdut la o diferenţă de un milion de voturi. Pe câţi mai poţi impresiona cu capul tăiat al lui Geoană în mână, câţi au priceput mesajul? Câtă lipsă de recunoştinţă să arăţi, deşi te-ai urcat pe umerii lui Iliescu în 2010 pentru a ajunge sus, să fii Şeful.
Mulţi curajoşi se vor ivi când primul cuţit îl va lovi pe Ponta, dar să nu uite niciunul că au fost nişte mieluşei patru ani de zile. Că s-au gudurat pe lângă el, în speranţa că îi scapă de puşcărie. Ponta i-a păcălit pe toţi, de la familia Voiculescu, la alţi mulţi creduli. De fapt, singurul său scop a fost să ajungă preşedintele României, iar pentru asta a făcut orice. Acum se legitimează doar prin funcţia de la Palatul Victoria. Fără eticheta de premier, Victor Ponta nu mai reprezintă nimic.
Şi totuşi, ce blestem pentru acest partid, ca după 25 de ani de la Revoluţie, singura voce raţională din PSD să fie tot cea a lui Ion Iliescu! (autor : Cristian Andrei )
