Bine v- am regăsit!
" Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică" (Blaise Pascal)
Preşedintele Traian Băsescu : Vizită oficială în Republica Slovacă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Bratislava, că România a adoptat standardele europene de tratare a minorităţilor, menţionând totodată că ţara noastră nu va accepta "teoria drepturilor colective"."Problema minorităţilor a fost un subiect de discuţie cu domnul preşedinte Ivan Gaparovič, România a adoptat standardele europene de tratare a minorităţilor, dar asta înseamnă că au dreptul să îşi păstreze cultura, limba, au dreptul să fie sprijiniţi să aibă ziare, televiziuni, radiouri în limbă proprie, au dreptul să înveţe în limba maternă şi au obligaţia să fie loiali statului român. Din acest punct de vedere vreau să vă spun aici, la Bratislava, ca statul român mulţumeşte minoritarilor slovaci care sunt buni cetăţeni ai statului român, sunt oameni harnici şi dacă veţi veni în România veţi vedea ce frumos arată localităţile locuite de slovaci. În acelaşi timp, spun şi aici ce spun la Bucureşti: nu vom accepta niciodată teoria drepturilor colective şi să vină altcineva din afara României să ne spună cum să ne organizăm administrativ", a afirmat Băsescu, într-o declaraţie de presă comună cu omologul slovac.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că România va fi solidară cu aliaţii din NATO şi UE, dacă aceştia vor stabili o intervenţie în Siria, dar până atunci, cuvântul de ordine al ţării noastre pe acest subiect va fi prudenţă.
"Punctul de vedere al României a fost exprimat oficial ieri, România adoptă o poziţie prudentă. România este în aşteptarea unei aprecieri a experţilor ONU care se află pe teritoriul Siriei, cu mandat de a stabili cine a utilizat gaze toxice de luptă şi abia pe urmă ne vom pronunţa. Exact pentru că plecăm de la premisa că prudenţa este cuvântul de ordine", a spus Preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie comună cu omologul slovac, întrebat despre poziţia României în eventualitatea unei intervenţii în Siria.
"Dacă aliaţi de-ai noştri vor stabili intervenţia în Siria, România va fi solidară cu aliaţii ei din NATO şi din UE. Până atunci însă, România foloseşte un singur cuvânt - prudenţă" a mai spus Băsescu.
Şi preşedintele Republicii Slovace, Ivan Gaparovič, a făcut apel la prudenţă în cazul Siria.
"De fapt, problema este a deciziei - dacă într-adevăr trebuie decisă intervenţia sau nu şi pe ce se bazează intervenţia, pe ce informaţie. Depinde cine aduce informaţia. (...) Să fim mai precauţi şi, bineînţeles, dacă trebuie intervenţie, trebuie", a spus Gaparovič.
Astăzi, Preşedintele Traian Băsescu va lua parte, la Zvolen, la ceremonia depunerii de coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române, iar apoi va merge la Banská Bystrica, la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace.
Tot la Banská Bystrica, va avea loc ceremonia de dezvelire de către preşedintele României şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, a plăcilor comemorative în cinstea armatei române şi armatei ruse, eliberatoarele oraşului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui Băsescu are ca scop intensificarea dialogului bilateral la nivel politic şi sectorial, coordonarea şi cooperarea în cadrul Uniunii Europene şi cooperarea în plan regional.
Discuţiile dintre cei doi şefi de stat au drept scop obţinerea sprijinului pentru promovarea priorităţilor României, precum şi coordonarea cu Republica Slovacă în dosarele de interes pe agenda bilaterală - cooperarea economică, problematica persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale - şi europeană, precum şi impulsionarea cooperării economice.
Iulian Fota : România ar putea contribui în Siria politic, militar, umanitar sau economic.
Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Iulian Fota a afirmat că România ar putea contribui în Siria politic, militar, umanitar sau economic, autorităţile fiind pregătite inclusiv pentru evacuarea românilor din Siria, dacă va fi nevoie."Sunt mai multe planuri unde noi putem contribui şi este suficient să vă uitaţi la misiunile la care noi am participat până acum. Putem contribui politic şi solidarizarea în primul rând are o semnificaţie politică. Putem contribui militar, fie prin participare semnificativă la operaţiuni, fie prin sprijin pe care-l putem da acestor operaţiuni militare. Putem contribui umanitar, am făcut-o şi altă dată. Putem contribui economic, asistenţa economică având şi ea un important aspect umanitar", a declarat miercuri Iulian Fota la RFI.
"În perioada următoarelor ore se va face o intensă evaluare a situaţiei internaţionale, a informaţiilor pe care atât organizaţiile internaţionale, cât şi anumite state le au, pentru a avea o imagine cât mai corectă a tabloului. Evident, se evaluează implicaţiile. Dosarul sirian este extrem de complicat. De aici şi apelul la prudenţă al preşedintelui Băsescu", a mai spus Fota.
"Putem avea militar un rol mai scăzut, putem avea militar un rol mai bine conturat, asta va depinde de deciziile ce vor fi luate în următoarele ore sau zile şi bineînţeles de modul în care din punct de vedere militar vor arăta aceste operaţiuni. În presa internaţională se vorbeşte de cel puţin patru sau cinci scenarii, de la un scenariu punctual şi de intensitate scăzută, până la un scenariu mai amplu, care presupune la extremă inclusiv o prezenţă militară sporită în regiune. Sunt multe opţiuni deschise, sunt multe discuţii antamate în acest moment. Cred că încă mai e, chiar dacă-i mică, o şansă ca şi negocierile diplomatice totuşi să ducă la deblocarea situaţiei. Dacă nu, situaţia umanitară de acolo este mult prea complicată ca să fii impasibil şi indiferent şi este probabilă şi folosirea forţei militare", a adăugat consilierul prezidenţial.
Titus Corlăţean: România susţine semnarea în 2014 a Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, în timpul întrevederii sale cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, ministrul Titus Corlăţean a felicitat autorităţile de la Chişinău pentru progresele obţinute pe calea integrării europene."Pentru etapa imediat următoare, România susţine parcurgerea rapidă a paşilor procedurali care să permită semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, fiind discutate o serie de demersuri propuse de România în acest scop. Ministrul Titus Corlăţean s-a pronunţat pentru recunoaşterea progreselor incontestabile ale Chişinăului în ce priveşte aplicarea Planului de acţiune cu UE privind liberalizarea vizelor şi pentru luarea, în cel mai scurt timp, a unei decizii favorabile aşteptărilor Republicii Moldova", se precizează în documentul amintit.
De asemenea, în timpul întrevederii, cei doi miniştri au trecut în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală, în continuarea discuţiilor extinse prilejuite de vizită de lucru a prim-ministrului României (Chişinău şi Ungheni, 26-27 august 2013).
"În lumina lansării recente de către ambele părţi a lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, a fost recunoscută importanţa execuţiei obiectivului în termenele convenite, astfel încât acesta să poată contribui la consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova. Ministrul afacerilor externe al României a reiterat totodată importanţa pe care o are finalizarea rapidă a procesului de revenire a programelor SRTv în Republica Moldova, conform celor stabilite de prim-miniştrii celor două ţări, la 27 august 2013", se arată în comunicatul de presă.
Cei doi miniştri au discutat totodată calendarul de reuniuni bilaterale la diverse niveluri în perioada imediat următoare.
Emil Boc : Ce face Şova cu contractul Bechtel este din ciclul «Ali Baba şi cei 40 de hoţi».
Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ceea ce face ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, este un "tertip ieftin", pentru a ascunde contractul din 2003 cu Bechtel."Este din ciclul «Ali Baba şi cei 40 de hoţi». Cum poţi tu, care eşti titularul contractului, să te duci la DNA şi să spui «Mi s-a furat contractul»? Cred că intrăm în Cartea Recordurilor cu asemenea solicitare, când un guvern spune: «Nu sunt în stare să păzesc un contract, veniţi voi şi-l găsiţi». Este un tertip ieftin pentru a ascunde esenţa contractului din 2003, despre care am spus de fiecare dată că este răul primordial în ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania, de acolo s-a început prost şi, conform legii lui Murphy, ce începe prost, se termină şi mai prost. Şi, cel mai prost se termină acum cu Suplacu de Barcău, unde mai trebuie să cheltuim bani publici pentru a păzi şantierul, iar de continuarea lucrării nici nu mai poate fi vorba. Este o lucrare de artă acolo, mai mulţi kilometri de viaduct, care se va deteriora, dacă nu vor continua lucrările. Transilvania continuă să fie ignorată în materie de infrastructură" a spus Emil Boc.
Călin Popescu-Tăriceanu : Lipsa unei agende a PNL a dus la scăderea partidului în sondaje.
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, miercuri : "Vreau să mă refer în principal la problema pe care eu am pus-o legată de agendele PNL - agenda susţinerii cadidaturii lui Antonescu şi agenda PNL. Cred că nu greşesc atunci când spun că PNL trebuie să aibă şi propria lui agendă", a replicat Tăriceanu.El a precizat că lipsa unei preocupări pentru teme referitoare la politicile sociale şi economice a condus la scăderea în sondaje atât a PNL, cât şi a liderilor din conducerea PNL."Părerea mea este că acei care consideră că PNL a avut o agendă suficient de bine umplută cu subiectele de preocupare pentru cetăţeni la nivelul politicilor sociale şi economice se înşeală. Punctul meu de vedere, care este împărtăşit şi de alţi colegi, este că lipsa acestei procupări a dus la scăderea atât a PNL în sondaje, cât şi a celorlalţi lideri din conducerea partidului", a adăugat Tăriceanu.
"Trebuie să vedem cum va evolua PNL şi vreau să sper că PNL se arată ca un partid suficient de mare care este capabil să conducă două proiecte simultan: pe de o parte, proiectul care vizează alegerile prezidenţiale, pe de altă parte, proiectul care vizează existenţa şi evoluţia acestui partid în faţa electoratului propriu, dar ca partid. Senzaţia mea este că în ultima perioadă energiile PNL s-au concentrat aproape exclusiv pe proiectul candidaturii prezidenţiale şi temele majore cu care noi ne adresăm electoratului propriu au fost într-o oarecare măsură lăsate în planul doi", a mai spus Tăriceanu.
Crin Antonescu : Dacă va fi nevoie, ne adresăm CSM, în ceea ce priveşte activitatea DNA.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, că dacă va fi necesar va fi adresată o solicitare şi CSM în ceea ce priveşte activitatea DNĂ, precizând că "dacă e nevoie" pot face obiectul cercetărilor toţi membrii PNL, dar e nevoie de un răspuns asupra sesizărilor deja primite de DNA. Antonescu a fost rugat să clarifice declaraţiile în privinţa achetelor DNA asupra membrilor PNL. "Eu nu m-am referit atât la faptul că foarte mulţi, statistic, oameni din PNL fac obiectul cercetărilor DNA. Pot face dacă e nevoie, sper să nu, toţi membrii PNL. Nu aici obiectez eu, sau nu aici încerc eu să pun sub semnul întrebării activitatea DNA. Vorbesc public despre nedumerirea mea că la plângeri înaintate DNA, la sesizări înaintate DNA, în legătură cu activitatea unor miniştri, unor demnitari din guvernările trecute nu se dă de foarte multă vreme un răspuns”, a declarat Antonescu.Liderul PNL a precizat că demersul său nu vizează stoparea unor anchete prezente sau viitoare în cazul liberalilor, ci încearcă "să aducă aminte DNA că prin legea să de funcţionare nu trebuie să se ocupe de eventual corupţi din PNL, ci de toţi cei care având demnităţi publice stau sub această suspiciune".
Antonescu a fost întrebat de ce nu ia în calcul sesizarea CSM asupra activităţii DNA, în locul sesizării ministrului Justiţiei.
"Dacă va fi nevoie să ne adresăm CSM, ne vom adresa şi CSM", a replicat liderul PNL.
Rovana Plumb: Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor până în 2035.
"În Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, nu se pune problema egalizării vârstei de pensionare la 65 de ani în 2015. Nicăieri în textul strategiei nu se aminteşte o astfel de acţiune asociată cu un asemenea termen. Deşi Uniunea Europeană a recomandat ca egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi să se realizeze mai rapid, ministrul Muncii a negociat ca acest lucru să aibă loc până în 2035, pentru că România să se poată pregăti pentru o astfel de măsură", a declarat Rovana Plumb, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Ea a precizat că Guvernul nu a luat niciodată în calcul o asemenea decizie, pentru care în România nu există acum condiţii adecvate."Este o idee fixă a PDL, care şi astăzi o susţine cu aceeaşi ardoare, deşi aplicarea sa ar fi absurdă în prezent. Inclusiv în 2009-2010, când guvernarea PDL ar fi vrut egalizarea rapidă a vârstei de pensionare, m-am pronunţat împotriva unei asemenea măsuri pentru că România nu era pregătită. Nici acum România nu este încă pregătită, tocmai de aceea Guvernul a insistat în discuţiile cu Comisia Europeană ca măsura să fie planificată pentru orizontul de timp 2035. În perioada care urmează, vom susţine politicile necesare pentru ca o astfel de decizie să poată fi aplicată într-un climat social potrivit. Printre măsurile necesare şi pe care le vom susţine se numără: politici pentru reducerea diferenţelor de gen în salarizare; politici publice sau măsuri proactive de reîncadrare pe piaţa muncii a femeilor cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani; sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului în rândul femeilor; dezvoltarea infrastructurii pentru a asigura facilităţi de îngrijire a copiilor în toate comunităţile şi accesul la acest tip de servicii; dezvoltarea serviciilor de îngrijire, precum şi facilitarea accesului persoanelor dependente la servicii de îngrijire", a mai afirmat Rovana Plumb.
Ea a susţinut că aceste măsuri fac parte din planurile Guvernului actual, iar majoritatea sunt prevăzute deja în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, aflată în dezbatere publică.
Daniel Chiţoiu: Sesiunea de înregistrare online desfăşurată miercuri pentru schema de minimis va fi anulată şi reluată ulterior.
Potrivit ministrului Finanţelor, din primele investigaţii a rezultat faptul că resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente în urma anticipării greşite a numărului mare de firme care sunt interesate, apărând astfel blocaje şi mesaje de eroare în accesarea paginii de Internet dedicate schemei de minimis."Ca urmare, am decis ca sesiunea de înregistrare online desfăşurată astăzi (miercuri - n.r.) pentru schema de minimis să fie anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri. Îmi doresc ca acest program să fie implementat corect, iar banii din schema de minimis să ajungă la cât mai multe firme, fără nicio suspiciune, să creăm locuri de muncă şi să capitalizăm IMM-urile. Scopul meu este ca prin acest program să stimulăm mediul de afaceri şi nu accept să planeze nicio urmă de îndoiala cu privire la acest program", a arătat Daniel Chiţoiu.
"Din cele peste 20.200 de persoane, 3.164 de persoane completau formularul în intervalul 8.30-8.36. 714 persoane, dintre cele 3.164, au trimis formularul completat primind recipisa de înregistrare, eliberată automat de sistem. Din totalul de 714 solicitări transmise, un număr de 644 de solicitări a fost admis, restul fiind respinse întrucât fie depăşeau plafonul de 200.000 euro admis per solicitant, fie din cauza înregistrărilor multiple ale aceleaşi întreprinderi (acelaşi CUI). 2.450 de persoane care completau formularul nu au finalizat procedura de transmitere a cererii până la epuizarea plafonului de 500 milioane lei", precizează MFP.
Circa 2,1 milioane români lucrează în alte state membre ale UE.
Numărul românilor care au migrat pentru muncă a crescut exploziv după aderarea la Uniunea Europeană, estimările efectuate la nivel european arătând că un număr de aproximativ 2,1 milioane de români lucrează în alte state membre ale UE, conform proiectului Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013 - 2020.Principalele state de destinaţie ale românilor plecaţi pentru muncă în UE sunt Italia - 890.000 persoane, Spania - 825.000 persoane, şi Germania - 110.000 persoane.
"Această migraţie masivă a forţei de muncă activă petrecută într-un interval de timp foarte scurt a dezechilibrat piaţa muncii, fenomenul fiind greu de gestionat, astfel încât să poată fi elaborate politici adecvate de echilibrare a concordanţei dintre cerere şi ofertă. Astfel că, dacă la începutul perioadei analizate, piaţa internă a funcţionat cu excedente mai mari de ofertă, după a doua jumătate a anilor 2000, odată cu modificările structurale ale economiei, piaţa a funcţionat cu deficite mari în anumite sectoare şi ramuri economice. Şomajul redus nu a reprezentat în sine un indicator real de eficienţă, atâta timp cât multe ramuri economice nu au putut angaja personal suficient şi de calitatea dorită. Este evident că mărimea neconcordanţelor dintre cerere şi ofertă a sporit riscul pierderii de productivitate, sistemul de formare profesională continuă a adulţilor, pârghia cea mai importantă de contracarare a fenomenului, funcţionând cu destul de multe deficienţe", semnalează proiectul de strategie.
Ministerul Economiei : România a început dialogul cu Ucraina pe tema recuperării investiţiei de la Krivoi Rog.
Ministerul Economiei a început discuţiile cu partea ucraineană, pentru prima dată în ultimele două decenii, privind recuperarea cheltuielilor făcute de România la proiectul combinatului de îmbogăţire a minereurilor acide de la Krivoi Rog, informează un comunicat al ministerului.România are de recuperat circa un miliard de euro din acest proiect.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a efectuat marţi o vizită la Kiev pentru discuţii pe această temă cu partenerii ucraineni. Redeschiderea negocierilor cu partea ucraineană în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de România la proiect a fost decisă de către Guvern la mijlocul lunii iunie, fiind prima dată după 1994 când discuţiile se reiau la acest nivel.
"Delegaţia română a prezentat partenerilor de dialog poziţia României, care a fost adoptată de Guvernul de la Bucureşti în cadrul unui Memorandum, solicitând acestora ca în cadrul Comisiei Mixte ce va avea loc în această toamnă la Bucureşti să exprime un punct de vedere clar privind poziţia Ucrainei faţă de CIM Krivoi Rog. Totodată, a transmis părţii ucrainene necesitatea elaborării unui document interstatal, care să reglementeze aspecte ale colaborării la construirea combinatului şi care să conducă la confirmarea încheierii problematicii', se arată în comunicat.
Delegaţia condusă de ministrul Economiei a reiterat faptul că România şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile rezultate din Protocolul din 1994, până în momentul întreruperii lucrărilor la combinat, intervenite din motive independente de voinţa sa, solicitând, în acest context, trecerea de la etapa de consultări la etapa de negocieri.
Partea română a predat totodată, spre analiză, părţii ucrainene situaţia cheltuielilor efectuate de antreprenorii români, confirmate de beneficiarul ucrainean şi, de asemenea, situaţia soldurilor conturilor bancare pentru acest obiectiv.
"Discuţiile avute la Kiev au fost consemnate în Minuta de discuţii, document semnat la finalul întâlnirii de cei doi şefi de delegaţii, ministrul Varujan Vosganian şi ministrul Kalenkov Alexandr Fedorovich. Este de menţionat că semnarea unui asemenea document la nivel de ministru are loc pentru prima dată în ultimele două decenii", se mai arată în comunicat.
Guvernul României
- A aprobat plata contribuţiei anuale de 10.000 de euro la Academia Internaţională Anticorupţie."Prin Hotărârea de Guvern adoptată marţi, Guvernul României a aprobat plata contribuţiei anuale, în valoare de 10.000 de euro, a României, reprezentată prin Ministerul Justiţiei, la Academia Internaţională Anticorupţie (IACĂ). România este membru fondator al IACA, instituţie creată ca un centru global de excelenţă care urmăreşte să creeze o abordare inter-disciplinară a formării profesionale anticorupţie", se arată în comunicat.
Academia Internaţională Anticorupţie funcţionează ca organizaţie internaţională în baza unui acord de înfiinţare începând cu 8 martie 2011. IACA are sediul la Viena şi este un organism cu personalitate juridică internaţională.
Ca membru fondator al IACA, România a semnat Acordul de înfiinţare al Academiei ca organizaţie internaţională la data de 2 septembrie 2011 şi l-a ratificat la 2 august 2011. Până în prezent, Acordul de înfiinţare al IACA a fost semnat de 51 de state şi 2 organizaţii internaţionale, iar 4 state au aderat la acest acord.
- Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Guvernul va încerca să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri, care să micşoreze costurile de deplasare ale preşedintelui ţării, primului ministru, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi pe cele ale miniştrilor.
"Vreau să vă spun că suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o aeronavă oficială. Folosim aeronava de la TAROM, care este foarte mare şi foarte scumpă şi care, în toamnă, iese din funcţiune. Încercăm să avem o aeronavă de 12 locuri, care să reducă aceste costuri de deplasare ale preşedintelui, primului ministru, preşedinţilor celor două camere şi ale miniştrilor, aşa cum au toate ţările din zonă. Slovenia, Slovacia, Serbia, Croaţia au aeronave. Ne costă mult mai mult să mergem de fiecare dată cu o aeronavă închiriată", a declarat şeful Executivului, cu ocazia predării mandatului de ministru al Transporturilor Ramonei Mănescu.
- Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu este mulţumit de modul cum se construiesc autostrăzi în România şi de aceea a şi venit la guvernare.
