Drumul către democraţie nu se termină niciodată......

Drumul către democraţie nu se termină niciodată, se parcurge în fiecare zi.

Două sute de persoane au fost în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului României de a suspenda legea care interzice migraţia politică. Trei mii de pensionari au ieşit în stradă, la un protest ilegal provocat de o sentinţă care a trimis la puşcărie un infractor. În ce ţară trăim?

Este adevărat că cei 200 de protestatari din Piaţa Universităţii au fost oameni educaţi, mulţi tineri, care au ajuns acolo după ce s-au informat corect pe o temă de actualitate. Tema a ajuns însă, prin toate buletinele de ştiri ale tuturor televiziunilor, la milioane de oameni care nu au reacţionat la fel. Mulţi dintre ei au comentat agresiv pe reţele sociale şi pe site-urile de ştiri, dar prea puţini au mers mai departe şi au protestat în stradă.

Este adevărat că mulţi dintre cei 3.000 de participanţi la protestul ilegal împotriva condamnării unui infractor au fost convocaţi de un partid îmbâcsit cu infractori condamnaţi sau în drum spre puşcărie. Este la fel de adevărat că mulţi alţii au fost manipulaţi să creadă minciuna evacuării unui post TV şi au fost folosiţi cu cinism pentru a umfla rândurile protestatarilor din armata partidului penal.

Toţi puteau să se informeze corect şi să depisteze lejer scopul real al protestului ilegal. Nu ştim câţi dintre ei au făcut-o. Cert este că 3.000 români au ieşit în stradă la chemarea unui infractor condamnat care a provocat României o pagubă de 60 de milioane de euro. Pentru un infractor care şi-a turnat rudele la Securitate şi a fost parte din regimul opresiv comunist s-au găsit să protesteze 3.000 de persoane. Repet întrebarea, în ce ţară trăim?

Unii au răspuns deja la această întrebare cu o doză exagerată de ură îndreptată împotriva României cu totul şi a unor categorii întregi care au fost mai uşor manipulate de şmecherii din actuala putere politică. Au greşit, nu acuzi victima unui viol pentru actul agresorului. Cred că trăim într- o ţară în care cei mai mulţi nu au înţeles că democraţia nu e o destinaţie, este un drum pe care o naţiune merge mereu, apărând mereu principiile pe care e fundamentată civilizaţia ţării.

Foarte mulţi dintre cei care nu acceptă hoţia ca mod acceptabil de existenţă, îşi câştigă onest pâinea de pe masă şi speră la un viitor mai bun pentru familiile lor, într-o ţară cu mai puţini hoţi, nu au înţeles că trebuie să apere în fiecare zi această mentalitate. Asta se face şi sancţionând ferm politicienii care promovează hoţia ca politică de partid.

Problema României nu este că un infractor a reuşit să păcălească 3.000 de victime să-i facă jocul. Problema este că milioane de oameni cinstiţi nu au înţeles încă de ce e important să apere valorile după care îşi duc în fiecare zi existenţa şi sunt o masă tăcută, lipsită de reacţie, care trece cu vederea momentele când democraţia este ciopârţită. O fac pentru că nu conştientizează exact unde se poate ajunge cu fiecare moment în care lasă lucrurile nesancţionate. Animalul feroce care muşcă astăzi o bucăţică îşi va înfige mâine colţii în hălci tot mai mari, dacă nu primeşte de fiecare dată un răspuns ferm.

Unele dintre cele mai puternice democraţii moderne au produs momente din cele mai îngrozitoare în istorie tocmai pentru că majoritatea a lăsat o minoritate uşor manipulabilă să-i decidă soarta şi nu a sancţionat ferm, în fază incipientă, derapajele de la valorile care le-a ghidat istoria. (Mălin Bot)

Read More

„Golaniada”

Manifestațiile din Piața Universității sau "Golaniada" sunt evenimentele de masă petrecute în Piața Universității din București între 22 aprilie și 15 iunie 1990. Inițiate din pricina nemulțumirii generale cu privire la evoluția vieții politice din România post-decembristă, protestele vor fi oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitală pentru a-i forța pe participanți să renunțe. Manifestațiile au fost supranumite „Golaniada”, titlu provenind din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către președintele Ion Iliescu cu referire la protestatari.


Data de 22 aprilie 1990 este considerată prima zi a celei mai mari demonstrații anticomuniste din perioada post-decembristă. Din acea zi, Piața Universității, zonă centrală a Bucureștiului a fost declarată “Zonă liberă de neo-comunism”. O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piața Universității, declanșând un fenomen considerat ca fiind cea mai amplă și spectaculoasă mișcare socială din perioada de tranziție postdecembristă a României.

În zilele care au urmat ocupării Pieței Universității, mii de oameni demonstrau zilnic convinși de faptul că cei care preluaseră puterea mimau democrația, iar după revoluție nu se făcuse decât o rotație a cadrelor comuniste și securiste. Iliescu se înconjurase cu reprezentanți ai fostei nomenclaturi și în afara câtorva măsuri populiste luate de ochii lumii nu se făcea nimic. În schimb, începuse prigoana opozanților lui Iliescu, se făceau arestări ilegale, erau expulzați cetățeni români care participau la demonstrațiile anti-FSN, Regele Mihai fusese împiedicat să intre în țară și posturile naționale de televiziune și radio erau folosit exclusiv în interesul Puterii neocomuniste al cărei exponent era Ion Iliescu. Cea mai mare manifestație -maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 și a încetat în același an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenției violente a minerilor și forțelor de ordine. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a avut loc un veritabil război urban soldat cu morți și răniți prin împușcare.

Drept rezultat al discursului susținut în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) a lui Ion Iliescu, care a calificat drept „huligani” și „golani” demonstranții de la Universitate, în piață au început să vină din ce în ce mai mulți oameni. Pe fațada Universității au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu și afișe, printre care unul cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Pe zidurile Facultății de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”. Manifestanții scandau: „Nu suntem partide!” și „Suntem golani!”. Cuiva i-a venit ideea de a scrie „golan” pe un cartonaș pe care l-a prins pe piept, ca pe o insignă. A fost suficient ca gestul să fie copiat de toți cei din jur. Mii de oameni și-au creat astfel de insigne. Insulta adresată manifestanților de Ion Iliescu a devenit simbolul luptătorului anticomunist, al militantului pentru democrație, intrând astfel în legendă. S-au format chiar „categorii” de golani: „golan de bine”, „golan de bună-credință”, „golan titrat", „golan elev”, „mini-golan”, „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan alergic la roșu”, „golan cu două doctorate”, „golan meditator de feseniști”, „golan cu opinii”, „mamă de golan” ș.a.

Din prima zi a manifestației-maraton din Piața Universității și până la finalul acesteia, ca urmare a intervenției în forță a autorităților, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism - kilometrul zero al democrației”. Peste o mie de persoane, studenți, intelectuali, reprezentanți ai societății civile, protestatari, lideri ai organizațiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea să se exprime neîngrădit de la balconul Universității, transformat într-o veritabilă tribuna a democrației.
Aceasta decizie luată de Liga Studenților din Universitate a marcat începutul a ceea ce se va numi „Fenomenul Piața Universității”. Studenții de la universitățile bucureștene, dar și reprezentanții altor centre universitare au râmas alături de manifestanții de la Universitate, susținând protestele opozanților lui Iliescu și ai FSN-ului până la data de 24 mai 1990. Aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona Televiziunea națională conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989 au fost doar câteva din revendicarile susținute de cei care au manifestat în Piața Universității.................

Read More