Richard Strauss (n. 11 iunie 1864, München – d. 8 septembrie 1949, Garmisch-Partenkirchen) a fost compozitor și dirijor german, strălucit reprezentant al muzicii cu program. I-a urmat ca dirijor lui Hans von Büllow la conducerea orchestrei dinMeiningen. A dirijat la operele din Berlin, München, Viena .Richard Strauss, compozitor german cunoscut îndeosebi pentru poemele simfonice, opere, dar mai ales pentru activitatea strălucită că dirijor, a moştenit instinctele muzicale de la tatăl său, Franz Strauss. Acesta cânta la corn în cadrul orchestrei Operei din Munchen şi participase la premiera mondială operelor "Tristan şi Isolda" şi "Maeştrii cântăreţi". Era cel mai celebru cântăreţ din corn din Germania. De asemenea compunea şi muzică, aprecierile sale îndreptându-se spre Mendelssohn şi Schumann. Franz Strauss şi-a hrănit fiul cu o muzică foarte conservatoare, care şi-a pus pecetea asupra compoziţiilor de tinereţe ale lui Richard. Îşi va trimite fiul la gimnaziul din Munchen, unde acesta va primi o cultură generală solidă.
După absolvirea gimnaziului, în 1882, Strauss se va înscrie la Universitatea din Munchen. A petrecut ceva timp la Berlin, unde s-a plimbat şi a cântat la pian la seratele muzicale. Aici l-a cunoscut pe Hâns von Bulow, care i-a programat spre ascultare "Serenadă pentru suflători în mi bemol", în interpretarea orchestrei din Meiningen. Acesta audiţie îl va îndemna să-şi dirijeze propria partitură în oraşul său natal, Munchen. Astfel, Strauss va porni pe drumul unui compozitor de factură academică.
În orchestră de la Meiningen va face cunoştinţă cu Alexander Ritter, compozitor şi violonist, care îl va apropia de muzica lui Berlioz, Liszt şi Wagner. Ritter a fost cel care l-a convins pe Strauss să renunţe la stilul conservator din tinereţe şi să înceapă a compune poeme simfonice. Tot el l-a introdus pe Strauss în lumea eseurilor muzicale ale lui Wagner şi a scrierilor lui Schopenhauer. Prima cotitură în muzică lui Strauss s-a produs în anul 1889, odată cu premiera poemului "Don Juan". Acesta a fost partitura care i-a făcut pe toţi să recunoască în Strauss pe urmaşul firesc al lui Liszt şi, până la un anumit punct, al lui Wagner. "Don Juan" a fost urmată de o serie de poeme simfonice care i-au asaltat pe europeni: "Tod und Verklarung" ("Moarte şi transfigurare" - 1890), "Till Eulenspiegels lustige Streiche" ("Năzbâtiile vesele ale lui Till Buhoglinda - 1895), "Also sprach Zarathustra" ("Aşa grăit-a Zarathustra" - 1896), "Don Quijote" (1898), "Ein Heldenleben" ("O viaţă de erou" - 1899), "Sinfonia domestică" (1904).
Fiecare din aceste poeme simfonice l-a depăşit pe precentul sub aspectul amplorii şi caracterului senzaţional. Primele cinci sunt considerate a fi cele mai apreciate. Ultimul poem, "Eine Alpensinfonie" ("Simfonia Alpilor"), din 1915, a fost un eşec. Pe măsură ce Strauss s-a afirmat în calitate de compozitor, a crescut şi reputaţia lui că dirijor. În anul 1898 i-a urmat lui Felix Weingartner la conducerea Operei Regale din Berlin, post pe care l-a ocupta până în 1918, când a devenit co-director al Operei din Viena. În această perioadă a compus operele de factură wagneriana "Guntram" (1894) şi "Feuersnot" ("Pericol de incendiu" – 1901), considerate de critică muzicală drept eşecuri. Abia în anul 1905, odată cu premiera operei "Salomeea" (după o piesă a lui Oscar Wilde) Strauss a reuşit să creeze o lucrare care a electrizat publicul aşa cum făcuseră poemele simfonice. Urmează în 1908, "Electra" (tragedie scrisă de Sofocle) cu care Strauss părăseşte turnul de fildeş postromantic pentru a da bătălia cu un nou gen de armonie, un gen nou şi puternic de melodie şi un stil progresist care prefigura aventuri de avengura şi mai mare. Ambele opere, au fost şi rămân, în mare măsură, nişte lucrări şocante, două dintre cele mai provocatoare creaţii operistice ale secolului. "Electra" l-a apropiat pe Strauss de Hugo von Hofmannshal, cu care va colabora timp de aproape douăzeci şi cinci de ani, realizând "Der Rosenkavalier" ("Cavalerul Rozelor" - 1911), prima variantă a "Ariadne auf Naxon" ("Ariadnei din Naxon - 1912; "Ariadna din Naxon" revizuita - 1916), "Die Frau ohne Schatten" ("Femeia fără umbră" - 1919), "Intermezzo" (1923), "Die agyptishe Helena" ("Elena din Egipt" - 1927) şi "Arabella" (1932). Între timp la putere veniseră naziştii, iar Strauss a fost numit preşedinte al Reichmusikkammer.
Fiind un oportunist amoral şi apolitic, care nu vroia decât să fie lăsat în pace să scrie muzică, el apelează la serviciile unui libretist evreu, Ştefan Zweig, stârnind furia naziştilor. Acesta va scrie libretele pentru "Die schweigsame Frau" ("Femeia tăcută" - 1934), iar pentru "Friedenstag" ("Ziua păcii" - 1938), şi "Daphne" (1938), Ştefan Zweig va colabora cu Joseph Gregor.