"Nu sunt mulţumit de modul cum se construiesc autostrăzi în România şi de aceea am venit la guvernare. Vreau să arăt că se poate face şi (tronsonul n.r.) Comarnic-Braşov şi Piteşti-Craiova şi Centura Sud, de aia am venit la guvernare. Dacă eram mulţumit, rămâneam cu Boc şi cu Berceanu şi cu Boagiu, care aţi văzut ce buni au fost', a afirmat şeful Executivului, cu ocazia predării mandatului de ministru al Transporturilor Ramonei Mănescu.
Prim-ministrul a precizat, totodată, că Autoritatea de Management a rămas la Ministerul Transporturilor, însă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se află în responsabilitatea administrativă şi politică a ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.
- Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul acordă în continuare, ca şi în alte ţări, subvenţii pentru CFR Călători şi este dispus să dialogheze cu sindicaliştii, dar a precizat că nu acceptă ca sindicatele să conducă societatea, pentru că au condus-o în trecut şi nu a fost bine.
"Ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce «bine» a fost. L-au condus până acum sindicatele şi nu a fost bine! Dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie totuşi clar cine conduce CFR", a spus Ponta.
- Premierul Victor Ponta a anunţat că pensiile tăiate prin lege în cazul celor 200-250 diplomaţi vor fi recalculate începând cu toamna acestui an, după modelul aplicat pentru pensiile militarilor şi a adăugat că ambasadele vor fi mai bine dotate, cerându-le, în acelaşi timp, ambasadorilor să fie mai activi în relaţiile cu presa şi să nu accepte blamarea ţării.
"Am sprijinit iniţiativa ministrului, sunt convins că şi Parlamentul o va face, de a îndrepta un lucru nedrept care s-a întâmplat cu pensiile ambasadorilor. Aşa cum am reuşit să facem în cazul militarilor vom reuşi şi în cazul ambasadorilor", a spus Ponta la reuniunea anuală a diplomaţiei române.
În luna iunie, Camera Deputaţilor, for decizional, a decis ca, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 să revină la nivelul de dinainte de recalculare.
Natalia Gherman: Republica Moldova acordă o atenţie deosebită relaţiei cu România.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, a subliniat, miercuri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei române, importanţa pe care guvernul de la Chişinău o acordă relaţiei speciale cu România."Participarea mea la acest eveniment constituie o mărturie concludentă a importanţei deosebite pe care o atribuie actualul guvern de la Chişinău relaţiei speciale cu România. Perioada organizării acestui eveniment mai comportă şi o semnificaţie festivă. Ieri am sărbătorit cea de-a 22 aniversare a Independenţei Republicii Moldova, care în anul curent a coincis cu lansarea unui proiect de importanţă majoră pentru ţara mea, lansarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni, ceea ce a reprezentat cu adevărat o declaraţie de independenţă energetică a Republicii Moldova", a afirmat Natalia Gherman.
"Relaţiile bilaterale nu au fost niciodată liniare sau simple. Datorăm foarte multă gratitudine României, Corpului Diplomatic român care a jucat un rol importat în promovarea recunoaşterii internaţionale a Republicii Moldova în toţi aceşti ani în apărarea suveranităţii, integrităţii sale teritoriale şi în dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Constat cu satisfacţie că relaţiile bilaterale au cunoscut o ascensiune deosebită mai ales în ultimii patru ani şi contacte la nivel înalt între şefi de state, şefi de guverne, preşedinţii parlamentelor au devenit foarte frecvente şi au readus relaţia bilaterală într-un făgaş al normalităţii ce din punctul nostru de vedere se derulează actualmente în spirit european", a spus ministrul moldovean.
NATO: Folosirea armelor chimice în Siria este "inacceptabilă" şi "nu poate rămâne fără răspuns".
Folosirea armelor chimice este 'inacceptabilă' şi 'nu poate rămâne fără răspuns', a declarat miercuri secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la sfârşitul unei reuniuni la Bruxelles a ambasadorilor ţărilor membre ale Alianţei nord-atlantice, consacrată situaţiei din Siria, transmite AFP."Informaţiile disponibile, provenite de la un număr mare de surse, indică regimul sirian drept responsabil de folosirea de arme chimice' în timpul atacurilor înregistrate în apropiere de Damasc, la 21 august, a adăugat Rasmussen, arătând că aceasta implică 'o clară încălcare' a normelor internaţionale. El a subliniat de asemenea că regimul de la Damasc 'dispune de un stoc de armamente chimice'.
Oficialul NATO a dat totodată asigurări că 'responsabilii vor fi traşi la răspundere'. 'Condamnăm în termenii cei mai duri aceste atacuri scandaloase care au cauzat un număr mare de pierderi de vieţi omeneşti', afirmă responsabilul NATO, într-un comunicat transmis la finalul reuniunii, în care subliniază sprijinul pe care aliaţii îl acordă anchetei în curs efectuate, pe teren, de către ONU.
NATO va continua să urmărească îndeaproape situaţia din Siria şi ajutând Turcia la protejarea frontierei de sud-est a Alianţei, a spus Rasmussen, cu referire la bateriile de rachete Patriot pe care aliaţii le au desfăşurate de mai multe luni pe solul turcesc.
Georgia : Nu va sări în ajutorul Occidentului în cazul unei intervenţii armate în Siria.
