Într-o zi, a văzut un dovleac mare, copt, şi gata să fie cules împreună cu frunzele lui late şi verzi. Fericită, fata îl îmbrăţişă, încercând să-l desprindă de stâncă unde prinsese rădăcini. Nu îi fu uşor să îl mişte, dar insistă şi în sfârşit reuşi să-l ridice.
Cu mare uimire, văzu că tocmai din locul din care crescuse, ţâşni apă proaspătă din belşug. După ce-şi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicătură şi pâraiaşul se opri.
În clipa aceea auzi o voce :
- Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine dacă vei dezvălui cuiva existenţa acestui izvor de apă curată! Te voi pedepsi înecându-te chiar în acest izvor. Fetei i se făcu frică şi se întoarse acasă tăcută. Văzând-o tulburată, mama ei întrebă ce i s-a întâmplat, dar ea rămase mută şi în zilele următoare. Era mereu tristă, nu vorbea cu nimeni, părinţii erau îngrijoraţi. Secretul rămase îngropat în inima ei până când seceta începu să ardă recoltele.
Îi văzu în arşiţa soarelui pe ţăranii care se osteneau să aducă vase grele cu apă pe terenurile pârjolite. Cei bătrâni nu reuşeau şi se ghemuiau doborâţi de efort, de-a lungul drumului.
Fata privi atunci muntele, şi avu un acces de curaj şi răzvrătire.
Începu să le strige tuturor, că acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga câmpia şi salva recoltele. Se oferi chiar să-i însoţească în acel loc pe cei mai puternici ţărani. Dovleacul fu scos din rădăcini şi sfărâmat în mii de bucăţi. Imediat, apa ţâşni din plin şi se transformă într-un râu, apoi într-un fluviu care potoli setea pământului ars al câmpiei.
Atunci când ţăranii coborâră în vale, fata se duse să se ascundă printre trestii, în aşteptarea răzbunării care-i fusese anunţată.
În scurt timp se ridica vântul şi auzi vocea tunătoare a spiritului muntelui:
- Nu te pedepsesc, ba din contră te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai înfruntat moartea pentru a-i salva pe ai tăi şi recoltele. Ai acţionat cu puritate şi te-ai salvat. Alţii, de frică, ar fi lăsat să moară de sete bătrâni şi copii. Vor creşte alţi dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la încercare curajul şi altruismul oamenilor.
Vocea tăcu, vântul nu mai suflă printre trestii.
Fata care adusese apa, rămase liberă, câmpurile se înviorară şi ai ei reluară fericiţi cultivarea pământului.
Curajul stă în conştientizarea faptului de a putea înfrunta orice adversitate, în timp, ce prea des, pentru o viaţă liniştită, ne comportăm cu laşitate. Prin coerenţă vom reuşi să ne schimbăm viaţa în bine, iar dacă nu o facem este numai pentru că ne lipseşte curajul de a spune adevărul."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .