sâmbătă, 31 august 2013

„OPERA DE TREI PARALE” DUPĂ Bertolt Brecht Three Penny Opera

    In anul 1928 pe 31 august Bertolt Brecht lansa în premiera mondiala „OPERA DE TREI PARALE” .




Mesajul deosebit al piesei, sarcasmul cu care Brecht tratează clasa politica de pretutindeni - culmea e că atacul lui este la fel de actual că acum... 80 de ani, când l-a lansat pe scenă de la Berlin. Corupţia, hoţiile, josnicia clasei politice, aroganta oamenilor avuţi, dispreţul faţă de sărăcia acută în care trăiesc cei mai mulţi oameni sună familiar - de parcă ar copia comentariile pe care le auzim prin talk show-urile televizate.



 
  



    Piesa lui Bertolt Brecht, o piesă care a făcut ocolul lumii, care a fost pusă în scenă de mii de ori, stârnind reacţii violente, de apreciere ori de respingere, încă din 1928, când a fost reprezentată pentru prima dată la Berlin. Consacrarea celor doi - Brecht şi Weil - a fost fulgerătoare. La doar doi ani de la premiera berlineză, "Operă de trei parale" vedea lumina rampei în cele mai importante teatre din Italia, Polonia, Elveţia, Finlanda, Uniunea Sovietică. Trei ani mai târziu, ea este reprezentată în Statele Unite, la New York. Ca şi în Africa de Sud, la Johannesburg.

     Bertolt Brecht (1898-1956) a revoluţionat prin opera sa, prin teatrul epic pe care l-a creat, valoarea mesajului dramaturgic. Tot el este cel ce le propune actorilor tehnica distanţării în joc. Brecht urăşte decorul "realist": salonul cu canapele adevărate, cu fotolii, covoare, eventual un şemineu în care chiar arde focul... Teatrul propus de Brecht este un fel de disecţie a realităţilor sociale, o revoltă împotriva nedreptăţilor ce se petrec, neîncetat, în lume.

        Din fericire, în România s-au jucat de-a lungul timpului mai toate capodoperele sale - toate în montări de referinţă: D-l Puntila şi sluga sa, Matti, Omul cel bun din Siciuan, Galileo Galilei, Mutter Courage...
În ce priveşte "Operă de trei parale", ea a fost pusă în scena la Teatrul Bulandra, sala Izvor, acum vreo... 40 de ani, de însuşi Liviu Ciulei... Spectacolul în care au strălucit Toma Caragiu, în rolul Miky Şiş, Clody Berthola, Margareta Paslaru - şi alţii, toţi excepţionali
     
 „Opera de trei parale” este o piesă foarte stilizată, o capodoperă a teatrului muzical şi a fost jucată pentru prima dată în Berlin, în anul 1928.
        Textul lui Brecht este sardonic şi fragil, în acelaşi timp. Ne este prezentată o lume de cerşetori, hoţi şi prostituate, o lume dezacordată. Fiecare personaj l-ar vinde, fără ezitare pe celălalt, dacă aceasta i-ar aduce vreun câştig.
        Relaţiile sunt schimbătoare, fluide; asistăm la o abundenţă de trădări, pentru că  alianţele sunt formate într-un mediu de oameni dărâmaţi, depravaţi, fără valori morale sau spirituale.  Lumea aceasta vede doar ceea ce vrea să vadă, nu ceea ce ar trebui.
        Jonathan Peachum este regele cerşetorilor şi are flerul unui cercetător de piaţă contemporan. Cerşetorii, hoţii, prostituatele sunt prezentaţi ca unii ce întreprind afaceri pentru un profit.
        Mackie Şiş este centrul acestei lumi. El este conducatorul „diviziei hoţilor”. Oamenii  tremură în faţa lui, are relaţii bune cu poliţia, iar femeile duc o adevărată luptă pentru atenţiile lui sexuale.
        Mack merge împotriva destinului. I s-a dat totul, dar nu şi înţelepciunea de a folosi ceea ce i s-a dat...E frapat de lumea materială, calcă în picioare dragostea, prietenia- valori spirituale esenţiale- de dragul banilor şi de aici vine catastrofa...
        Finalul aparent tragic –moartea lui Mackie- privit din perspectivă apocaliptică- este, de fapt, singura salvare posibilă...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More