Autorităţile Georgiei nu sunt dornice să participe de partea Occidentului în războiul din Siria, în pofida faptului că au ajutat activ SUA şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/ în timpul operaţiunilor din Irak şi Afganistan. De altfel, în opinia experţilor intervievaţi de cotidianul rus Kommersant, pentru iniţierea de atacuri cu rachetă asupra Siriei, este puţin probabil ca SUA şi aliaţii lor să aibă nevoie de teritoriul său de spaţiul aerian georgian. Cu mult mai comodă ar fi folosirea în acest scop a teritoriului Turciei.Pe măsură ce se apropie 'ora X' în evenimentele din jurul Siriei, la Tbilisi se discută din ce în ce mai activ despre modul în care Georgia ar putea participa la 'coaliţia anti-Assad'. Această activitate intensă a Georgiei le pare multora o reacţie firească, deoarece în pofida schimbării puterii în această ţară, Tbilisi continuă să aspire la NATO şi să participe la operaţiunea afgană a Alianţei: la ora actuală, în provincia Gilmend sunt desfăşuraţi peste 1.600 de militari georgieni, iar la acest criteriu Georgia depăşeşte multe ţări membre ale NATO.
În plus, Georgia are experienţa cooperării directe cu SUA şi Marea Britanie în timpul operaţiunii din Irak. Contingentul georgian - circa 2.000 de soldaţi şi ofiţeri - a fost al cincilea ca mărime în 2004 şi al treilea în august 2008, atunci când, în contextul declanşării acţiunilor armate în Osetia de Sud, a fost dus de urgenţă în patrie, cu avioane americane de transport militar.
SUA : Vor lua măsuri împotriva guvernului sirian chiar şi fără sprijinul aliaţilor.
Administraţia Obama a declarat miercuri că va lua măsuri împotriva guvernului sirian chiar şi fără sprijinul aliaţilor sau al Naţiunilor Unite pentru că paralizia diplomatică nu trebuie să împiedice un răspuns la presupusul atac chimic din afara capitalei siriene Damasc săptămâna trecută, relatează Associated Press.Noi solicitări ca Organizaţia Naţiunilor Unite să autorizeze o acţiune militară în Siria ar putea complica planul administraţiei Obama de a lua măsuri de retorsiune asupra unui presupus atac cu gaze toxice la est de Damasc, despre care oficiali americani susţin că a fost efectuat de forţele preşedintelui Bashar al-Assad. Dar o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat a declarat că posibila respingere la ONU a planului SUA - cel mai probabil în frunte cu Rusia - nu va încetini ritmul măsurilor administraţiei.
"Nu putem fi opriţi în a răspunde de intransigenţa Rusiei - continuarea intransigenţei - la Naţiunile Unite", a declarat Marie Harf . "Situaţia este atât de gravă încât necesită un răspuns".
Marea Britanie : Amână un răspuns la atacul chimic din Siria.
Marea Britanie şi-a schimbat poziţia asupra Siriei miercuri, declarând că trebuie să vadă rezultatele inspectorilor de arme chimice prezentate Consiliului de Securitate al ONU înainte de a răspunde militar şi că parlamentul britanic ar trebui să voteze în această chestiune de două ori, notează agenţia Reuters. Marea Britanie a refuzat anterior să spună dacă ar aştepta un raport al ONU înainte de a lansa o acţiune militară şi a sugerat că parlamentul britanic ar trebui să obţină doar un vot asupra unei acţiuni militare - astăzi."Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite ar trebui să aibă posibilitatea imediat să ia în considerare acest raport /al inspectorilor/ şi... toate eforturile ar trebui făcute pentru a asigura o rezoluţie a Consiliului de Securitate ce sprijină acţiunea militară înainte ca orice astfel de acţiune să fie întreprinsă", se afirmă într-o copie a unei moţiuni a guvernului britanic ce va fi dezbătută în parlament, astăzi.
Primul ministru David Cameron a declarat mai devreme miercuri că Marea Britanie va depune un proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate ce condamnă presupusele atacuri cu arme chimice ale forţelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi autorizează "măsuri necesare".
Consiliul Naţional de Securitate britanic a susţinut de asemenea în unanimitate acţiunea. Într-un amendament depus de laburişti, aceştia declară că vor sprijini acţiuni militare doar dacă membrii Consiliului de Securitate al ONU văd înainte raportul inspectorilor, printre alte condiţii.
ŞTIRI METEO
Vineri, 30 august 2013, vremea în România va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, în special dimineața și noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul Moldovei și 27 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 7 și 16 grade. Sunt prognozate înnorări, averse și descărcări electrice local în Oltenia, Muntenia, Moldova, în zona de munte și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice și estice.Pe Litoral: cer senin, vânt de 7 m/s, dinspre NV. Maximă zilei: 22°C
În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă, mai ales dimineața și noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade. Cerul va fi temporar noros și se vor semnala averse și descărcări electrice.
PERSONALITĂŢI
Gheorghe Bengescu
Gheorghe Bengescu (n. 30 august/13 septembrie 1848, Craiova - d. 23 august 1921, Paris) a fost un diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză, membru titular al Academiei Române. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco.A cunoscut bine lumea politică și literară a timpului său. Se înrudea cu Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi prin Zoe - sora Mariei Negruzzi -, căsătorită cu Achile Bengescu, fratele său. De asemenea, era prieten apropiat cu Vasile Alecsandri. În 1899 publică la Bruxelles volumul Câteva suvenire ale carieri mele. Ion Ghica, V. Alecsandri, Alexandru Lahovari (semnat George Bengescu, V-371 p.).
Din 1872 a desfășurat o intensă activitate diplomatică, funcționând la mai multe legații ale României în străinătate, printre care cele din Belgia, Olanda și Franța (numit prim secretar al Legației din Paris, odată cu venirea lui Vasile Alecsandri ca ministru plenipotențiar al României în Franța, în 1885). A fost delegat (ministru plenipotențiar) al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării.
