"SFÂNTUL MITICĂ BLAJINUL"

Este una dintre piesele de teatru care prezintă un altfel de erou: mult mai uman, generos şi liniştit, supus greutăţilor unei existenţe precare şi automate, dar care reuşeşte în final să rămână un om bun. Aurel Baranga îşi ascunde cu o mare eleganţă sufletească durerea provocată de dificultăţile condiţiei umane. Dramaturgul creionează portrete ale unor personaje dezumanizate prin stereotipia gestului reflex de a-şi conserva existenţa. Mitica Blajinul este şeful Serviciului de Documentare şi Arhivă al unui “minister fantezist”. “Este un om de 60 de ani împliniţi (…) şi vârsta se vede pe chipul lui stins şi anonim”. În discuţia de la începutul piesei cu dactilografa sa, Adela Cosambescu, “de o frumuseţe decentă şi sobră”, Mitică îşi evocă drama existenţială:

    “Eu n-am avut timp niciodată…”

Mitică nu a avut timp să călătorească prin lume, să se odihnească, să îşi finalizeze studiile, dar mai grav, nu a avut timp să iubească. De aceea, atunci când o priveşte pe dactilografa şi prietena sa, Adela, îl măcină remuşcările.  Dar realitatea este şi mai cinică. Cei doi tineri Geta Florica şi Gică Balaban, colaboratori ai serviciului de arhivare, trăiesc drama cuplului Mitică şi Adela: nu au timpul necesar să se iubească. Iată că până şi obstacolele care apar în calea iubirii evoluează. Astfel, de la diferenţele de statut social care împiedicau împlinirea iubirii în operele lui Shakespeare sau Moliere, s-a ajuns ca dragostea să nu îşi găsească locul în agenda încărcată a oamenilor prea solicitaţi de provocările existenţiale. Totuşi, Baranga încearcă să modifice un pic cursul vieţii celor doi tineri pentru a atenua drama piesei.
Piesa de teatru este foarte fin construită. Aurel Baranga foloseşte des umorul, creează o aparentă banalitate a eroilor “mărunţi”, dar aflaţi de partea adevărului. Apoi descrie cu un farmec poetic remarcabil drama cuplului şi răsturnarea situaţiei în favoarea acestora. Victoria lui Mitica Blajinu este topită discret în aceeaşi poezie delicată, plină de generoasă căldură, ce face din personaj un erou care a ieşit din paginile literaturii pentru a intra în viaţă şi pentru a fi identificat, apoi, ca o existenţă umană de sine stătătoare.
Farsa satirică care vizează carierismul, lichelismul şi impostura unori oameni cu „funcţii de răspundere" , care fac din poziţia lor un mijloc de parvenire.

Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București, pseudonimul lui Aurel Leibovici) a fost poet și  dramaturg român de origine evreiască.
A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi.
A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă "Alge".
A colaborat la revista de avangardă "Unu", editată de Sașa Pană și Moldov.
În 1948, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” să înființeze revista de satiră și umor "Urzica".  Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica.

Read More