Este cunoscut în lumea literară francofonă ca un specialist în Voltaire (studii, bibliografii, ediții).
A publicat studii sau cărți pe diverse teme istorice sau politice, între care unele au rămas ca referințe :
Bibliographie franco-roumaine du XIXe siècle (Bruxelles, 1895)
Essai d'une notice bibliographique sur la question d'Orient. Orient européen, 1821-1897 (Bruxelles, 1897)
Bibliographie franco-roumaine depuis le commencement du XIXe siècle jusqu'à nos jours [2e édition augmentée d'une préface, d'un supplément, 1895-1906 et d'un index alphabétique.] (Paris, 1907)
Une famille de Boyards lettrés roumains au XIXe siècle. Les Golesco [par Georges Bengesco, membre de l'Académie roumaine, lauréat de l'Académie française, ministre plénipotentiaire en retrăite. Avec 11 portraits] (Pqris, 1921)
Despre activatea literară a unor membri ai familie Golescu în cursul secolului al XIX-lea [discurs de Gheorghe Bengescu, cu răspuns de N. Iorga] (București, Cultura națională, 1923)
Ernest Rutherford
Ernest Rutherford (n. 30 august 1871, Nelson, Noua Zeelandă — d. 19 octombrie 1937) a fost un fizician și chimist din Noua Zeelandă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1908. Este considerat "părintele" fizicii nucleare. S-a născut în anul 1871 la Spring Grove (azi Brightwater), în apropiere de Nelson, Noua Zeelandă. Tatăl său, James Rutherford, era un fermier emigrant din Scoția, iar mama sa, Martha, născută Thompson, era originară din Anglia. La înregistrarea[1] nașterii, numele i-a fost ortografiat greșit ca Earnest Rutherford. A studiat la Havelock School și apoi la Nelson College, și a câștigat o bursă de studii la Colegiul Canterbury al Universității din Noua Zeelandă, unde a devenit, printre altele, și președinte al societății de dezbateri. În 1895, după absolvire și doi ani de cercetare în domeniul tehnologiei electrice, Rutherford pleacă în Anglia pentru a urma studii postuniversitare la Laboratorul Cavendish al Universității Cambridge (1895–1898). A stabilit în scurt timp un recordul mondial de distanță la care se pot detecta undele electromagnetice. Studiind radioactivitatea, a introdus în fizică termenii de radiație alfa și radiație beta, pentru a descrie cele două tipuri distincte de radiații emise de toriu și uraniu.Rutherford a efectuat lucrări de o excepțională importanță în domeniul radioactivității și al structurii nucleare. Experimentele sale se caracterizează printr-o extraordinară finețe și ingeniozitate, iar analizarea faptelor experimentale denotă o profundă înțelegere a fizicii. În anul 1908 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Chimie pentru lucrările sale despre structura atomului.
A efectuat cercetări asupra structurii atomului prin difracția particulelor alfa pe foițe de aur, demonstrând experimental că atomul nu este indivizibil, și a formulat, în 1911, ideea modelului planetar al atomului. A cercetat natura transformărilor radioactive, transmutarea nucleului de azot cu particule alfa. A publicat tratate asupra radioactivității. Savantul a presupus, de asemenea, că atomii substanței radioactive se dezintegrează în mod spontan și continuu. A mai formulat ipoteza alcătuirii protono-electronice a particulei ce avea să fie denumită neutron. Rutherford n-a precizat cum sunt dispuși electronii în jurul nucleului; a anticipat existența protonului și neutronului dar n-a precizat cum e alcătuit nucleul. A sugerat că nucleul de aur ar putea consta din 49 de nuclee de heliu (așa ieșea la socoteală greutatea atomică), dar n-a mers mai departe fiindcă n-avea date.
Lordul Rutherford a fost profesor la universitățile din Montreal, Manchester și Cambridge. În anul 1907, după ce profesase la Universitatea Mc Gill din Montreal, Canada, Rutherford a acceptat un post la Universitatea din Manchester. În 1919 i-a succedat lui J.J. Thomson la catedra Cavendish de la Universitatea Cambridge. Mulți savanți de renume i-au fost studenți. Printre aceștia se numără nu mai puțin de 9 laureați Nobel.
A decedat pe neașteptate în anul 1937, în urma unei operații de hernie. A fost înmormântat la Londra, în Catedrala Westminster, alături de J.J. Thomson.
Cameron Diaz
Cameron Michelle Diaz (n. 30 august 1972, San Diego, California) este o actriță și fost fotomodel american. În prezent stabilită în Los Angeles (BHPO), ea e cunoscută în mare parte datorită rolurilor sale din The Mask și Îngerii lui Charlie.Cameron a plecat de acasă pe când avea 16 ani, şi timp de 5 ani a locuit în diverse locuri şi a vizitat Japonia, Australia, Mexicul, Marocul şi Parisul. S-a întors în California la vârsta de 21 de ani. În 1994, pe când lucra ca model, i-a venit ideea de a participa la audiţiile pentru un rol în The Mask/Masca. Surprinzător, în ciuda faptului că nu avea nici o experienţă anterioară ca actriţa a fost aleasă să joace în rolul principal în acest film, alături de Jim Carrey. A urmat apoi The Last Supper.
În 1996 apare în 3 filme mai importante: "She’s the One" - în care joacă Edward Burns, Jennifer Aniston şi Amanda Peet, "Feeling Minnesota" şi "Head Above Water".
În 1997 joacă în producţia independenta "Keys to Tulsa" şi în succesul "My Best Friend’s Wedding/Iubitul meu se însoară", care a devenit unul din primele 10 filme cu veniturile cele mai mari din 1997. Pentru interpretarea ei, i s-a acordat premiul pentru "actriţa favorită" la categoria comedie la Premiile Blockbuster Entertainment. În acelaşi an apare în "A Life Less Ordinary", a lui Danny Boyle. În 1996 se logodeşte cu actorul Matt Dillon, de care se desparte însă în 1998. În 1997 îşi face apariţia în câteva secvenţe din "Fear and Loathing în Las Vegas" al lui Terry Gilliam.
În 1998 însă, fratii-regizori Farrelly îi oferă şansa să apară într-un rol din comedia "There’s Something About Mary", film care devine blockbuster, încasând internaţional, peste 360 mil.$. Pentru acest rol, i s-a acordat cel de-al doilea premiu Blockbuster Entertainment pentru "actriţa favorită" la categoria comedie, şi a primit o nominalizare la Globurile de Aur. Tot în 1998 mai joacă şi în producţia "Very Bad Things". În 1999 apare în alte 2 filme importante: "Being John Malkovich" (rol pentru care primeşte a doua nominalizare la Globurile de Aur şi o nominalizare la Premiile BAFTĂ) şi "Any Given Sunday". Pentru rolul său, i s-a acordat cel de-al treilea premiu Blockbuster Entertainment, pentru "actriţa favorită", de data aceasta, la categoria drama.
În 2000 apare în succesul "Charlie’s Angels", film care are încasări de peste 250 mil.$, în toată lumea. În 2001 îşi împrumuta vocea Prinţesei Fiona, din filmul de animaţie Shrek, un mare succes de casă al companiei DreamWorks. În acelaşi an, joacă în filmul lui Cameron Crowe, "Vanilla Sky"(alt blockbuster din cariera sa, încasări totale: 200 mil.$, şi primeşte pentru rolul său, cea de-a treia nominalizare la Globurile de Aur).
Comedia "The Sweetest Thing", apare în 2002 şi este urmată de drama lui Martin Scorsese, "Gangs of New York"(unde este nominalizata a patra oară la Globurile de Aur).
2003 este anul în care revine în rolul Nathalie Cook, în continuarea "Charlie’s Angels: Full Throttle", film care ajunge şi el blockbuster.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 29 AUGUST.....
Evenimente
1265: Prima mențiune documentară a Hunedoarei.1535: S-a încheiat înălțarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
1698: A apărut, la Iași, prima scriere filosofică românească: Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir.
1877: Asaltul armatei române asupra redutei turcești PlevnaIII, în timpul războiului pentru independență.
1881: Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța.
1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soțul ideal", de Oscar Wilde.
1918: A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (C.E.K.A.), Urițki. În aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin.
1940: A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord.
1944: România a rupt, după lovitura de stat de la 23 august, relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.
1948: A fost creată "Direcția Generală a Securității Poporului" (Securitatea).
1974: A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
1974: A fost inaugurat, la București, "Centrul demografic ONU -România".
1983: Primul zbor al navetei Challenger.
1986: Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km.
1991: Atletul american Mike Powell a reușit să depășească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon.
2005: Uraganul Katrina a devastat sudul SUA.
S -a născut în............
1705: David Hartley, filosof englez (d. 1757)1748: Jacques-Louis David, pictor francez (d. 1825)
1811: Théophile Gautier, scriitor francez (d. 1872)
1848: Gheorghe Bengescu, diplomat și publicist român, membru al Academiei Române (d.1921)
1852: Jacobus Henricus van 't Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1911)
1871: Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1937)
1884: Theodor Svedberg, chimist și fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
1897: Aurel Petrescu, regizor și operator român (d. 1948)
1910: Augustin Z.N. Pop, istoric literar român (d. 1989)
1912: Edward Mills Purcell, fizician american (d. 1997)
1913: Vlad Voiculescu, medic român, membru al Academiei Române (d. 2001)
1927: Victor Emanuel Sahini, chimist român
1939: John Peel, disc jockey britanic (d. 2004)
1941: George Crăsnaru, bas bariton român
1943: Anna Adamis, scriitoare și libretistă maghiară
1949: Peter Maffay, cantautor german născut în România
1952: Daniel Dăianu, economist și politician român
1958: Michael Joseph Jackson cântăreț american (d. 25 iunie 2009)
1959: Ralu Filip, jurist și jurnalist român (d. 2007)
1964: A.G. Weinberger, compozitor și interpret de muzică de jazz
1967: Gelil Eserghep, politician român
1972: Cameron Diaz, actriță americană
1974: Camilla Läckberg, scriitoare suedeză
Decese.................
1483: Regele Ludovic al XI-lea al Franței (n. 1423)1751: Christopher Polhem, inventator suedez (n. 1661)
1844: Francis Baily, astronom englez (n. 1774)
1891: Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist și matematician român (n. 1830)
1928: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1864)
1929: Emanoil Riegler, medic român (n. 1854)
1940: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1856)
1954: Alexandru Lapedatu, istoric și om politic român, membru al Academiei Române (n. 1876)
1964: Scarlat Lambrino, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1891)
1975: Theodor Constantin, scriitor român (n. 1910)
1989: Costin Murgescu, economist român, membru al Academiei Române (n. 1919)
2006: Naghib Mahfuz, scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)
2012: Cornel Todea, regizor teatru și realizator de emisiuni de televiziune (n. 1935)